ICCJ. Decizia nr. 4012/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.4012/2013
Dosar nr. 6000/111/2011
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 160/COM/2012 din 6 martie 2012 Tribunalul Bihor a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în constatare, invocată de pârâta SC E.F. SA (fosta SC E.F.T.N. SA) prin Agenţia Oradea şi în consecinţă:
A respins ca inadmisibil capătul de cerere din acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâţii SC E.F. SA (fosta SC E.F.T.N. SA) şi Agenţia Oradea SC E.F. SA (fosta SC E.F.T.N. SA) în ceea ce priveşte constatarea existenţei dreptului reclamantului de a beneficia de furnizarea energiei electrice la adresa din Oradea, str. Michelangelo, jud. Bihor, iar pârâtele i-au încălcat acest drept, până la data de 13 iulie 2011.
A luat act de renunţare la capătul de cerere din acţiunea reclamantului privind obligarea pârâtelor la rebranşarea de îndată a curentului electric şi încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice sub sancţiunea plăţii de daune compensatorii de 500 lei/zi de întârziere.
A respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâţii SC E.F. SA (fosta SC E.F.T.N. SA) şi Agenţia Oradea SC E.F. SA (fosta SC E.F.T.N. SA), de obligare în mod solidar la plata către reclamant a daunelor materiale şi morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, reclamantul prin acţiunea formulată şi precizată (s-a renunţat la capătul II. din acţiune) a urmărit obţinerea de daune materiale şi morale în urma presupusei încălcări a dreptului pretins, atingerea acestui scop fiind de esenţa unei acţiuni în realizarea dreptului sau a unei acţiuni în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală şi nu în baza unei acţiuni în constatare prevăzute de art. 111 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat de apel reclamantul A.I., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 95/C/2012-A din 6 noiembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.I., reţinând că, pentru a obliga intimata-pârâtă la plata de despăgubiri nu este suficient să existe fapta şi prejudiciul, ci trebuie ca fapta să fie ilicită adică să fie săvârşită cu vinovăţie, precum şi să existe o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciul respectiv, aspect ce nu s-a putut stabili în cauza de faţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.I. solicitând admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată în scris.
Prin motivele de recurs, reclamantul A.I. a făcut o amplă descriere a situaţiei de fapt, iar criticile aduse deciziei atacate se referă de fapt la hotărârea primei instanţe, fiind menţionate articole din presa locală, precum şi argumente de practică judiciară şi doctrină referitoare la răspunderea civilă delictuală şi reperarea prejudiciilor, fără însă a motiva în drept motivele de nelegalitate pe care şi-a întemeiat calea de atac.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia nulităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.
Recursul, potrivit Titlului V, Capitolul I din C. proc. civ. este cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care se exercită numai cu respectarea cerinţelor stabilite de lege.
În acest sens, art. 3021 C. proc. civ. a prevăzut menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină cererea de recurs.
Printre aceste menţiuni, la litera (c) s-a stipulat obligaţia de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs, conform cărora aceasta trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Din cuprinsul cererii de recurs se constată că argumentele folosite în susţinerea motivelor de recurs nu se pot încadra în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A.I. împotriva deciziei nr. 95/C/2012-A din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4001/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4014/2013. Civil. Reziliere contract.... → |
|---|
