ICCJ. Decizia nr. 4103/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4103/2013
Dosar nr. 7140/1/2012
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 3849 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 8310/97/2009 a fost respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC Electrocentrale D. SA V. împotriva deciziei nr. 120/2011 din 25 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă.
Împotriva deciziei nr. 3849 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a lI-a civilă, a formulat contestaţie în anulare, contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea în drepturi şi obligaţii a SC Electrocentrale D. SA V., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale T. şi cu Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J.
Intimata Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J. prin completarea la întâmpinare din 09 octombrie 2013 a precizat că, în cauză, a operat o transmitere convenţională a calităţii procesuale pasive a sa, ca efect al desfiinţării acesteia din structura societăţii prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Naţionale a Huilei SA din 8 februarie 2013, depusă la dosarul cauzei, intimată fiind Compania Naţională a Huilei SA P. prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL Deva.
Prin contestaţia în anulare formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunţării unei hotărâri legale, întrucât în urma fuziunii prin contopirea SC Electrocentrale D. SA cu SC P.P. SA s-a înfiinţat SC Complexul Energetic H. SA, existând identitate de părţi, obiectul şi cauza având strânsă legătură între ele, astfel că se impune judecarea lor împreună şi emiterea unei soluţii unitare.
În criticile formulate, contestatoarea a susţinut în esenţă următoarele:
În motivarea deciziei contestate, instanţa de recurs a considerat greşit că legislaţia nu impune în nici un fel în sarcina furnizorului de cărbune energetic, plata accizelor, cu titlu de taxă specială şi că furnizorul are doar calitatea de colector a acestei taxe.
Astfel, din raportul de Inspecţie Fiscală întocmit de A.N.V. la 30 aprilie 2009, pct. b, şi, implicit, din decizia de impunere nr. 12646/2009, rezultă că, culpa nefacturării accizelor până la obţinerea autorizaţiilor de utilizator final de către societatea sa cade în sarcina Compania Naţională a Huilei SA P., în speţă Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC Electrocentrale D. SA şi Compania Naţională a Huilei SA P. din anul 2006, s-a negociat preţul de vânzare-cumpărare a produsului, cărbune energetic respectiv, valoarea netă a acestuia.
De asemenea a arătat că, în contractele încheiate între părţi, preţul era determinat, însă nu se făcea referire directă la acciză, în sensul cuprinderii ei în preţul negociat.
Este ştiut că, acciza este accesoriul preţului negociat, iar cota respectivă ar fi trebuit adăugată în condiţiile C. fisc. la preţul cărbunelui livrat, iar obligaţia declarării accizei la buget, respectiv, depunerea declaraţiilor specifice şi plata efectivă a acesteia îi revenea exclusiv Compania Naţională a Huilei SA P. prin Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J.
Contestatoarea consideră că, analiza aspectelor menţionate, necesită atât aplecarea asupra prevederilor legale ce reglementează sursa accizei, ale art. 989 şi urm. C. civ., cât şi analiza comparativă a acestora cu dispoziţiile C. fisc.
Conform acestor prevederi legale, contestatoarea arată că, odată ce un contract este în mod valabil încheiat între părţi cu respectarea tuturor prevederilor legale generale şi speciale în materie, preţul acestuia nu poate fi modificat nici chiar de instanţa de judecată, cu atât mai mult, nici de furnizorul de cărbune energetic şi că potrivit legislaţiei în vigoare, obligativitatea colectării accizelor cade în sarcina furnizorului, situaţie în care se impunea un act adiţional la contractul iniţial, care să prevadă această modificare de preţ, act ce trebuia iniţiat de către furnizorul ele cărbune, care are dreptul de colectare al acestei accize.
A mai susţinut că, Exploatarea de Preparare a Cărbunelui V.J. nu poate invoca în apărarea sa dispoziţiile art. 193, respectiv, art. 221 C. fisc., că dimpotrivă acestea atrag atenţia asupra culpei în care s-a aflat, deoarece nu a înţeles, la momentul eliberării cărbunelui pentru consum, să verifice dacă erau îndeplinite condiţiile cumulative de scutire directă de Ia plata accizei, producţia combinată de energie electrică şi termică şi deţinerea autorizaţiei de utilizator final, respectiv, încadrarea cantităţilor livrate în cantităţile stipulate prin autorizaţia de utilizator final.
Raportat la prevederile legale invocate, contestatoarea apreciază că decizia instanţei de recurs este nelegală, întrucât nu susţine ideea potrivit căreia stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de a calcula şi vira la bugetul de stat accizele aferente livrărilor din acea perioadă, cu atât mai mult cu cât organele fiscale prin controalele efectuate, nu au stabilii în sarcina sa obligaţii suplimentare, acestea revenind Compania Naţională a Huilei SA P.
Intimata Compania Naţională a Huilei SA P. prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL D. prin întâmpinarea depusă la dosar Ia data de 08 martie 2013, a cerut respingerea contestaţiei în anulare, pentru motivele expuse în scris.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea în drepturi şi obligaţii a SC Electrocentrale D. SA V. împotriva deciziei nr. 3849 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 6 6310/97/2009, Înalta Curte urmează a o respinge ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Temeiul de drept al contestaţiei în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În sensul textului de mai sus, greşeală materială înseamnă greşeală de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Art. 318 C. proc. civ., urmăreşte cu alte cuvinte, neregularităţile evidente privind actele de procedură şi nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu s-a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a stabilit corect situaţia de fapt.
Argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate, duc cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei, printr-o rediscutare a situaţiei de fapt şi a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greşit, ele demonstrând nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidenţiază nemulţumirea contestatoarei sub aspectul în care instanţa a înţeles sa interpreteze materialul probator administrat în cauză, aspect ce excede căii de retractare a contestaţiei.
Însăşi invocarea dispoziţiilor art. 989 C. civ. şi ale art. 193, respectiv, art. 221 C. fisc. în analiza situaţiei de fapt, formează convingerea că prin această cale de atac contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor greşeli de judecată, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC Complexul Energetic H. SA succesoarea în drepturi şi obligaţii a SC Electroputere D. SA V. împotriva deciziei nr. 3349 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 6310/97/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4095/2013. Civil. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 877/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
