ICCJ. Decizia nr. 5039/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5039/2013

Dosar nr. 7729/117/2010*

Şedinţa publică din 6 noiembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 19 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta E.R.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne, A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC T.T. SA, să se constate nulitatea absolută a titlului Statului cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, piaţa Avram Iancu înscris iniţial în CF 4591 nr. top. 4887 (actualmente împărţit în 4887/1 şi 4887/2), transcris în CF 30297 şi ulterior în CF 138593/A, să se constate nulitatea absolută a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte imobilul anterior menţionat, să se constate nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf din 24 aprilie 1975, nr. 9439 cf din 19 mai 1995 şi nr. 1728 cf din 31 octombrie 2000, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în favoarea proprietarului de drept.

În esenţă, în motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod nelegal în baza Decretelor nr. 218/1960 şi 712/1966, acte normative contrare constituţiilor sub imperiul cărora au fost adoptate, dar şi dispoziţiilor art. 481 C. civ., Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O. Prin O.G. nr. 112/1998 s-a dispus retrocedarea întregului imobil fostului proprietar, însă restabilirea dreptului reclamantei a fost doar una parţială, faţă de împrejurarea că SC T.T. SA s-a intabulat la 31 octombrie 2000 asupra unei părţi din imobil.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 501/2002, art. 6 din O.U.G. nr. 184/2002, art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 1122 din 14 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 6122/2003, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, excepţia inadmisibilităţii invocată de SC U.T.H. SA, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul de Interne, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată de reclamantă împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepţia lipsei de interes invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată de reclamantă împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC T.T. SA, pentru lipsă de interes.

În soluţionarea excepţiei lipsei de interes, instanţa a avut in vedere că Statul a recunoscut, implicit, caracterul abuziv al imobilului înscris în CF 4591, nr. top. 4887, prin O.G. nr. 112/1998, apreciind că, raportat la prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 36 alin. (3) din Titlul 2 al O.U.G. nr. 184/2002 nu este aplicabil întrucât imobilul, fiind restituit prin O.U.G. nr. 12/1998, nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Prin decizia civilă nr. 888/A din 14 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 932/2004, a fost admis, în parte, apelul reclamantei şi cererea de aderare la apel formulată de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei mai sus menţionate şi, evocându-se fondul, a fost respinsă acţiunea împotriva A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC T.T. SA, ca neîntemeiată, iar faţă de Ministerul Administraţiei Şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanta justifică deplin interesul acţiunii sale, de vreme ce, potrivit art. 3 din O.G. nr. 112/1998, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 3 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-primire, iar în privinţa imobilului restituit reclamantei, protocolul de predare-primire s-a încheiat doar cu privire la imobilul cu nr. top 4887/1, în timp ce obiectul prezentei cauze îl reprezintă imobilul cu nr. top. 4887/2.

Făcând aplicare dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a fost anulată sentinţa apelată şi, trecând la evocarea fondului, s-a reţinut că SC T.T. SA s-a înfiinţat prin Legea nr. 115/1990 şi H.G. nr. 1041/1990 prin preluarea activului şi pasivului fostului Oficiu Judeţean de Turism Cluj, iar printre activele cuprinse în capitalul social la data înfiinţării se află şi imobilul situat pe str. Constanţa, ce a fost intabulat în proprietatea societăţii în CF 138593 Cluj cu nr top 4887/2 cu titlu de drept de lege. Imobilul a devenit proprietatea SC T.T. SA în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, fiind inclus în capitalul social conform Ordinului M.C.T. nr. 154/1991, iar în baza prevederilor H.G. nr. 834/1991 societatea a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societăţii.

Pe baza tuturor acestor elemente, s-a apreciat că SC T.T. SA deţine imobilul în proprietate cu titlu de drept de lege, ca efect al preluării acestuia de către statul român. Preluarea a fost una cu titlu, în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ, fostul proprietar pierzând titlul în favoarea statului, care a dispus de bun, înstrăinându-l în mod valabil, cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legilor de la data vânzării. S-a apreciat că în cauză este incidentă teza de excepţie a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, intimata fiind o dobânditoare de bună credinţă, care a fost privatizată în mod legal de FPS.

De asemenea, s-a apreciat că, în raport de obiectul acţiunii şi de împrejurarea că, în temeiul O.G. nr. 112/1998, imobilul din Cluj-Napoca, Piaţa Avram Iancu, înscris în C.F. 4591, nr. top 5887 a fost restituit reclamantei, nu este întrunită cerinţa existenţei identităţii între persoana pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii la data promovării acţiunii, statul român intrând în legalitate prin adoptarea menţionatei ordonanţe.

Prin decizia nr. 1687 din 22 februarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosar nr. 38676/1/2004, a fost admis recursul împotriva deciziei anterior arătate, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că, deşi prin acţiune s-a cerut constatarea nulităţii absolute a 3 încheieri de intabulare, instanţa de apel nu a cercetat în fond această cerere, în decizia de casare existând referiri doar la încheierea nr. 9439/1995

Nesoluţionând cererea în limitele învestirii şi reţinând împrejurări cu privire la modalitatea de preluare a imobilului pe baza unui act normativ a cărui listă anexă nu a fost depusă la dosar şi în contradicţie cu înscrisurile aflate la dosar (decretul nr. 176/1948, în loc de decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1966), instanţa de apel nu a cercetat în fond toate capetele de cerere şi nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt în cauză, situaţie ce impune administrarea de probatorii privind modalitatea în care a avut loc preluarea imobilului, funcţie de care se va stabili legalitatea acesteia şi vor fi cercetate cererile reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 16 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 38676/1/2004, în rejudecare, a fost admis apelul reclamantei şi aderarea la apel, desfiinţată sentinţa civilă nr. 1122/2003 şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că reclamanta are interes în promovarea prezentei acţiuni, sens în care prima instanţă în mod greşit a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, urmând, cu ocazia rejudecării, a se clarifica şi obiectul celui de-al doilea petit al acţiunii, privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T.H. SA (fostă SC T.T. SA) sau a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către pârâta SC U.T.H. SA a fost constatat perimat prin decizia nr. 4489 din 16 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosar nr. 5838/1/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 265 din 16 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 7729/117/2010, s-a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a constatat nulitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, reţinându-se, în esenţă, că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 176/1948 şi nu a decretelor nr. 218/1960, respectiv, nr. 712/1966, iar referitor la pârâta SC U.T.H. SA (fostă SC T.T. SA), s-a reţinut că aceasta a dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra bunului în discuţie, titlurile de proprietate ale acesteia fiind reprezentate de Ordinul nr. 154/1991, pentru clădire, şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pentru teren.

Prin Decizia nr. 280/A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul civil nr. 7729/117/2010, s-a admis, în parte, apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 265 din 16 martie 2011 a Tribunalului Cluj, ce a fost desfiinţată în întregime, iar cauza trimisă în rejudecare primei instanţe, reţinându-se că nu s-a analizat petitul privind contestarea actelor de privatizare ale pârâtei, rămânând, astfel, nesoluţionate, şi petitele subsecvente, în rectificare de carte funciară. Prin aceeaşi decizie a mai fost respins ca tardiv declarat apelul Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 668 din 2 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 7729/117/2010* a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a fost admisă în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, SC U.T.H. SA şi Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului; s-a constatat nulitatea titlului Statului Român cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa Avram Iancu, (str. Mareşal Foch), înscris iniţial în CF 4592, nr. top 4887, actual dezmembrat în nr. top 4887/1 şi 4887/2, imobile transcrise în CF 30297 şi 138593/A; au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei şi a fost respinsă cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligată reclamanta la plata, în favoarea pârâtei SC U.T.H. SA, a sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a formulat, la data de 23 martie 2012, o precizare a acţiunii prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului Statului cu privire la imobilul în litigiu şi, conform principiului, accesorium sequitur (suum) principale", nulitatea absolută a Certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafaţa de 255,50 mp. - cotă indiviză - pentru societăţi comerciale cu capital de stat, SC T.T. SA (înfiinţată prin H.G. nr. 1041/1990); nulitatea absolută a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului situat actualmente la adresa administrativă, str. Constanţa, înscris în prezent în cartea funciară 138593/A, nr. top. 4887/2, şi anume, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999; nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf. din 24 aprilie 1975, nr. 9439,cf. din 19 mai 1995 şi nr. 17128 cf. din 31 octombrie 2000, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în favoarea proprietarului de drept.

Tribunalul a mai reţinut că, raportat la considerentele deciziei de casare nr. 1687 din 22 februarie 2007 a ICCJ, preluarea efectivă a imobilului a fost făcută în baza Decretului nr. 176/1948, titlul statului fiind constituit prin încălcarea ordinii constituţionale şi a dreptului material în vigoare la data preluării bunului, care nu îngăduiau decât exproprierea pentru utilitate publică cu plata unei prealabile şi juste despăgubiri.

Având în vedere că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român s-a realizat în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, cu toate că, aşa cum s-a menţionat anterior, s-a statuat cu putere de lucru judecat că preluarea efectivă s-a realizat în temeiul Decretului nr. 176/1948, tribunalul a constatat nulitatea absolută a titlului Statului Român cu privire la imobilul în litigiu.

Un alt argument ce a condus la această concluzie a fost faptul că, prin O.G. nr. 112/1998 imobilul înscris în CF 4591 Cluj, nr. topo 4887 a fost restituit reclamantei, statul recunoscând, implicit, caracterul nelegitim al preluării.

Referitor la solicitările de constatare a nulităţii absolute a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafaţa de 255,50 mp., precum şi a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999 tribunalul le-a respins, ca neîntemeiate.

În acest sens, tribunalul a reţinut că SC T.T. SA a fost înfiinţată în baza H.G. nr. 1041/1990, iar prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991, emis în baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, imobilele proprietatea acestei societăţi au fost cuprinse în valoarea capitalului său social.

Ulterior, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994, s-a atestat dreptul de proprietate exclusivă, în conformitate cu H.G. nr. 455/1994, asupra terenului în suprafaţă de 405.647,30 mp., precum şi în cotă parte indiviză, asupra terenului de 255,50 mp., terenurile fiind identificate prin Anexa nr. 2 la aceste certificat. SC T.T. SA a fost privatizată prin intermediul F.P.S., prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 31 din 14 ianuarie 1999, iar apoi a fuzionat prin absorbţie cu SC U.T.H. SA.

Tribunalul a reţinut că, la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994, reclamanta nu învestise nici o instanţă de judecată cu solicitarea expresă de constatare a nulităţii titlului statului privind imobilul în litigiu, astfel că nu este incidentă nici o cauză de nulitate absolută care să afecteze valabilitatea titlului de proprietate contestat.

În conformitate cu art. 6 alin. (3) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002, în forma iniţială, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Acest text de lege nu este însă aplicabil în speţă, în condiţiile în care imobilul în litigiu a fost restituit reclamantei de către Statul Român în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 112/1998, nefăcând obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea,dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 501/2002, pe care şi-a întemeiat reclamanta cererea de chemare în judecată, nu au relevanţă întrucât reglementează alte situaţii juridice decât cea dedusă judecăţii în prezenta speţă.

Tribunalul a apreciat că nu intră sub incidenţa art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma sa iniţială, fiind supuse nulităţii de drept comun, contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale suspuse procesului de privatizare, întrucât obiectul unor astfel de contracte nu îl constituie activele imobiliare ale societăţii, ci dreptul de proprietate incorporală asupra părţii din capitalul social deţinut de stat la aceste societăţi, aşa cum este cazul actului de privatizare a SC T.T. SA, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999.

Chiar dacă la momentul edictării O.U.G. nr. 112/1998 SC T.T. SA era încă societate comercială cu capital de stat, în condiţiile în care, la acea epocă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 îşi produsese pe deplin efectele, valabilitatea acestuia nefiind contestată, nu se poate reţine susţinerea reclamantei că prin operaţiunea de privatizare s-a urmărit în mod evident eludarea prevederilor O.U.G. nr. 112/1998.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta E.R.A., pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Reclamanta E.R.A. a arătat că solicitarea de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului trebuie să decurgă, în mod logic, din constatarea nulităţii titlului statului, dispusă de către instanţa de fond, derivând din principiul „nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse haberet”.

Titlul statului fiind nul, acesta nu putea transmite nici un drept pârâtei SC U.T.H. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al acesteia asupra terenului, fiind nul, pentru aceleaşi motive de nulitate ca şi titlul statului.

La data privatizării SC T.T. SA - 15 noiembrie 1994, aceasta era o unitate cu capital integral de stat iar Legea nr. 15/1990 nu putea transforma o proprietate dobândită abuziv într-una legală, iar contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999 a fost încheiat ulterior emiterii O.U.G. nr. 112/1998, prin care reclamantei i-a fost restituit imobilul în litigiu.

Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a arătat că reclamanta, prin acţiunea înregistrată la 19 iunie 2003, întemeiată pe O.G. nr. 112/1998 prin care i s-a restituit imobilul având nr. top 4887, nu justifică interesul în a solicita constatarea nulităţii absolute a titlului statului pentru imobilul în litigiu, iar acest pârât nu este proprietarul de drept al imobilului în litigiu, în speţă nefiind incidente nici dispoziţiile Decretului nr. 31/1954.

În speţă Statul Român nu este reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât atribuţiile în procesul de privatizare au fost exercitate de către alte instituţii specializate, iar instanţa de fond nu a observat că prin sentinţa civilă nr. 1122 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 6122/2003, s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii împotriva pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi A.P.A.P.S., sub acest aspect, sentinţa rămânând irevocabilă, prin neatacare.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întemeiată pe faptul că aceasta a avut numai calitatea de acţionar în cadrul SC T.T. SA, privatizată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 în forma iniţială, capitalul social al societăţilor comerciale constituite în baza art. 17 este deţinut integral de Statul Român sub formă de acţiuni sau părţi sociale, însă după data privatizării nici măcar Statul Român nu a mai avut această calitate, bunurile mobile şi imobile din patrimoniul societăţii trecând, prin chiar efectul legii, în proprietatea societăţii.

Legislaţia specială în materia transmiterii acţiunilor de la stat către alte persoane este reprezentată de O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 99/1999, Legea nr. 137/2002 şi O.G. nr. 25/2002, iar potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, acţionarii unei societăţi nu au calitatea de proprietari ai bunurilor din patrimoniul societăţii.

De asemenea, există deosebiri esenţiale între capitalul social – care reprezintă totalitatea aporturilor asociaţilor, neavând o existenţă reală – şi patrimoniul societăţii – care reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin societăţii, cuprinzând elemente concrete, respectiv bunurile mobile şi imobile ale societăţii.

Având în vedere că A.V.A.S. a avut doar calitatea de acţionar, şi niciodată aceea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC T.T. SA Cluj, precum şi deosebirile dintre capitalul social şi patrimoniul societăţii, se impunea respingerea acţiunii ca inadmisibilă, raportat la solicitarea de constatare a nulităţii absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 23/A din 15 martie 2013, Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă a respins apelurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis apelul reclamantei şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, a admis în tot acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată, a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafaţa aferentă imobilului situat în Cluj-Napoca înscris în cf 138593/A Cluj-Napoca, a constatat nulitatea absolută a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte înstrăinarea aceluiaşi imobil, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999, a constatat nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf din 24 aprilie 1975, nr. 9439 cf din 19 mai 1995 şi nr. 17128 cf din 31 octombrie 2000 şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare în favoarea vechiului proprietar înscris anterior acestor încheieri; a înlăturat obligarea reclamantei la plata, către pârâta SC U.T.H. SA, a cheltuielilor de judecată la fond şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu, evidenţiat în CF nr. 4591 Cluj sub A+4, a aparţinut în proprietatea Facultăţii de Teologie a E.R.A., Cluj, dreptul de proprietate fiind intabulat sub B+1. Potrivit întabulării de sub B+6, prin încheierea nr. 9439 din 19 mai 1995, conex cu încheierea nr. 1636/1975, imobilul de sub A+4 se dezlipeşte din CF nr. 4591 Cluj şi se transcrie în CF nr. 30297 Cluj. Potrivit CF nr. 30297 Cluj, nr. top 4887 în baza încheierii CF nr. 1636/24 aprilie 1975, în baza Decretelor nr. 281/1960 şi 712/1996 asupra imobilului de sub A+1 (nr. top 4887), adus din CF 4591 se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de drept pe bază de lege în favoarea Statului Român în administrarea operativă a MI. În baza încheierii CF nr. 17128 din 31 octombrie 2000 intabulată sub B+3, imobilul cu nr. top 4887 de sub A+1 s-a dezmembrat în nr. top nou 4887/1 teren şi construcţie în suprafaţă de 1413 mp, reînscrie în această CF sub A+2, în favoarea proprietarului de până acum – Statul Român şi în nr. top nou 4887/2, transcris în CF nou înfiinţată 138593, în favoarea SC T.T. SA Cluj. În baza încheierii CF nr. 9170 din 10 iunie 2002 şi 14612 din 3 septembrie 2002 dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A+2 s-a intabulat în favoarea reclamantei E.R.A., în baza O.G. nr. 112/1998.

Prin acţiunea formulată şi ulterior precizată, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf din 24 aprilie 1975, nr. 9439 cf din 19 mai 1995 şi 17128 cf din 31 octombrie 2000, cu restabilirea situaţiei anterioare de CF în favoarea proprietarului de drept.

Din cele anterior arătate referitoare la situaţia de carte funciară, rezultă că imobilul cu nr. top 4887 a fost iniţial proprietatea reclamantei, trecând în proprietatea Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960 şi 712/1966, ulterior suferind dezmembrări şi noi înstrăinări.

Întrucât reclamanta a solicitat anularea tuturor încheierilor de carte funciară în baza cărora imobilul a trecut succesiv în proprietatea pârâţilor, primul dintre aceştia fiind Statul Român, acesta justifică în cauză calitate procesuală pasivă, revenirea la situaţia anterioară neputând fi dispusă, în ipoteza în care solicitarea este fondată, decât prin chemarea în judecată a tuturor proprietarilor succesivi. În speţă aceştia sunt Statul Român şi SC T.T. SA Cluj, în prezent SC U.T.H. SA.

Critica vizând neobservarea, de către instanţa de rejudecare, a împrejurării că sentinţa civilă nr. 1122 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 6122/2003 a rămas irevocabilă sub aspectul admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii împotriva pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi APAPS, întrucât sub acest aspect hotărârea nu a fost apelată, este total nefondată.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosar nr. 38676/1/2004, apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj a fost admis, cu consecinţa desfiinţării în totalitate, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerentele acestei decizii reţinându-se explicit că reclamanta are interes în promovarea acţiunii, în mod greşit fiind soluţionată acţiunea ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes.

Prin urmare, excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii a fost înlăturată încă în prima cale de atac exercitată împotriva sentinţei prin care a fost admisă excepţia lipsei de interes a acesteia, iar acţiunea a fost respinsă pe acest considerent.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, instanţa de apel a reţinut că chiar dacă A.V.A.S. nu a avut calitatea de proprietară a bunurilor din patrimoniul SC T.T. SA, aceasta este însă instituţia publică implicată în privatizarea pârâtei, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999, potrivit căruia FPS (antecesorul AVAS) a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni – 554.242 acţiuni, reprezentând 39,95% din valoarea capitalului social subscris al societăţii (f. 40, 41).

Fiind entitatea implicată în cadrul procedurii de privatizare a SC T.T. (în prezent SC U.T.H. SA), iar obiectul litigiului îl constituie un bun din patrimoniul său – imobilul cu nr. top 4887/2, pârâta A.V.A.S. justifică în litigiul pendinte calitate procesuală pasivă. În plus, A.V.A.S. este instituţia care este ţinută să repare prejudiciul cauzat SC U.T.H. SA în ipoteza admiterii acţiunii, în baza art. 32⁴ alin. (1) din Legea nr. 99/1999, astfel încât, prezenţa sa în proces se impune pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la petitul de constatare a nulităţii absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA în ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului în litigiu, argumentată de pârâtă prin distincţia pe care Legea nr. 31/1990 o face între acţiunile societăţii şi patrimoniul societăţii, de care poate dispune numai societatea comercială, instanţa de apel a constatat că nici aceasta nu este fondată.

În speţă, imobilul revendicat de către reclamantă având nr. top 4887/2 face parte din patrimoniul pârâtei SC U.T.H. SA. Reclamanta a chemat în judecată şi această pârâtă, acţiunea în revendicare şi în constatarea nulităţii absolute a încheierii nr. 17122 cf din 31 octombrie 2000 în baza căreia antecesoarea s a, SC T.T. SA, şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top 4887/2, fiind formulată şi în contradictoriu cu proprietarul actual al imobilului.

Petitul de constatare a nulităţii absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA în ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului în litigiu este strâns legat de petitul de revendicare şi rectificare CF, astfel încât, raportat la ansamblul petitelor formulate şi a întregului cadru procesual, excepţia inadmisibilităţii nu poate fi primită.

Referitor la solicitarea de constatare a nulităţii absolute, instanţa de apel a reţinut că reclamantei i s-a restituit imobilul evidenţiat în Cf 4591 Cluj, nr. top 4887, în baza O.G. nr. 112/1998, publicat în M. Of. nr. 324 din 29 august 1998.

Analizând conţinutul CF 4591 Cluj, strict cu privire la imobilul cu nr. top 4887 la data restituirii imobilului către reclamantă, se constată că în baza încheierii CF nr. 9439 cf din 19 mai 1995 (adică, anterior restituirii imobilului), acest imobil a fost dezlipit din această carte funciară şi transcris în Cf nr. 30297 Cluj.

Verificând această carte funciară, tot cu privire la imobilul cu nr. top 4887 şi tot la momentul contemporan restituirii imobilului către reclamantă în baza O.G. nr. 112/1998 (f. 7-8 dosar nr. 6122/2003 al Tribunalului Cluj), reiese că situaţia imobilului era nemodificată, în sensul că nr. top 4887, cu excepţia trecerii din proprietatea reclamantei în proprietatea Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960 şi 712/1966, nu a suferit absolut nicio modificare.

Abia în anul 2000, adică după 2 ani de la restituirea imobilului reclamantei, imobilul a suferit o dezmembrare în număr top nou 4887/1, rămas în proprietatea actualului proprietar tabular (Statul Român) şi nr. top nou 4887/2 transcris în favoarea SC T.T. SA Cluj.

În dosarul nr. 2318/1995, adică anterior atât momentului restituirii imobilului reclamantei, cât şi momentului dezmembrării imobilului şi transcrierii unei porţiuni din acesta în favoarea SC T.T. SA Cluj, reclamanta a chemat în judecată SC T.T. SA Cluj, revendicând întregul imobil pe care pârâta deja îl ocupa (f. 10, 11 dosar nr. 6122/2003 al Tribunalului Cluj).

Rezultă că pârâta SC T.T. SA, în prezent SC U.T.H. SA, a fost de rea credinţă atunci când în anul 1999, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999 a inclus în obiectul contractului de privatizare înstrăinarea imobilului cu nr. top 4887/2, întrucât, pe de o parte, avea calitatea de pârâtă în dosar nr. 2318/1995 în care reclamanta E.R.A. revendica imobilul cu nr. top 4887, iar pe de altă parte, anterior contractului nr. 31 din 14 ianuarie 1999 de vânzare-cumpărare de acţiuni, reclamantei i s-a restituit întreg imobilul cu nr. top 4887, în baza unui act normativ publicat în M. Of., respectiv, O.G. nr. 112/1998, necunoaşterea legii neputând fi invocată ca argument în afirmarea bunei credinţe.

Totodată, pârâta a fost de rea credinţă şi în anul 2000 când şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra unei porţiuni din imobilul iniţial, întrucât restituirea din 1998 a vizat întreg imobilul, iar în anul 1995 a fost chemată în judecată, de către reclamantă, în cadrul unui proces având ca obiect revendicarea aceluiaşi imobil – nr. top 4887.

Având în vedere reaua credinţă care a stat atât la baza includerii în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999 a imobilului cât şi reaua credinţă a intabulării dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului, în temeiul art. 34²din Legea nr. 99/1999, instanţa de apel a constatat întemeiat capătul de cerere privind constatarea nulităţii actului de privatizare.

Reclamanta a solicitat constatarea nulităţii titlului statului asupra imobilului cu nr. top 4887, iar subsecvent acestei cereri, constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafaţa aferentă imobilului situat în Cluj-Napoca str. Constanţa înscris în cf 138593/A Cluj-Napoca nr. top 4887/2, sens în care instanţa de apel a apreciat că această cerere nu constituie o verificare a legalităţii actului administrativ prin prisma prevederilor Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, ci în contextul contestării privatizării pârâtei, constituie un capăt de cerere accesoriu celor vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 ianuarie 1999.

În condiţiile în care s-a constat, potrivit celor anterior arătate că în mod nelegal, cu rea credinţă şi cu încălcarea unui act normativ opozabil erga omnes de la data publicării în M. Of. – O.G. nr. 112/1995 – pârâta SC T.T. SA a făcut acte de dispoziţie asupra imobilului cu nr. top 4887, care a fost restituit reclamantei, se impune constatarea nulităţii absolute şi a primului act în bază căruia pârâta a fost „împroprietărită” cu privire la acest imobil.

Deşi pârâta a susţinut că restituirea imobilului afectează în sens negativ societatea, cerinţa art. 32⁴ alin. (4) din Legea nr. 99/1999 constă în aceea ca, în urma restituirii, societatea să nu-şi mai poată continua activitatea, urmând să fie supusă dizolvării sau lichidării, situaţie faţă de care pârâta nu a dovedit că prin excluderea din patrimoniul său a imobilului cu nr. top 4887/2 nu îşi mai poate continua activitatea, urmând să fie supusă lichidării.

Deşi pârâta a contestat afirmaţia că imobilul în litigiu ar fi scos la vânzare, indicând în acest sens, ca sursă de verificare, site-ul SC U.T.H. SA, reclamanta a adus în probaţiune tocmai o copie de pe site-ul societăţii, datată 12 februarie 2013, astfel încât, sursa indicată de către pârâtă dovedeşte contrariul celor afirmate de către aceasta.

Întrucât prin hotărârea primei instanţe s-a constatat nulitatea titlului statului cu privire la imobilul cu nr. top 4887, în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 1636 din 24 aprilie 1975, în baza căreia statul şi-a intabulat dreptul de proprietate, întrucât înscrierea nu a fost valabilă, fiind făcută în baza unui titlu nul.

În baza aceluiaşi temei, instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 9439 CF din 19 mai 1995, conex cu încheierea CF nr. 1636 din 24 aprilie 1975, prin care imobilul cu nr. top 4887 a fost dezlipit din CF nr. 4591 Cluj şi transcris în CF nr. 30297.

Urmare a constatării nulităţii absolute a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994, instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 17128 CF din 31 octombrie 2000, în baza căreia imobilul cu nr. top 4887 a fost dezmembrat, iar urmare a constatării nulităţii absolute a acestor încheieri, a dispus restabilirea situaţiei anterioare în favoarea vechiului proprietar înscris anterior acestor încheieri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, SC U.T.H. SA şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a arătat că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, raportat la data formulării cererii, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente.

În acest sens, recurentul-pârât arată că la data acţiunii introductive de instanţă, respectiv, 19 iunie 2003, imobilul în litigiu fusese deja restituit reclamantei prin O.G. nr. 112/1998, situaţie faţă de care este lipsit de interes a se constata nulitatea titlului statului.

Ca atare, nu este întrunită cerinţa existenţei dublei identităţi între persoana pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, iar pe de altă parte, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu este proprietarul de drept al imobilului.

În speţă nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, Statul Român nefiind reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât atribuţiile în procesul de privatizare aparţin altor instituţii specializate în acest sens.

Recurenta-pârâtă SC U.T.H. SA a formulat următoarele critici:

În mod greşit instanţa de apel a reţinut reaua-credinţă a acestei pârâte la dobândirea imobilului în litigiu, întrucât SC T.T. SA a devenit proprietară în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, imobilul fiind inclus, potrivit prevederilor legale, în capitalul social, fapt atestat de Ordinul MCT nr. 154/1991, iar ulterior, ca urmare a aplicării H.G. nr. 834/1991, pârâta a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Rezultă, aşadar, că transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a făcut în mod valabil, prin efectul legii.

Recurenta-pârâtă a fost privatizată conform legii, la momentul finalizării procesului de privatizare nu exista nici un risc cu privire la acest imobil, reclamanta formulând cerere de retrocedare abia la data de 27 februarie 2003, iar dreptul său de proprietate a fost constatat şi prin sentinţa civilă nr. 6628/1995 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 2316/1995, prin care acţiunea în revendicare a E.R.A. a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Braşov nr. 517/R din 15 mai 2002 s-a constatat că încheierea de CF nr. 9439 din 19 mai 1995 este legală, nereprezentând o radiere a dreptului de proprietate a reclamantei, întrucât imobilul a ieşit din proprietatea acesteia ca efect al naţionalizării, iar reclamanta nu a exercitat calea de atac împotriva acestei încheieri care, astfel, a devenit definitivă.

Imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 176/1948 şi apoi a fost dat în administrarea Ministerului de Interne, acesta din urmă transmiţându-l Ministerului Turismului pe bază de protocol la data de 16 iulie 1976. Preluarea de către stat a fost una cu titlu, după care bunul a fost transmis în mod legal recurentei-pârâte.

Chiar dacă, prin absurd, s-ar reţine că imobilul nu a fost preluat în mod legal de către stat, potrivit considerentelor anterior expuse, recurenta-pârâtă este dobânditoare de bună-credinţă.

Pretenţiile intimatei-reclamante pot fi rezolvate aplicând dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, prin acordarea de măsuri reparatoriii prin echivalent de către instituţia publică implicată în procesul de privatizare.

Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat următoarele critici:

1. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi a pronunţat o hotărâre ce excede competenţei sale, respectiv, neaplicarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la obiectul şi cauza acţiunii civile.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că reiterează excepţia de necompetenţă materială a instanţei de apel în soluţionarea cauzei, aceasta pronunţându-se, în mod greşit, asupra legalităţii unui act administrativ, în speţă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994, a cărui nulitate absolută nu putea fi analizată decât de instanţa abilitată de lege, şi anume, instanţa de contencios administrativ.

2. În mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte AVAS, care a nu a avut calitatea de proprietar a bunurilor din patrimoniul SC T.T. SA, ci numai pe aceea de acţionar la această societate.

Având în vedere că AVAS a avut doar calitatea de acţionar şi niciodată pe aceea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC T.T. SA Cluj, precum şi deosebirile dintre capitalul social şi patrimoniul societăţii, se impunea respingerea acţiunii ca inadmisibilă, raportat la solicitarea de constatare a nulităţii absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului în litigiu.

Recurenta-pârâtă nu a înstrăinat un imobil, ci un procent de 39,956 din capitalul social al SC T.T. SA, fără ca instanţa de apel să arate cât anume din imobilul în litigiu se regăseşte în acest procent, situaţie faţă de care pronunţarea unei astfel de hotărâri duce la o imposibilitate de fapt şi de drept în ceea ce priveşte punerea în executare.

La data de 1 august 2013 intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate ca nefondate.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Cu referire la recursul declarat de recurentul-pârât Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, se apreciază că în mod corect s-a stabilit prin decizia instanţei de apel că legitimarea procesuală a acestei părţi este deplin justificată în prezenta cauză în condiţiile în care, prin acţiunea sa, astfel cum a fost precizată, reclamanta a contestat atât valabilitatea titlului de dobândire a imobilului litigios de către Stat, dar a cerut totodată să se constate şi nulitatea tuturor încheierilor de carte funciară în baza cărora imobilul care i-a aparţinut, a trecut succesiv în proprietatea pârâţilor, primul dintre aceştia fiind chiar Statul român.

Adoptarea de către Statul român a O.G. nr. 112/1998, pentru restituirea către titularii iniţiali sau succesorii acestora a bunurilor care au aparţinut comunităţilor (organizaţii, culte religioase) minorităţilor din România, ce au fost trecute în patrimoniul Statului român prin măsuri de constrângere, confiscate sau naţionalizate, nu justifică absolvirea sa de orice responsabilitate în legătură cu bunul litigios şi, de aici, neparticiparea sa în proces pe considerentul îndeplinirii tuturor obligaţiilor care îi reveneau, după cum această împrejurare nici nu lipseşte de interes demersul reclamantei de vreme ce, s-a dovedit că măsura adoptată de Statul român a fost insuficientă pentru a-i şi asigura acesteia redobândirea proprietăţii şi posesiei bunului vizat de măsura restituirii, în integralitatea sa.

De altfel, problema interesului reclamantei în iniţierea demersului său litigios, ridicată de acest pârât prin recursul său, nu are caracter de noutate în prezenta cauză, aceasta făcând obiect al dezlegărilor instanţelor de fond în primul şi al doilea ciclu procesual al litigiului şi devenind câştigată cauzei ca urmare a dezlegării sale prin decizia civilă nr. 105A/2008 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin perimarea recursului exercitat împotriva sa, conform deciziei civile nr. 4489 din 16 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca problemă de drept a litigiului ce a beneficiat de o dezlegare irevocabilă în ciclurile procesuale anterioare de judecată, aceasta a devenit câştigată cauzei, impunându-se cu puterea lucrului judecat, reiterarea sa ulterioară, spre a o supune din nou dezbaterii judecătoreşti, aşa cum o face prin recursul său pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nemaifiind posibilă.

Nici argumentul nereprezentării în proces a Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, conform prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, nu poate fi primit întrucât prin cererea de chemare în judecată au fost deduse cercetării judecătoreşti nu doar activităţile îndeplinite de acesta cu prilejul privatizării fostei SC T.T. SA, când, susţine recurentul, reprezentarea sa a fost atribuită altor instituţii specializate, ci a fost contestat însuşi titlul de preluare de către Stat a imobilului din piaţa Avram Iancu, ce figurează şi la adresa din str. Constanţa, după cum s-a cerut ca în urma constatării nulităţii tuturor actelor juridice de modificare a regimului juridic al acestui bun, să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de CF, în favoarea proprietarului de drept şi în contradictoriu ori faţă de toţi dobânditorii succesivi ai imobilului vizat, începând chiar cu primul dintre aceştia, Statul român.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurentul-pârât Statul român, prin Ministerul Finanţelor apare ca fiind nefondat.

2. Cu referire la recursul declarat de SC U.T.H. SA, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită teza acestei pârâte, care a susţinut că este o subdobânditoare de bună credinţă a imobilului având nr. top 4887/2 şi pentru care figurează înscrisă ca titulară a dreptului de proprietate în CF 138593/A, societatea fiind una privatizată în mod legal de către F.P.S.

Se reţine în acest sens că prin hotărârea de primă instanţă s-a constatat deja nulitatea titlului de dobândire - reprezentat de Decretul nr. 176/1948 - de către Statul român a întregului imobil din Cluj-Napoca, piaţa Avram Iancu, înscris iniţial în CF 4592, ca fiind constituit prin încălcarea ordinii constituţionale şi a dreptului material în vigoare la data preluării, caracterul nelegitim al titlului fiind implicit acceptat şi recunoscut de stat prin faptul adoptării de către acesta a O.G. nr. 112/1998.

Această dezlegare a Tribunalului Cluj a devenit irevocabilă, nefiind contestată în căile de atac de niciuna din părţile litigante, şi, din acest motiv, nefiind nici susceptibilă de reformare.

Prin urmare, SC T.T. SA Cluj, antecesoarea recurentei-pârâte SC U.T.H. SA, înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 1041/1990 prin preluarea activului şi pasivului fostului Oficiu Judeţean de Turism Cluj, nu a putut dobândi în mod valabil un drept de proprietate asupra imobilului litigios, dreptul asupra căruia invocă o dobândire cu titlu de lege, în virtutea art. 20 din Legea nr. 15/1990, provenind de la un non proprietar.

Originea legală a „dobândirii” dreptului de către SC T.T. SA Cluj nu poate acoperi viciile titlului statului, a cărui voinţă de a restitui pe cale administrativă bunurile imobile menţionate în anexa la O.G. nr. 112/1998 ( printre care şi cel litigios), trecute în patrimoniul său prin „măsuri de constrângere, confiscate sau naţionalizate”, a avut la bază o recunoaştere implicită dar neîndoielnică a caracterului ilicit al dobândirii şi deţinerii acestora.

Aceste argumente explică ineficacitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis de Statul român, prin Ministerul Turismului, în beneficiul SC T.T. SA, desigur în limita suprafeţei de 255,50 mp parte indiviză teren, corespunzătoare părţii de construcţie a imobilului din Cluj Napoca, piaţa Avram Iancu, ce a fost înscrisă în activele sale.

Chiar dacă acest certificat de atestare a dreptului fusese deja emis la data adoptării O.G. nr. 112/1998, recunoaşterea caracterului nelegitim al dobândirii şi deţinerii bunului de către Stat, cu efect retroactiv, ca şi constatarea judecătorească a nevalabilităţii titlului de dobândire a imobilului de către stat au fost cele care au justificat constatarea de către instanţa de apel a nulităţii absolute (parţiale) a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994, în limita suprafeţei aferente imobilului înscris în CF 138593/A Cluj Napoca, nr. top 4887/2, în virtutea principiului „accesorium sequitur principale” şi a regulii de drept potrivit cu care „nemo dat quod non habet”.

Nu se poate susţine că recurenta-pârâtă este o dobânditoare de bună-credinţă care a fost în mod legal privatizată de F.P.S., înseşi prevederile O.G. nr. 112/1998 fiind cele ce au fost încălcate în această operaţiune juridică.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut în mod corect că societatea pârâtă a acţionat cu rea-credinţă şi în mod contrar prevederilor O.G. nr. 112/1998, incluzând în activele sale (în oferta de vânzare acţiuni), în vederea proximei privatizări, a părţii pe care o deţinea din imobilul situat în piaţa Avram Iancu, Cluj Napoca, deşi imobilul figura în evidenţele sale ca revendicabil, iar societăţii îi erau cunoscute pretenţiile reclamantei de proprietar asupra bunului, din litigiul purtat între acestea pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 2316/1995 şi, în tot cazul, ar fi trebuit să îi fie cunoscute dispoziţiile cu putere de lege ale ordonanţei Guvernului prin care Statul dispusese restituirea aceluiaşi imobil în favoarea fostului titular (E.R.A.).

Înalta Curte apreciază ca fiind inacceptabilă susţinerea acestei recurente-pârâte în sensul că, la momentul finalizării procesului de privatizare, nu exista nici un risc cu privire la imobil, atâta timp cât, încă din august 1998 ( data intrării în vigoare a ordonanţei amintite), Statul român, acţionar al societăţii la acea dată, dispusese cu forţă de lege ca bunul deţinut de societate să fie restituit fostului proprietar.

Cât priveşte sentinţa civilă nr. 6628/1995 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. 2316/1995, în care au fost părţi reclamanta şi societatea pârâtă, este de precizat că aceasta a soluţionat o acţiune în evacuare iniţiată de reclamantă, în calitate de proprietar al bunului iniţial, şi pretenţiile sale subsecvente de dezdăunare pentru lipsa de folosinţă a acestuia, acţiune care a fost promovată în absenţa unei contestări a titlului de dobândire a imobilului de către stat şi la o epocă anterioară adoptării O.G. nr. 112/1998.

Prin urmare, constatarea ori confirmarea dreptului de proprietate asupra bunului litigios ca aparţinând recurentei-pârâte în acea procedură este lipsită de relevanţă în prezenta cauză, în care pretenţiile intimatei-reclamante se sprijină nu numai pe dreptul său de proprietate ce a stat la baza înscrierii în CF nr. 4591, cu nr. top 4887, dar şi pe dispoziţiile O.G. nr. 112/1998, aceasta şi în contextul contestării titlului de dobândire a imobilului de către stat.

În mod corect a reţinut instanţa de apel şi reaua-credinţă a recurentei-pârâte la momentul întabulării dreptului de proprietate asupra unei părţi din imobilul care, încă din anul 1998 fusese restituit reclamantei prin dispoziţiile O.G. nr. 112/1998, intabulare care a avut loc în urma dezmembrării imobilului dispusă prin încheierea nr. 17128 din 3 octombrie 2000 şi a înscrierii imobilului cu nr. top 4887/2 în CF 138593 nou înfiinţată, în favoarea SC T.T. SA Cluj.

Toate aceste calificări de ordin juridic, deduse din probatoriul cauzei, pe baza succesiunii actelor juridice efectuate în legătură cu bunul imobil litigios şi care au fost de natură a-i schimba acestuia regimul juridic, deşi se afla sub puterea de reglementare a O.G. nr. 112/1998, au fost deduse în mod corect de către instanţa de apel, în prezenţa acestora neputându-se reţine că recurenta-pârâtă are în mod real calitatea de subdobânditoare a bunului, că în actele juridice efectuate a acţionat cu bună-credinţă ori că ar fi fost privatizată în mod legal de către F.P.S., după cum a pretins prin recursul declarat.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a aplicabilităţii dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 faţă de intimata-reclamantă, ca şi cadru legal de rezolvare a pretenţiilor acesteia pe calea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent de către instituţia publică ce a efectuat privatizarea, nu face decât să dovedească în continuare nesocotirea situaţiei în care se află intimata-reclamantă, de a fi beneficiarul direct şi individual al unui act normativ de restituire a bunului imobil preluat abuziv de stat şi de a cărui aducere la îndeplinire Statul era ţinut încă de la data adoptării sale şi, ca societate cu capital de stat în proporţie de 39,956% din valoarea capitalului social subscris, implicit era ţinută şi societatea recurentă-pârâtă.

Pentru toate aceste considerente şi recursul acestei părţi se apreciază ca fiind nefondat.

3. Cu referire la recursul declarat de recurenta-pârâtă A.A.A.S., se reţine că cea dintâi critică de nelegalitate a deciziei atacate a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocându-se încălcarea de către instanţa de apel a competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ cu ocazia pronunţării asupra legalităţii actului administrativ contestat, respectiv, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 14 noiembrie 1994 ce constituie titlul de proprietate al SC U.T.H. SA asupra terenului aferent corpului de clădire înscris în CF 138593/A Cluj Napoca.

Înalta Curte apreciază critica drept nefondată având în vedere că, aşa cum s-a arătat chiar prin considerentele deciziei atacate, Curtea de Apel Cluj nu a supus verificării legalitatea acestui act administrativ în raport de cadrul normativ ce a stat la baza emiterii sale, dat de prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, adică astfel cum ar fi acţionat o instanţă de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii unui asemenea act.

Aşa cum s-a arătat şi cu prilejul examinării recursului declarat de SC U.T.H. SA, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost pronunţată ca o consecinţă a constatării în cauză a nevalabilităţii titlului de preluare a Statului asupra imobilului litigios, instanţa civilă dând eficienţă principiilor de drept „nemo dat quod non habet” şi „accesorium sequitur principale”, a căror aplicabilitate a fost invocată chiar de către intimata-reclamantă în motivarea cererii sale completatoare depusă în faţa Tribunalului Cluj pentru termenul din 3 aprilie 2012.

Nefondată este şi cea de-a doua critică de nelegalitate a recursului declarat de A.A.A.S., prin care s-a susţinut greşita dezlegare dată de instanţa de apel excepţiei vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive în cauză.

Sub acest aspect, se reţine că în mod corect instanţa de apel a justificat prezenţa în proces a acestei pârâte din nevoia de asigurare a opozabilităţii hotărârii ce se va pronunţa, faţă de eventuala aplicare a dispoziţiilor art. 32⁴ alin. (1) din Legea nr. 99/1999 în raport cu A.A.A.S., ca instituţie chemată să repare prejudiciul cauzat SC U.T.H. SA.

Calitatea de acţionar a fostului F.P.S. la fosta societate cu capital de stat SC T.T. SA Cluj şi lipsa calităţii sale de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestei societăţi ori diferenţele existente între capitalul social şi patrimoniul societăţii nu determină inadmisibilitatea cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, a cărui încheiere a avut loc după adoptarea O.G. nr. 112/1998.

În ceea ce priveşte consecinţa constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, aceasta se deduce suficient din considerentele hotărârii instanţei de apel, care a reţinut ca motiv de nulitate faptul că în mod nelegal, cu rea credinţă şi cu încălcarea unui act normativ opozabil erga omnes – O.G. nr. 112/1998 – imobilul în litigiu a fost inclus în activele societăţii supusă procedurii de privatizare, deducându-se de aici că şi această sancţiune a fost văzută tot ca una care afectează doar în mod parţial actul atacat, în limitele valorice ale bunului în discuţie.

În considerarea tuturor acestor argumente, pentru care instanţa a reţinut caracterul neîntemeiat al criticilor de recurs formulate, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate.

Pe cale de consecinţă şi în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata-reclamantă în recurs, în cuantum de 3.000 lei, constând în onorariu de avocat, plătit în baza facturii depusă la fila 51 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii SC U.T.H. SA, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, împotriva deciziei nr. 23 / A din 15 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I Civilă.

Obligă recurenţii la plata, către intimata-reclamantă E.R.A., a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3659/2013. Civil		ICCJ. Decizia nr. 5140/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... →

ICCJ. Decizia nr. 5039/2013. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5039/2013. Civil