ICCJ. Decizia nr. 384/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 384/2013

Dosar nr. 1134/89/2008

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 8 mai 2008, reclamantul B.Şt. a contestat dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de P.M. Bârlad, în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 326 din 18 martie 2009, a respins contestaţia, reţinând că în domeniul privat al M. Bârlad nu există terenuri care pot fi acordate în compensare.

Referitor la cererea reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor acordate prin dispoziţia contestată, prima instanţă a reţinut că stabilirea acestora cade în competenţa exclusivă a C.C.S.D., potrivit dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia nr. 55 din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de reclamant; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis contestaţia; a anulat art. 2 din dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de P.M. Bârlad şi a obligat P.M. Bârlad la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bârlad, str. M. Viteazu, constând în despăgubiri, în cuantum de 116.465 lei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Calitatea de persoană îndreptăţită, întinderea dreptului, cât şi preluarea abuzivă a imobilului prin expropriere nu au fost contestate, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G. nr. 614/2001, modificate prin H.G. nr. 498/2003 şi, respectiv, H.G. nr. 250/2007.

Investirea instanţei are ca obiect natura măsurilor reparatorii.

Prin dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004, P.M. Bârlad a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 442,90 m.p. şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 151.477,817 lei (ROL).

Din probatoriul administrat în apel a rezultat că terenul situat în Bârlad, strada Mihai Viteazu, în suprafaţă de 443 m.p., este afectat în totalitate de detalii de sistematizare, aşa cum s-a constatat prin raportul de expertiză tehnică şi anexele 1-4, efectuate de expertul tehnic C.V. (teren ocupat de bloc, trotuar, spaţiu de joacă pentru copii, cale de acces şi parcare, spaţiu verde).

Unitatea administrativ-teritorială M. Bârlad nu deţine terenuri aparţinând domeniului privat pentru efectuarea de compensări, în sensul art. 2 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001.

În cauză, este făcută dovada certă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului preluat abuziv, potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi în aplicarea Deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost administrată proba cu expertiză de evaluare prin care s-a stabilit că valoarea totală a imobilului este de 116.465 lei (12283 lei - casa de locuit şi 102.182 lei - valoarea terenului în suprafaţă de 443 m.p.).

Dispoziţia contestată fiind emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa de judecată are competenţa de a stabili întinderea despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, în baza principiului reparaţiei integrale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2216 din 10 martie 2011, a admis recursul declarat de reclamantul B.Şt., a casat decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, reţinând, în esenţă, că este necontestată în cauză calitatea reclamantului B.Şt. de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu şi împrejurarea că regimul juridic al măsurilor reparatorii ce i se pot acorda este cel reglementat de Legea nr. 10/2001, obiectul litigiului purtând asupra naturii acestor măsuri.

Prin dispoziţia contestată, intimatul P.M. Bârlad a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 442,90 m.p., şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 151.477,817 ROL.

Instanţa de apel, prin hotărârea recurată, a confirmat soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a terenului şi construcţiei, situate în str. Mihai Viteazu, cu motivarea că „lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate în totalitate, având regimul juridic al proprietăţii publice”, iar construcţia a fost demolată.

S-a considerat, că nici cererea de acordare a unor bunuri în compensare nu poate fi admisă, deoarece „s-a făcut dovada certă că nu pot fi acordate bunuri în compensare”, singura modalitate în care masurile reparatorii pot fi acordate fiind aceea a despăgubirilor, pe care instanţa le-a fixat la un cuantum de 116.465 lei.

Înalta Curte a constatat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală, deoarece, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele al căror regim juridic este reglementat de acest act normativ se restituie în natură, iar potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.

Din cuprinsul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca şi din conţinutul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, rezultă că entitatea notificată are obligaţia să dispună restituirea în natură a imobilului notificat ori de câte ori această restituire este posibilă şi să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori de câte ori există bunuri disponibile ori servicii care pot fi acordate în compensare. Numai în situaţiile în care măsura restituirii în natură şi cea a compensării nu sunt posibile, entitatea investită propune acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului în litigiu, instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză din care a rezultat că întregul teren este afectat de detalii de sistematizare care împiedică soluţionarea notificării în această modalitate.

Reclamantul a susţinut însă că lucrările apreciate ca fiind de utilitate publică au fost efectuat după formularea notificării şi după declanşarea prezentului litigiu, iar instanţa de apel nu a lămurit cauza sub aceste aspecte.

De asemenea, s-a reţinut că s-a arătat, prin hotărârea recurată, care sunt motivele pentru care instanţa de apel şi-a întemeiat în mod exclusiv soluţia pe răspunsul intimatului cuprins într-o adresă înaintată instanţei, în care se afirmă că M. Bârlad nu dispune de teren pentru a fi acordat în compensare, în condiţiile în care reclamantul a depus la dosar hotărârea C.L. Bârlad nr. 290 din 30 septembrie 2009, prin care se aprobă constituirea unei rezerve de terenuri aparţinând domeniului privat al M. Bârlad pentru efectuarea de compensări şi tabelul anexă la această hotărâre.

Or, prioritatea măsurii reparatorii constând în atribuirea altor bunuri sau servicii în compensare, în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură, este prevăzută de legiuitor prin norma cuprinsă în art. 26 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri, ca măsură reparatorie, având un caracter subsidiar.

În rejudecare, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 47 din 20 aprilie 2012, a admis apelul declarat de reclamantul B.Şt.; a schimbat în tot sentinţa apelată; a admis contestaţia formulată de B.Şt., în contradictoriu cu P.M. Bârlad; a dispus anularea art. 2 din dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de P.M. Bârlad; a acordat contestatorului, B.Şt., în compensare, suprafaţa de 500 m.p. teren, situată în Bârlad, Alea Veronica Miele, în valoare de 17500 lei, şi a obligat intimatul să plătească apelantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reţinând următoarele;

Prin notificarea adresată P.M. Bârlad, B.Şt. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 443 m.p., situat în Bârlad, str. Mihai Viteazu şi acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit care a fost amplasată pe acest teren şi care a fost demolată.

Fiind învestit cu soluţionarea notificării, P.M. Bârlad a emis dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului mai sus menţionat şi a propus notificatorului acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 151 477,817 lei (ROL).

Curtea a reţinut că expertiza tehnică efectuată la instanţa de fond a concluzionat că suprafaţa de 443 m.p., teren este afectată în totalitate de detalii de sistematizare, bloc de locuinţe, trotuare, spaţiu de joacă pentru copii, cale de acces, parcare şi spaţiu verde.

Tribunalul a mai stabilit că valoarea de piaţă a imobilului notificat, determinată potrivit standardelor internaţionale de evaluare,este de 116.465 lei (ROL), din care: 12283 lei - casa de locuit şi 102 182 lei - terenul, în suprafaţă de 443 m.p.

Prin adresa nr. 16157 din 6 octombrie 2011, P.M. Bârlad a precizat că prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 301 din 7 octombrie 1981 au fost expropriate un număr de 107 imobile, cu o suprafaţă totală de 38.760 m.p., în vederea realizării unui număr de 916 apartamente şi a dotărilor tehnico-edilitare aferente, respectiv modernizarea străzilor, reţele de apă-canal, spaţii verzi, parcări şi locuri dejoacă pentru copii.

În ceea ce priveşte parcarea, trotuarele şi locul de joacă pentru copii, edificate pe terenul preluat de la apelant, P.M. Bârlad a precizat că acestea sunt figurate în aerofotograma M. Bârlad scara 1:1000, ediţia 1987, iar în cursul anului 2007 s-au efectuat lucrări de reparaţii şi modernizare la parcul de joacă, parcare şi alei.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 3 aprilie 2012, P.M. Bârlad a oferit apelantului, în compensare, suprafaţa de 500 m.p. teren, situată în Bârlad, Aleea Veronica Miele, iar B.Şt. a fost de acord să primească, în compensare, terenul oferit.

Prin adresa nr. 5822 din 12 aprilie 2012, P.M. Bârlad a învederat instanţei de apel că terenul în suprafaţă de 500 m.p., situat în Aleea Veronica Miele, are o valoare de circulaţie de 17.500 lei (RON-35 lei/m.p.), conform raportului de evaluare a proprietăţilor imobiliare, folosit de C.N.P. Iaşi, în cursul anului 2012.

Având în vedere că imobilul preluat de stat din str. Mihai Viteazu nu poate fi restituit în natură, întrucât casa de locuit a fost demolată, iar terenul în suprafaţă de 443 m.p., cu o valoare de 15147,781 lei (RON), este ocupat în totalitate de detalii de sistematizare şi că apelantul a acceptat să i se acorde în compensare, de către P.M. Bârlad, suprafaţa de 500 m.p. teren, din Aleea Veronica Miele, cu o valoare de 17.500 lei (RON), curtea a admis apelul declarat de B.Şt., a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis contestaţia formulată de contestator, a dispus anularea art. 2 din dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de P.M. Bârlad, iar în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) şi ( 3) şi art. ll alin. (8) din Legea nr. 10/2001, şi ale art. 9 lit. a) din H.G. nr. 250/2007, a acordat contestatorului B.Şt., în compensare, pentru imobilul-teren în suprafaţă de 443 m.p. şi construcţie demolată, preluat de la acesta, suprafaţa de 500 m.p. teren, situată în Bârlad, Aleea Veronica Miele.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B. Şt., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

În concret, s-a arătat că prin criticile formulate se vizează soluţionarea parţială a cauzei şi confuziile strecurate în considerente, care au dus în final la pronunţarea unei soluţii netemeinice.

Astfel, în condiţiile în care s-a acordat în compensare suprafaţa de 500 m.p. teren în valoare de 17.500 lei, conform înţelegerii reclamantului cu P. Bârlad, instanţa trebuia sa se pronunţe şi cu privire la restul sumei la care era îndreptăţit reclamantul.

În condiţiile în care în considerente, la fila x din hotărâre, alin. (5), se retine că în cauza a fost administrata proba cu expertiza de evaluare în care s-a stabilit că valoare totală a imobilului este de 116.465 lei, iar valoarea terenului oferit spre compensare este de numai 17.500 lei, este evident că o „parte” din valoarea imobilului a rămas în afara procesului.

Valoarea de piaţa a imobilului prin intermediul expertizei efectuate în cauză este de 116.465 lei, iar valoarea de circulaţie a suprafeţei de 500 m.p. oferită spre compensare este de 17.500 lei, astfel că pentru diferenţa de 98.965 lei din valoarea despăgubirilor instanţa nu a dispus nicio măsura.

Or, în condiţiile în care s-a dispus anularea în totalitate a articolului 2 din dispoziţia nr. 674 din 03 septembrie 2004, instanţa trebuia să dispună compensarea cu suprafaţa de 500 mp în valoare de 17.500 lei iar pentru diferenţa în suma de 98.965 lei să oblige P.M. Bârlad la acordarea de măsuri reparatorii.

Cel de-al doilea motiv de recurs priveşte neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, cu motivarea că în mod greşit instanţa de judecată a obligat intimatul numai la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, întrucât pârâtul trebuia obligat la plata tuturor sumelor care s-au ocazionat în prezenta cauză, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, cu ocazia primei judecăţii, şi nu numai la plata cheltuielilor ocazionate de rejudecarea cauzei

Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., de către instanţă în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanţa constată recursul fondat pentru următoarele considerente;

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2216 din 10 martie 2011, a admis recursul declarat de reclamantul B.Şt. împotriva deciziei nr. 55 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, a casat această decizie şi a trimis cauza spre rejudecare, constatând că situaţia de fapt, sub posibilitatea acordării măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură şi în cea a atribuirii în compensare a altor bunuri, nu a fost pe deplin lămurită de instanţa de apel.

Prin hotărârea pronunţată în apel, în primul ciclu procesual şi împotriva căreia a declarat calea de atac numai reclamantul, ce a făcut obiectul recursului soluţionat prin decizia civilă nr. 2216/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri în valoare totală de 116.465 lei Ron, pentru imobilul expropriat casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 443 m.p.

Dezlegările date de instanţa de recurs, în condiţiile art. 315 C. proc. civ., erau obligatorii pentru instanţa de apel, iar aceasta, constatând că nu se poate dispune restituirea în natură a terenului preluat de la reclamant, întrucât acesta este afectat de amenajări de interes public, a acordat în compensare reclamantului suprafaţa de teren de 500 m.p., situată în Bârlad, Aleea Veronica Miele, în valoare de 17.500 lei, fără să motiveze în vreun fel regimul juridic al diferenţei de despăgubiri dintre despăgubirile totale la care s-a stabilit că este îndreptăţit reclamantul prin decizia civilă nr. 55 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în primul ciclu procesual şi casată ca urmare a exercitării căii de atac a recursului de către reclamant, de 116.465 lei Ron şi valoarea terenului atribuit în compensare, de 17.500 lei Ron.

Prin urmare, se constată că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care nu s-a recunoscut dreptul reclamantului la diferenţa dintre despăgubirile stabilite în favoarea acestuia prin decizia pronunţată în primul ciclu procesual în apel şi care a fost casată în calea de atac a reclamantului, şi valoarea terenului acordat în compensare, ceea ce are conotaţii care vizează nelegalitatea acestei decizii, instanţa aflându-se în situaţia încălcării unei obligaţii legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.

Neîndeplinirea acestei cerinţe legale constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar această situaţie face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalităţii deciziei recurate, în limita criticilor formulate prin cererea de recurs, pe acest aspect, ceea ce impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea poate fi casată dacă nu cuprinde considerentele pe baza cărora s-a întemeiat.

Pentru considerentele expuse, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa, fără a mai analiza celelalte critici formulate de recurentul reclamant, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, iar cu ocazia rejudecării, va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.Şt. împotriva deciziei nr. 47 din 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.


Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 384/2013. Civil