ICCJ. Decizia nr. 3721/2013. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3721/2013
Dosar nr. 74263/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 12 septembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 15 iunie 2011 Sindicatul învăţământului Giurgiu a solicitat obligarea pârâţilor Consiliul Local Valea Dragului prin primar şi Şcoala V.D. la plata de drepturi salariale.
Prin sentinţa nr. 789 din data de 20 octombrie 2011 Tribunalul Giurgiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei privind reclamanţii B.A., V.V., C.N., C.C., C.G.O. şi P.E., a disjuns soluţionarea cauzei privind pe aceşti reclamanţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, fixând termen pentru continuarea judecăţii acţiunii formulate de ceilalţi reclamanţi.
În motivare, instanţa a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, care prevăd că cererile privind conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei rază domiciliază reclamantul. Faţă de împrejurarea că reclamanţii mai sus indicaţi îşi au domiciliul în Bucureşti, tribunalul a apreciat că acţiunea formulată de aceştia este de competenţa Tribunalului Bucureşti.
Învestit prin declinare, Tribunalului Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 4329 din 29 aprilie 2013, prin care a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Tribunalului Giurgiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Sindicatul învăţământului Giurgiu are calitatea de mandatar, legea conferindu-i posibilitatea de a reprezenta în justiţie pe membrii de sindicat, fără a deroga de la prevederile exprese privind competenţa teritorială.
Analizând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în judecarea recursului în interesul legii s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 118 din 1 martie 2013, fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. (4) din C. proc. civ.
În motivare, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii ori aleşi.
Prin art. 28 alin. (2) din acelaşi act normativ se prevede că, în exercitarea atribuţiilor respective, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Prin instituirea dreptului organizaţiilor sindicale de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, chiar şi în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziţie procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală.
Ţinând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse şi conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.
Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.
Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.
În speţă, reclamantul este Sindicatul învăţământului Giurgiu, ce-şi are sediul în Şcoala gimnazială din localitatea Adunaţii Copăceni str. Ş., judeţul Giurgiu, aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Giurgiu, aşa încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţe, în favoarea căreia urmează a fi stabilită,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3719/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3729/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
