ICCJ. Decizia nr. 4083/2013. Civil. Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4083/2013
Dosar nr. 579/208/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă;
Prin decizia civilă nr. 472 din 26 martie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins recursul declarat de pârâtul S.C. împotriva deciziei civile nr. 165 din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că singura critică formulată de pârât la adresa deciziei din apel este respingerea de către Tribunalul Caraş-Severin a cererii sale de obligare a reclamantei la restituirea pretinşilor bani ce i-ar fi fost sustraşi de aceasta, în sumă de 12.100 euro.
Apreciind că soluţia de respingere a acestei cereri este, în principiu, corectă, Curtea a constatat că pertinente în acest sens sunt alte argumente decât cele reţinute de instanţa de apel.
În motivarea soluţiei de respingere a solicitării pârâtului, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că examinarea cererii de restituire a banilor este inadmisibilă în sensul dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. pentru că a fost formulată pentru prima dată în apel.
Curtea a reţinut că acest argument este inadecvat întrucât cererea pârâtului a fost în fapt formulată şi în faţa instanţei de fond însă, la aproape un an după înregistrarea acţiunii şi după ce pârâtul, prin solicitări apreciate ca şi corespunzând unei cereri reconvenționale, ceruse instanţei constatarea contribuţiei sale mai mari la dobândirea imobilului în litigiu.
Potrivit actelor care au însoţit această cerere rezultă că reclamanta S.M. a încheiat la data de 20 mai 1998 un contract de împrumut pentru construcţia unui imobil cu banca germană L.B.S. München pentru suma de 50.000 DM (evaluat ulterior în euro), contract agreat şi de pârât, părţile fiind încă căsătorite la acea dată (din sentinţa de divorţ pronunţată în Germania unde reclamanta locuieşte şi în continuare, rezultând că mariajul a debutat în 1971 şi s-a încheiat în 2010).
Din înseşi susţinerile pârâtului rezultă că sumele plătite de el în contul împrumutului au durat până în 2007, an ce se situează în perioada cât părţile erau încă căsătorite.
În atare situaţie şi în absenţa unor dovezi contrarii de netăgăduit nu se poate constata că împrumutul contractat pe numele reclamantei, dar asumat de ambii soţi, a fost folosit doar în beneficiul exclusiv al acesteia pentru a se putea dispune obligarea ei la suportarea pasivului corespunzător.
În plus, câtă vreme părţile au locuit împreună timp îndelungat în Germania, fără a se dovedi că regimul matrimonial al căsătoriei lor a fost cel al separaţiei de bunuri, din moment ce obiectul acţiunii de partaj de faţă nu îl constituie stabilirea componenţei întregii mase partajabile a bunurilor comune ci poartă asupra unui singur bun dobândit de ei în România şi nu au fost administrate dovezi concludente care să permită instanţei a concluziona că împrumutul pentru construcția unui imobil este în legătură determinantă cu imobilul din litigiu şi nu cu un alt imobil dobândit de foştii soţi în străinătate (unde creditul a şi fost contractat), în mod justificat nu a putut fi admisă solicitarea în acest sens a pârâtului.
Este important de reţinut şi împrejurarea că lipsa de legătură a creditului contractat în 1998 cu imobilul ce face obiectul partajului judiciar de faţă este cu atât mai evidentă cu cât foştii soţi (părţile în proces) au achiziţionat o cotă importantă din acesta încă din anul 1978, respectiv cota de 3/16 prin cumpărare şi cota de 10/16 prin contractul de întreţinere.
Cu substituirea şi completarea motivării conform prezentei, Curtea a constatat că soluţia de principiu a respingerii apelului pârâtului S.C. este justificată, din care cauză recursul declarat de acesta împotriva deciziei civile nr. 165 din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.C., recursul nefiind motivat.
La 20 septembrie 2013 S.C. a depus o precizare prin care a învederat instanţei că înţelege să formuleze cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care solicită declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Analizând prioritar cererea de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiei legale amintite, „Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere”.
În aplicarea principiului disponibilităţii, faţă de precizarea făcută de S.C., Înalta Curte constată că în speţa dedusă judecăţii decizia atacată cu cerere de revizuire a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Aplicând norma de drept mai sus invocată cererii de revizuire formulată de revizuentul S.C., Înalta Curte constată competenţa Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cauzei pendinte, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 1591 alin. (2) coroborate cu art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină în favoarea Curţii de Apel Timişoara judecata cererii de revizuire formulată de pârâtul S.C. împotriva deciziei civile nr. 472 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4079/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4098/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
