ICCJ. Decizia nr. 4037/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4037/2013
Dosar nr. 7112/1748/2012
Şedinţa Camerei de Consiliu din 19 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25 mai 2012, sub nr. 7112/1748/2012, petentul P.C. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie, încheiat Ia data de 10 aprilie 2012 de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, solicitând anularea acestuia ca nelegal şi netemeinic şi exonerarea sa de la plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii contravenţionale, petentul a arătat că, prin procesul-verbal de contravenţie menţionat, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 250 RON, reţinându-se în sarcina sa comiterea contravenţiei prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, Ia data de 03 decembrie 2011 ora 17:46 a fost depistat un vehicul ce îi aparţinea acestuia circulând pe Autostrada A2, km 12+450m, Glina, jud. Ilfov, fără a deţine rovinietă valabilă.
Petentul a mai arătat că procesul-verbal este nelegal, întrucât, la data la care a fost constatată săvârşirea contravenţiei ce i se impută, acesta achitase deja tariful de despăgubire aferent unei perioade de 12 luni pentru săvârşirea unei alte contravenţii, prin urmare, în opinia sa este nelegală sancţionarea din nou pentru fapta contravenţională dedusă judecăţii, întrucât cele două fapte expuse au un caracter continuu, iar petentul a achitat deja tariful de despăgubire.
Prin sentinţa civilă nr. 4383 din 05 august 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, cu motivarea că, în temeiul art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanţă a devenit competentă să soluţioneze plângerea ce face obiectul dosarului, întrucât domiciliul contravenientei se află în circumscripţia acestei instanţe, iar aceste norme sunt de imediată aplicare, inclusiv în cazul proceselor în curs de soluţionare.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 10875 din 10 septembrie 2013 a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulate de petentul P.C. în favoarea Judecătoriei Cornetu şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, cu motivarea că, analizând prevederile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 s-a constatat că dispoziţiile legale incidente în speţă se referă la competenţa dată de art. 2 pct. 1 lit. d) şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ. tribunalelor şi curţilor de apel în procesele şi cererile în materie de contencios administrativ şi nu cu privire la competenţa instanţelor privind plângerile contravenţionale formulate potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002.
Analizând data constatării faptei contravenţionale, s-a observat că, la data de 03 decembrie 2011, erau în vigoare dispoziţiile care trimit Ia aplicarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care stabilesc competenţa în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele.
Obiectul prezentei cauze ÎI constituie plângerea contravenţională prin care s-a contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 10 aprilie 2012 întocmit de CNADNR SA-CESTRIN.
Prin procesul-verbal anterior menţionat, la sediul agentului constatator, s-a reţinut că, la data de 03 decembrie 2011, ora 17:46, pe Autostrada A2, km 12+450m, Glina, jud. Ilfov, autoturismul aparţinând petentului P.C. a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, prin art. III alin. (2) aduce modificări O.G. nr. 2/2001, introducând, după art. 10 din actul normativ anterior menţionat, art. 101 conform căruia, prin derogare de Ia dispoziţiile O.G. nr. 2 /2001, plângerea, însoţită de copia procesului verbal de constatare a contravenţiei, se introduce Ia judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2011 este cuprinsă în secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, denumită „modificarea şi completarea unoi acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal", legiuitorul făcând, aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „dispoziţii tranzitorii şi finale”, procesele în primă instanţă, precum şi în căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată Ia data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite, se judecă de instanţele competente, potrivit prezentei legi.
Alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează, în mod expres, la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi care, potrivit prezentei, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel [alin. (2)] iar, conform alin. (3), procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei, sunt de competenţa tribunalelor, se trimit si la tribunale.
Aşadar, din interpretarea textelor de lege anterior menţionate, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv, la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Întrucât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor conţine dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii, iar textul se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare în extenso, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Reţinând că prevederile Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după data intrării în vigoare a actului normativ anterior menţionat, nu şi celor în curs de soluţionare, competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul P.C. Ia data de 25 mai 2012 revine Judecătoriei Cornetu această instanţă fiind competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dispoziţiile procedurale care reglementează competenţa teritorială având caracter absolut.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul P.C. în favoarea Judecătoriei Corrtetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3753/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4039/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
