ICCJ. Decizia nr. 4031/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4031/2013
Dosar nr. 56421/3/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanţii N.M. şi N.L. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, la plata preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, str. A.D., sector 5, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 5140 din 14 iunie 2011 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, la data de 9 august 2011
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa civilă nr. 915 din 10 mai 2012 a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în esenţă că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, str. A.D., sector 5.
Imobilul a fost dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare, prin cumpărare de la SC C. SA, în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind revendicat de foştii proprietari, iar acţiunea lor a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 3 569/2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
S-a reţinut că potrivit art. 501 alin. (1) proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor.
Aceste dispoziţii se aplică atât în situaţia în care contractul a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, dar şi în situaţia în care faţă de fostul cumpărător s-a admis acţiunea în revendicare formulată de fostul proprietar.
Astfel, chiar dacă art. 50 şi 501 nu explicitează ce trebuie să se înţeleagă prin desfiinţarea contractelor, interpretarea dată de practica judiciara este în sensul că această desfiinţare are în vedere atât situaţia în care contractul a fost anulat ori constatat nul printr-o hotărâre judecătorească, dar şi situaţia în care faţă de cumpărător s-a admis acţiunea în revendicare formulată de fostul proprietar.
În ceea ce priveşte întinderea despăgubirii, interesează buna sau reaua credinţă a cumpărătorilor dobânditori în temeiul Legii nr. 10/2001.
Nevalabilitatea titlului pârâţilor din litigiul anterior a fost dedusă din dobândirea de către aceştia a imobilului din Bucureşti, str. A.D., printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu rea credinţă, adică cu nerespectarea dispoziţiilor actului normativ în baza căruia au contractat, respectiv ale Legii nr. 112/1995.
Aceste considerente, determinante pentru pronunţarea soluţiei în acţiunea în revendicare, nu pot fi ignorate, după cum nu pot fi reevaluate în prezenta cauză, faţă de puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3569 din 19 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
Tribunalul a reţinut că în acţiunea în revendicare, instanţa a statuat irevocabil asupra relei credinţe a cumpărătorilor care cu minime diligente aveau posibilitatea să cunoască faptul că pentru imobil foştii proprietari formulaseră cereri de restituire anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Faţă de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, tribunalul a reţinut aşadar că cererea reclamanţilor, astfel cum a fost modificată la termenul din 18 ianuarie 2011, nu a fost întemeiată, reclamanţii neavând dreptul la preţul de piaţă al imobilului, ci la preţul actualizat conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii.
Prin motivele de apel s-a arătat că hotărârea este netemeinică şi nelegală întrucât:
Nu există putere de lucru judecat cu privire la buna sau reaua credinţă a apelanţilor - reclamanţi.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că prin sentinţa civilă nr. 3569 din 19 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 13276/302/2005, s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra relei credinţe a apelanţilor - reclamanţi la dobândirea Imobilului, deoarece: obiectul Dosarului nr. 13276/302/2005 l-a format cererea în revendicare a imobilului formulată de către S.E. şi P.C. împotriva apelanţilor - pârâţi (ipoteză în care instanţa nu are a compara decât titlurile părţilor implicate în litigiu) şi nu anularea contractului de vânzare-cumpărare (ipoteză în care instanţa verifică în mod obligatoriu buna sau reaua credinţă a cumpărătorului); în raport de obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti sub nr. 13276/302/2005, în virtutea principiului disponibilităţii, instanţa nu putea decât să compare titlurile invocate de părţile în litigiu, neputând analiza buna sau reaua credinţă a apelanţilor - reclamanţi, atâta timp cât aceasta nu avea nicio relevanţă în soluţionarea cererii în revendicare; atât Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, cât şi Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti soluţionând fondul şi căile de atac ale apelului şi recursului în Dosarul nr. 13276/302/2005 reţin în mod expres faptul că ceea ce are instanţa de analizat sunt titlurile părţilor implicate în litigiu, nefiind necesar a stabili buna sau reaua credinţă a apelanţilor - reclamanţi, deoarece acest aspect nu este relevant pentru soluţionarea cererii în revendicare; pe de altă parte trebuie precizat faptul că soluţia dispusă în Dosarul nr. 13276/302/2005 nu este opozabilă altor persoane decât părţile din litigiul respectiv, neputând fi opusă intimatului - pârât din prezentul dosar, care mai mult decât atât nu o invocă şi nici nu contestă buna credinţă a apelanţilor - reclamanţi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Apelanţii - pârâţi au fost de bună credinţă la data dobândirii imobilului şi, pe cale de consecinţă, sunt îndreptăţiţi a primi preţul de piaţă şi nu preţul actualizat al imobilului.
Având în vedere cele de mai sus, apelanţii consideră că în cauză sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă actualizat, fiind de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărarea deoarece:
a) buna credinţă se prezumă, iar intimatul - pârât nu a contestat buna credinţă a apelanţilor - reclamanţi;
b) imobilul a fost restituit către P.C. şi S.E. în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării din data de 16 august 2001, astfel cum rezultă din extrasul de pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti privind situaţia imobilului. Prin urmare apelanţii - reclamanţi nu aveau cum să cunoască, la nivelul anului 1997, anul în care a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare, faptul că imobilul urmează a fi restituit în baza Legii nr. 10/2001;
c) apelanţii - pârâţi au locuit în imobil încă înainte de anul 1950, deci de mai bine de 50 de ani, şi au cunoscut drept proprietar doar pe dl S.I., persoana pe numele căreia a fost şi expropriat imobilul prin Decretul nr. 92/1950;
d) la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, în ipoteza în care, ar fi existat notificări, vânzătorul, şi anume Statul Român, trebuia să refuze semnarea respectivului contract.
Vânzătorul, la momentul la care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, faţă de existenţa prevederilor Legii nr. 112/1995, trebuia să facă verificările minime necesare şi să stabilească dacă cu privire la imobil erau formulate notificări în baza Legii nr. 112/1995.
Bazându-se pe faptul că Statul Român şi-a îndeplinit această obligaţie de diligentă, fapt confirmat şi de viza controlului preventiv, apelanţii - reclamanţi au încheiat contractul de vânzare- cumpărare; mai mult decât atât, apelanţii - reclamanţi au semnat contractul de vânzare-cumpărarea după ce anterior aflaseră de la vecinii săi de la parter că aceştia dobândiseră proprietatea apartamentului situat în Bucureşti, str. A.D., sector 5 şi nu exista niciun impediment cu privire la dobândirea respectivului imobil. Doar în considerarea celor menţionate aici şi la punctul d) de mai sus apelanţii - reclamanţi au avut convingerea că pot încheia contractul de vânzare-cumpărare, neexistând riscul ca în viitor aceştia să piardă dreptul de proprietate asupra Imobilului;
În litigiul dintre P.C. şi S.E., în calitate de reclamanţi, şi R.I. şi R.E., în calitate de pârâţi, având ca obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, str. A.D., parter, sector 5, deşi aceştia se aflau în ipoteza similară celei în care s-au găsit apelanţii - reclamanţi, instanţa a reţinut că aceştia sunt de bună credinţă.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelante în sensul admiterii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 418/A din 21 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins apelul.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 1/2001 a fost reglementat cu caracter de normă specială, dreptul chiriaşilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate - la restituirea despăgubirilor de la Ministerul Finanţelor Publice, motiv pentru care în astfel de situaţii, este atrasă incidenţa normei speciale, fiind exclusă astfel de la aplicare - potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant -norma generală, în speţă, dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicţiune prevăzută în art. 1337 -1341.
Termenul de desfiinţare a contractului are în prezent un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulităţii acestuia, în acelaşi cadru fiind inclusă şi „ineficacitatea" actului juridic ca şi titlu de proprietate asupra imobilului apărută în urma admiterii unei acţiuni în revendicare îndreptată împotriva titularului dreptului de proprietate, ce a exhibat un contract valabil încheiat.
S-a mai reţinut că faţă de situaţia premisă avută în vedere de legiuitor - desfiinţarea contractului - se impune ca instanţa să analizeze condiţia respectării Legii nr. 112/1995, prin corelare cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 10/2001, în vigoare, care conferă, foştilor chiriaşi ale căror contracte au fost desfiinţate, dreptul la o despăgubire.
Dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 modificată, obligă instanţa să distingă între „desfiinţarea" contractului urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995 şi „desfiinţarea" contractului, deşi acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Pe de altă parte, analiza întrunirii cerinţelor de valabilitate la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare trebuie realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt şi de drept reţinute prin hotărârea judecătorească irevocabilă, prin care contractul a fost desfiinţat, hotărâre de desfiinţare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirilor solicitate.
Apelanţii susţin că sunt îndreptăţit la restituirea preţului de piaţă al imobilului, în condiţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu li se poate imputa vreo culpă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar vinovăţia instituţiilor statului nu-i poate înlătura dreptul la despăgubiri la valoarea preţului de piaţă a imobilului.
Aceste critici nu sunt fondate, instanţa de fond reţinând corect că reclamantul nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul de lege care permite restituirea preţului de piaţă al imobilelor.
Astfel, art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009, statuează că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Rezultă că, legiuitorul condiţionează restituirea preţului de piaţă al imobilelor către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, de încheierea respectivelor contracte cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce nu este cazul în speţă.
În verificarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa de fond s-a raportat la sentinţa civilă nr. 3569/2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, preluând constatările jurisdicţionale din această hotărâre irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Instanţa de fond a dat în mod corect eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., efect în virtutea căruia ceea ce s-a dezlegat jurisdictional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Cum, în litigiul anterior de revendicare, în care reclamantul din prezenta cauză au fost parte, s-a statuat în mod irevocabil că actul de vânzare-cumpărare al acestuia a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, statuările pe acest aspect se impun în prezenta cauză cu valoarea unei prezumţii absolute de adevăr, nemaiputând fi combătute de reclamant.
Ca atare, faţă de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3569/2006 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, criticile prin care recurentul-reclamant readuce în discuţie chestiunea respectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi primite.
Raportat la constatările jurisdicţionale din această hotărâre irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al reclamanţilor din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, în mod corect tribunalul a constatat că în speţă nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea preţului de piaţă al imobilului, aceea a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Cât priveşte poziţia subiectivă a cocontractanţilor la încheierea contratului de vânzare-cumpărare, corect aceasta nu a fost analizată, întrucât condiţia impusă de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru restituirea preţului de piaţă al imobilului este aceea ca, contractul de vânzare-cumpărare desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, or chestiunea respectării prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al reclamantului a fost tranşată cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 3569/2006 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în sensul că respectivul contract a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii reclamanţi au criticat decizia arătând că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la noţiunea de contract desfiinţat ca urmare a nerespectării prevederilor Legii nr. 112/1995.
În prezenta cauză contractul de vânzare-cumpărare nu a fost desfiinţat.
Admiterea acţiunii în revendicare în cadrul Dosarului nr. 13276/302/2005 nu poate duce automat la constatarea făcută de instanţa de apel în sensul că prin hotărârea dată în acea cauză contractul de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat.
Obiectul acelui dosar l-a format acţiunea în revendicare a reclamanţilor S.E. şi P.C. împotriva recurenţilor reclamanţi.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că recurenţii-reclamanţi au fost de rea credinţă prin raportare la o soluţie pronunţată într-un alt litigiu. Recurenţii-reclamanţi au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 art. 3 alin. (3), art. 6 şi art. 12 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, efectuând diligente în sensul de a afla situaţia juridică a imobilului.
Cu privire la reaua sau buna-credinţă a recurenţilor-reclamanţi nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1200 pct. 4 C. civ.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că statuările din cadrul Dosarului nr. 13276/302/2005 al Judecătoriei sector 5, se impun în prezenta cauză cu valoarea unei prezumţii de adevăr. În cadrul acelui proces instanţa a comparat titlurile invocate de părţi, nu a analizat buna sau reaua-credinţă. Soluţia pronunţată în acel dosar nu este opozabilă altor persoane decât celor din acel litigiu.
S-a mai susţinut că recurenţii-reclamanţi au fost de bună credinţă la data dobândirii imobilului şi ca atare sunt îndreptăţiţi să primească preţul de piaţă şi nu preţul actualizat al imobilului. Buna credinţă se prezumă iar intimatul-pârât nu a contestat buna-credinţă a recurenţilor-reclamanţi, respectiv nu a probat existenţa relei-credinte a acestora.
Imobilul a fost restituit către P.C. şi S.E. în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării formulate de aceştia la data de 16 august 2001. Prin urmare recurenţii-reclamanţi nu puteau cunoaşte în anul 1997, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, faptul că imobilul va fi restituit în temeiul Legii nr. 10 /2001. Recurenţii-reclamanţi au locuit în imobil înainte de anul 1950 şi au cunoscut ca proprietar doar pe S.I., persoană pe numele căreia a fost expropriat imobilul prin Decretul nr. 92/1950, despre care ştiau că nu mai are moştenitori. Acţiunea în revendicare din Dosarul nr. 13276/302/2005 a fost admisă având în vedere calitatea de moştenitori ai soţiei lui S.I. şi nu de moştenitori ai lui S.I.
În speţă vânzătorul, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare ar fi trebuit să facă demersuri pentru clarificarea situaţiei juridice a imobilului aşa cum se dispune în art. 13 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995. Bazându-se pe faptul că statul şi-a îndeplinit obligaţiile recurenţii au încheiat contractul de vânzare-cumpărare şi este inadmisibil ca ei să fie sancţionaţi pentru o faptă de neglijenţă datorată vânzătorului.
S-a mai arătat că la parterul aceluiaşi imobil există o situaţie similară, în care, cu privire la acei pârâţi s-a reţinut buna-credinţă.
Recursul va fi respins.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea reclamanţilor N.M. şi N.L. de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, la plata preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, str. A.D., sector 5, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Acest imobil a fost revendicat de S.E. şi P.C., care, în Dosarul cu nr. 13276/302/2005 al Judecătoriei sector 5 au chemat în judecată pe reclamanţii din prezenta cauză, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 480 şi 483 C. civ. să le lase în deplină proprietate şi liniştită imobilul situat în Bucureşti, str. A.D., sector 5, (dobândit de aceştia în baza contractului de vânzare-cumpărare).
Prin sentinţa civilă nr. 3569 din 19 mai 2006, definitivă şi irevocabila, pronunţată de Judecătoria sector 5 în Dosarul cu nr. 13276/302/2005, acţiunea a fost admisă, aşa cum a fost precizată (dosar fond) şi a obligat pârâţii N.M. şi N.L. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, Str. A.D., sector 5.
Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, iar restituirea acestui preţ se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pentru a se dispune obligarea pârâtului la contravaloarea valorii de piaţă a imobilului, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, şi anume să fie vorba în speţă de un contract desfiinţat şi acesta să fi încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Întrucât norma în discuţie nu distinge, este necesar ca Legea nr. 112/1995 să fi fost respectată în totalitate, încălcarea oricărei prevederi, fie de drept substanţial, fie de drept procesual, din conţinutul acesteia, conducând la neaplicarea art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001 care reglementează distinct, în art. 50 alin. (2), ipoteza contractului „cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995", ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenţionat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea sau nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
În speţă, sentinţa a reţinut că reclamanţii N.M. şi N.L. nu au probat buna credinţă de vreme ce cunoşteau la momentul cumpărării că bunul fusese naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 şi puteau cu minime diligente că cunoască faptul că S.E. şi P.C. formulaseră cereri de restituire. S-a mai reţinut că susţinerile referitoare la buna credinţă nu pot fi primite, acestea nevalorând proprietate asupra imobilului în lipsa unui titlu provenit de la adevăratul proprietar.
Aşa fiind, imobilul nu putea fi vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, iar consecinţa juridică a sentinţei civile nr. 3569 din 19 mai 2006, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Judecătoria sector 5 în Dosarul cu nr. 13276/302/2005 este autoritatea de lucru judecat.
Faţă de cele expuse contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu bună credinţă şi Legea nr. 112/1995 nu a fost respectată, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenind incidente dispoziţiile art. 45 alin (2) din Legea nr. 10/2001 republicată: „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă".
Pe de altă parte art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 defineşte noţiunea de desfiinţare a contractului, dându-i un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic urmare a declarării nulităţii acestuia, în acelaşi cadru fiind inclusă prin voinţa legiuitorului şi ineficacitatea actului juridic ca titlu de proprietate asupra imobilului, intervenită în urma admiterii unei acţiuni în revendicare îndreptată împotriva chiriaşului care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.M. şi N.L. împotriva deciziei civile nr. 418/A din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3993/2013. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 4032/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
