ICCJ. Decizia nr. 4278/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4278/2013
Dosar nr. 14601/3/2012
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 22 decembrie 2009, reclamanţii I.T. şi I.M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând obligarea pârâtului la restituirea preţului de piaţă al apartamentului, situat în Bucureşti, str. Maria Rosetti, sector 2, evaluat conform standardelor internaţionale de evaluare.
În motivarea în fapt a cererii, au arătat că apartamentul a fost dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995, iar printr-o sentinţă civilă, definitivă şi irevocabilă, s-a admis acţiunea în revendicare, reclamanţii fiind obligaţi să lase apartamentul în deplină proprietate şi liniştită posesie proprietarei B.C..
În drept, au invocat dispoziţiile art. 501 şi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2814 din 15 martie 2010 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a IV-a civilă la data de 3 mai 2010 sub nr. 21854/3/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 910 din 17 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins acţiunea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii I.T. şi I.M.M., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 21854/3/2010, soluţionat prin decizia civilă nr. 250/ A din 08 martie 2011, prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, la data de 25 aprilie 2012, sub nr. 14601/3/2012.
În rejudecare, nu au fost administrate probe noi.
Prin sentinţa civilă nr. 1285 din 15 iunie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii I.T. şi I.M.M.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între I.T. şi I.M.M., în calitate de cumpărători şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC A. SA, în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 1996, privind imobilul situat în Bucureşti, str. Maria Rosetti, sector 2.
Prin decizia civilă nr. 410/ A din 06 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în Dosarul nr. 47001/3/2005 (a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată, iar I.T. şi I.M.M. au fost obligaţi să lase apartamentul în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei B.C.
Această decizie a fost menţinută prin decizia civilă nr. 658 din 14 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
În drept, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 501 din Legea nr. 1/2009, conform cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţa al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
O primă critică a vizat faptul că în mod greşit instanţa de judecată a considerat că procedura de citare cu reclamanţii pentru termenul din 15 iunie 2012, a fost legal îndeplinită, deoarece dovezile privind procedura de citare nu cuprind menţiunile prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii, şi anume numele şi semnătura agentului, data încheierii şi numele persoanei citate, potrivit art. 100 alin. (3) şi art. 101 alin. (3) şi art. 105 alin. (3) C. proc. civ.
O altă critică a vizat faptul că în mod greşit s-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001, pornind de la premisa că nerespectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului, a fost reţinută cu putere de lucru judecat de Tribunalul Bucureşti. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanţii au fost de bună credinţă şi au depus toate diligenţele necesare încheierii contractului conform dispoziţiilor legale de la acel moment, depunându-se în sens doveditor nota cu caracteristicile locuinţei întocmită de SC A. SA, adresa nr. 99/2008 emisă de SC A. SA, din care reiese că la momentul vânzării imobilului, nu exista pe rol un proces de revendicare şi adresa Primăriei sector 1 Bucureşti nr. 4607/2008 prin care se precizează că nu figurează în evidenţa Primăriei sector 1 nici o cerere de revendicare a imobilului în cauză.
Se mai arată că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare expirase termenul de 6 luni în care fostul proprietar avea posibilitatea să notifice autorităţile privind intenţia de revendicare conform art. 9 şi 14 din Legea nr. 112/1995.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV a civilă, prin decizia nr. 23/ A din 31 ianuarie 2013 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.
Prima critică a fost găsită neîntemeiată, întrucât pentru termenul din 15 iunie 2012, din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, dovezi aflate la filele 8, 9 din dosarul instanţei de fond, rezulta că ambii reclamanţi s-au mutat de la adresa la care au fost citaţi: Bucureşti, str. Maria Rosetti, sector 2, iar noul locatar nu permite afişarea.
În această situaţie, conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia dintre părţi în timpul judecăţii trebuie sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
În cauză, reclamanţii I. şi-au indicat drept domiciliu, adresa din str. Maria Rosetti, sector 2 Bucureşti, ulterior nefiind menţionată o altă adresă la care s-au mutat, la care aceştia să fie citaţi.
Faţă de prevederile procedurale menţionate, Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a judecat cauza la data de 15 iunie 2012, considerând procedura legal îndeplinită.
Critica referitoare la fondul litigiului nu a fost primită, Curtea reţinând că potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
În speţa de faţă, prin decizia civilă nr. 410/2007 a Tribunalului Bucureşti, schimbându-se în parte sentinţa apelată, a fost admisă cererea de chemare în judecată, iar numiţii Iliescu au fost obligaţi să lase apartamentul în cauză, în deplină proprietate şi liniştită posesie numitei B.C.
În ceea ce priveşte respectarea sau nu a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în considerentele deciziei civile nr. 410/2007, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că numiţii Iliescu au cumpărat imobilul cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.
Cât timp s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că nu au fost respectate prevederilor Legii nr. 112/1995, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reiese că în speţă, aceştia nu au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului, nefiind întrunite dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei decizii invocând nelegalitatea ei în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici:
Curtea a reţinut în mod greşit puterea de lucru judecat a constatării că reclamanţii au încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, atât timp cât situaţia de fapt reţinută de instanţa de judecată la pronunţarea deciziei nr. 410/ A din 6 aprilie 2007 a fost modificată, aşa cum rezultă dintr-o serie de adrese, respectiv: nr. 7092 din 6 decembrie 2007 emisă de Primăria sector 2 Bucureşti; nr. A99 din 13 februarie 2008 emisă de SC A. SA şi nr. D/4607 din 19 februarie 2008 emisă de Primăria sectorului 1 Bucureşti.
Aceste documente probează faptul că reclamanţii au fost de bună credinţă la data cumpărării apartamentului, deoarece aceste entităţi au precizat că nu fusese înregistrată nicio cerere de revendicare a imobilului.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de aceste acte, depuse la termenul din data de 14 aprilie 2009 cu argumentul că în prezentul litigiu nu se impune analizarea bunei credinţe a reclamanţilor.
Totodată, în cuprinsul deciziei nr. 658 din 14 aprilie 2009 instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au la dispoziţie calea dreptului comun în vederea recuperării preţului de piaţă al imobilului, iar această recunoaştere a îndreptăţirii la plata preţului de piaţă şi nu cel actualizat, se bucură de putere de lucru judecat.
Instanţa de apel, susţin recurenţii, nu a analizat condiţia prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din actele administrate rezultă că recurenţii-reclamanţi nu aveau cum să afle de cererea de revendicare a proprietarului iniţial în contextul în care autorităţile competente în a furniza informaţii cu privire la situaţia juridică a imobilului nu i-au informat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare că a fost înregistrată o cerere în acest sens.
Analiza instanţei de recurs:
În condiţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumţia absolută de adevăr a celor judecate, principiu exprimat prin adagiul res iudicata pro veritate habetur, astfel încât aspectele soluţionate prin aceasta nu mai pot fi repuse în discuţie într-un proces ulterior.
Astfel, ca efect pozitiv al lucrului judecat, aceasta poartă asupra modalităţii în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, ce se impune într-un al doilea proces, în legătură cu chestiunea litigioasă, anterior tranşată, fără posibilitatea de a o mai contrazice.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumţie legală absolută irefragabilă de art. 1201 C. civ. şi ca o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, de art. 166 C. proc. civ.
De principiu, instanţa trebuie să dea eficienţă prezumţiei de lucru judecat, care, fără a fi o excepţie de natură a paraliza noul litigiu, o obligă ca, în soluţionarea lui, să ţină seama de hotărârile anterioare, în măsura în care privesc chestiuni litigioase care se repun în discuţie.
Recurenţii-reclamanţi pretind că situaţia de fapt reţinută de decizia nr. 410/ A din 6 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă este total diferită de aceea pe care vor să o probeze prin înscrisurile depuse ulterior, cu referire la buna lor credinţă la achiziţionarea apartamentului în litigiu.
În primul rând, se reţine că stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond, o reconfigurare a acesteia în recurs fiind imposibilă în structura actuală a motivelor de recurs prevăzută de art. 304 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte nu poate reevalua aceste aspecte de fapt, în urma abrogării motivului de casare ce permitea o astfel de examinare, motiv prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. şi abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Pe de altă parte, acestei critici a recurenţilor se opun cele reţinute prin decizia irevocabilă nr. 658 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul pârâţilor împotriva deciziei civile nr. 410/ A din 6 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că buna credinţă a pârâţilor subdobânditori în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost înlăturată în raport de probele administrate în cauză, reclamantul-proprietar solicitând restituirea în natură a imobilului prin cererea formulată la data de 2 mai 1996 şi înregistrată sub nr. 7516 din 2 mai 1996 la Primăria municipiului Bucureşti.
Întrucât prezumţia de lucru judecat are caracter absolut faţă de părţi, recurenţii-pârâţi nu pot să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte faţă de ei în litigiul anterior, cu privire la atitudinea lor subiectivă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile susmenţionate.
Este motivul pentru care corect curtea de apel nu a primit apărările acestora referitoare la faptul că nu a existat un litigiu având ca obiect cercetarea dacă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost respectate condiţiile de legalitate impuse de această lege, sprijinindu-şi judecata pe efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare, care a tranşat faţă de aceste părţi aspectul în discuţie, în sensul în care la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu au fost respectate condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 şi că pârâţii nu au fost de bună credinţă.
Rezultă că, hotărârea irevocabilă pronunţată în acţiunea în revendicare se impune cu putere de lucru judecat în aprecierea conduitei cumpărătorilor din perspectiva imposibilităţii acestora de a păstra bunul revendicat.
Procedând în acest mod, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materia puterii de lucru judecat, ceea ce face inoperant în speţă cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii I.M.M., I.T. împotriva deciziei civile nr. 23/ A din data de 31 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4283/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
