ICCJ. Decizia nr. 4302/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4302/2013
Dosar nr. 10179/281/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin procesul-verbal din 2 mai 2010, Autoritatea Rutieră Română a constatat săvârşită de către petenta SC C. SRL contravenţia prevăzută de art. 572 lit. b) din O.U.G nr. 109/2005 prin raportare la Legea nr. 102/2006, respectiv că în data de 2 mai 2010 în localitatea P., judeţul Prahova, DN1 km 41 autoansamblul marca M., proprietar fiind SC B.T.L.T. SA, iar utilizator al contractului de leasing petenta, efectua transport rutier fără a deţine copie conformă a licenţei de transport.
La data de 28 mai 2010 petenta SC C. SRL a formulat plângere contravenţională solicitând anularea procesului-verbal de contravenţie anterior menţionat, ca netemeinic şi nelegal, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti.
Prin sentinţa civilă nr. 11829 din 12 noiembrie 2010, Judecătoria Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topliţa, în raport de prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, sediul materiei, reţinând că locul săvârşirii contravenţiei nu este locul unde a fost constatată fapta, ci locul unde petenta avea obligaţia de a obţine şi a avea acest document, respectiv sediul petentei, care se află în localitatea T., judeţul Harghita.
Prin sentinţa civilă nr. 810 din 2 iulie 2013, Judecătoria Topliţa şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
În motivare, a reţinut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 plângerea contravenţională împreună cu dosarul cauzei se trimit judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, iar, în speţă, aceasta este judecătoria Ploieşti, în a cărei rază teritorială a fost constatată contravenţia. Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi în vederea regulatorului de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin procesul-verbal contestat, petenta a fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea faptei de a nu deţine licenţă de transport conformă prevăzută de art. 572 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din acelaşi act normativ, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu reprezintă documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deţinute în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi utilizate de întreprindere, altele decât cele menţionate la art. 2, cu care se efectuează operaţiuni de transport rutier în cont propriu, numai cu respectarea reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere.
Întrucât actele normative în baza cărora a fost sancţionată petenta nu cuprind dispoziţii proprii privitoare la competenţa instanţelor care soluţionează contestaţiile formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie, sunt aplicabile dispoziţiile legii generale în materie de contravenţii, respectiv, dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, a cărui incidenţă nu este contestată de niciuna din instanţele aflate în conflict.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Ceea ce interesează în pronunţarea prezentului regulator de competenţă este definirea locului săvârşirii contravenţiei.
Înalta Curte constată că, în speţă, sediul operatorului de transport nu are nicio relevanţă, pentru că ceea ce interesează este actul material comis (sau omis) şi locul în care acesta şi-a produs efectele.
Contravenţia în raport de care se discută competenţa teritorială constă în efectuarea de transport rutier cu un autovehicul fără a deţine copia conformă a licenţei de transport sau a certificatului de transport în cont propriu.
Prin urmare, obiectul contravenţiei are ca element material operaţiuni de transport fără existenţa unor forme legale, impuse de actul normativ menţionat. Cum transportul în lipsa formelor legale constă în acţiunea imputată firmei ce deţine autovehiculul în scopul derulării transportului, locul săvârşirii contravenţiei este locul unde a fost depistată persoana ce efectua transportul în afara condiţiilor impuse de lege.
Obiectul contravenţiei nu constă în verificarea existenţei licenţei de transport, în sensul definit de art. 14 din O.U.G. nr. 109/2005, text anterior citat, ci efectuarea de transport fără a deţine copia conformă a licenţei de transport.
În consecinţă, dat fiind faptul ca petenta a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea unor obligaţii ale utilizatorilor de autovehicule de transport la oprirea în trafic pe DN1 km 41 în aproprierea localităţii P., judeţul Ploieşti, acesta este locul săvârşirii contravenţiei.
Prin urmare competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale statuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 20 C. proc. civ. aparţine Judecătoriei Ploieşti, în aplicarea art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4290/2013. Civil. Pensie întreţinere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4303/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
