ICCJ. Decizia nr. 4039/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4039/2013
Dosar nr.1089/283/2013
Şedinţa Camerei de Consiliu din 19 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin plângere înreqistrată Ia data de 18 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. 2141/1748/2012, petenta P.C., domiciliată în comuna Vîrfuri, sat U., judeţul Dâmboviţa a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din 24 octombrie 2011 prin care i s-a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 750 RON pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, fapta fiind constatată pe autostrada A2 km 12 + 450 m, G., judeţul Ilfov.
Judecătoria Cornetu, prin încheierea de şedinţă din 09 aprilie 2013 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea acesteia pe cale administrativă, spre soluţionare Judecătoriei Pucioasa în temeiul art. XXIII alin. (1) şi (4) raportat la art. III din Legea nr. 2/2013, motivat prin prisma faptului că materia contravenţională este inclusă în sfera contenciosului administrativ şi fiscal, iar sintagma folosită de legiuitor „procesele în primă instanţă" se circumscrie tezei menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 751 din 17 septembrie 2013, Judecătoria Pucioasa a admis excepţia necompeteţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Pucioasa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, cu motivarea că, analizând prevederile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 s-a constatat că dispoziţiile legale incidente în speţă se referă la competenţa dată de art. 2 pct. 1 lit. d) şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ. tribunalelor şi curţilor de apel în procesele şi cererile în materie de contencios administrativ şi nu cu privire la competenţa instanţelor privind plângerile contravenţionale formulate potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002.
Analizând data constatării faptei contravenţionale, s-a observat că, la data de 24 octombrie 2011, erau în vigoare dispoziţiile care trimit la aplicarea O.G. nr. 2/2011 privind regimul juridic al contravenţiilor, care stabilesc competenţa în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele;
Obiectul prezentei cauze îl constituie plângerea contravenţională prin care s-a contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionări a contravenţie din 24 octombrie 2011 întocmit de CNADNR SA-CESTRIN.
Prin procesul-verbal anterior menţionat, Ia sediul agentului constatator, s-a reţinut că, la data de 24 octombrie 2011, pe Autostrada A2, km 12+450 m, G., jud. Ilfov, autoturismul aparţinând petentei P.C. a circulat fără a deţine rovinieta valabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, prin art. III alin. (2) aduce modificări O.G. nr. 2/2001, introducând, după art. 10 din actul normativ anterior menţionat, art. 101 conform căruia, prin derogare de Ia dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoţită de copia procesului verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2011 este cuprinsă în secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013 denumită „modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând, aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXlIl alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „dispoziţii tranzitorii şi finale”, procesele în primă instanţă, precum şi în căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată Ia data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite, se judecă de instanţele competente, potrivit prezentei legi.
Alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează, în mod expres, la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care potrivit prezentei, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel [alin. (2)], iar, conform alin. (3), procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei, sunt de competenţa tribunalelor, se trimit la tribunale.
Aşadar, din interpretarea textelor de lege anterior menţionate, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă, în mod restrictiv, la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Întrucât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor conţine dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii, iar textul se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare în extenso, în sensul că ar fi aplicabile şi procesele în alte materii.
Reţinând că prevederile Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după data intrării în vigoare a actului normativ anterior menţionat, nu şi celor în curs de soluţionare, competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentei P.C. la data de 16 februarie 2012, revine Judecătoriei Cornetu această instanţă fiind competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dispoziţiile procedurale care reglementează competenţa teritorială având caracter absolut.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentei P.C. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4037/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4080/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
