ICCJ. Decizia nr. 446/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 446/2013
Dosar nr. 368/1259/2010
Şedinţa publică de la 7 februarie 2013
Prin Sentinţa nr. 617/C din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă SC T. SA Piteşti şi s-a dispus obligarea pârâtei Asociaţia de proprietari F.G. S14 la plata sumei de 29.835,83 RON, reprezentând contravaloarea energiei termice şi a sumei de 69.467,01 RON penalităţi de întârziere, cu motivarea că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a energiei termice furnizate de reclamantă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 19/A-COM de la 21 martie 2012, a admis apelul formulat de pârâta Asociaţia de Proprietari F.G. S14, a schimbat în parte sentinţa în sensul că pârâta datorează către reclamantă penalităţi de întârziere în cuantum de 68.247,52 RON, reţinând, în esenţă, că prima instanţă nu a avut în vedere excepţia prescripţiei penalităţilor, acestea fiind calculate în perioada 2005-2009.
Împotriva acestei decizii, Asociaţia de Proprietari F.G. S14 a formulat recurs, solicitând casarea deciziei comerciale recurate, indicând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 punct 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În speţă, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei, iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea cererii de recurs, nu a depus dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 7 februarie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificată, şi să dispună anularea ca netimbrat a cererii de recurs formulată de Asociaţia de Proprietari F.G. S14.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari F.G. S14 Piteşti împotriva Deciziei nr. 19/A-COM din 21 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari F.G. S14 Piteşti împotriva Deciziei nr. 19/A-COM din 21 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 445/2013. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 448/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|