ICCJ. Decizia nr. 5534/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5534/2013
Dosar nr. 237/1/2013
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la 31 octombrie 2000, cerere ce a format obiectul Dosarului nr. 6194/2000, reclamanta D.M.B.S. a chemat în judecată pe pârâţii A.I., V.A., V.S. şi R.E., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie apartamentele pe care le deţine în imobilul din sector 1 Bucureşti.
La 20 iulie 2000, pârâta A.I. Luminiţa a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva numitelor M.A. şi I.V., solicitând ca, în cazul în care se va admite acţiunea în revendicare a reclamantei, să fie obligate chematele în garanţie să-i plătească suma de 12.500 dolari (100 milioane la data vânzării - cumpărării), reevaluat la momentul plăţii la valoarea de circulaţie a imobilului din acel moment, precum şi taxele şi onorariile notariale în sumă de 500 dolari, reevaluate cu indicele de inflaţie.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 395 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă au fost anulate, ca netimbrate, cererea principală şi cererea de chemare în garanţie.
Prin Decizia civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta D.M.B.S., s-a anulat sentinţa primei instanţe şi s-a reţinut cauza pentru rejudecare.
Evocând fondul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 125 din 18 martie 2003 a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă şi i-a obligat pe pârâţii V.A. şi V.S. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie spaţiile deţinute, fiind respinsă acţiunea în revendicare faţă de pârâta A.I.L. şi cererea de chemare în garanţie formulată de această pârâtă ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă D.M.B.S., a casat în parte Decizia nr. 125/2003 a Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza pentru rejudecarea acţiunii în revendicare aceleiaşi instanţe, menţinând celelalte dispoziţii.
Curtea de Apel, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 37 din 23 ianuarie 2008, evocând fondul, a admis acţiunea reclamantei D.M.B.S. şi a obligat-o pe pârâta A.I.L. să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul situat în Bucureşti, Sector 1.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie, în parte, pârâtele M.A. şi I.V. fiind obligate la plata preţului de 12.500 dolari SUA şi 500 dolari SUA taxe notariale şi a fost respins capătul de cerere privind reevaluarea preţului achitat pentru imobil, la preţul de circulaţie, ca neîntemeiat.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, pârâta A.I.L. şi chematele în garanţie M.A. şi I.V., recursul pârâtei fiind admis prin Decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere privind reevaluarea preţului şi taxelor notariale, la momentul plăţii.
S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de chematele în garanţie I.V. şi M.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a apreciat că nu au fost respectate îndrumările deciziei de casare în sensul necesităţii administrării de dovezi în ceea ce priveşte acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie.
După trimiterea spre rejudecare, la 13 octombrie 2009, reclamanta C. (fostă A.) I.L. a depus o cerere prin care a precizat că îşi măreşte câtimea valorii pretenţiilor, invocând dispoziţiile art. 1337, 1341, 1344, 1345 şi 1346 C. civ.
Reclamanta a arătat că pe parcursul celor 11 ani ce au trecut de la momentul cumpărării valoarea apartamentului a crescut, pe de o parte, pentru că s-a înregistrat o creştere a valorii de piaţă a imobilelor, iar, pe de altă parte, pentru că a efectuat lucrări de îmbunătăţire şi conservare.
Pentru aceste motive, reclamanta a precizat că solicită obligarea vânzătoarelor chemate în garanţie la plata sumei de 906.400 lei, reprezentând valoarea de piaţă a imobilului la momentul actual, în temeiul art. 1344 C. civ. şi a art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi la plata sumei de 500 de lei actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând taxe notariale şi a sumei de 7.500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie pe ultimii doi ani, reprezentând cheltuieli de judecată.
La termenul din 8 iunie 2010, s-a invocat de către M.A. tardivitatea modificării obiectului cererii de chemare în garanţie, prin precizarea cererii depuse la 13 octombrie 2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 637/ A din 21 iunie 2011, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta C. (A.) I.L. în contradictoriu cu pârâtele chemate în garanţie M.A. şi I.V. şi le-a obligat pe acestea la plata către reclamantă a sumei de 223.546 lei reprezentând preţ şi excedent de valoare şi la plata sumei de 500 de dolari SUA în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri din taxe notariale.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 18.650 lei cheltuieli de judecată aferente cererii de revendicare şi cererii de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu pot face obiectul cererii decât sporul de valoare prilejuit de evoluţia pieţii imobiliare nu şi sporul de valoare adus de lucrările de îmbunătăţiri pretins efectuate de reclamantă la imobil, nesolicitate prin cererea iniţială de chemare în garanţie.
S-a constatat, că pretenţiile reclamantei se grefează pe garanţia pentru evicţiune consumată, care incumbă pârâtelor în calitate de vânzătoare în baza actului de vânzare - cumpărare din 12 martie 1998.
Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pârâtelor chemate în garanţie pentru evicţiunea de drept, provenind de la un terţ, cauza evicţiunii fiind anterioară vânzării şi necunoscută de către cumpărător.
În ceea ce priveşte momentul la care s-a produs evicţiunea, s-a constatat că acesta este momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de revendicare prin care reclamanta C.I.L. a fost evinsă, respectiv 11 iunie 2009, data pronunţării deciziei în recurs.
În temeiul art. 1341 pct. 1 şi 4 şi a art. 1344 C. civ., au fost obligate pârâtele la plata sumei stabilite prin expertiza efectuată de expertul P.C.C., ce include preţul primit şi sporul de valoare dobândit până la data evicţiunii, 11 iunie 2009, determinat exclusiv de evoluţia pieţei imobiliare, nu şi de lucrările de îmbunătăţire pretins efectuate.
În ceea ce priveşte spezele vânzării, s-a constatat că în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare s-a făcut menţiune expresă doar despre: 1.185.000 lei taxă notarială, 1.925.000 lei onorariu notarial şi 30.000 lei timbru judiciar, în total 3.140.000 lei, reprezentând 389,34 dolari SUA la un curs de 0,8065 lei/dolari SUA, confirmat de expert.
S-a constatat, că indicele de inflaţie pentru perioada martie 1998 până la data întocmirii expertizei contabile, 4 martie 2010, a fost de 525,31%, care aplicat la valoarea de 3.140.000 lei reprezintă 1.649,47 lei (respectiv 557,235 dolari SUA la cursul leu/dolari SUA de la data pronunţării hotărârii.).
S-a avut însă în vedere principiul disponibilităţii şi în baza art. 1341 pct. 4 C. civ. au fost obligate pârâtele la 500 dolari SUA, în lei la cursul oficial de la data plăţii, reprezentând despăgubiri din taxele notariale.
În ceea ce priveşte despăgubirile reprezentată de cheltuielile de judecată din dosarul în care cumpărătorul a fost evins s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. şi a art. 1341 pct. 3 C. civ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâtele chemate în garanţie I.V. şi M.A.
Prin Decizia nr. 7542 din 11 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de M.A. şi I.V. şi a modificat în parte decizia recurată în sensul obligării acestora la plata sumei de 63.039 lei, reprezentând preţul plătit, actualizat cu rata inflaţiei şi, la 2521,56 lei, reprezentând taxe notariale, actualizate cu rata inflaţiei, către pârâta C. (A.) I.L. Prin aceiaşi decizie, pârâtele chemate în garanţie au fost obligate la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată şi s-au menţinut restul dispoziţiilor deciziei supuse recursului. Cererea recurentei M.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs a fost respinsă, ca dovedită.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă, că prin Decizia de casare nr. 6587 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-au stabilit limitele rejudecării cererii de chemare în garanţie formulate de reclamanta C. (A.) I.L., în sensul că trimiterea spre rejudecare s-a făcut doar pentru soluţionarea capătului de cerere cu privire la stabilirea sumei pe care chematele în garanţie trebuie să o restituie cumpărătoarei A.I.L., în sensul solicitat prin cererea incidentală, reevaluarea preţului şi taxelor notariale, la momentul plăţii, cu aplicarea indicelui de inflaţie.
Sporul de valoare nu poate fi confundat cu valoarea de piaţă actualizată a imobilului, astfel că dincolo de limitele permise de art. 132 C. proc. civ., în sensul majorării valorii câtimii, cererea de chemare în garanţie iniţială nu putea fi modificată, după ultima casare cu trimitere.
S-a apreciat, ca fondată, critica referitoare la stabilirea eronată a cuantumului cheltuielilor de judecată, întrucât, reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri conform art. 1341 alin. (1) pct. 3 C. civ., dar cheltuielile de judecată trebuie acordate cu respectarea art. 274 C. proc. civ., referitoare la culpa procesuală.
Astfel s-a impus diminuarea cuantumului acestora, proporţional cu nivelul obligaţiei stabilite în sarcina părţilor chemate în garanţie.
S-a considerat că nu se mai impune examinarea celorlalte critici invocate de pârâtele recurente, parţial acestea nefiind circumscrise motivelor de nelegalitate invocate şi vizând chestiuni de netemeinicie, ce nu pot face obiectul recursului, în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.I.L., fostă A., întemeiată pe prevederile art. 322 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a arătat că există o inadvertenţă între expunerea motivelor din decizia de casare şi dispozitivul deciziei a cărei revizuire se solicită. Arată că se are în vedere exclusiv obiectul cererii şi nu temeiul de drept prin care instanţa de recurs a schimbat total soluţia pe o altă motivare, dispunând reevaluarea preţului plătit cu aplicarea indicelui de inflaţie, conform cererii incidente, făcând astfel o interpretare proprie a textului cuprins în art. 1344 C. civ.
Revizuenta a mai arătat că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu au fost cerute şi nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care s-au cerut, ceea ce atrage incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv, s-a arătat că instanţa de recurs în motivarea deciziei a cărui revizuire o solicită s-a abătut grav de la textul şi înţelesul art. 1344 C. civ. restrângând desdăunarea cumpărătoarei evinsă fără o motivaţie clară şi coerentă şi contrar prevederilor cuprinse în Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002 a fost acordat preţul indexat cu indicele de inflaţie.
În raport de alte motive de revizuire, fără a le indica, revizuenta mai arată că hotărârea supusă revizuirii nu respectă dispoziţiile de drept cu privire la restituirea caselor naţionalizate şi nu s-au avut în vedere normele europene înscrise în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, prin lipsirea de un bun fără plata integrală a unei indemnizaţii rezonabile şi proporţională cu valoarea sa.
În final s-a susţinut că prin deciziile pronunţate atât fostul proprietar, cât şi chematele în garanţie pentru evicţiune se îmbogăţesc fără just temei, în timp ce cumpărătorul de bună credinţă suportă nu numai pierderea bunului cumpărat dar şi a unor valori băneşti în sumă de 260.000 lei.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, potrivit celor ce urmează:
Revizuirea, este o cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, aşa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul” se poate cere în ipotezele prevăzute la pct. 1-10 din textul menţionat.
Revizuenta invocă incidenţa dispoziţiilor de la pct. 1 şi 2 din art. 322 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu pot fi duse la îndeplinire, iar potrivit pct. 2, dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
În raport de motivul de revizuire prevăzut de pct. 1, revizuenta, în esenţă, invocă existenţa unei inadvertenţe între expunerea motivelor din decizia de casare şi dispozitivul deciziei a cărei revizuire se solicită, dată de modalitatea în care s-au interpretat dispoziţiile art. 1344 C. civ.
În susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuenta a arătat că instanţa de recurs în motivarea deciziei a cărui revizuire o solicită s-a abătut grav de la textul şi înţelesul art. 1344 C. civ., restrângând desdăunarea cumpărătoarei evinsă fără o motivaţie clară şi coerentă şi, contrar prevederilor cuprinse în Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, a fost acordat preţul indexat cu indicele de inflaţie, ceea ce nu s-a cerut.
Motivul de revizuire prevăzut în pct. 1 de revizuire, vizează situaţiile în care dispozitivul hotărârii definitive cuprinde situaţii contradictorii, astfel încât este necesar să se pună de acord toate soluţiile pronunţate
Cele trei ipoteze prevăzute în pct. 2, sunt expresia aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil şi vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii deduse judecăţii (pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, precum şi acele cereri ale părţilor care determină cadrul litigiului) şi ceea ce instanţa a hotărât.
Or, în speţă, prin criticile formulate, revizuenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia dată, susţinând că în cauză, prin înlăturarea sporului de valoare dobândit de imobil, instanţa s-a abătut grav de la „textul şi interesul art. 1344 C. civ.”, restituindu-i ceea ce nu a cerut, respectiv, preţul indexat cu indicele de inflaţie.
Se constată că deşi sunt invocate motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., în realitate sunt formulate apărări de fond, partea fiind nemulţumită de soluţia dată prin decizia a cărei revizuire se solicită, tinzând astfel la reformarea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, ceea ce nu este posibil faţă de caracterul irevocabil al acesteia.
Celelalte critici neîncadrate în drept de revizuentă prin care se susţine nerespectarea dispoziţiile de drept cu privire la restituirea caselor naţionalizate şi a normele europene înscrise în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, sunt tot apărări de fond ce nu pot fi formulate pe calea revizuirii, care prevede anumite cazuri şi condiţii pentru a fi exercitată.
În consecinţă, nefiind susţinute cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de revizuenta C. (A.) I.L. prin care solicită revizuirea Deciziei nr. 7542 din 11 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5457/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3659/2013. Civil → |
|---|
