ICCJ. Decizia nr. 3993/2013. Civil. îndreptare eroare materială. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3993/2013

Dosar nr. 3811/1/2013

Şedinţa publică din 25 septembrie 2013

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea formulată de petiţionarii O.E.A. şi B.R. şi adresată Curţii de apel Cluj, s-a solicitat îndreptarea şi lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj.

În motivarea cererii, petiţionarii au arătat faptul că instanţa de apel, din eroare a menţionat în cuprinsul dispozitivului deciziei, dispoziţia privind stabilirea dreptului petiţionarilor la măsuri reparatorii în echivalent, în cotă de ½ parte pentru fiecare, pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, constând în despăgubiri băneşti (…), în loc de a stabili dreptul petiţionarilor la măsuri reparatorii în echivalent, în cotă de ½ parte pentru fiecare, pentru terenul aferent imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, constând în despăgubiri băneşti (…).

Petenţii au mai cerut să se lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului deciziei din apel, în sensul că prin sintagma „păstrează restul dispoziţiilor din sentinţa apelată” s-a avut în vedere păstrarea în integralitate a dispoziţiei instanţei de fond constând în: „dispune restituirea în natură în favoarea reclamanţilor, în cotă de ½ parte fiecare a apartamentelor nr. 1, 6, 8, 10, 13, 16, 20, 21, 22 şi 23 înscrise în CF AA. Cluj, cu nr. top A1. şi cu privire la părţile indivize comune aferente acestora, înscrise în CF col. BB., cât şi cu privire la cota parte ce revine acestor apartamente din imobil curte înscris în CF CC. Cluj, cu nr. top C1., potrivit expertizei întocmită în cauză de expert M.D.”.

Aceasta, în condiţiile în care, în urma judecăţii în apel, dispoziţia acestei instanţe a fost în sensul de a acorda petenţilor despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 552 mp, aferent nr. top C1. din CF nr. CC. Cluj, X2 .

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 mai 2013, dată în Dosarul nr. 1659+/C1.010, Curtea de apel Cluj a respins cererea formulată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa sesizată a reţinut, cu referire la solicitarea vizând îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei 144/A din 18 februarie 2011, că se opune soluţionării sale favorabile, în primul rând faptul de a nu se fi solicitat de către petenţi, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, şi restituirea terenului, ci doar a apartamentelor şi spaţiilor comerciale de la adresa imobilului din Cluj-Napoca, str. B.N. şi B-dul E.

Apoi, s-a apreciat că prin actuala lor solicitare, petenţii tind să renască dispoziţia iniţială conţinută de decizia nr. 144 A din 18 februarie 2011, respectiv aceea care a fost înlăturată şi înlocuită prin cele statuate în baza încheierii din 30 martie 2011, cu precizarea că acele valori iniţiale nu reprezintă valorile apartamentelor, ci valorile corespunzătoare terenului aferent apartamentelor ce nu pot fi restituite în natură. În acest sens, instanţa de apel a precizat că prin amintita încheiere, a fost soluţionată o cerere anterioară a aceloraşi petenţi, de completare a dispozitivului deciziei 144/A din 18 februarie 2011, calificată ca fiind una de îndreptare eroare materială, prin care s-a înlocuit valoarea apartamentelor, ce nu au fost restituite în natură reclamanţilor şi pentru care li s-a recunoscut lor un drept la măsuri reparatorii prin echivalent, valoare indicată iniţial ca fiind aceea din expertiza întocmită de expert M.M., cu valoarea din expertiza întocmită de expert T.M.

S-a arătat, de asemenea, că prezentul demers al petenţilor tinde să încalce autoritatea de lucru judecat a acelei încheieri, care a rămas irevocabilă în forma în care a fost pronunţată, întrucât petenţii nu au formulat recurs împotriva ei, iar recursul celorlalte părţi a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 6465 din 22 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În sfârşit, printr-un ultim argument, s-a menţionat şi faptul că, petiţionarii au încercat să îşi valorifice dreptul de a obţine despăgubiri în sumă de 1.117.923 RON corespunzătoare terenului cu nr. top A1., aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură - nr. 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18 şi 19 pe calea recursului, exercitat împotriva deciziei civile nr. 144 din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, arătând că instanţa de apel a lăsat nesoluţionată cererea de acordare de despăgubiri pentru cotele-părţi din teren corespunzătoare topograficului A1., aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură, însă recursul reclamanţilor a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, petenţii au exercitat calea revizuirii împotriva deciziei civile nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând omisiunea instanţei de recurs de a cerceta critica privitoare la neacordarea de către instanţa de apel a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul cu nr. top. A1., situat sub construcţie, aferent apartamentelor ce nu au fost restituite în natură.

Prin decizia civilă nr. 194 din 23 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosar nr. 2960/1/2012, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

În concluzie, raportat, pe de o parte, la cele solicitate prin notificarea din 20 august 2001 înregistrată la B.E.J. S.M., iar pe de altă parte, la cele statuate prin încheierea civilă din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă şi prin decizia civilă nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat de către instanţa de apel că pretenţia de acordare a despăgubirilor corespunzătoare terenului aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură nu mai poate fi reiterată, întrucât această pretenţie este soluţionată irevocabil, în sensul neacordării acestor despăgubiri.

Referitor la cel de-al doilea petit al cererii, vizând lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, instanţa sesizată a apreciat că nici acesta nu este fondat.

Aceasta a contrazis susţinerile petenţilor, care afirmă că terenul cu nr. top C1. în suprafaţă de 552 mp le-a fost restituit în natură prin hotărârea de primă instanţă, arătând că din analizarea sentinţei civile nr. 89 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Cluj - sub aspectul celor statuate cu privire la imobilul cu nr. top C1. - o atare concluzie nu poate fi dedusă.

Aceasta a arătat că, referitor la situaţia terenului în suprafaţă de 552 mp, considerentele sentinţei civile nr. 89 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Cluj sunt clare, lipsite de orice echivoc sau posibilitate de interpretare, în sensul că acesta nu se poate restitui în natură:

Sintagma „cu privire la cota parte aferentă acestor imobile din curtea înscrisă în CF CC. Cluj nr. top C1.” , din dispozitivul sentinţei civile nr. 89 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, se are în vedere, în mod evident, terenul pe care sunt edificate apartamentele care au făcut obiectul restituirii în natură.

Apartamentele restituite în natură se află în construcţia care, evident, este edificată pe o anumită suprafaţă de teren. Acest teren, pe care sunt edificate apartamentele restituite în natură, a făcut, la rândul său, obiectul restituirii în natură şi nicidecum nu un alt teren - curtea interioară - cum pretind petiţionarii.

Prin decizia civilă nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj pentru suprafaţa de 552 mp teren, a fost stabilit, în concret, cuantumul despăgubirilor cuvenite, fără ca prin aceasta să se fi creat reclamanţilor apelanţi o situaţie mai grea decât cea de la prima instanţă, în condiţiile în care, potrivit celor anterior arătate, nici prima instanţă nu a dispus restituirea în natură a acestui teren.

Împotriva deciziei civile nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, reclamanţii au declarat recurs, solicitând ca în urma admiterii recursului să se dispună restituirea în natură în favoarea lor, în cote de câte ½ parte fiecăruia, a întregului teren în suprafaţă de 552 mp, înscris în CF nr. CC. Cluj, nr. top C1., iar în subsidiar, în ipoteza în care acest teren nu se va restitui în natură, să fie obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 1.328.112 RON, reprezentând despăgubiri aferente acestui teren (Dosar nr. 4119/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Reiese că reclamanţii au înţeles că terenul în suprafaţă de 552 mp nr. top C1. nu le-a fost restituit în natură, au solicitat această măsură prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 144 din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, însă prin decizia civilă nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reclamanţilor a fost respins, astfel încât dezlegarea referitoare la suprafaţa de 552 mp teren a rămas irevocabilă, în sensul că acest teren nu se restituie în natură.

S-a concluzionat că, prin prezenta cerere, petiţionarii încearcă să repună în discuţie un aspect asupra căruia, pe de o parte, instanţele de fond au statuat clar, în sensul că acesta nu se poate restitui în natură, stabilind măsuri reparatorii prin echivalent, iar pe de altă parte, această statuare a făcut obiectul controlului judiciar în recurs, calea de atac fiind respinsă irevocabil.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs cei doi petenţi, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurenţii au susţinut următoarele critici:

- cu referire la primul petit al cererii formulate, privitor la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, recurenţii au reamintit că au formulat o cerere de completare a dispozitivului acestei hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 281² C. proc. civ., ce a făcut obiectul Dosarului nr. 263/C1.011, cu motivaţia că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere. Cererea de completare a urmărit acordarea despăgubirilor aferente apartamentelor nr. 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18 şi 19, ce nu mai pot fi retrocedate în natură, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert T.M.

Această omisiune ori deficienţă a judecăţii din apel a fost criticată şi prin recursul exercitat împotriva deciziei nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj.

Întrucât cererea de completare a dispozitivului, recalificată de instanţă ca fiind una de îndreptare a erorii materiale, a fost admisă prin încheierea din 30 martie 2011, la primul termen de judecată în recurs, petenţii au înţeles să renunţe la solicitarea lor care viza aceeaşi problemă. Petenţii au mai precizat că, fiindu-le favorabilă, nu au declarat recurs împotriva încheierii din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, aceasta devenind irevocabilă la momentul respingerii recursurilor celorlalte părţi, prin decizia civilă nr. 6465 din 22 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În acest context, aprecierile instanţei de apel, potrivit cărora dispoziţia iniţiala privitoare la acest drept ar fi fost „măturată” şi înlocuită prin cele statuate în respectiva încheiere civila din 30 martie 2011, nu au nici o acoperire, neregăsindu-se în cuprinsul dispozitivului acesteia nici o dispoziţie în acest sens.

În mod greşit instanţa a respins cererea de faţă a petenţilor invocând faptul că notificarea nr. 1742 din 20 august 2001 nu ar cuprinde menţiuni şi cu privire la teren, apartamentele şi spaţiile comerciale vizate prin notificare nefiind situate în aer. Amprenta la sol a clădirii ocupă o suprafaţă de 992 mp teren. Petenţii precizează că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 au urmărit restituirea a tot ceea ce nu s-a înstrăinat şi, prin echivalent, a tot ceea s-a înstrăinat.

Aceasta a fost şi raţiunea administrării în apel, în Dosarul nr. 4480/117/2007, a probei cu expertiza având ca obiectiv determinarea valorii de circulaţie a terenului având nr. top. A1., aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură. Expertiza întocmită de expert M.I. a stabilit, într-o primă variantă, că valoarea acestui teren este de 1.117.923 Ron, iar într-o a doua variantă, ca urmare a obiecţiunilor formulate, o valoare de 608.213 Ron.

Instanţa de apel a dat preeminenţă celei de-a doua variante, stabilind dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti în sumă totală de 608.213 Ron, pentru motivele criticate de reclamanţi în recurs. Dintr-o eroare materială, instanţa de apel, în loc să acorde reclamanţilor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, a stabilit acest drept însă pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, preluând eronat din expertiza expertului M.I. valorile terenului aferent imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, iar nu valorile imobilelor aflate în această situaţie, valori regăsite în expertiza întocmită de expert T.M.

În mod nelegal a concluzionat instanţa de apel că pretenţia reclamanţilor de acordare a despăgubirilor pentru terenul aferent apartamentelor ce nu pot fi restituite în natură ar fi fost soluţionată irevocabil în sensul neacordării acestora. Nici o instanţă nu a soluţionat acest capăt de cerere, despre el putându-se cel mult spune că a fost lăsat nesoluţionat, aceasta, având în vedere şi faptul că încheierea din 30 martie 2011 a Curţii de apel Cluj a rezolvat doar problema despăgubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură.

- Cu privire la cel de-al doilea petit, vizând lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, respectiv a sintagmei „Păstrează restul dispoziţiilor din sentinţa apelată”, recurenţii susţin că, în mod contrar aprecierilor instanţei de apel, este lipsit de echivoc faptul că prin dispozitivul sentinţei Tribunalului Cluj s-a dispus restituirea în natură, în favoarea lor, a cotei-părţi aferentă imobilelor restituite în natură, din curtea interioară, fiind indicate chiar coordonatele de carte funciară ale acestui teren, înscris în C.F. nr. CC. Cluj, cu nr. top. C1.

Cu referire la modul de rezolvare de către instanţa de apel a acestui petit al cererii lor, recurenţii au mai criticat eronata înţelegere a pretenţiei lor, care nu s-a referit la restituirea în natură a întregului teren în suprafaţă de 552 mp, având nr. top. C1., ci doar a cotei-părţi din aceasta, aferentă imobilelor restituite în natură, după cum s-a şi dispus prin sentinţa civilă nr. 89/2008 a Tribunalului Cluj, dar şi interpretarea eronată în sensul că pretenţia recurenţilor s-ar referi la terenul pe care sunt edificate apartamentele care au făcut obiectul restituirii în natură.

Interpretarea este eronată întrucât dispozitivul hotărârii de primă instanţă se referă la ambele categorii de teren, şi la cel de sub apartamente, care li s-a restituit în cotă-parte indiviză, şi la cel al curţii interioare, restituit în aceeaşi proporţie.

La 29 iulie 2013, a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministrul Finanţelor Publice, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ceilalţi intimaţi nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 25 septembrie 2013, recurenţii au depus la dosar protocolul de predare-primire a imobilului încheiat cu reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca la 28 februarie 2013 şi încheierea din 09 ianuarie 2013 emisă de O.C.P.I. Cluj.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile de recurs formulate, critici care se circumscriu motivului legal de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată prezenta cale de atac.

Deşi recurenţii şi-au întemeiat în drept recursul şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii - instanţa de recurs nu va reţine ca fiind incident acest temei, observând, pe de o parte, că încheierea recurată cuprinde motivele ce explică soluţia dată cererii petenţilor, iar pe de altă parte, că înţelegerea eronată ori interpretarea greşită de către instanţă fie a argumentelor părţii, fie a dispoziţiilor hotărârii analizate, adică ceea ce s-a criticat de către recurenţi cu referire la activitatea instanţei de apel, nu se circumscriu ipotezei legale a „motivelor contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Luând spre examinare criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu referire la cea dintâi solicitare a petenţilor, de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, în sensul de a se specifica faptul că sumele constând în despăgubiri băneşti pentru imobilele ce nu se restituie în natură reprezintă, în realitate, despăgubiri băneşti corespunzătoare terenului aferent apartamentelor înstrăinate, ce nu pot fi restituite în natură, soluţia adoptată de instanţa de apel este una legală şi aceasta va fi menţinută, chiar dacă parte a considerentelor reţinute în justificare acesteia, va fi înlăturată.

Într-adevăr, argumentul instanţei de apel, în sensul că se opune soluţionării favorabile a acestei pretenţii, împrejurarea nesolicitării de către petenţi, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru terenul de la adresa imobilului din Cluj-Napoca, str. B.N. şi B-dul E., notificarea acestora făcând referire doar la apartamentele şi spaţiile comerciale existente, nu poate fi reţinut ca valabil.

Acest argument este unul invocat peste ceea ce s-a reţinut ori a fost opus reclamanţilor de către instanţele de fond care au judecat contestaţia lor la dispoziţia nr. 4038 din 18 decembrie 2003 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, în litigiul soluţionat în apel prin decizia a cărei îndreptare s-a solicitat în prezenta procedură. Instanţa de recurs reţine că, dimpotrivă, în litigiul de fond au fost deduse judecăţii şi s-au administrat probe specifice, inclusiv în dovedirea drepturilor cuvenite petenţilor asupra terenului de la adresa imobilului vizat de ei prin notificare, respectiv probe cu înscrisuri - copii şi extrase din cărţile funciare ale imobilului şi proba cu expertiza evaluatorie a terenului de sub construcţie ori a terenului curte comună. Nici una din instanţele de fond care s-au pronunţat în litigiul petenţilor (judecat în mai multe cicluri procesuale) nu a făcut distincţia reţinută de instanţa de apel prin încheierea recurată, în privinţa drepturilor recunoscute acestora în procedura Legii nr. 10/2001, cu referire la imobilul în litigiu.

Cea mai bună dovadă este însuşi dispozitivul deciziei nr. 144 A din 18 februarie 2011, care recunoaşte, printre altele, dreptul reclamanţilor (actualii recurenţi-petenţi) de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 552 mp, având nr. top. C1. şi care constituie curtea interioară a imobilului.

Aşadar, dacă instanţele ce au judecat litigiul de fond s-au considerat învestite inclusiv cu cererea petenţilor vizând acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi pentru terenul ce constituie curtea interioară a imobilului, chiar în prezenţa unei notificări ce făcea referire expresă la apartamentele şi spaţiile comerciale din imobil, invocarea argumentului că notificarea petenţilor nu conţinea şi referirea expresă la terenul de sub construcţie, de către instanţa de apel ce a soluţionat prezenta cerere, apare ca fiind una excesivă şi nelegală, motiv pentru care ea va fi înlăturată.

Înlăturarea acestui argument reţinut în motivarea instanţei de apel nu creează însă premisele soluţionării favorabile a cererii recurenţilor.

Nici autoritatea de lucru judecat a încheierii din 30 martie 2011 nu se opune, în sine, soluţionării favorabile a cererii actuale a pretenţiilor, dat fiind că, aşa cum rezultă din conţinutul acestei hotărâri judecătoreşti, procedura în care a fost pronunţată aceasta a vizat exclusiv pretenţiile reclamanţilor legate de despăgubirile aferente apartamentelor 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18 şi 19 ce nu s-au restituit în natură, pentru care, iniţial, decizia nr. 114/A din 18 februarie 2011 a indicat valoarea determinată de expertul M.I. (expert topo, ce nu evaluase în litigiu decât terenul imobilului de sub construcţie şi curtea interioară) şi ale cărei dispoziţii au fost îndreptate prin încheierea din 30 martie 2013, precizându-se că valoarea este aceea determinată de expertul T.M.

Potrivit susţinerilor recurenţilor, acea procedură a vizat dreptul lor la măsurile reparatorii prin echivalent pentru apartamentele ce nu se restituie în natură, iar cea de faţă vizează dreptul lor la măsurile reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcţie, aferent apartamentelor ce nu se restituie în natură, astfel că, de vreme ce nici cererile de îndreptare erori materiale nu au acelaşi obiect, nici hotărârile prin care instanţele le soluţionează nu creează autoritate de lucru judecat una asupra celeilalte.

Însă, instanţa de recurs observă că, în privinţa dreptului de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcţie, aferent apartamentelor nerestituite în natură, petenţii se găsesc într-o cu totul altă ipoteză decât aceea care le-a permis formularea cererii de îndreptare a erorilor materiale din dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, în legătură cu dreptul lor la măsurile reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nerestituite în natură, şi care a fost soluţionată favorabil prin încheierea din 30 martie 2011: în legătură cu acest din urmă drept, în dispozitivul hotărârii a cărei îndreptare s-a solicitat, exista o statuare din partea instanţei, în sensul recunoaşterii acestui drept recurenţilor, eroarea materială săvârşită purtând doar în privinţa valorii despăgubirii, indicată ca fiind aceea determinată printr-o expertiză ce evalua altă categorie de bunuri imobile (terenuri, în loc de construcţii). Acest fapt a permis instanţei ce a pronunţat încheierea din 30 martie 2011, îndreptarea erorii materiale, prin indicarea corectă a valorii apartamentelor nerestituite în natură, ca fiind aceea din expertiza ce evalua chiar acest tip specific de imobile, respectiv cea întocmită de expert T.M.

Spre deosebire de această situaţie, în cazul de faţă, lipseşte situaţia premisă care să permită ca, pe calea reglementată de art. 281 C. proc. civ., să se îndrepte o eroare materială: aceea a săvârşirii unei erori materiale în legătură cu dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcţie, aferent apartamentelor nerestituite.

În acest sens, Curtea remarcă faptul că decizia nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, nici în forma sa iniţială, dar nici în forma sa rectificată prin încheierea din 30 martie 2011 a aceleiaşi instanţe, nu conţine nicio dispoziţie privitoare la dreptul a cărui recunoaştere recurenţii o urmăresc pe calea prezentei proceduri.

De altfel, într-un mod explicit, recurenţii afirmă ei înşişi această realitate atunci când combat o altă apreciere greşită a instanţei de apel, anume că pretenţia lor de acordare a despăgubirilor corespunzătoare terenului aferent apartamentelor ce nu se restituie în natură, ar fi beneficiat de o soluţionare irevocabilă, negativă, ea nemaiputând fi reiterată din acest motiv.

Criticând această reţinere eronată, recurenţii afirmă că nicio instanţă nu a soluţionat acest capăt de cerere, ci, dimpotrivă, eventual a lăsat nesoluţionat acest petit, observaţie pe care instanţa de recurs o consideră întru totul conformă realităţii de vreme ce, cum s-a arătat, decizia nr. 144/A din 18 februarie 2011 nu conţine nicio statuare în privinţa dreptului în discuţie, iar această omisiune a făcut obiect de critică în recursul declarat de reclamanţi.

Prin decizia de recurs nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a răspuns în mod explicit acestei critici a reclamanţilor, dar s-a arătat că punctele 2 şi 3 ale motivelor de recurs (între care se regăseşte şi critica menţionată) nu se încadrează în motivele legale de recurs prevăzute la punctele 1-9 ale art. 304, apreciindu-se că prin formularea lor se tinde la o devoluare a fondului, imposibil de realizat în calea extraordinară de atac a recursului.

În sfârşit, recursul reclamanţilor a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar calea de atac a revizuirii promovate de aceştia, prin care invocau neanalizarea de către instanţa de recurs a motivului ce critica omisiunea instanţei de apel de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul cu nr. top A1., aferent apartamentelor nerestituite în natură, a fost respinsă ca inadmisibilă.

În acest context procedural, analizat şi de instanţa de apel ce a pronunţat încheierea atacată cu prezentul recurs, concluzia acesteia în sensul că pretenţia petenţilor, privitoare la acordarea despăgubirilor corespunzătoare terenului aferent apartamentelor nu au fost restituite în natură, ar fi beneficiat de o soluţionare irevocabilă, în sens negativ, nemaiputând fi reiterată din acest motiv, este, desigur, eronată şi contrară evidenţei ce rezultă din această analiză a sa.

În egală măsură însă, ceea ce rezultă cu pregnanţă din istoricul litigiului având ca obiect contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 4038 din 18 decembrie 2003 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, şi nu a sesizat instanţa de apel, anume, faptul nerezolvării în litigiul de fond a pretenţiei petenţilor privitoare la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul aferent apartamentelor nerestituite în natură, prin niciuna din hotărârile judecătoreşti ce s-au pronunţat şi, în special, prin aceea a cărei îndreptare s-a cerut (nr. 144/A din 18 februarie 2011) este ceea ce se opune soluţionării actuale favorabile a prezentei cereri formulate.

În alte cuvinte, instanţa de recurs remarcă faptul că pe calea prezentei cereri de îndreptare a erorii materiale a deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, recurenţii urmăresc remedierea unor deficienţe de omisiune, respectiv neacordarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcţie, aferent apartamentelor nerestituite, pretenţie care nu ar putea fi valorificată în cadrul legal al dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.

Pentru deficienţele de judecată constând în omisiunea instanţelor de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere ori asupra unor cereri conexe sau incidentale deduse judecăţii, legiuitorul a pus la dispoziţia părţilor alte remedii procedurale reglementate special în acest scop, cum ar fi procedura prevăzută de art. 281² C. proc. civ. ori calea revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Se reţine şi că, întrebat fiind de către instanţa de apel dacă înţelege să-şi susţină pretenţia pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale ori de completare a dispozitivului, reprezentantul reclamanţilor a optat pentru cea dintâi.

Or, Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, astfel cum a fost el îndreptat prin încheierea din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, nu conţine erori materiale care să fie susceptibile de îndreptare/înlocuire pe calea procedură reglementată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., în sensul celor solicitate de recurenţii-petenţi.

Susţinerile recurenţilor în sensul că dispoziţiile Curţii de Apel Cluj trasate prin încheierea din 30 martie 2011 nu le-ar fi înlocuit pe cele ale deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011 ale aceleiaşi instanţe, ci că ele coexistă şi că aceasta ar constitui situaţia premisă a actualei lor cereri de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, sunt eronate şi nu corespund realităţii.

În realitate, aşa după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, efectul pronunţării încheierii din 30 martie 2011 de îndreptare a erorii materiale, a fost acela al înlocuirii dispoziţiilor apreciate ca eronate din dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, prin care valoarea apartamentelor nerestituite în natură reclamanţilor era determinată prin trimiterea la raportul de expertiză întocmit de expertul M.I., cu acelea ale încheierii din 30 martie 2011, care indica valoarea respectivelor bunuri ca fiind aceea rezultată din expertiza întocmită de expertul T.M.

Această împrejurare este evidentă şi de necontestat, ea rezultând din raţiunea şi scopul procedurii reglementată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., din raţiunea şi scopul pronunţării încheierii din 30 martie 2011 şi nu, în ultimul rând, din considerentele acestei hotărâri, aceasta chiar în pofida neutilizării de către instanţa ce a pronunţat-o, a menţiunilor exprese în dispozitivul său „înlătură” ori „înlocuieşte” - cu referire la dispoziţiile eronate, anterioare, ale deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011.

Concluzionând, întrucât dispozitivul decizieinr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, astfel cum a fost el îndreptat prin încheierea din 30 martie 2011, nu dispune nimic în legătură cu dreptul reclamanţilor de a primi despăgubiri pentru terenul aferent apartamentelor nerestituite în natură, nefiind, deci susceptibil să conţină erori materiale sub acest aspect, şi cum omisiunea instanţei de a statua constituie altceva decât o eroare materială, remediabilă în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceste motive sunt cele care se opun soluţionării favorabile prezentei cereri de îndreptare a erorilor materiale formulate de petenţi, considerentele prezentei decizii substituindu-le, parţial, pe cele ale instanţei de apel.

Cu referire la cel de-al doilea petit al cererii formulate, vizând lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, soluţionat de instanţa de apel tot în sensul respingerii sale, criticile de nelegalitate formulate sunt, de asemenea, nefondate.

Este adevărat că, şi cu ocazia soluţionării acestui petit al cererii, instanţa de apel afirmă o inexactitate, anume că prin hotărârea de primă instanţă nu s-ar fi recunoscut nici un drept reclamanţilor în legătură cu terenul având nr. top C1., în suprafaţă de 552 mp, reprezentând curtea interioară a imobilului. Bazându-se pe considerentele hotărârii de primă instanţă, regăsite la alin. (2), prin care Tribunalul Cluj a prezentat argumentele pentru care a considerat că acest teren, în întregul său, nu poate face obiectul restituirii în natură faţă de reclamanţi, instanţa de apel a considerat eronat că sintagma „cu privire la cota parte aferentă acestor imobile din curtea înscrisă în CF CC. Cluj, nr. top C1.”, din dispozitivul sentinţei civile nr. 89/2008 a Tribunalului Cluj, are în vedere terenul de sub construcţie, respectiv cel pe care sunt edificate apartamentele, acesta considerându-se că ar fi făcut obiectul restituirii în natură prin dispoziţia menţionată, iar nu cel ce constituie curtea interioară.

În mod evident, este vorba despre o inexactitate a instanţei de apel întrucât simpla lecturare a hotărârii de primă instanţă nr. 89/2008 a Tribunalului Cluj, în care este descris istoricul imobilului cu nr. top. D1. şi nr. de CF CC., permite constatarea că, în urma dezmembrării acestuia, s-a constituit imobilul cu nr. top A1. teren cu construcţii în suprafaţă de 992 mp, ce a fost transcris în CF col. BB. şi CF individual AA. şi imobilul cu nr. top C1., având teren în suprafaţă de 552 mp care a rămas în CF CC. Cluj, sub nr. X2, acesta constituind curtea interioară a imobilului.

Prin urmare, dispozitivul acestei hotărâri, care restituia în natură reclamanţilor apartamentele din imobil neînstrăinate, înscrise în CF ind. Cluj AA., cu nr. top. A1., împreună cu părţile indivize comune aferente lor, înscrise în CF col. BB., precum şi cota parte aferentă acestor imobile din curtea înscrisă în CF Cluj CC., nr. top C1., nu poate fi în nici un caz interpretat că ar viza restituirea în natură a terenului de sub construcţie (după cum eronat a interpretat instanţa de apel), coordonatele de carte funciară fiind în mod evident cele ale terenului curte interioară.

De altfel, dispozitivul hotărârii de primă instanţă este în deplin acord cu considerentele sale întrucât atunci când Tribunalul Cluj argumentează de ce terenul în suprafaţă de 552 mp curte interioară, care este liberă, nu ar putea fi restituit în natură reclamanţilor, justifică de fapt doar măsura sa de a nu dispune în întregul său de acest bun în sensul solicitat de reclamanţi (prin restituirea în natură), arătând că acest spaţiu nu ar putea fi folosit independent de apartamentele care îl înconjoară şi pe care le deserveşte, considerându-l ca formând o veritabilă indiviziune forţată.

Aceste considerente nu au împiedicat prima instanţă, ci, dimpotrivă au ajutat-o în fundamentarea măsurii dispuse, anume ca, odată cu restituirea în natură a apartamentelor din imobil neînstrăinate şi a părţilor individuale comune aferente acestora, să restituie reclamanţilor şi cota parte aferentă acestor apartamente din curtea interioară înscrisă în C.F. CC. Cluj, cu nr. top C1., adică din terenul în suprafaţă de 552 mp.

În mod simetric, pentru cota-parte de teren curte interioară, aferentă apartamentelor înstrăinate, ca şi pentru apartamentele înstrăinate, prima instanţă a recunoscut reclamanţilor dreptul la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti.

Sub acest aspect, instanţa de recurs nu poate decât să constate că susţinerile recurenţilor, care au relevat interpretările greşite date de instanţa de apel pretenţiilor lor ori dispoziţiilor din hotărârile judecătoreşti analizate, sunt reale.

În acelaşi timp însă, instanţa de recurs constată că hotărârea de primă instanţă a Tribunalului Cluj nr. 89/2008 a fost reformată în calea de atac a apelului sub mai multe aspecte, printre care şi cu referire la tipul de măsuri reparatorii ce s-au acordat reclamanţilor pentru terenul curte interioară, cu nr. top C1., din CF CC. Cluj de sub nr. X2, în suprafaţă de 552 mp, Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 144/A din 18 februarie 2011, apreciind că, date fiind amplasamentul şi destinaţia acestui teren, restituirea sa în natură nu este oportună, motiv pentru care a recunoscut dreptul reclamanţilor de a primi despăgubiri băneşti în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru tot acest bun.

A accepta interpretarea recurenţilor, în sensul că dispoziţia deciziei de apel nr. 144/A din 18 februarie 2011 „Păstrează restul dispoziţiilor din sentinţa apelată” nu face altceva decât să menţină soluţia primei instanţe care le-a restituit în natură, în cotă parte aferentă apartamentelor neînstrăinate (restituite şi ele în natură), acest teren, ar însemna să se accepte o ipoteză absurdă, nelegală şi care nu s-a produs în cauză, anume ca reclamanţilor să li se fi recunoscut în procedura Legii nr. 10/2001 ca, pentru unul şi acelaşi bun, respectiv curtea interioară a imobilului, ei să beneficieze atât de măsura restituirii în natură (e adevărat, în cotă-parte), cât şi de aceea a despăgubirii prin echivalent (de această dată integral însă, pentru întregul teren).

Or, această interpretare nu ar putea fi dată sub nicio formă dispoziţiilor corelate ale celor două hotărâri judecătoreşti supuse analizei, rezultând din conţinutul acestora că măsura primei instanţe, care restituise în natură reclamanţilor, în cotă-parte indiviză, aferentă apartamentelor restituite, acest teren, şi care le prevăzuse dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru cota-parte indiviză nerestituită în natură (ca fiind aferentă apartamentelor nerestituite) din acelaşi bun, a fost înlocuită cu aceea a instanţei de apel care a stabilit dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg terenul de 552 mp, cu nr. top C1., din C.F. CC. înscris sub nr. X2.

De altfel, singurul argument al interpretării propuse de recurenţi este acela că, dacă ar fi citite astfel cele două hotărâri judecătoreşti, ar însemna că în propriul apel li s-a îngreunat situaţia, deoarece schimbările dispuse de Curtea de Apel Cluj asupra dispoziţiilor hotărârii de primă instanţă au fost realizate în apelul reclamanţilor, singurul care a şi fost admis.

Instanţa de recurs precizează însă că reflecţia părţii asupra măsurii în care judecata în apel i-a îngreunat situaţia juridică în care se afla după judecata de primă instanţă este una a cărei oportunitate şi eficienţă se vădesc la momentul declarării căii de atac a recursului şi că, oricât de puternice ar fi argumentele sale în a susţine aceasta (adică un caz de reformatio in pejus), ieşirea din această situaţie nu ar putea avea loc pe calea interpretării dispoziţiilor din hotărârile judecătoreşti care îi soluţionează litigiul, într-un sens denaturat, absurd şi pe care acestea nu îl au.

Reţinând şi că, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenţii de astăzi au avut acces la calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, pe care l-au şi promovat, dar în cuprinsul căruia ei nu au susţinut o critică de înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac, instanţa de recurs apreciază că în mod corect a fost respinsă cererea lor de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1779/198/2012/a1 a Curţii de Apel Cluj, cu motivaţia că pe această cale procesuală nu este posibil de adus modificări drepturilor asupra cărora a existat o dezbatere judiciară, iar instanţele s-au pronunţat în mod definitiv şi irevocabil.

În considerarea tuturor acestor motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de O.E.A. şi B.R. împotriva încheierii din 22 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. 1659+/C1.010 .

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3984/2013. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 4031/2013. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 3984/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4031/2013. Civil ICCJ. Decizia nr. 4032/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4043/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Fond ICCJ. Decizia nr. 4063/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond