ICCJ. Decizia nr. 4382/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4382/2013
Dosar nr. 47367/3/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 47367/3/2011 la data de 10 iunie 2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ., reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâţii C.D. şi C.G.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună lăsarea în deplină proprietate şi posesie reclamantului de către pârâţi a terenului situat în Bucureşti, sector 4, în urma comparării titlurilor de proprietate ale părţilor.
Reclamantul a evaluat imobilul la suma de 520.000 RON. Întrucât s-a contestat valoarea obiectului cererii, s-a dispus efectuarea in cauza a unei expertize evaluatorii care a relevat că valoarea de circulaţie a imobilului revendicat era de 2.570.000 RON, echivalentul a 586.946 euro.
Prin încheierea din 30 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, reclamantului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, acesta fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 29.811 RON şi timbru judiciar de 5 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1237 din 8 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamant, au fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren situat în Bucureşti, sector 4, în suprafaţă de 5000 mp şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea din 31 ianuarie 2013 a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de aceştia, fiind redus cuantumul taxei de timbru datorate, de la 14.906 RON la 2.000 RON.
Prin decizia civilă nr. 52A din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi respingerii pe fond a acţiunii formulate de reclamant.
Pârâţii au fost citaţi, din eroare, pe cale administrativă, cu menţiunea de a timbra cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.327,25 RON şi timbru judiciar de 5 RON, astfel că s-a revenit la data de 25 septembrie 2013 cu timbrajul corect, respectiv 14.905,5 RON, dovezile de comunicare fiind semnate personal de pârâţi la data de 27 septembrie 2013.
În şedinţa publică din 10 octombrie 2013, intimatul-reclamant a invocat excepţia insuficientei timbrări a recursului.
Asupra acestei excepţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenţii au achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru suma de 2.327,25 RON şi 5 RON timbru judiciar însă, raportat la valoarea contestată, reţinând că recursul este insuficient timbrat, instanţa a stabilit obligaţia pârâtei recurente de a achita diferenţa până la concurenţa sumei de 14.905,5 RON taxă judiciară de timbru, fiind citaţi în acest sens în timp util, la data de 25 septembrie 2013.
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
C.E.D.O. a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil şi a accesului la justiţie, că „dreptul la justiţie nu este absolut; El se pretează la limitări, pentru că el comandă, deşi prin natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop” (cauza Tolstoy Miloslovski vs Regatul Unit, hotărârea din 13 iulie 1995).
Curtea nu a exclus niciodată posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiţiei să poată justifica impunerea unei restricţii financiare în accesul unei persoane la justiţie, dar este necesar să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul uzat.(cauza Weisman contra României, hotărârea din 24 mai 2006).
În cauză, se reţine că s-a păstrat un echilibru just, între, pe de o parte, interesul statului în a percepe costurile procedurii, şi, pe de altă parte, interesul părţilor de a le fi evaluate pretenţiile în faţa justiţiei.
În plus, pârâţii nu au invocat în timp util imposibilitatea achitării taxei de timbru, cum de altfel au procedat în faza procesuală a apelului.
Cum în speţă pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând recursul ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâţii C.D. şi C.G.D. împotriva deciziei civile nr. 52A din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4396/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4372/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
