ICCJ. Decizia nr. 4095/2013. Civil. Reziliere contract. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4095/2013
Dosar nr. 1160/1285/2011
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Reclamanta SC M.P.I. SRL Cluj-Napoca, a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună rezilierea contractului de asociere din 13 mai 2004 încheiat pentru exploatarea spaţiului situat în Cluj Napoca, str. G. nr. 28, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor compensatorii, începând cu data formulării cererii şi până la achitarea efectivă a debitului principal.
Prin cererea reconvenţională formulată Ia data de 13 aprilie 2011, pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca au cerut obligarea reclamantei la plata sumei de 536,341,98 RON reprezentând cotă de asociere indexată cu rata inflaţiei aferentă perioadei 01 septembrie 2008-28 februarie 2011 şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 22 martie 2011. De asemenea a solicitat instanţei să dispună şi rezilierea contractului de asociere din 13 mai 2004, precum şi evacuarea reclamantei din imobilul ce face obiectul contractului de asociere menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 2750/2012 din 21 iunie 2012, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca nefondată cererea precizată formulată de reclamanta SC M.P.I. SRL, Cluj-Napoca împotriva pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, şi cererea formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.
A admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârntnl Municipiul Cluj-Napoca împotriva reclamantei SC M.P.I. SRL şi în consecinţa a dispus rezilierea contractului de asociere în participatiune din 13 mai 2004 încheiat între reclamantă şi pârâtul Consiliul Local al Municipiul Cluj-Napoca şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Cluj-Napoca, str. G.
A obligat reclamanta să-i achite pârâtului Municipiul Cluj-Napoca suma în cuantum de 159.500 RON cu titlu de cotă de asociere pe perioada 1 octombrie 2008-28 februarie 2011, indexabilă cu rata inflaţiei şi în continuare, la plata cotei de asociere lunare în cuantum de 5.500 RON până la predarea spaţiului.
A respins cererea formulată de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca având ca obiect obligarea reclamantei la plata penalităţilor de întârziere.
Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 163/2012 din 19 noiembrie 2012, a respins apelul declarat de reclamanta SC M.P.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2750/2012 din 21 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1180/1285/2011 al Tribunalul Specializat Cluj, ca nefondat.
Prin încheierea de şedinţă din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a amânat soluţionarea cauzei pentru termenul din data de 15 octombrie 2012, iar prin încheierea din 15 octombrie 2012, instanţa a anulat ca netimbrat, apelul declarat de Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 2750/2012 din 21 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1180/1285/2011 al Tribunalul Specializat Cluj şi a amânat soluţionarea cauzei pentru termenul din 5 noiembrie 2012.
Împotriva deciziei civile nr. 183/2012 din 19 noiembrie 2012 şi a încheierilor din data de 17 septembrie 2012 şi 15 octombrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. 1160/1285/2011, a declarat recurs reclamanta SC M.P.I. SRL Cluj-Napoca, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal, casarea deciziei şi a încheierilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în secundar modificarea acestora în sensul admiterii apelului său astfel cum a fost formulat.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., raportat Ia art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare aspectul netimbrării recursului, având în vedere că acesta primează înaintea oricăror alte cereri şi excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată şi a reţinut următoarele:
Art. 1 din Legea nr. 148/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse Ia instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până Ia termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 148/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate, se constată că, cererea de recurs formulată de reclamanta SC M.P.I. SRL Cluj-Napoca nu a fost însoţită de dovada achitării taxei de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată de astăzi, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 7.289 RON şi timbru judiciar în cuantum de 5 RON, conform dovezii aflate la dosar.
Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii, motive de recurs, constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat şi nici până la termenul stabilit de instanţa, 21 noiembrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită şi că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 148/1997 modificată şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, şi să dispună anularea recursului reclamantei, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC M.P.I. SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 183/2012 din 19 noiembrie 2012 şi a încheierilor din dala de 17 septembrie 2012 şi 15 octombrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. 1160/1285/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4036/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4103/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
---|