ICCJ. Decizia nr. 4070/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4070/2013
Dosar nr. 11862/99/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2010 la Tribunalul Bucureşti reclamantul Sindicat Învăţământ Special şi Protecţia Copilului a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul local al sectorului 4 şi Şcoala generală nr. 6 ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâţii să fie obligaţi la plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 3524 din 11 aprilie 2011 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii potrivit căruia judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul; din conţinutul art. 28 din Legea nr. 54/2003 rezultă că printr-o acţiune promovată de sindicat, chiar fără mandat expres din partea celor în cauză, în numele membrilor de sindicat, aceştia din urmă dobândesc calitatea de reclamanţi, sindicatul fiind doar reprezentant.
Astfel învestit, Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 1095 din 3 aprilie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
În motivarea soluţiei sale Tribunalul Iaşi a reţinut că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 21 ianuarie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 118/1.03.2013 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 în referire la calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum şi a dispoziţiilor art. 269 alin. (2), fost 284 alin. (2), C. muncii s-a statuat că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2), fost 284 alin. (2), C. muncii republicat cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între două instanţe, care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:
Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse şi conflicte decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective şi, aplicând principiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, s-a concluzionat că organizaţiile de sindicat au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă. Prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 republicată prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizaţii.
Atâta timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii republicat, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că în determinarea competenţei teritoriale urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.
Această interpretare a legii nu neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele C. muncii, ci asigură o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei de sindicat.
În consecinţă, raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii republicat cu modificările şi completările ulterioare, fost art. 284 alin. (2), se va ţine seama de sediul sindicatului reclamant.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul Sindicat învăţământ Special şi Protecţia Copilului are sediul în Bucureşti competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4069/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4071/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
