ICCJ. Decizia nr. 4113/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4113/2013
Dosar nr. 15338/3/2008
Şedinţa publică din 27 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 788 din 29 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, a admis contestaţia formulată de contestatoarea SC T. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a anulat în parte Hotărârea nr. 17 din 15 noiembrie 2007 şi Hotărârea nr. 13 din 25 februarie 2008, ambele emise de C.N.A.D.N.R. SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, cu privire la cuantumul despăgubirilor.
În consecinţă, a obligat pârâţii să acorde contestatoarei suma de 34.992,22 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R., din ziua plăţii, pentru terenul în suprafaţă de 236,85 mp, situat în Bucureşti, cu număr cadastral 13369/1 – teren agricol intravilan şi suma de 10.932,76 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii pentru terenul agricol intravilan în suprafaţă de 74 mp, situat în Bucureşti, număr cadastral 13369/2/2/1/2/1, ca urmare a exproprierii; a obligat pârâţii la plata sumei de 22.910 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere toate aceste sume, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri şi a obligat pârâţii la plata către contestatoare a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4602 din 04 decembrie 2003 de către BNP A.M. un teren intravilan arabil în suprafaţă de 1765,94 mp, lotul nr. 2/1 nr. cadastral 13369/2/2/1 situat în Bucureşti Şoseaua, tarlaua 114 parcela 10 şi cota de ½ din suprafaţa de teren intravilan arabil de 473,70 mp situat în Bucureşti Şoseaua Odăii sector 1 tarlaua 114 parcela 10 lotul nr. A cu nr. cadastral 13369/1 de la Ş.M. şi Ş.E.
În temeiul Legii nr. 198/2004, a fost expropriată o suprafaţă de 74 mp din terenul de 1765,94 mp, pentru care s-a acordat reclamantei suma de 7.400 euro prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13/2008, precum şi întreaga cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 473,70 mp, pentru care s-a acordat suma de 81.658,77 RON, echivalentul a 23.635,00 euro, prin Hotărârea nr. 17/2007.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză în condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit la nivelul anului 2008 o valoare de circulaţie a celor 2 terenuri expropriate de 144.780 euro, respectiv 621.323 RON; experţii au avut în vedere terenuri intravilane la care s-au calculat racord de gaze, electric, canal de scurgere a apelor pluviale, umplutură cu pietriş a platformei de teren liber.
Media valorii utilizării terenurilor s-a făcut prin raportare la destinaţia construcţiei de birouri sau industriale.
Intimata C.N.A.D.N.R. a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, prin expertul parte desemnat, M.A.S., arătând că valoarea de piaţă prin metoda comparaţiei, la data efectuării raportului de expertiză, este de 34.992,22 euro, echivalentul a 150.169 RON, pentru cota de ½ din terenul de 473,70 mp şi de 10.932,76 euro, echivalent în lei 46.918 RON, pentru suprafaţa de 74 mp. La momentul evaluării terenului, s-au avut în vedere contractele reale de vânzare – cumpărare pentru terenurile situate în zonă în perioada exproprierii.
S-a calculat şi valoarea totală a prejudiciului produs prin expropriere de 22.910 euro.
Reclamanta a formulat obiecţiuni la opinia expertului C.N.A.D.N.R., obiecţiuni care nu au fost reţinute de către instanţă, deoarece expertul a arătat care este metoda de calcul pentru stabilirea valorii de circulaţie a terenului, s-a raportat la preţurile la care se vând terenurile asemănătoare în zonă şi a stabilit valoarea de circulaţie a terenului potrivit normelor legale.
Tribunalul a reţinut că din suprafaţa de 1765,94 mp a fost scoasă din circuitul agricol la 26 noiembrie 2003 suprafaţa de 801,04 mp.
În anul 2003, la momentul achiziţionării celor 2 terenuri, reclamanta a plătit suma de 39.054,40 euro echivalentul a 1.569.713.499 şi indiferent cât ar fi crescut valoarea acestor terenuri până la data exproprierii nu se justifică în nici un fel ca pentru suprafaţa de 74 mp din totalul de 1765,94 mp la care se adaugă suprafaţa de 236,85 mp să primească suma de 144.780 euro deci de aproape 4 ori suma achitată în urmă cu 4 ani pentru întreaga suprafaţă de teren.
Prin decizia nr. 447 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantă şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a înlăturat criticile reclamantei cu privire la stabilirea arbitrară a cuantumului despăgubirilor în faţa primei instanţe, întrucât raportul întocmit de expertul M.A.S., omologat de către tribunal, corespunde cerinţelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, relativ la modul de calcul al despăgubirilor în cazul terenurilor expropriate, preţurile terenurilor fiind calculate în funcţie de categoria de folosinţă.
Instanţa de apel nu a confirmat raportul de expertiză efectuat în faza apelului (de către experţii tehnici I.A. şi M.A.S. şi cu opinia separată a expertului V.V.), întrucât acesta nu a respectat cerinţele art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, experţii au calculat valoarea despăgubirilor ţinând cont de preţurile care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate oferte de vânzare ale unor terenuri similare celui expropriat.
Din concluziile raportului de expertiză, s-a constatat că valoarea propusă de către Comisia de experţi în majoritate în apel excede valorii reale a terenurilor în litigiu, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au avut în proprietate terenuri agricole.
În ce priveşte apelul formulat de pârâta C.N.A.D.N.R., s-a apreciat că susţinerile părţii sunt nefondate, întrucât raportul de expertiză efectuat la fond şi confirmat prin soluţia pronunţată de prima instanţă a stabilit valoarea prejudiciului suportat de către reclamant la momentul întocmirii raportului de expertiză, şi nu la data când a avut loc exproprierea.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta SC T. SRL, cât şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta SC T. SRL a arătat, în esenţă, următoarele:
În mod greşit, a fost înlăturat raportul de expertiză întocmit în faza apelului, cu motivarea că acesta nu ar fi respectat cerinţele art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care expertiza efectuată de către comisia de trei experţi, potrivit dispoziţiilor legale (şi, în special lucrarea de specialitate laborioasă a expertului I.A.), conţine toate aspectele cerute de art. 26 din lege, atât cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu privire la prejudiciu, şi mai ales cu privire la preţurile cu care se vinde acest tip de imobile în zonă.
În cuprinsul raportului de expertiză, fundamentat ştiinţific, s-a arătat că nu pot fi avute în vedere acte de vânzare-cumpărare la care reclamanta nu este parte, întrucât nu se cunoaşte înţelegerea părţilor din contractele respective la momentul încheierii lor, în condiţiile în care, în mod frecvent, se obişnuieşte ca părţile să eludeze dispoziţiile în materie fiscală.
Evaluarea terenurilor conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu se poate raporta la comportamentul poate ilegal al altor persoane care nu înţeleg să respecte norma legală, neputând fi avute în vedere acte de dispoziţie a căror legalitate nu a fost verificată de către instanţă sau de către alte instituţii, motiv pentru care, în mod greşit, a fost omologată opinia separată a unuia dintre experţi formulată în apel, care se bazează numai pe acte de dispoziţie neverificate.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de înscrisurile depuse de către reclamantă, din care rezultă valoarea unor astfel de terenuri în zonă.
În ceea ce priveşte cea de-a doua componentă a despăgubirii, respectiv contravaloarea prejudiciului, recurenta a susţinut că este greşită aprecierea instanţelor de fond privind categoria de folosinţă a terenurilor expropriate, ca fiind terenuri agricole.
Din raportul de expertiză întocmit de către expertul I.A. în faza judecăţii în primă instanţă – ce trebuie omologat ca atare-, rezultă cu certitudine faptul că nu este vorba de terenuri agricole, ci de terenuri cu construcţii, situaţie în care au un spor de valoare.
De altfel, expertul a identificat şi evaluat platforma betonată – parcare, iar prin exproprierea acesteia a fost îngreunată activitatea societăţii recurente şi a dus la o scădere a valorii terenului respectiv.
Recurenta a mai arătat că înlăturarea expertizei efectuate în apel este greşită şi pentru faptul că proba a fost dispusă şi efectuată chiar în cursul judecării căii de atac, fiind cea de-a treia expertiză efectuată în cauză, a cărei opinie majoritară este negată.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA s-a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe a eludat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, comisia de experţi a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la momentul exproprierii, respectiv momentul la care persoana expropriata a pierdut dreptul de proprietate, şi nu la momentul la care s-a efectuat expertiza în faza de judecată a apelului.
În aceste condiţii, în cauză, se impune efectuarea unei noi expertize cu respectarea art. 26 din lege, sens în care recurentul a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea dosarului la instanţa de apel în vederea administrării acestei probe.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantă, se reţine că instanţa de apel a fost învestită, prin apelul declarat de către reclamantă, cu cercetarea legalităţii şi a temeiniciei hotărârii primei instanţe, prin care s-a dat eficienţă raportului de expertiză întocmit de către unul dintre experţii numiţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume de către expertul desemnat de către expropriator, care a elaborat o lucrare distinctă de cea întocmită de către ceilalţi doi experţi.
Astfel învestită, instanţa de apel a analizat dacă tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care stabileşte criteriile de stabilire a despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate atât pentru terenul efectiv expropriat, cât şi pentru prejudiciul creat prin expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei, ajungând la concluzia că, valorificând unul dintre rapoartele de expertiză întocmite în cauză, prima instanţă a aplicat în mod corespunzător norma incidentă.
Această concluzie este corectă, întrucât, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea terenului expropriat pe baza căreia se stabileşte cuantumul despăgubirilor trebuie să reflecte p reţul de vânzare practicat „în mod obişnuit” în unitatea administrativ – teritorială în care se află imobilul expropriat.
Sintagma utilizată de către legiuitor presupune determinarea preţului de piaţă, respectiv cel care se formează pe piaţa imobiliară locală în urma fluctuaţiei cererii şi a ofertei şi la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referinţă, la data arătată de către legiuitor.
Acesta vizează, în primul rând, preţul consemnat în contracte autentice de vânzare – cumpărare, context în care actele de această natură încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în aprecierea preţului de piaţă, în raport de care este posibilă cenzurarea unor mijloace de probă precum ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale.
O asemenea cenzură poate fi realizată de către instanţa de judecată, căreia îi revine sarcina stabilirii acestui preţ, astfel cum reiese în mod explicit din art. 26, dar şi din dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „ Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”.
Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanţa de judecată poate da eficienţă doar acelor dovezi care conturează o anumită situaţie de fapt şi să înlăture pe cele contrare, constatându-se că, în cauză, instanţa de apel a considerat în mod corect că tribunalul s-a raportat în stabilirea despăgubirilor la unicul raport de expertiză care a avut în vedere un contract de vânzare – cumpărare încheiat la o dată apropiată de cel al momentului evaluării terenului, ţinând cont şi de trendul descendent al pieţei imobiliare şi aplicând corecţiile justificate de către expert (file 312 – 317 dosar tribunal).
Instanţa de apel a apreciat, de asemenea, că prima instanţă a înlăturat în mod corect concluziile inserate în raportul de expertiză întocmit de către ceilalţi doi experţi şi a reţinut prin considerentele deciziei că înlăturarea acestui mijloc de probă este justificată de faptul că experţii s-au raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăţi imobiliare din zonă.
Această apreciere este legală, deoarece doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii în perioada de referinţă se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale.
Or, experţii nu au verificat dacă au fost încheiate contracte de vânzare – cumpărare în perioada de referinţă, raportându-se exclusiv la oferte de vânzare.
Doar în măsura în care nu s-au încheiat asemenea tranzacţii în perioada de referinţă, experţii se vor raporta la alte elemente de evaluare, respectiv ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate.
Prin motivele de recurs, s-a susţinut că determinarea preţului de piaţă nu se poate face pe baza unor acte de vânzare-cumpărare la care persoana expropriată nu a participat şi a căror legalitate nu a fost verificată de către instanţă sau de către alte instituţii, în condiţiile în care, în mod frecvent, se obişnuieşte ca părţile să eludeze dispoziţiile în materie fiscală.
Aceste susţineri nu pot fi primite, dat fiind criteriul legal regăsit în art. 26 din Legea nr. 33/1994, care implică aplicarea metodei de comparaţie directă cu preţul cu care se vând în mod obişnuit terenuri similare cu cel expropriat. Legiuitorul face referire chiar la „preţ”, care reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale unui contract de vânzare – cumpărare, ceea ce obligă instanţa la cercetarea tranzacţiilor efectiv perfectate.
În timp ce ofertele de vânzare conţin doar unul dintre elementele ce conduc la formarea preţului, anume suma de bani cerută cu acest titlu de către vânzător, tranzacţiile perfectate reflectă însuşi preţul format prin acordul de voinţă al vânzătorului şi al cumpărătorului.
În conformitate cu art. 967 alin. (2) C. civ., existenţa unei cauze licite este prezumată până la dovada contrarie, astfel încât nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul unei prezumţii de iliceitate a cauzei, decurgând din intenţia părţilor contractante de eludare a dispoziţiilor în materie fiscală. Revine reclamantei, care pretinde contrariul a ceea ce rezultă din contractul de vânzare – cumpărare considerat a fi fost valabil încheiat, dovada unei cauze ilicite, prin înfăţişarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a respectivului act, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Înalta Curte constată, totodată, că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la ignorarea de către instanţa de apel a raportului de expertiză întocmit în acea fază procesuală, în condiţiile în care, prin considerentele deciziei recurate, s-a motivat înlăturarea acestui mijloc de probă prin determinarea valorii terenului expropriat cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
După cum s-a arătat deja, controlul judiciar presupus în sarcina instanţei de apel implică cercetarea stabilirii situaţiei de fapt şi a aplicării legii de către prima instanţă, incidente fiind dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., evocarea fondului impunând în cauză raportarea la prevederile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
Or, chiar dacă în faza apelului a fost administrat o altă expertiză, nu există vreo obligaţie pentru instanţă de a-şi însuşi ultimul raport de expertiză întocmit, dimpotrivă, evocarea fondului impune instanţei aprecierea coroborată a tuturor probelor administrate şi înlăturarea celor care nu conduc la o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale.
Astfel, instanţa de apel a constatat în mod corect faptul că raportul de expertiză întocmit în faza apelului nu permite aplicarea criteriilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, cât timp experţii s-au raportat la oferte de vânzare, şi nu la tranzacţii efectiv perfectate (fiind pe deplin valabile considerentele expuse anterior pe acest aspect), mai mult, au calculat valoarea de piaţă a terenului la data exproprierii, şi nu la data raportului de expertiză, astfel cum reiese din art. 26. Faptul că au propus un calcul şi în raport de data expertizei nu contrazice constatarea anterioară, cât timp acesta decurgea din actualizarea sumei de bani calculate la data exproprierii, şi nu din preţul de vânzare reflectat de tranzacţii încheiate la data raportului de expertiză (sau la o dată suficient de apropiată de aceasta, pentru a fi luate în considerare).
În aceste condiţii, în mod corect, instanţa de apel a ajuns la concluzia că singurul raport de expertiză ce permite aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel întocmit de expertul M.A.S. în faza judecăţii în primă instanţă, ce ar fi putut fi combătut de către reclamantă – căreia îi revenea sarcina probei, conform art. 1169 C. civ. – doar prin înfăţişarea de tranzacţii încheiate în anul 2010, în perioada întocmirii raportului de expertiză, ori prin furnizarea de dovezi în sensul că actul de vânzare - cumpărare avut în vedere de către expert s-a fundamentat pe o cauză ilicită, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
În ceea ce priveşte cea de-a doua componentă a despăgubirii, respectiv contravaloarea prejudiciului, recurenta a criticat modul de stabilire a despăgubirilor de către instanţele de fond, în raport de categoria de folosinţă a terenului neexpropriat.
În aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, evaluarea despăgubirilor în acest caz trebuie să aibă în vedere existenţa unui prejudiciu cert, actual şi care nu a fost încă reparat, pornindu-se de la categoria de folosinţă a terenului la momentul expertizării.
Prin prisma acestor cerinţe, raportarea la o categorie de folosinţă compatibilă cu cea mai bună utilizare a terenului, astfel cum se pretinde prin motivele de recurs, nu răspunde exigenţei unui prejudiciu cert şi actual, reflectând doar un prejudiciu eventual, aşadar incert ca existenţă.
Se constată că raportul de expertiză valorificat de către prima instanţă, la care s-a făcut referire în considerentele anterior expuse, a avut în vedere categoria de folosinţă „intravilan arabil”, motiv pentru care a reţinut un contract de vânzare – cumpărare considerat relevant în evaluare.
În aceste condiţii, revenea reclamantei sarcina de a proba că terenul rămas în proprietatea sa, afectat prin expropriere, figurează în evidenţele autorităţilor publice cu o altă categorie de folosinţă, respectiv intravilan cu construcţii ori construibil, ceea ce nu s-a întâmplat, reclamanta susţinând doar că ar fi trebuit avută în vedere destinaţia terenului în raport de obiectul său de activitate, respectiv aceea de teren construibil. Or, după cum s-a arătat, destinaţia pentru care terenul ar putea fi folosit în viitor, potrivit celei mai bune utilizări, nu reprezintă un element relevant al prejudiciului efectiv creat prin expropriere, deoarece nu reflectă un prejudiciu cert şi actual.
În consecinţă, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, drept pentru care Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, se constată că acesta nu este fondat.
Contrar motivelor de recurs, raportul de expertiză întocmit în faza judecăţii în primă instanţă, valorificat în susţinerea soluţiei adoptate în cauză, a stabilit valoarea terenului expropriat, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data raportului de expertiză, şi nu la aceea a exproprierii, prin aceste susţineri, recurentul făcând confuzie între concluziile acelui raport şi cele din lucrarea întocmită în faza apelului, care nu a fost, însă, valorificată de către instanţa de apel.
S-a arătat deja, prin considerentele expuse în analiza recursului reclamantei, că instanţa de apel a procedat corect înlăturând lucrarea întocmită în calea de atac şi pentru motivul că terenul a fost evaluat la un moment decât cel dedus din dispoziţiile art. 26, respectiv la data exproprierii, în loc de data expertizei.
Neţinând cont de acest mijloc de probă şi constatând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod legal instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, respingând motivele de apel ale pârâtului, cu un conţinut similar motivelor de recurs formulate în cauză.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., şi recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC T. SRL şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 447A din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3897/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4196/2013. Civil. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
