ICCJ. Decizia nr. 4032/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4032/2013
Dosar nr. 1489/1/2013
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4716/2005 (rămasă definitivă şi irevocabilă), Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.V.A.M. împotriva pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor.
A anulat dispoziţia nr. 680 din 7 iunie 2005, prin care pârâtul i-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.
A obligat pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor să emită o nouă dispoziţie de restituire către reclamantul B.V.A.M., în calitate de succesor în drepturi al persoanei îndreptăţite, a imobilului teren în suprafaţă de 519 mp, situat în com. G., jud. Arad, înscris în CF G..
Împotriva sentinţei civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005, a formulat cerere de revizuire pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, înregistrată la Tribunalul Arad la 5 martie 2007 sub nr. 2568/108/2005.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 notificatorul S.L. a solicitat, în calitate de moştenitor al defuncţilor B.C. şi S.C., restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 650 mp, situat în localitatea G., jud. Arad, înscris în CF G., pe care este construit sediul Postului de Poliţie al comunei G. din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad.
În cursul soluţionării notificării, la data de 02 aprilie 2002, petentul a decedat, notificarea fiind însuşită de moştenitorii legatari cu titlu particular, K.T.R. şi B.V.A.M. Aceştia au precizat notificarea la data de 14 mai 2003, în sensul că solicită restituirea în natură a părţii de teren neocupată de construcţii, în suprafaţă de 519 mp.
B.V.A.M. a contestat decizia în instanţă, solicitând restituirea în natură a terenului de 519 mp, depunând ca act doveditor un înscris sub semnătură privată din 01 septembrie 2001 numit „Cesiune de drept litigios”, prin care S.L. i-a cedat dreptul litigios constând în revendicarea imobilului în litigiu.
Acest înscris, a arătat revizuientul, nu a fost depus la dosarul administrativ anterior emiterii deciziei.
Acţiunea lui B.V.A.M. a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Arad în Dosarul nr. 4716/2005 (sentinţa supusă revizuirii), s-a dispus anularea deciziei şi emiterea alteia noi de restituire în natură a terenului ce face obiectul notificării, hotărârea rămânând definitivă, prin respingerea apelului M.A.I., şi irevocabilă prin nerecurare şi întemeindu-se pe contractul de cesiune de drept litigios, ca dovadă a calităţii de succesor în drepturi după S.L.
Revizuientul a arătat că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, prin adresa din 13 februarie 2007, a transmis Direcţiei generale Juridice a M.A.I., în fotocopie, Raportul de expertiză criminalistică nr. 7 din 25 ianuarie 2007, întocmit de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean Timişoara în Dosarul nr. 3654/P/957/2006 al IPJ Arad - Serviciul de Investigare a Fraudelor.
În această situaţie, a arătat revizuientul, sentinţa civilă nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Arad şi-a pierdut temeiul material, întrucât conţinutul înscrisului în baza căruia s-a pronunţat hotărârea nu corespunde realităţii.
Se consideră a fi îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întrucât înscrisul sub semnătură privată („Cesiune de drept litigios”) din 01 septembrie 2001 a fost determinant pentru pronunţarea acestei soluţii de către Tribunalul Arad; având în vedere că nu se poate stabili autorul semnăturii contrafăcute de la rubrica „cedent” din acest înscris, constatarea infracţiunii de fals în înscrisuri nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.
Raportat la concluziile raportului de expertiză criminalistică, a rezultat că defunctul S.L. nu a cesionat dreptul litigios constând în revendicarea imobilului care a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 către cesionarul B.V.A.M., astfel încât acesta nu face dovada de succesor în drepturi al cedentului şi, prin urmare, nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Ministerul Administraţiei şi Internelor este în imposibilitatea de a pune în executare un titlu executoriu care s-a pronunţat în temeiul unui înscris fals.
În drept, revizuientul a invocat art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 601 din 3 august 3011, pronunţată în Dosarul nr. 2568/108/2005, în rejudecare după casarea dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 5274/R din 15 octombrie 2010, prin care s-a stabilit că falsul trebuie cercetat de instanţa învestită cu cererea de revizuire, Tribunalul Arad a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M., împotriva sentinţei civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005.
Instanţa a reţinut că înscrisul defăimat ca fals nu reprezintă decât o probă a cesiunii de drept litigios, pe care o constată, dar nu şi singurul mijloc de probă prin care poate fi dovedită această cesiune.
Inexistenţa aceste cesiuni de drept litigios nu ar fi profitat revizuientului Ministerul Administraţiei şi Internelor, care ar fi fost obligat oricum la soluţionarea notificării în limitele Legii nr. 10/2001, efectele urmând a se produce faţă de succesorul în drepturi al defunctului. În realitate, inexistenţa cesiunii ar fi profitat succesorului universal al defunctului, doamnei K.P.E. Această persoană şi fiul ei K.T.R. au confirmat în faţa instanţei existenţa actului juridic dintre defunct şi intimatul B.V.A.M.
Prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1572/59/2011, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de revizuientul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad în Dosarul nr. 2568/108/2005, a desfiinţat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Curtea a reţinut că temeiul juridic al cererii de revizuire îl constituie, potrivit concluziilor orale ale reprezentantului revizuientului, puse în faţa instanţei de apel, atât art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cât şi pct. 5 din art. 322 C. proc. civ.
Sub acest ultim aspect, revizuientul a indicat ca „înscris nou” în susţinerea cererii de revizuire, Raportul de expertiză Criminalistică nr. 7 din 25 ianuarie 2007, întocmit de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean Timişoara în Dosar nr. 3654/P/957/2006 al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad - Serviciul de Investigare a Fraudelor.
Curtea a constatat că instanţa de fond s-a rezumat la analiza temeiniciei cererii de revizuire doar prin prisma „înscrisului fals” invocat, conform prevederilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Nu s-a examinat însă sub nici un aspect incidenţa temeiului de drept reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la înscrisul nou invocat, respectiv raportul de expertiză criminalistică.
Astfel fiind, pentru a se verifica îndeplinirea condiţiilor imperative prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a dispus admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1572/59/2011, Tribunalul Arad a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4716/2005.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că exigenţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză.
În primul rând, raportul de expertiză prezentat de către revizuient nu reprezintă un înscris doveditor nou în sensul legii civile. El rămâne doar un înscris în sensul cel mai larg al noţiunii, în care intră şi termenii de ziar, revistă, scrisoare etc., care încorporează părerea unui specialist criminalist, iar nu un înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În al doilea rând, aşa-zisul înscris doveditor nu exista la momentul judecării cererii. Aşa cum se poate observa din conţinutul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea este admisibilă dacă s-au descoperit înscrisuri doveditoare noi, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Prin urmare, pentru admisibilitatea revizuirii, se impunea imperativ condiţia ca înscrisul prezentat în susţinerea cererii de revizuire să fi existat la momentul judecăţii cauzei pe fond, dar să nu fi putut fi prezentat din cauze care nu îi sunt imputabile revizuientului.
Raportul de expertiză criminalistică invocat de revizuient ca înscris nou a fost întocmit la data de 25 ianuarie 2007, adică la aproape 1 an de la momentul la care hotărârea atacată a rămas definitivă prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 48 din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva sentinţei civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad a declarat recurs în termenul legal revizuientul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
La termenul din 12 decembrie 2012, instanţa a pus în discuţie natura juridică a căii de atac şi a dispus recalificarea acesteia în apel prin raportare la art. 328 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea apelului, revizuientul a arătat că motivul pentru care Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad l-au constituit concluziile orale ale reprezentantului instituţiei, care a precizat ca temei de drept al cererii de revizuire şi art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă acesta nu avea mandat pentru o asemenea precizare, temeiul de drept fiind încă de la început art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare de Curtea de Apel Timişoara pentru a se verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în raport cu art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă nu au fost analizate motivele de nelegalitate expuse pe larg în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad, care se raportau la art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Revizuientul apelant a arătat că Tribunalul Arad, în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 (cea supusă prezentului apel) a respins cererea de revizuire; a reţinut, în mod corect, arată chiar revizuientul, că raportul de expertiză nu reprezintă un înscris nou, însă cererea de revizuire nu s-a întemeiat pe considerentul că acest raport de expertiză ar reprezenta un înscris nou, ci s-a făcut referire la raportul de expertiză pentru a se dovedi faptul că înscrisul „cesiune de drept litigios” din 1 septembrie 2001 este fals.
Revizuientul a solicitat instanţei de apel ca, respectând principiul dublului grad de jurisdicţie, să analizeze şi criticile de nelegalitate pe care le-a formulat împotriva sentinţei civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad, critici pe care le-a reiterat.
Astfel, a arătat că Tribunalul Arad, în pronunţarea sentinţei civile nr. 1366 din 7 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 4716/2005 (sentinţa ce se cere a fi revizuită), s-a bazat pe înscrisul sub semnătură privată „cesiune de drept litigios”, cu care B.V.A.M. a făcut dovada calităţii sale de succesor în drepturi al lui S.L., autorul notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001, şi a dispus obligarea M.A.I. să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a terenului ce face obiectul notificării.
Contractul de cesiune de drept litigios, a arătat revizuientul, s-a dovedit a fi însă unul fals, prin expertiză constatându-se că semnătura cedentului nu-i aparţine lui S.L. şi, prin urmare, nu poate produce consecinţe juridice.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ. şi cu probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul revizuientului este neîntemeiat, fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Din examinarea motivelor de apel ale revizuientului, se poate constata că acesta nu aduce critici concrete hotărârii apelate, respectiv sentinţei civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad. Dimpotrivă, susţine că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea respectivă că raportul de expertiză criminalistică nu reprezintă un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (fila 4 verso).
Criticile revizuientului vizează mai degrabă sentinţa civilă nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara.
Revizuientul a arătat că prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Timişoara nu a analizat motivele de nelegalitate pe care le formulase împotriva sentinţei civile nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad şi solicită acum instanţei de apel să analizeze aceste motive de nelegalitate prin raportare la art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Obiectul prezentului apel al revizuientului este însă sentinţa civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad, iar instanţa de apel nu poate să analizeze decât legalitatea şi temeinicia acestei hotărâri.
Nu se poate relua în apelul declarat împotriva acestei hotărâri analiza cererii întemeiată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Revizuientul susţine că instanţa de apel, în ciclul procesual anterior, prin decizia civilă nr. 83 din 12 aprilie 2012, a omis să analizeze motivele de nelegalitate care vizau art. 322 pct. 4 C. proc. civ., raportate însă la sentinţa civilă nr. 601 din 3 august 2011 a Tribunalului Arad, iar nu la cea care face obiectul prezentului apel (sentinţa civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Arad).
Asemenea critici trebuiau însă valorificate de revizuient într-un eventual recurs împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1572/59/2011.
Nefiind recurată, hotărârea a devenit irevocabilă şi a intrat în puterea lucrului judecat.
De asemenea, nu pot fi reluate şi analizate în această fază procesuală motivele de nelegalitate care vizează o hotărâre dată într-un alt ciclu procesual din acelaşi litigiu, respectiv sentinţa civilă nr. 601 din 3 august 2011, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2568/108/2005.
Această hotărâre a fost desfiinţată de Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 83/2012 şi s-a dispus trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Arad pentru ca prima instanţă să se pronunţe asupra motivului de revizuire constând în punctul 5 din art. 322 C. proc. civ., acesta fiind unicul motiv al trimiterii spre rejudecare.
Apelul cu care a fost de această dată investită instanţa este îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunţată în rejudecare de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1572/59/2011, iar în această cale de atac nu pot fi analizate criticile pe care apelantul revizuient le aduce altor hotărâri pronunţate în alte faze procesuale ale litigiului.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul declarat de revizuientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală Juridică, împotriva sentinţei civile nr. 2142 din 3 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1572/59/2011, în contradictoriu cu intimatul B.V.A.M.
Împotriva deciziei civile nr. 215/A din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs Ministerul Afacerilor Interne.
S-a apreciat sentinţa recurată ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel nu a respectat indicaţiile deciziei de casare nr. 5247 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a hotărât că instanţele de fond au obligaţia de a stabili dacă înscrisul (actul sub semnătură privată intitulat „cesiune de drept litigios” datat 01 septembrie 2001) avut în vedere la pronunţarea hotărârii atacate are sau nu un conţinut real.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a admis apelul formulat de Ministerul Afacerilor Interne, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
Motivul pentru care Curtea de Apel Timişoara a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Arad l-au constituit concluziile orale ale reprezentantului instituţiei recurate în sensul că acesta a precizat ca temei de drept al revizuirii formulate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică şi prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a admis apelul formulat de instituţia recurată, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad, pentru a se verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., însă nu a analizat motivele de nelegalitate expuse pe larg în cuprinsul apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 601 din 03 august 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul civil nr. 2568/108/2005.
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 2142 din 03 octombrie 2012 pronunţată în dosarul civil nr. 1572/59/2011 a respins cererea de revizuire formulată de M.A.I.
Instituţia recurentă nu şi-a întemeiat cererea de revizuire pe considerentul că raportul de expertiză nr. 7 din 25 ianuarie 2007 întocmit de Laboratorul Interjudeţean Timişoara, ar reprezenta un înscris nou, ci s-a făcut referire la acest raport de expertiză pentru a demonstra faptul că înscrisul sub semnătura privată intitulat „Cesiune de drept litigios", datat 01 septembrie 2001, este fals.
Ignorând practic toate motivele de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., instanţa de apel nu a făcut altceva decât să respingă apelul M.A.I. pe critici străine şi nu pe cele formulate de apelant.
Instanţa, practic, doar s-a limitat la a analiza admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fără a cerceta motivele de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. şi implicit să nu respecte indicaţiile stabilite prin decizia de casare.
Cu alte cuvinte, instanţa de rejudecare trebuie să reia judecata asupra întregului apel conform dispoziţiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că, după casare, instanţa va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, or instanţa de apel nu a ţinut cont de aceste motive (art. 322 pct. 4 C. proc. civ. când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris fals).
Pe de altă parte, cea de-a doua instanţă a fondului era ţinută, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., atât în limitele devoluţiunii după casare reglementate de art. 315 alin. (3) C. proc. civ., cât şi din indicaţiile deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5247/2010 să se pronunţe asupra faptului dacă înscrisul avut în vedere la pronunţarea hotărârii atacate are sau nu un conţinut real, dispoziţii procedurale nesocotite în mod evident de cea de-a doua instanţă de fond.
Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., instanţa de recurs poate hotărî asupra fondului pricinii, numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite pe deplin, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Se face menţiunea că, pe de o parte, problema soluţionării cauzei prin raportare la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu a fost dezlegată de drept de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, iar pe de altă parte, cea de-a doua instanţă de fond, nu avea competenţa să judece cauza sub acest aspect, fiind obligată să judece doar în limitele stabilite prin decizia de casare. Practic, prin hotărârea pe care a pronunţat-o, instanţa de apel a modificat temeiul de drept al cererii de revizuire formulate Ministerul Afacerilor Interne, lucru inadmisibil.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica recurenţilor reclamanţi vizează motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se eronata interpretare a dispoziţiilor legale incidente, precum şi nerespectarea deciziei de casare nr. 5247 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că hotărârea recurată poate fi modificată dacă este dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau dacă este lipsită de temei legal.
În cauză se invocă eronata interpretare şi aplicare a prevederilor art. 322 pct. 4 lit. b) C. proc. civ. care prevăd că „se poate solicita revizuirea dacă înscrisul care a stat la baza pronunţării unei soluţii a fost declarat fals, în cursul sau în urma judecăţii.”
Curtea de Apel Timişoara a reţinut în mod just că, respectând dispoziţiile obligatorii ale deciziei civile nr. 83 din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, care a trimis cauza spre rejudecarea cererii de revizuire bazate pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Tribunalul Arad a analizat cererea de revizuire prin raportare la acest text legal.
În mod corect a reţinut că raportul de expertiză criminalistică din 25 ianuarie 2007 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean Timişoara nu reprezintă un înscris nou în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi a respins cererea de revizuire întemeiată pe acest text legal.
Susţinerile recurentului privind nerespectarea deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu pot fi primite, prin decizia nr. 5247/2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat asupra necesităţii cercetării falsului de instanţa învestită cu cererea de revizuire. Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 2142 din 3 octombrie 2012 a respins cererea de revizuire apreciată prin prisma dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (invocate şi susţinute de revizuent).
Prin decizia civilă a Curţii de Apel Timişoara, în prezent recurată, corect s-a reţinut că apelul nu este întemeiat.
Revizuentul a susţinut că instanţa de apel, în ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 83 din 12 aprilie 2012 a omis să analizeze motivele de nelegalitate ce vizau art. 322 pct. 4 C. proc. civ., raportate însă la sentinţa civilă nr. 601/2011 a Tribunalului Arad, nu la cea care face obiectul prezentului apel (sentinţa civilă nr. 2142/2012).
De asemenea, nu pot fi reluate şi puse în discuţie motivele de nelegalitate ce vizează hotărârea dată într-un alt ciclu procesual, din acelaşi litigiu.
Recursul declarat se priveşte a fi nefondat, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul - reclamant Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 2960 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât B.V.A.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei civile nr. 215/A din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă recurentul reclamant Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 2960 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât B.V.A.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4031/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4043/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
