ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3698/2013

Dosar nr. 10035/2/2009

Şedinţa publică din 12 septembrie 2013

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 21 martie 2005, reclamantele F.M.D. şi U.G.M. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administraţiei şi Internelor, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţ.B.” Braşov, SC S. SRL, SC P.P. SA şi Municipiul Braşov și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziţiei nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor în ceea ce priveşte respingerea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Braşov, judeţul Braşov, înscris în CF în suprafaţă de 4.388,40 m.p.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin Sentinţa civilă nr. 287 din 28 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Braşov prin primar, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţ.B.” Braşov, SC S. SRL şi SC P.P. SA şi a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu aceşti intimaţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora. A admis contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a anulat dispoziţia nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de acesta şi l-a obligat să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului situat în Braşov, înscris în CF în suprafaţă de 1.894 m.p.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâţii Municipiul Braşov prin primar, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţ.B.” Braşov, SC S. SRL şi SC P.P. SA nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu au calitatea de unităţi deţinătoare ale imobilului, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În schimb, Ministerul Administraţiei şi Internelor se află în stăpânirea suprafeţei de 1.894 m.p. teren, aşa încât, în baza art. 16 şi 24 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, poate fi obligat la restituirea în natură a imobilului către contestatoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar prin decizia civilă nr. 61 din 29 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat, a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 287 din 28 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Obiect al judecăţii, în apel, îl constituie, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., numai suprafaţa de 1.894 m.p. teren, identică cu parcela topo nr. x din CF a Municipiului Braşov, identificată sub nr. S5 în planul de situaţie întocmit de expert C.M., aflată în posesia apelantului.

Construcţiile actuale sunt noi, fiind edificate de către stat din fondul Ministerului de Interne, fapt necontestat de contestatoare.

În baza raportului de expertiză, s-a constatat că cele două suprafeţe de teren, indicate ca fiind libere, nu se află în posesia şi folosinţa Ministerului Administraţiei şi Internelor, nefiind incluse în suprafaţa de 1.894 m.p., ocupată de unitatea de pompieri.

În consecinţă, prima instanță a încălcat prevederilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 atunci când a admis contestaţia și a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren aflată în posesia apelantului şi pe care acesta a edificat construcţii noi.

Instanța de apel a constatat că decizia contestată a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și că, prin această decizie, s-a stabilit dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Întrucât astfel de măsuri nu mai sunt prevăzute prin Legea nr. 247/2005, dacă instanțele ar respinge contestația cu motivarea că restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă, ar fi anihilat însuși dreptul reclamantelor la măsurile reparatorii pe care legea, în principiu, le recunoaște.

Prin urmare, a concluzionat instanța de apel, se impune ca după stabilirea în mod irevocabil a lipsei dreptului contestatoarelor la restituirea în natură a imobilului, instanțele să pună din nou în discuție obiectul contestației și să o soluționeze în raport de aceste clarificări.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs contestatoarele F.M.D. şi U.G.M.

Prin decizia nr. 5152 din 05 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reținut că instanța de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 296 C. proc. civ. și să se pronunțe cu privire la fondul contestației.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 407/ A din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei civile nr. 287 din 28 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația ca nefondată și a obligat pe intimatele U.G.M. şi F.M.D. la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin notificarea nr. 3122 din 25 octombrie 2001, U.M. şi F.M.D. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, str. Mierlei, în curtea Întreprinderii de Morărit şi Panificaţie, înscris în CF, compus din teren în suprafaţă de 4.388 m.p., preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 184/1949.

Prin dispoziţia nr. 1626 din 17 iulie 2003, Primăria Municipiului Braşov a respins solicitarea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 4.388 m.p., a oferit contestatoarelor U.G.M. şi F.M.D. măsuri reparatori în echivalent, pentru suprafaţa de teren de 791,80 m.p. şi a dispus înaintarea notificării către SC S. SRL pentru suprafaţa de 1.702,60 m.p., respectiv către Unitatea de Pompieri Braşov pentru suprafaţa de 1.894 m.p.

Împotriva dispoziţiei nr. 1626 din 17 iulie 2003 emisă de Primăria Municipiului Braşov contestatoarele U.G.M. şi F.M.D. au formulat contestaţie, prin care au susţinut, printre altele, greşita declinare a soluţionării notificării către Unitatea de Pompieri Brașov.

Contestaţia a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 461 din 14 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că terenul în suprafaţă de 4.388 m.p., ce reprezintă proprietatea antecesorului contestatoarelor, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 184/1949 și, ulterior, a fost dezmembrat, în prezent suprafaţa de 1894 m.p. fiind ocupată de Unitatea de Pompieri Brașov, că restituirea în natură a suprafeţei de 4388 m.p. nu mai este posibilă, și că măsura de declinare a competenţei de soluţionare a notificării este corectă, față de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Această sentinţă civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 654 din 17 iunie 2004 pronunţată de Curtea de apel Braşov, secţia civilă.

Prin dispoziţia nr. 521 din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Braşov, înscris în CF a localităţii Braşov, întrucât în acest imobil îşi desfăşoară activitatea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţ.B.” al judeţului Braşov, a admis în parte cererea notificatoarelor şi a stabilit că acestea au calitatea de persoane îndreptăţite să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei dispoziţii, contestatoarele au formulat prezenta contestaţie, solicitând restituirea în natură.

Curtea de apel a constatat că împotriva Sentinţei civile nr. 287 din 28 februarie 2006, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins contestaţia formulată împotriva pârâţilor Municipiul Braşov prin Primar, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţ.B.” Braşov, SC S. SRL şi SC P.P. SA (în prezent SC Ş.S. SA) şi a constatat că obiectul analizei instanţei îl reprezintă suprafaţa de teren de 1.894 m.p. ce a făcut obiectul dispoziţiei nr. 521 din 21 februarie 2005, emisă de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, contestatoarele U.G.M. şi F.M.D. nu au formulat apel, astfel că aceste dezlegări au intrat sub puterea lucrului judecat.

Instanța de apel a reţinut incidența în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate în cauză, dispoziții ce cuprind o soluție legislativă menţinută şi după modificările suferite de Legea nr. 10/2001 pe parcursul judecării cauzei, prin prevederile art. 10 alin. (2) și (3).

Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege reiese că legiuitorul a stabilit două reguli în privinţa construcţiilor noi edificate pe terenul notificat, în sensul că pentru construcţiile autorizate regula este restituirea în natură numai a terenului liber de construcţii şi restituirea prin echivalent a suprafeţei ocupate de construcţiile noi, iar pentru construcţiile neautorizate în condiţiile legii, regula este restituirea în natură a terenurilor pe care s-au edificat astfel de construcţii după data de 1 ianuarie 1990 şi restituirea prin echivalent a terenurilor pe care s-au edificat astfel de construcţii înainte de data de 1 ianuarie 1990.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P.R. a reieşit faptul că pe terenul în litigiu, aflat în folosinţa I.S.U. Braşov, se află o construcţie C1 în suprafaţă de 419 m.p. (între punctele 72, 73, 67 şi 68 din anexa 9 la raportul de expertiză) şi o zonă în suprafaţă de 240 m.p. care este afectată de depozitul subteran de carburanţă (între punctele I, H, G şi J din Anexa 9 la raportul de expertiză).

Coroborând probele administrate în cauză, instanța de apel a reţinut că edificarea construcţiei C1 şi a depozitului de carburanţă se situează în jurul anului 1975.

A fost înlăturată apărarea intimatelor-contestatoare conform căreia se impune restituirea în natură a terenului în litigiu întrucât construcţiile edificate de apelantul-pârât nu au fost autorizate, deoarece textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este neechivoc în sensul că: „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990”. Din precizarea expresă făcută de legiuitor cu privire la data la care au fost edificate aceste construcţii, reiese că s-au exceptat de la restituirea în natură acele terenuri pe care s-au edificat construcţii (neautorizate) înainte de data de 1 ianuarie 1990.

Pentru aceste considerente, instanța de apel a constatat că, în mod corect, prin dispoziţia nr. 521 din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a respins solicitarea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1894 m.p. şi a dispus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele U.G.M. și F.M.D. - decedată, a cărei calitate procesuală a fost preluată de F.R.I.

Prin motivele de recurs formulate, contestatorii arată că, în prezent, terenul este stăpânit în mod nelegal de unitatea de pompieri și că la momentul când unitatea de pompieri a pătruns pe teren, acesta era liber de construcţii. Tot astfel, diversele societăţi comerciale au ocupat abuziv terenul.

Recurenții precizează că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, prezintă istoricul de carte funciară al terenului, descriu poziționarea actuală și indică posesorii acestuia. Arată, totodată, că oferta cuprinsă în dispoziţia nr. 521 din 21 februarie 2005 nu este reală, comparativ cu adevăratul preţ al terenului, că în cartea funciară nu este intabulată nici o construcţie pe numele unităţii de pompieri, că anterior emiterii dispoziției, nu s-a făcut ofertă către reclamanți, astfel încât aceştia să-şi spună punctul de vedere, că oferta nu este precizată clar, iar contestatorii nu acceptă titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.

Reclamantele au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru suprafaţa de teren de 4.388,40 m.p. teren. Suprafaţa de teren supusă litigiului este de 1894 m.p. teren (parcela topo x, CF Brașov), aflată în posesia Ministerului Administrației și Internelor.

Pe suprafaţa de teren de 1.894 m.p., construcţiile vechi (ale autoarei recurenților) au fost demolate, iar pe acest teren a fost edificată o magazie, fără autorizaţie de construire.

Recurenții invocă prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și arată că, întrucât instanţa a fost învestită cu soluționarea unei contestaţii la Legea nr. 10/2001, la data de 21 martie 2005, judecata cauzei trebuie făcută în raport de forma legii de la data investirii instanţei, respectiv 14 februarie 2001.

Cu ocazia rejudecării cauzei, a fost solicitată o nouă expertiză, la care recurentele au formulat obiecțiuni, acceptate parțial de instanță. Prin răspunsul la aceste obiecțiuni, expertul afirmă, fără a indica acte justificative, ci doar pe baza declarațiilor neautentice ale unor persoane, că imobilul-construcţie ar fi fost edificat înainte de anul 1980. Or, lipsa unor acte justificative și a oricăror mențiuni de carte funciară duce la concluzia edificării ilegale a construcției.

Prin urmare, terenul poate fi restituit în natură, întrucât unitatea de pompieri nu a avut niciodată o înscriere în cartea funciară, nu are acte justificative pentru construcții și nu se ştie cu precizie anul construirii acestora.

Recurenții susțin că obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată este nejustificată, în condiţiile în care acţiunea este scutită de plata taxei de timbru, Ministerului Administrației și Internelor este scutit de plata oricăror taxe, iar reclamantele s-au opus la plata către expert a unei sume exorbitante, în condiţiile în care au aşteptat peste doi ani efectuarea expertizei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinările formulate, intimații Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă „Ţ.B.” Braşov - Subunitatea de Pompieri Militară și SC Ş.S. SA invocă excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

Înalta Curte nu va analiza excepția menționată întrucât, prin sentinţa civilă nr. 287/28 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă „Ţ.B.” Braşov - Subunitatea de Pompieri Militară şi SC P.P. SA (în prezent SC Ş.S. SA) şi a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu aceşti intimaţi, iar prin căile de atac formulate în cauză, această dezlegare nu a fost supusă controlului de legalitate. În consecință, soluția pronunțată de prima instanță sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a celor doi intimați a intrat în putere de lucru judecat, fapt pentru care nu se mai impune analizarea ei în cadrul prezentei căi de atac.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 302¹ C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenții arată că, în prezent, terenul este stăpânit în mod nelegal de unitatea de pompieri, că la momentul când unitatea de pompieri a pătruns pe teren, acesta era liber de construcţii, că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, prezintă istoricul de carte funciară al terenului, descriu poziționarea actuală și indică posesorii acestuia și arată că oferta cuprinsă în dispoziţia nr. 521 din 21 februarie 2005 nu este reală, comparativ cu adevăratul preţ al terenului, că anterior emiterii dispoziției, nu s-a făcut ofertă către reclamanți, astfel încât aceştia să-şi spună punctul de vedere și că aceștia nu acceptă titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.

În privința acestor susțineri, cererea de recurs nu cuprinde însă precizări de natură juridică a eventualelor greşeli pe care le conţine hotărârea recurată şi nici o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică o argumentare juridică a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.

Câtă vreme dispozițiile art. 302¹ C. proc. civ. nu au fost respectate, susținerile menționate, cuprinse în cererea de recurs, nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

Este necontestat în cauză că litigiul poartă asupra suprafeţei de teren de 1.894 m.p. ce a făcut obiectul dispoziţiei nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Instanța de apel a confirmat această soluție, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate, raportate la împrejurarea că pe terenul în litigiu, aflat în folosinţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţ.B.” al judeţului Braşov, se află o construcţie în suprafaţă de 419 m.p. şi o zonă în suprafaţă de 240 m.p. care este afectată de depozitul subteran de carburanţă, atât construcţia cât și depozitul de carburanţă fiind edificate în jurul anului 1975.

Prin recursul declarat, recurenții contestă soluția instanței de apel, susținând că terenul în suprafață de 1.894 m.p. poate fi restituit în natură, față de conținutul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate, întrucât, pe de o parte, construcțiile nu au fost în mod legal edificate, iar pe de altă parte, nu se știe cu precizie anul edificării lor.

Susținerile recurenților sunt nefondate.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării prezentei contestații: „ Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990 (…). “

Prin decizia recurată, instanța de apel nu a reținut că pe terenul în litigiu au fost legal edificate construcții noi, astfel încât toate susținerile recurenților vizând lipsa unor acte justificative ori înscrierile de carte funciară sunt irelevante.

Motivul pentru care curtea de apel a considerat că terenul nu poate fi restituit în natură contestatoarelor a fost întemeiat pe concluzia rezultată din interpretarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, menționate anterior, și anume aceea că, în cazul existenței unor construcții neautorizate, legiuitorul impune, pentru restituirea în natură a terenului pe care se află astfel de construcții, condiția ca acestea să fi fost edificate după data de 1 ianuarie 1990.

Or, instanța de apel a stabilit, prin interpretarea probelor administrate, că, în cauză, construcțiile aflate pe teren au fost edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, ceea ce atrage, printr-o interpretare per a contrario a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, concluzia imposibilității restituirii în natură a terenului pe care acestea se află.

Înalta Curte nu va analiza susținerilor recurenților privind o altă dată a edificării acestor construcții, deoarece situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului cât timp, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Nu este fondată nici critica vizând greșita obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia contestată, instanța de apel a admis apelul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor și le-a obligat pe intimatele U.G.M. şi F.M.D. la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul de expertiză.

Prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, iar Înalta Curte apreciază că, în cauză, în raport de soluția pronunțată de curtea de apel, o astfel de culpă procesuală a existat în sarcina intimatelor, iar ea atrage obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Este irelevantă sub aspectul analizat împrejurarea că apelantul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, câtă vreme cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel nu au constat în astfel de taxe, ci în onorariul de expertiză.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii U.G.M., F.M.D. - decedată, a cărei calitate procesuală a fost preluată de F.R.I. - împotriva deciziei civile nr. 407/ A din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3697/2013. Civil		ICCJ. Decizia nr. 3715/2013. Civil. Strămutare. Fond →

ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs