ICCJ. Decizia nr. 3739/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3739/2013
Dosar nr. 7877/1/2012
Şedinţa publică din 13 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
La data de 10 decembrie 2012, contestatoarea N.C.M. a formulat contestaţie în anulare, solicitând desfiinţarea deciziei civile nr. 3234 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 3801/90/2009, deoarece instanţa de recurs a omis să cerceteze unul din motive, şi rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia.
În motivarea cererii, contestatoarea arată că instanţa de recurs nu a analizat un motiv de recurs ce privea lipsa autorizaţiei construcţiilor aflate pe terenul în litigiu, întrucât acesta a fost invocat omisso medio.
Sub acest aspect, soluţia instanţei apare ca fiind nelegală, întrucât încă de la instanţa de fond au existat dezbateri şi au fost administrate probe în ce priveşte existenţa autorizaţiei de construcţie menţionată, în strânsă legătură cu calitatea de detentor precar a Cooperativei meşteşugăreşti A.D.
Astfel, în faţa Tribunalului Vâlcea, prin încheierea din data de 05 octombrie 2010, consilierul juridic al intimatului a precizat că nu s-a eliberat în anul 1970 o autorizaţie de construire pentru terenul ce ocupă terenul în litigiu, instanţa dispunând intimatului să facă verificări suplimentare cu privire la acest aspect.
De asemenea, la data de 02 noiembrie 2010, la care au fost puse concluzii orale în faţa instanţei de fond, au existat dezbateri asupra acestui aspect, reprezentantul intimatului a arătat, consemnându-se în încheierea de amânare a pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, că clădirile sunt edificate în mod legal conform legislaţiei în vigoare la data construirii lor.
Tribunalul Vâlcea reţine în considerentele sentinţei pronunţate că, în motivarea constestaţiei reclamanta a arătat că respectiva cooperativă nu deţine niciun titlu cu privire la clădirile ce ocupă terenul în litigiu.
Prin cererea de probatorii depusă la termenul din data de 10 martie 2011 (prima zi de înfăţişare) în faţa Curţii de Apel Piteşti, a fost emis în mod explicit motivul lipsei autorizaţiei de construire pentru clădirile ce ocupă terenul în litigiu, cu indicarea temeiului de drept din Legea nr. 10/2001, dar şi a jurisprudenţei instanţei supreme sub acest aspect.
De asemenea, prin concluziile scrise formulate şi depuse la instanţa de apel, contestatoarea susţine că a arătat ca şi motiv de nelegalitate a dispoziţiei în cauză şi lipsa autorizaţiei de construire.
Drept urmare, contestatoarea consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., deoarece această critică nu a fost analizată de către instanţa de recurs, fiind considerată ca invocată omisso medio.
Analizând contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Contestatoarea invocă, pe de o parte, omisiunea cercetării unui motiv de casare, referitor la lipsa autorizaţiei construcţiilor aflate pe terenul a cărui restituire a solicitat-o, arătând că instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs respectiv, întrucât a fost invocată omisso medio, iar, pe de o parte, că instanţa de recurs ar fi săvârşit o greşeală atunci când ar fi constatat că această critică a fost ridicată pentru prima dată în recurs.
Analizând dacă această critică constituie o omisiune în accepţiunea art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte reţine, din interpretarea ipotezei legale menţionate, că necercetarea motivului de recurs trebuie să fi fost rodul unei omisiuni, greşeli, şi nu una deliberată.
Astfel, în cazul în care instanţa de recurs a analizat, într-adevăr, doar un motiv de casare pe care l-a găsit nefondat şi a arătat, motivându-şi soluţia, de ce nu pot fi analizate şi celelalte, neanalizarea tuturor motivelor invocate de recurentă nu se datorează unei omisiuni săvârşite din greşeală de instanţă, ci are un caracter deliberat, astfel că motivele pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la un recurs.
Or, în speţa de faţă, prin decizia a cărui anulare se solicită se arată faptul că „critica recurentei referitoare la faptul că nu sunt autorizate construcţiile pe terenul în litigiu nu va fi analizată întrucât a fost invocată omisso medio, direct în recurs, fără a constitui obiectul motivelor de apel îndreptate împotriva sentinţei primei instanţe", instanţa de recurs motivând că „respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părţile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, partea care nu a declarat apel neputând declara recurs, dar şi faptul că partea care a declarat apel, dar nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva primei instanţe, nu o poate formula pentru prima oară în recurs".
Rezultă că necercetarea criticii contestatoarei din recurs a avut un caracter deliberat, nefiind datorat unei greşeli a instanţei, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Pe de altă parte, contrar celor arătate de contestatoare, din actele dosarului rezultă că lipsa autorizaţiei de construcţie pentru clădirile aflate pe terenul în litigiu nu a fost invocată ca motiv de apel de către contestatoare.
Susţinerea contestatoarei în sensul că această critică a fost invocată prin cererea de probatorii depusă în faţa instanţei de apel până la prima zi de înfăţişare nu poate fi reţinută, deoarece motivarea unui apel nu poate să rezulte din modul în care se cere o probă, întrucât motivarea fiind chiar evidenţierea cauzelor de nemulţumire care au determinat atacarea hotărârii judecătoreşti, ele trebuie formulate în mod expres.
Mai mult, chiar dacă s-ar reţine, ipotetic, că instanţa de recurs ar fi săvârşit o greşeală atunci când a constatat critica recurentei ca fiind invocată omisso medio, această greşeală nu poate fi decât una de judecată, de interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la motivarea apelului, iar nu una materială, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei.
Or, art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este posibil ca instanţei care a pronunţat hotărârea să i se solicite, ca instanţă de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge contestaţia în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea N.C.M. împotriva deciziei nr. 3234 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3738/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3773/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
