ICCJ. Decizia nr. 4100/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4100/2013
Dosar nr. 11688/111/2011
Şedinţa publică de Ia 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 103 din 09 februarie 2012 Tribunalul Bihor a respins excepţia necompetenţei teritoriale ca tardiv formulată.
A respins ca netemeinice excepţiile netimbrării şi necompetenţei materiale, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive a Băncii P.R. SA.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC K.I. SRL şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasiva a SC T.F. SRL.
A respins ca netemeinică acţiunea formulată de reclamantele L.B.A. şi L.G., în contradictoriu cu pârâţii SC G.A. SA Bucureşti, Banca P.R. SA Bucureşti, Banca P.R. SA Sucursala Oradea.
A respins ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu SC K.I. SRL Bucureşti şi SC T.F. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond, analizând cu prioritate excepţiile invocate a reţinut următoarele;
Excepţia necompetenţei teritoriale este tardiv formulată, faţă de prevederile art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., în plus, a fost invocată după rămânerea instanţei în pronunţare.
Excepţia necomptenţei materiale a fost respinsă, întrucât capătul de cerere principal este neevaluabil în bani, ceea ce determină competenţa tribunalului, conform art, 17 C. proc. civ.
Pentru acelaşi motiv, al caracterului neevaluabil în bani al litigiului, a fost respinsă şi excepţia nulităţii acţiunii pentru insuficientă timbrare.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor a fost respinsă, întrucât reclamantele fac dovada acceptării tacite a moştenirii după defunctul L.D. prin chiar introducerea acţiunii în justiţie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC Banca P.R. SA a fost respinsă, întrucât contractul de împrumut a cărui anulare parţială se solicită a fost încheiat între pârâta SC Banca P.R. SA şi L.D., astfel pârâta are calitate procesuală pasivă.
Au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a SC K.I. SRL şi SC T.F. SRL, deoarece aceste două societăţi nu sunt părţi nici în contractul de împrumut, nici în contractul de asigurare încheiat în baza clauzei contractuale de la pct. 13.15 din contractul de credit. Prin urmare, a respins acţiunea faţă de aceste pârâte.
Asupra fondului cauzei, instanţa a constatat că potrivit art. 13.15 din contractul de împrumut pentru nevoi personale împrumutatul a mandatat banca să încheie în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală şi deces din accidente şi împrumutatul a fost de acord că banca este beneficiarul acestei poliţe de asigurare.
Instanţa de fond a reţinut că este evident că această clauză nu are nici un fel de caracter abuziv, câtă vreme părţile au înţeles expres ca asigurarea să cuprindă numai riscul de moarte violentă, nu şi cel de moarte naturală (pe lângă riscul de invaliditate permanentă provenit tot din cauze violente), în plus, conform art. 8 din Legea nr. 193/2000, instanţa nu a putut adăuga drepturi şi obligaţii în cuprinsul contractului dintre părţi, ci doar elimina unele obligaţii impuse abuziv unei părţi, deci chiar şi în ipoteza în care clauza ar fi avut într-adevăr caracter abuziv (ceea ce în nici un caz nu este situaţia în speţă), constatarea nulităţii absolute parţiale ar fi însemnat eliminarea acesteia din cuprinsul contractului, şi deci nu ar fi avut nici un impact asupra existenţei obligaţiei băncii sau asigurătorului de despăgubire pentru producerea decesului împrumutatului din cauze naturale.
Cum primul capăt de cerere a fost apreciat netemeinic, întrucât celelalte două sunt accesorii, depinzând de soluţia dată asupra primului capăt de cerere, instanţa a respins întreaga acţiune ca netemeinică.
Prin decizia nr. 94/C/2012 - A din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de netimbrare a apelului invocată de intimaţi.
A respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele L.B.A. şi L.G., în contradictoriu cu intimatele pârâte SC G.A. SA Bucureşti, Banca P.R. SA Sucursala Oradea, Banca P.R. SA Bucureşti, SC T.F. SRL Bucureşti şi SC K.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 103/COM din 09 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele;
Corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit dispoziţiilor art. 13.15 din contractul de credit, împrumutatul a mandatat pe subscrisa să încheie în numele acestuia o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală şi de deces din accidente, fiind de acord ca banca să fie beneficiarul poliţei de asigurare.
Art. 13.15 nu poate fi considerat un abuz din partea băncii, mai ales că acest articol ilustrează prevederile cuprinse în art. II din contractul de asigurare din anul 2008 încheiat cu SC G.A. SA, cu atât mai mult cu cât, banca nu avea dreptul să modifice termenii şi condiţiile în care asigurătorul înţelegea să efectueze plata despăgubirii în situaţia ivirii cazului asigurat, neputând dicta politicile interne ale asigurătorului.
În cazul în care banca ar fi lărgit unilateral aria de acoperire a riscului de deces, incluzând şi decesul din cauze naturale, aceasta ar fi încălcat la rându-i clauzele contractuale ale contractului de asigurare din anul 2008 şi nu ar mai fi putut fi despăgubită, întrucât decesul natural al împrumutatului excede riscului asigurat.
În mod corect a reţinut instanţa că prevederile art. 13.15 din contractul de credit nu au un caracter abuziv, că în baza art. 8 din Legea nr. 193/2000 instanţa nu poate să adauge drepturi şi obligaţii în cuprinsul contractului dintre părţi, ci poate doar să elimine unele obligaţii impuse abuziv. Chiar şi în situaţia constatării caracterului abuziv al clauzei contestate, instanţa nu ar putea decât să elimine clauza, ceea ce nu ar mai avea vreun impact asupra existenţei obligaţiei băncii sau a asigurătorului de despăgubire pentru producerea decesului împrumutatului din cauze naturale.
Având în vedere că banca este plătitoarea poliţei de asigurare, iar nu împrumutatul, instanţa a apreciat nefondate afirmaţiile reclamanţilor prin care aceştia au reţinut că ar fi trebuit să participe la o negociere directă Ia încheierea poliţei de asigurare şi că reclamantele au uzat în mod greşit de prevederile art. 12.1. alin. (3) pentru a-şi motiva apelul, întrucât intervenţia decesului reprezintă un caz de neîndeplinire a obligaţiilor de plată şi nu defineşte cadrul obligaţional cu privire la poliţa de asigurare.
Mai mult, banca a declarat creditul scadent ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată, iar nu în urma survenirii decesului.
Capătul doi de cerere a fost reţinut ca lipsit de obiect, având în vedere că Ia data de 29 octombrie 2010 a intervenit riscul asigurat cauzat de neplata de către împrumutat/apelanţii-reclamanţii a obligaţiilor asumate faţă de bancă prin contractul de credit.
Întrucât indemnizaţia de asigurare a fost plătită de către asigurător către bancă în data de 29 octombrie 2010, ca urmare a apariţiei riscului de neplată, este inacceptabilă constatarea unui nou risc asigurat, care ar determina o nouă plată a indemnizaţiei de asigurare.
De altfel, riscul decesului pe cale naturală nu ar putea fi invocat pentru plata indemnizaţiei de asigurare, întrucât doar decesul din accidente a făcut obiectul contractului de asigurare, astfel că decesul din cauze naturale nu-i dă dreptul beneficiarului poliţei (băncii) de n solicita despăgubirea, solicitarea apelanţilor-reclamanţi fiind neîntemeiată.
La data formulării cererii de chemare în judecată, banca încasase deja indemnizaţia de asigurare, ca urmare a apariţiei evenimentului asigurat, în speţă riscul de neplată, iar nu decesul d-Iui L.D.
Chiar dacă nu există o reglementare expresă a acestui contract, instanţa de apel a apreciat că valabilitatea unui asemenea contract nu poate fi pusă Ia îndoială deoarece potrivit legislaţiei civile, orice convenţie poate fi încheiată, chiar dacă ea nu este prevăzută expres în legislaţie, cu singura condiţie, de ordin general ca ea să nu contravină dispoziţiilor imperative ale legii, ori regulilor de convieţuire socială.
În speţă, între Banca P. şi SC G.A. SA a fost încheiat contractul de asigurare cadru, de grup din 07 ianuarie 2008 având ca obiect, conform art. 3.1.1 şi art. 3.1.2 preluarea de către asigurător a riscului de neplată a sumelor datorate în baza contractelor de credit şi a riscurilor de invaliditate permanentă totală şi/sau deces din accidente.
Potrivit art. 7 din contract cotele de primă lunară au fost stabilite la 0,08% pentru riscul de neplată şi de 0,008% pentru riscurile de deces şi invaliditate permanentă totală din accident.
În art. 13.15 din contractul de credit din 14 iulie 2008 încheiat între SC Banca P.R. SA şi antecesorul reclamantelor apelante s-a stipulat că împrumutatul mandatează expres banca să încheie în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală şi deces din accidente şi împrumutatul este de acord că banca este beneficiarul acestei poliţe de asigurare şi că prin semnarea contractului de împrumut, împrumutatul confirmă că a luat la cunoştinţă despre existenţa condiţiilor de asigurare pentru invaliditate permanentă totală şi de deces din accidente.
A rezultat aşadar, că părţile au convenit ca poliţa de asigurare să fie încheiată doar pentru acoperirea riscului de neplată a sumelor datorate în baza contractului de credit, generat de invaliditatea permanentă totală şi deces din accident a împrumutatului.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Raportat Ia aceste dispoziţii, instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că dispoziţia contractuală ce face obiectul cauzei nu poate fi considerată abuzivă, deoarece Ia data semnării contractului de credit antecesorul reclamantelor apelante a avut cunoştinţă că i-au fost asigurate doar invaliditatea permanentă totală şi deces din accidente, în contractul de credit apărând expres riscurile asigurate şi nimic nu-l împiedica pe împrumutat să încheie o asigurare suplimentară prin care să-şi asigure decesul din cauze naturale, iar pe de altă parte, acoperirea riscului de neplată din cauze de moarte naturală presupunea majorarea primei de asigurare, conform art. 7 din contractul de asigurare şi, implicit, costurile creditului.
Prin urmare, nu s-a putut reţine că prin această clauză s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi că în mod corect instanţa de fond a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 rezultă că instanţele pot doar să înlăture din contract clauzele pe care Ie constată ca fiind abuzive şi nu pot adăuga drepturi şi obligaţii noi, respingând ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a art. 13.15 din contractul de credit din 14 iulie 2008.
Cum antecesorul reclamantelor a avut asigurat doar riscul de invaliditate permanentă totală şi deces din accidente, iar reclamantele apelante nu au făcut dovada că decesul a fost cauzat de un accident , în mod corect, instanţa de fond a respins şi capetele de cerere având ca obiect constatarea intervenirii riscului asigurat şi obligarea SC G.A. SA să plătească SC Banca P.R. SA soldul creditului.
Împotriva deciziei nr. 94/C/2012-A din 8 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele L.B.A. şi L.G., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului lor şi admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi motivată în scris.
În criticile formulate recurentele reclamante au susţinut în esenţă următoarele:
Că decizia din apel este nelegală, fiind dată cu aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, întrucât la momentul încheierii contractului de credit cu banca nu au fost explicate şi negociate clauzele contractuale, necunoscându-se faptul că, contractul de asigurare a fost încheiat numai pentru riscul de moarte violentă, nu şi pentru cel de moarte naturală, creându-se astfel în detrimentul consumatorului şi contrar bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, clauza fiind abuzivă, limitând nejustificat aplicarea prevederilor contractului doar pentru riscurile enunţate, evitând în mod intenţionat cazul de risc real al decesului natural.
Recurenta a mai susţinut că, contractul de asigurare nu i-a fost prezentat niciodată ceea ce duce la concluzia că s-a încheiat o poliţă colectivă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 29 octombrie 2013 intimata-pârâtă SC G.A. SA Bucureşti a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse în scris.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamantele L.B.A. şi L.G., împotriva deciziei nr. 94/C/2012 - A din 8 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva criticilor formulate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-9, iar potrivit dispoziţiilor art. 308 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Argumentaţia adusă de recurente în susţinerea criticilor lor vizează atitudinea procesuală a părţilor, situaţii de fapt şi administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate.
Criticile recurentelor reclamante L.B.A. şi L.G. prin care au susţinut că decizia din apel este nelegală, întrucât a fost dată cu aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, întrucât la momentul încheierii contractului de credit cu banca nu au fost explicate şi negociate clauzele contractuale, necunoscându-se faptul că, contractul de asigurare a fost încheiat numai pentru riscul de moarte violentă, nu şi pentru cel de moarte naturală, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Nici motivul de recurs, prin care recurentele au susţinut că prin modul în care a fost redactată clauza contractului privind riscul asigurat, s-a creat în detrimentul consumatorului şi contrar bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, clauza fiind abuzivă, limitând nejustificat aplicarea prevederilor contractului doar pentru riscurile enunţate, evitând în mod intenţionat cazul de risc real al decesului natural, nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc. civ., întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurente, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurentele reclamante nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 308 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantele L.B.A. şi L.G. împotriva deciziei nr. 94/C/2012 - A din 8 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4083/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3520/2013. Civil. Acţiune în anulare. Recurs → |
|---|
