ICCJ. Decizia nr. 397/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 397/2013
Dosar nr. 1978/114/2010
Şedinţa publică din 5 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.P.I.C. SRL, solicitând să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 794.836,66 RON cu penalităţile de întârziere aferente.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în baza contractului din 5 martie 2007 încheiat cu pârâta s-a obligat să execute pentru aceasta o hală producţie armături la punctul de lucru situat în localitatea Valea Călugărească, valoarea contractului fiind de 10.881.036,30 RON, lucrările de execuţie fiind sistate din motive imputabile pârâtei, care nu a mai asigurat resursele financiare necesare continuării lucrărilor. Reclamanta a mai arătat că până la momentul sistării au fost realizate infrastructura HAL 008, suprastructura HAL 0018 şi suprastructura HAL 018 şi au fost întocmite borderourile de realizări aferente lunilor mai 2007 în valoare de 400.793,13 RON şi respectiv martie 2008 în valoare de 387.466,82 RON.
Pârâta SC C.P.I.C. SRL a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii reclamantei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În susţinerea întâmpinării, pârâta a arătat că acţiunea este întemeiată în parte, înţelegând să invoce neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor asumate de reclamantă prin contract şi îndeplinirea defectuoasă a acestora, ceea ce echivalează cu excepţia de neexecutare a contractului.
Prin Sentinţa nr. 3536 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA Buzău, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 557.413,44 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate şi 274.867,21 RON penalităţi de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 31.034 RON.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin contractul din 5 martie 2007 reclamanta S.C. I. SA s-a obligat să realizeze pentru pârâta SC C.P.I.C. SRL lucrări de execuţie, lucrări care, aşa cum recunosc ambele părţi, nu au fost realizate integral, iar pentru lucrările efectuate reclamanta a emis două facturi şi anume: factura fiscală din 31 mai 2007 pentru suma de 407.369,84 RON şi factura din 28 mai 2008 pentru suma de 387.466,82 RON, facturi contestate de pârâtă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că sumele cuprinse în cele două facturi emise de către reclamantă nu sunt reale, expertul tehnic stabilind că valoarea reală a lucrărilor executate de către reclamantă este de 175.018,92 RON pentru, factura din 31 mai 2007 emisă pentru suma de 407.369,84 RON şi de 382.394,52 RON pentru factura din 28 mai 2008 emisă pentru suma de 387.466,82 RON, situaţie de fapt faţă de care s-au stabilit şi penalităţile aferente.
În ceea ce priveşte factura din 28 mai 2008, care nu a fost însuşită prin semnătură de către pârâtă şi a cărei valoare a fost stabilită prin expertiza tehnică la 382.394,52 RON, prima instanţă a apreciat că aceasta este opozabilă pârâtei de la data pronunţării sentinţei, respingând solicitarea reclamantei cu privire la plata penalităţilor de întârziere aferente acesteia.
A mai reţinut tribunalul că neexecutarea integrală a contractului s-a datorat ambelor părţi.
Cu privire la excepţia de neexecutare a contractului invocată de către pârâtă, tribunalul a considerat că reprezintă o apărare de fond şi a înlăturat-o arătând că aceasta reprezintă o măsură preventivă adoptată din proprie iniţiativă de către partea interesată, or, în cauză pârâta a stat în pasivitate invocând numai pe parcursul procesului pretinsa excepţie de neexecutare a contractului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.P.I.C. SRL, solicitând desfiinţarea în parte a acesteia în ceea ce priveşte obligarea la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 274.867,21 RON, aferente facturii din 31 mai 2007.
Prin Decizia nr. 26 din 7 martie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că tribunalul, interpretând corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile a obligat-o pe pârâta şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 274.867,21 RON, aferente facturii din 31 mai 2007, calculate conform art. 8 şi 12 din contractul intervenit între părţi, întrucât această factură a fost acceptată la plată de către reprezentantul pârâtei, fiind însuşită prin semnătură şi ştampilare de către aceasta.
Instanţa de apel a reţinut că pentru această factură acceptată la plată nu se poate reţine apărarea formulată de pârâtă, potrivit căreia plata acesteia a fost refuzată prin invocarea excepţiei de neexecutare a contractului. O astfel de apărare ar fi putut fi reţinută numai în ipoteza în care pârâta ar fi refuzat plata facturii cu obiecţiuni la recepţia lucrărilor, neachitarea unei facturi acceptată la plată neputând fi calificată drept un refuz de plată.
A arătat instanţa de apel că în acest context, în mod corect prima instanţă reţinând plata cu întârziere a facturii a acordat penalităţile de întârziere în sumă de 274.867,21 RON, calculate la suma rezultată din administrarea probatoriului, cererea subsidiară a pârâtei de calcul şi de plată a penalităţilor de la data luării la cunoştinţă a debitului stabilit prin expertiza efectuată în cauză fiind lipsită de suport legal, motiv pentru care nu poate fi avută în vedere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta S.C. I. SA cât şi pârâta SC C.P.I.C. SRL, criticând-o ca fiind nelegală.
În susţinerea recursului, reclamanta S.C. I. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.200 RON.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta a invocat încălcarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., arătând că deşi a solicitat expres instanţei de apel obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.200 RON, depunând acte doveditoare, aceasta, respingând apelul, nu s-a pronunţat asupra acordării cheltuielilor de judecată deşi era legal învestită cu aceasta cerere.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul reclamantei S.C. I. SA să fie admis, pentru următoarele considerente:
Modificarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii."
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
În speţă, reclamanta a solicitat instanţei de apel acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.200 RON, fapt ce rezultă din practicaua deciziei recurate, depunând în acest sens ordinul de plată din 6 martie 2012.
În consecinţă, în mod greşit instanţa de apel a soluţionat apelul pârâtei fără a se pronunţa asupra cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 274 C. proc. civ.
Prin recursul său pârâta SC C.P.I.C. SRL a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea în tot a deciziei apelate cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei pronunţate de prima instanţă în ceea ce priveşte obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 274,867 RON aferente facturii din 31 mai 2007.
În argumentarea acestui motiv de recurs pârâta a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia neexecutării contractului în condiţiile în care reclamanta nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale, fapt ce a rezultat şi din probatoriul administrat în cauză.
Astfel pârâta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că micşorarea debitului pretins de reclamantă ca urmare a efectuării expertizei de specialitate nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul obligaţiei de plată a penalităţilor în condiţiile în care această micşorare reprezintă dovada clară a faptului că reclamanta a fost de rea-credinţă în momentul emiterii unei facturi într-un cuantum mai mare decât lucrările efectiv prestate.
Pârâta arată că în aceste condiţii, odată ce s-a micşorat debitul solicitat de reclamantă trebuia înlăturat şi capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere întrucât acestea nu erau datorate.
A mai criticat pârâta faptul că instanţa de apel a reţinut că excepţia de neexecutare a contractului ar fi putut fi invocată în cazul în care ar fi refuzat plata facturii cu obiecţiuni la recepţia lucrărilor arătând că, în speţă s-a refuzat plata facturii, iar obiecţiunile au fost făcute în cadrul concilierii. Refuzul la plată s-a dovedit a fi întemeiat prin faptul că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că factura emisă şi situaţiile de lucrări nu au fost conforme cu realitatea.
O altă critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează data de la care trebuiau calculate penalităţile de întârziere, pârâta arătând că, în mod greşit instanţa de apel a respins cererea acesteia de suplimentare a probelor şi efectuarea expertizei contabile prin care să se recalculeze penalităţile de la data la care a luat cunoştinţă de debitul efectiv datorat.
Astfel, pârâta susţine că, faţă de neîndeplinirea obligaţiilor asumate de reclamantă prin contract, prevederea contractuală referitoare la plata penalităţilor de întârziere nu se mai aplică.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, se constată că recursul pârâtei SC C.P.I.C. SRL este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
În cauză pârâta şi-a întemeiat recursul pe situaţia de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la prima critică, care vizează modul de soluţionare a excepţiei de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, susţinerile acesteia sunt neîntemeiate.
Având în vedere reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor izvorâte din contractele sinlagmatice, o parte are dreptul să refuze executarea obligaţiilor sale până la momentul la care cealaltă parte îşi execută propriile obligaţii, invocând excepţia neexecutării contractului.
Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc preventiv de apărare prin care se realizează protecţia părţii care o invocă.
În speţă, prin prevederile art. 7 din contractul de execuţie, părţile au stabilit că documentele pe baza cărora se efectuează plata sunt factura emisă de executant şi situaţiile de plată semnate de beneficiar iar conform art. 8 şi art. 12 din acelaşi contract contravaloarea facturii trebuie achitată în termen de 15 zile de la emitere, în caz contrar părţile prevăzând penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere din suma neachitată.
Aceste prevederi contractuale au fost corect interpretate prin decizia recurată, instanţa de apel stabilind pe baza probatoriului administrat în cauză că factura din 31 mai 2007 a fost acceptată la plată de pârâtă fiind semnată şi ştampilată de aceasta şi că la data la care a fost emisă, pârâta a fost în totalitate de acord cu situaţiile de lucrări executate de reclamantă.
În acest context, instanţa de apel a respins criticile pârâtei, apreciind că în mod corect prima instanţă, reţinând plata cu întârziere a facturii, în baza prevederilor art. 12 din contract a acordat penalităţi de întârziere în sumă de 274.867,21 RON, calculate de expertul contabil la valoarea micşorată a debitului indicată prin raportul de expertiză.
Faţă de cele mai sus-evocate, justificat instanţa de apel a reţinut că, în mod corect prima instanţă nu a admis excepţia neexecutării contractului, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile invocării acesteia.
În ce priveşte critica referitoare la faptul că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea acesteia de suplimentare a probelor cu expertiza contabilă prin care să se recalculeze penalităţile de la data la care a luat cunoştinţă de debitul efectiv datorat, aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi înlăturată.
Justificat instanţa de apel a respins solicitarea pârâtei de suplimentare a probelor cu expertiza contabilă în condiţiile în care această probă a fost încuviinţată de prima instanţă iar pârâta în obiecţiunile la raportul de expertiză nu a criticat modul în care expertul a calculat penalităţile în raport de data de la care acestea încep să curgă. O astfel de critică nu poate fi formulată direct în apel.
Totodată, potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri în recurs se poate solicita numai pentru motive de nelegalitate şi în situaţiile limitativ prevăzute de acest text de lege.
Drept urmare, criticile care privesc temeinicia hotărârii atacate şi care se referă la administrarea şi aprecierea probelor în stabilirea situaţiei de fapt exced atribuţiilor de verificare a legalităţii hotărârii atacate, ele fiind atributul exclusiv al instanţelor devolutive.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica în parte decizia recurată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 6200 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel către reclamantă şi va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.P.I.C. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 26 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Buzău împotriva Deciziei nr. 26 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică, în parte, în sensul ca obligă apelanta pârâtă SC C.P.I.C. SRL BUCUREŞTI la plata sumei de 6200 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel către intimata SC I. SA BUZĂU. Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 358/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
