ICCJ. Decizia nr. 4034/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4034/2013
Dosar nr. 5681/3/2012
Şedinţa Camerei de Consiliu din 19 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 1868/97/2011 şi ulterior pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 5681/3/2012 reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei anularea deciziei nr. 142356 din 27 decembrie 2010, menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia de pensionare emisă în anul 2005, obligarea pârâtei Ia plata diferenţelor drepturilor de pensie şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1426/LM/2011 din 9 iunie 2011 Tribunalul Hunedoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, motivând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate.
Prin sentinţa civilă nr. 7763 din data de 13 septembrie 2013TribunalulBucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Bucureşti a reţinut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011 conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Totodată a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010 cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI) se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Înalta Curte constatând câ în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 119/2010 procedura de contestare a pensiilor recalculate conform dispoziţiilor acestei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 156 teza l din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, iar în conformitate cu dispoziţiile tezei a doua a aceluiaşi articol celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Astfel, conform prevederilor celei de a doua teze a art. 156 din Legea nr. 19/2000 contestaţiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului, în speţă Tribunalul Bucureşti.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011 conform dispoziţiilor art. 198 lit. a) din Legea nr. 263/2010 astfel că suntem în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la prevederile unei legi abrogate.
Se constată totodată faptul că cererea de anulare a deciziei privind recalcularea pensiei a fost introdusă Ia instanţa de la domiciliul reclamantului Ia data de 18 februarie 2011, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogării exprese a Legii nr. 19/2000.
În conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Prin urmare prin Legea nr. 283/2010 competenţa de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale a fost stabilită în favoatea instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ. normele de procedură civil sunt de imediată aplicare şi ţinând cont de faptul că în ceea ce priveşte normele de procedură atât Legea nr. 19/2000 cât şi Legea nr: 263/2010 sunt legi speciale, raportat la C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în momentul în care o lege specială care reglementează un anumit domeniu şi care conţine şi norme de procedură cu privire Ia competenţă este înlocuită cu o altă lege, din momentul intrării în vigoare a noii legi se aplică prevederile acesteia, competenţa fiind cea stabilită de noua lege.
Prin urmare începând cu data abrogării Legii nr. 19/2000 şi intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 textul art. 7 din Legea nr. 119/2010 va fi interpretat în sensul că face trimitere la norma specială proceduralăi din noua lege care a înlocuit prevederile abrogate.
Faţă de textele de lege mai sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti a apreciat în mod corect situaţia de fapt şi de drept reţinând că în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată atunci acel text trebuie interpretat în sensul că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 398/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4036/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|