ICCJ. Decizia nr. 4078/2013. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4078/2013
Dosar nr. 41711/299/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 28F din 30 mai 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii P.G. şi P.S.V. în contradictoriu cu pârâţii Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „România Film” şi M.Z., în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii au învestit prima instanţă cu o cerere prin care au solicitat anularea deciziei nr. 93 din 23 iunie 2008 emisă în aplicarea normelor speciale ale Legii nr. 10/2001 de către pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „România Film”, că prin această decizie s-a dispus nu numai în ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru pârâţii F.C. şi E.S. dar şi în ceea ce priveşte anularea deciziei nr. 128 din 05 august 2005 emisă de Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „România Film”, decizie prin care, anterior deciziei contestate, s-a admis cererea reclamanţilor din prezenta cauză, privind restituirea în natură a cotei părţi de 3/8 din imobilul „Cinematograf P.”, situat în oraşul S., judeţul Prahova, imobil care a făcut obiect al cererilor de restituire formulate atât de reclamanţi cât şi de pârâţii persoane fizice, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, reclamanţii nu au calitatea de terţi în raport cu acest act contestat, câtă vreme, prin intermediul deciziei contestate, dreptul pretins de reclamanţi în temeiul legii speciale de restituire, Legea nr. 10/2001, în parte, practic, a fost apreciat ca nefondat, prin anularea dispoziţiei emise anterior de aceeaşi pârâtă în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001 şi prin care acestora li se recunoscuse calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea unei cote de 3/8 din imobilul situat în oraşul S., judeţ Prahova, „Cinematograful P.”.
În plus, din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că solicitarea concretă a reclamanţilor este aceea de obligare a pârâtei să soluţioneze într-o anumită modalitate notificarea formulată de aceştia, prin păstrarea cotei stabilite în decizia nr. 128/2006.
Or, pretenţia având ca obiect stabilirea unui anumit mod de rezolvare al notificării de către entitatea notificată, poate fi dedusă analizei instanţei pe calea contestaţiei formulate de persoana care se pretinde îndreptăţită împotriva acestei decizii, ceea ce atrage competenţa specială de soluţionare a tribunalului, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.G., solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sinaia.
În motivarea recursului a susţinut că este terţ faţă de decizia ce face obiectul litigiului, că nu a învestit instanţa cu o contestaţie în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care să atragă competenţa materială de primă instanţă a tribunalului, că a înţeles să atace decizia emisă de pârâtă printr-o acţiune în anulare pe calea dreptului comun şi că această împrejurare atrage competenţa Judecătoriei Sinaia.
Analizând cu prioritate recursul, în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) raportat la art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este tardiv, pentru considerentele ce succed:
Norma legală mai sus citată prevede că hotărârea pronunţată în conflict de competenţă este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare.
Potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul Curţii de Apel, sentinţa civilă nr. 28F din 30 mai 2013 a fost comunicată reclamantului P.G. la data de 18 iunie 2013, fiind primită de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei.
Termenul de recurs, de 5 zile, prevăzut de art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., se calculează în condiţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
Calculând termenul în condiţiile legii, se constată că acestea se împlinea la 24 iunie 2013, zi lucrătoare.
Or, reclamantul a depus recursul la 25 iunie 2013, prin poştă, potrivit plicului aflat la dosar recurs, aşadar în afara termenului legal de 5 zile.
Pentru aceste considerente, constatând că recursul a fost exercitat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte îl va respinge ca tardiv, ceea ce nu permite cercetarea motivelor de recurs formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinţei civile nr. 28F din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4077/2013. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4079/2013. Civil → |
|---|
