ICCJ. Decizia nr. 4080/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA A Il-A CIVILĂ
Decizia nr. 4080/2013
Dosar nr. 8657/62/2011
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 8657/62/2011, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta SC T.A. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta Ia restituirea autoturismului marca M., fabricaţie 2007, precum şi Ia plata despăgubirilor în sumă de 25.800 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a acestui autoturism de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009 şi până la data predării efective a acestuia, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 193 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Braşov s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SRL şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului autoturismul marca M.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 25.800 RON despăgubiri - folos de tras - calculată începând cu data de 03 noiembrie 2009 şi până la predarea efectivă a autoturismului sus indicat.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4.495,88 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul M.G. a dobândit autoturismul marca M., de la SC I.L., prin contractul de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009.
Ca urmare unor reparaţii efectuate în temeiul contractului de prestări servicii din 23 aprilie 2002, încheiat între SC T.A. SRL, în calitate de Prestator şi SC T.C. SRL, în calitate de beneficiar, societatea beneficiară, actualmente aflată în procedură de insolvenţă, a acumulat datorii în sumă de 34.572,05 RON, situaţie în raport de care pârâta refuză restituirea autoturismului către reclamant.
Pârâta SC T.A. SRL a refuzat restituirea autoturismului în litigiu invocând un drept de retenţie asupra autovehiculului, apreciind că acesta este opozabil atât proprietarului iniţial al lucrului, cât şi proprietarului dobânditorului.
Pârâta SC T.A. SRL, prin concluziile scrise depuse la dosar Ia data de 10 aprilie 2012, după rămânerea în pronunţare a cauzei, la data de 03 aprilie 2012, a invocat un drept de retenţie asupra autoturismului în litigiu, arătând că în cauză sunt întrunite condiţiile privind existenţa şi exercitarea acestui drept de retenţie, o astfel de cerere nemaiputând fi însă analizată de instanţă după încheierea dezbaterilor, în fond, a cauzei şi rămânerea în pronunţare.
În aceste condiţii refuzul pârâtei de a reţine, reclamantului, autoturismul în litigiu, a fost găsit ca lipsit de temei legal.
Potrivit art. 480 C. civ. (în vigoare la data dobândirii în proprietate de către reclamant a autoturismului în litigiu) reclamantul M.G., ca proprietar al autoturismului în litigiu, are dreptul de a se bucura şi dispune de bunul proprietar „în mod exclusiv şi absolut".
Fiind lipsit de folosinţa autoturismului în litigiu începând cu data de 03 noiembrie 2009 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din anul 2009), reclamantul are dreptul la despăgubiri, reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului.
Potrivit evaluărilor depuse de firme de profil auto diferite, tariful mediu de închiriere pe zi a unui autoturism similar cu cel al reclamantului este de 35 euro/zi, cauzându-se astfel reclamantului un prejudiciu de peste 100.000 RON, calculat la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul solicitând doar suma de 25.800 RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC T.A. SRL.
În motivarea cererii de apel se arată că potrivit contractului de prestaţii servicii din 23 aprilie 2008 şi a devizelor de lucrări, T.C. SRL a beneficiat de operaţiuni de service în atelierul service al apelantei pentru autoturismul marca M., culoare portocalie, operaţiuni pentru care au fost emise o serie de facturi.
Caracterul cert şi exigibil al creanţei provenind din neachitarea reparaţiilor a fost recunoscut de către lichidatorul judiciar al societăţii T.C. SRL, apelanta figurând înscrisă în tabelul creanţelor acestei societăţi cu suma solicitată.
Intimatul M.G. a formulat întâmpinare, în combaterea motivelor din apel, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Prin decizia nr. 163/Ap din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC T.A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 193 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care a păstrat-o.
A obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul M.G. în cuantum de 4000 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea de apel nu s-au adus critici sentinţei atacate, învocându-se chestiuni care privesc starea de fapt şi un drept de retenţie, în baza căruia apelanta a înţeles să reţină autoturismul a cărei restituire este solicitată de către reclamant.
Autoturismul marca M., a cărui restituire a fost solicitată, nu a aparţinut niciodată societăţii SC T.C. SRL, aceasta fiind doar utilizator, într-un contract de leasing încheiat cu SC I.L. SRL, adevăratul proprietar. Contractul de prestări servicii din 23 aprilie 2008 este încheiat între SC T.A. SRL şi SC I.L. SRL. Or, între bunurile societăţii SC T.C. SRL, care este adevărata debitoare şi cele ale reclamantului M.G., nu există nicio legătură.
Ca atare, creanţele invocate de apelantă şi care au stat la baza reţinerii autoturismului, în temeiului unui drept de retenţie, nu pot fi opuse nici proprietarului iniţial şi nici reclamantului, întrucât creanţele invocate nu s-au născut dintr-un raport juridic între societatea de leasing şi apelanta - pârâtă sau dintre intimatul - reclamat şi apelanta - pârâtă.
Pe de altă parte, în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei conexiunii datoriei cu lucru, dreptul de retenţie nefiind instituit pnntr-o hotărâre judecătorească şi nici invocat de către pârâtă printr-o cerere reconvenţională, decât ca apărare de fond, prin concluziile scrise.
Creanţa invocată de către apelantă, pe lângă faptul că nu este certă - deoarece debitul este contestat de reclamant, iar o parte din acesta fost achitat prin O.P., prin poliţa CASCO - nu este nici exigibilă, ca urmare a neînsuşirii contractului de prestări servicii de către intimatul reclamant.
Ca urmare, acest înscris, invocat ca izvor al unui debit nu este opozabil reclamantului.
Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că apelanta s-a înscris la masa credală a societăţii T.C. SRL, aspect care cu atât mai mult nu o îndreptăţeşte să lipsească reclamantul de folosinţa bunului său.
Pornind de la faptul că folosinţa este un atribut al proprietăţii şi cum proprietatea este inviolabilă, ea neputând fi încălcată de nimeni, se poate afirma că nicio persoană nu poate fi lipsită de folosinţa bunului său, deoarece în caz contrar ar însemna să se încalce însuşi dreptul său de proprietate, în chiar substanţa sa, întrucât folosinţa este un atribut fundamental şi, poate cel mai vizibil, al proprietăţii.
Or, fapta de a lipsi persoana îndreptăţită de folosinţa bunului său, este direct vătămătoare acesteia, încălcându-i-se, prin urmare, un drept, respectiv acela în puterea căruia avea posibilitatea de a se folosi de bunul respectiv. Un element esenţial în caracterizarea faptei ca fiind ilicită, este aceea ca acţiunea să fie săvârşită fără drept.
Pentru lipsa de folosinţă a autoturismului o perioadă mai mare de doi ani, reclamantul este îndreptăţit să solicite acoperirea prejudiciului cauzal constând în contravaloarea aşa numitei lipse de folosinţă.
Reţinându-se culpa procesuală a apelantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 4,000 RON reprezentând onorariu de avocat în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâul SC T.A. SRL Bucureşti, aducându-i următoarele critici:
1. Instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la excepţia nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009.
2. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor formulate de către recurentă în apel cu privire la cuantumul despăgubirilor, aducându-se, astfel, o atingere dreptului său la un proces echitabil, în sensul art. 6 pct. 1 din CADOLF.
3. Decizia recurată cuprinde motive contradictorii cu privire la neîndeplinirea condiţiei de existenţă a conexiunii dintre datorie şi lucrul a cărui retenţie s-a cerut.
4. Decizia instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, instanţa de apel reţinând faptul că recurenta-pârâtă nu ar deţine o creanţă certă, deoarece o parte din debit ar fi fost achitată printr-un ordin de plată, când în realitate debitul invocat de către recurentă nu a fost achitat nici până Ia data introducerii recursului şi nici nu are ca obiect servicii de reparaţii prestate în temeiul vreunei poliţe CASCO.
S-a mai învederat instanţei de recurs că în ce priveşte capătul de cerere privind restituirea autovehiculului, acesta a rămas fără obiect, având în vedere că autovehiculul a fost restituit reclamantului.
În ce priveşte critica de la pct. 2, privind cuantumul despăgubirilor, recurenta a mai susţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite, deoarece reţinerea autoturismului s-a făcut în baza dreptul său de retenţie asupra acestuia, drept care era opozabil şi reclamantului, recurenta nefăcând altceva decât să-şi exercite un drept al său legal.
De asemenea, recurenta-pârâtă a mai susţinut că, în ce priveşte cuantumul prejudiciului, reclamantul nu a dovedit întinderea acestuia.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Prin încheierea din 25 octombrie 2012, instanţa de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare a apelului, arătând că prin această cerere nu s-a invocat o excepţie de procedură ci s-a tins la modificarea obiectului, cauzei, chiar a părţilor din proces, fiind o cerere nouă, invocată pentru prima oară în calea de atac a apelului, în condiţiile în care una dintre părţile contractante nu este parte în proces.
De altfel, recurenta-pârâtă nici nu a atacat această încheiere cu recurs.
2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a arătat că fapta ilicită a recurentei-pârâte constă în reţinerea, fără drept, a autoturismului proprietate a reclamantului, arătând, totodată, că reclamantul are dreptul la contravaloarea lipsei de folosinţă, cuantumul acestui prejudiciu fiind calculat de către prima instanţă.
Oricum, întinderea prejudiciului (nu existenţa, ca atare, a acestuia) vizează netemeinicia deciziei recurate, nu nelegalitatea acesteia, or, în calea de atac a recursului, netemeinicia deciziei recurate nu mai poate fi analizată, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
3. Nici cea de a treia critică nu poate fi reţinută.
În acest sens instanţa de apel a argumentat faptul că nu există legătură între datoria pe care recurenta o pretinde de la reclamant şi lucrul a cărui retenţie s-a pretins de către recurentă, neexistând o relaţie contractuală între recurentă şi reclamant, neexistând nici măcar o răspundere delictuală civilă.
4. Nici cea de a patra critică nu poate fi reţinută.
Caracterul cert al creanţei pe care recurenta ar deţine-o faţă de o altă persoană nu interesează în speţa de faţă, cât timp recurenta-pârâtă nu deţine o creanţă faţă de reclamantul-intimat, iar reţinerea autoturismului, proprietatea reclamantului, s-a dovedit a fi una abuzivă.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta SC T.A. SRL Bucureşti va fi obligată la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantul M.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGlI
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.A. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 163/Ap din 7 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări.
Obligă pârâta SC T.A. SRL Bucureşti la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantul M.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4039/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4083/2013. Civil → |
|---|
