ICCJ. Decizia nr. 4290/2013. Civil. Pensie întreţinere. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4290/2013
Dosar nr. 2134/206/2012
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 929 din 10 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în Dosar nr. 2134/206/2012, a fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C.G. împotriva deciziei nr. 975 din 9 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, ca instanţă de recurs.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut incidente în cauză dispoziţiile art. 299 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârile irevocabile, date în recurs, nu sunt susceptibile de a fi din nou atacate cu recurs.
Înalta Curte la termenul de judecată din data 7 octombrie 2013, învestită fiind cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o găseşte incidentă speţei, pentru următoarele considerente:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În cauza de faţă se reţin dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Or, în speţă, recurentul C.G. a exercitat pentru prima oară, calea de atac a recursului împotriva sentinţei civile din 16 ianuarie 2013 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, recurs care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 975 din 9 aprilie 2013 a Tribunalului Botoşani.
Aşa fiind, exercitarea de către reclamant, pentru a treia oară, a aceleiaşi căi de atac a recursului, de data aceasta împotriva deciziei dată de curtea de apel ca instanţă de recurs, faţă de dispoziţiile legale mai susmenţionate, este inadmisibilă.
Pentru considerentele precedente, recursul declarat în cauză va fi respins în consecinţă, ca inadmisibil, pentru că, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale.
De altfel, această concluzie decurge şi din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exerciţiul lui, deoarece o altă soluţie ar tinde la ipoteza acceptării unui „recurs la recurs”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.G. împotriva deciziei civile nr. 929 din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4288/2013. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 4302/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|