ICCJ. Decizia nr. 3977/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3977/2013

Dosar nr. 13883/1748/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 24 septembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 05 iulie 2012 reclamantul F.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - CESTRIN anularea procesului verbal de contravenţie din 12 iunie 2012, cu consecinţa anulării sancţiunilor aplicate prin acesta.

Prin sentinţa civilă nr. 15845 din 11 octombrie 2012 Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reţinând în esenţă că, potrivit art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta.

Astfel învestită, Judecătoria Cornetu apreciind că nu este competentă, prin sentinţa civilă nr. 3838 din 20 mai 2013, la rându-i, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza către I.C.C.J., reţinând următoarele:

De la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv 15 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege publicată în M. Of., Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, instanţa a constat că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunţat, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secţiunii 2 - Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal - , coroborate cu cele ale art. XXIII alin. (1) din Capitolul III - Dispoziţii tranzitorii şi finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca prezenta cauză, întrucât domiciliul petentului din cauza dedusă judecăţii se afla in localitatea Constanta, B-dul F., judeţul Constanţa, acesta fiind în circumscripţia Judecătoriei Constanţa.

Învestită a se pronunţa prin regulator de competenţă, Înalta Curte constată că îi revine Judecătoriei Cornetu competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale, pentru considerentele ce succed:

În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravenţională formulată împotriva unui proces - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.

Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, este cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând, deci, distincţia între cele două materii.

Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi la cele în materie contravenţională.

Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.

Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă la 05 iulie 2012, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei a fost drumul A2 km 12+450 m, în apropierea localităţii G., judeţul Ilfov, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3977/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond