ICCJ. Decizia nr. 445/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILA
Decizia nr. 445/2013
Dosar nr. 19502/63/2008
Şedinţa publică j din 5 februarie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 12 decembrie 2008 şi precizată la dosar, contestatorii Z. B., P.E. şi F.N. au solicitat anularea dispoziţiilor nr. 1927 şi 1028 din 29 octombrie 2007 emise de pârât, cu consecinţa restituirii în natură a suprafeţei de 52 ha teren situat în corn. Bratovoieşti, jud. Dolj, precum şi a suprafeţei de 1 ha, reprezentând terenul aferent construcţiilor preluate de stat.
Întru-un prim ciclu procesual, |prin sentinţa civilă nr. 389 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis contestaţia, a anulat în parte dispoziţia nr. 1927 din 29 octombrie 2007 emisă de P.C.B., a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent şi cu privire la terenul de 1 ha situat în intravilanul sat Prunetu, com. Bratovoieşti, jud. Dolj, identificat în suplimentul la raportul de expertiză G.M.
A menţinut restul dispoziţiei nr. 1927/2007, în ceea ce priveşte îndreptăţirea la măsuri reparatorii pentru imobilele construcţii, cuantumul total al construcţiilor şi terenului fiind de 314.255 lei.
Sentinţa tribunalului a fost menţinută prin decizia nr. 169 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care a respins apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâţi împotriva acesteia.
Prin decizia nr. 2769 din 25 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţii Z.B., P.E. şi F.N. împotriva deciziei nr. 169 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A casat decizia atacata şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. l, 7, 9 şi 21 ale Legii nr. 10/2001, instituie ca principiu, prevalenta restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 .
Situaţiile în care restituirea în natură nu este posibilă sunt expres prevăzute de lege, art. 10, 11, 18 şi 31, iar persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii nu le este permisă opţiunea pentru măsuri reparatorii în echivalent, atunci când restituirea în natură este posibilă.
Este corectă statuarea instanţei de apel în sensul că entitatea juridică sesizată cu soluţionarea notificării, în speţă P.C. Bratovoieşti, nu poate emite dispoziţie de restituire în natură decât pentru terenul pe care îl deţine la data notificării, d ar, simplul fapt că din întreaga suprafaţă preluată de la autorii reclamanţilor, anumite porţiuni de: teren sunt ocupate în fapt de terţe persoane fizice nu este suficient pentru a refuza restituirea în natură a acestor suprafeţe.
Aceasta, deoarece nu poate fi exclusă, de plano, ipoteza că anumite persoane pot avea doar calitatea de detentori precari cu privire la terenuri care figurează în proprietatea unităţii deţinătoare, unitate care exercită, eventual, şi posesia asupra acestora.
În cauză, nu rezultă care este situaţia de fapt şi de drept ce a permis instanţei de apel să ajungă la concluzia că, în privinţa tuturor persoanelor fizice ce deţin porţiuni din terenul preluat de la autorii reclamanţilor sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (l) din Legea nr. 18/1991, cu alte cuvinte, că aceste persoane sunt proprietare ale terenurilor pe care le ocupă în baza unor titluri emise în temeiul: legilor fondului funciar sau, dacă au declanşat doar în temeiul acestor legi o procedură de valorificare a pretinsei vocaţii, ce ar putea eventual temporiza soluţionarea prezentei cauze.|
Astfel, se impune clarificarea regimului juridic al fiecărei porţiuni de teren din cele identificate prin raportul de expertiză, în sensul de a se stabili, în primul rând dacă sunt deţinute sau nu de către unitatea administrativ - teritorială, conform; art. 1 şi 21 din Legea nr. 10/2001 or au fost deja înstrăinate şi, după caz, dacă sunt sau nu ocupate de construcţii sau alte lucrări de j utilitate publică, astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 10 clin Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte critica: privitoare la opţiunea reclamanţilor pentru măsuri reparatorii în echivalent, aceasta într-adevăr nu a fost analizată în niciun fel de către1 instanţa de apel, însă, cu ocazia rejudecării, se va avea în vedere c-ă, în cazul în care restituirea în natură este posibilă, persoanelor îndreptăţite nu li se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, astfel cum rezultă atât din principiul prevalentei restituirii în natură ce se degaja din Legea nr. 10/2001, cât şi din procedura reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În rejudecare, analizând apelul declarat de reclamanţi, în raport de înscrisurile depuse în primă instanţă şi în apel, prin decizia civilă nr. 344 din 31 octombrie 2011 a Curţii Ide Apel Craiova s-a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) cu cele ale art. 21 din Legea nr. 10/2001 rezultă că obiect al legii reparatorii îl constituie imobilele preluate în mod abuziv, în perioada 1945 - 1989, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau! locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public.
Aşadar, dacă imobilele ce au j fost preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice nu mai sunt deţinute de entităţile juridice prevăzute de art. 21, ci au intrat în proprietatea privată a persoanelor fizice, nu pot fi solicitate măsuri reparatorii, în temeiul acestei legi speciale.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din H.G. nr. 250/2007, care defineşte unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii ori entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, bunul ce face obiectul legii.
Pot fi unităţi deţinătoare în sensul legii regiile autonome, companiile naţionale, societăţi comerciale cu capital de stat, ministerele, primăriile, instituţia prefectului sau alte instituţii publice, astfel că foştii proprietari ai imobilele preluate de stat nu pot solicita restituirea în natură sau prin echivalent de la deţinători persoane fizice, dacă aceştia justifică un titlu de proprietate.
În speţă, raportul de expertiză tehnică întocmit în prima fază procesuală şi necontestat de părţi a relevat că, o parte din suprafaţa de 1 ha teren intravilan preluată în anul 1953 de la autorii reclamanţilor este ocupată de drumuri publice, reţele| de utilităţi care fac imposibilă restituirea în natură, conform art. 10 din Legea 10/2001, iar o altă parte este ocupată de persoane fizice.
Cu actele depuse în apel s-a făcut dovada că toate persoanele care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în primă instanţă deţin terenurile în litigiu în calitate de proprietari, fiindu-le emise titluri de proprietate în procedura Legii 118/1991, în perioada 1995 - 1997. Astfel, pentru M.M., care ocupă din terenul ce a aparţinut autorilor reclamanţilor suprafaţa de 3024 m.p. s-a eliberat TP 1893-4571571997, M.G., ocupant al suprafeţei de 2096 m.p. are TP 1913-48565/1997, M.Şt., care ocupă 830 m.p. deţine TP 1081-9571/1995, moştenitorul sau actual fiind M.C.; M.I. este autorul lui M.C., acesta formulând cerere de reconstituire cu nr. 29 din 11 martie 199 şi pentru C.I., care ocupă 102 m.p., s-a eliberat TP 1876-45715/1997.
Din adresa 2799 din 30 septembrie 2011 a P. Bratovoieşti rezultă că V.G. deţine terenul de la B.I., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform TP 1827-4571/1997.
În urma stabilirii regimului juridic al terenurilor se constată că terţii deţinători nu sunt simpli detentori precari, ci proprietari ai terenurilor, iar restituirea în natură către reclamanţi a terenurilor acestora, fără să fi operat anterior anulare a titlurilor de proprietate, ar avea semnificaţia unei exproprieri de fapt a actualilor deţinători. Aceştia au un drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O., fiind titularii unui bun în sensul Convenţiei, fiind imposibilă atribuirea terenurilor lor către alte persoane.
Astfel, în rejudecare, instanţa de apel a apreciat că, în atare condiţii este legală soluţia primei instanţe de a stabili acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, terenul solicitat de reclamanţi nefiind liber, aşa încât, principiul restituirii în natură nu poate fi aplicat.
Împotriva deciziei nr. 344 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanţii Z.B., E.P. şi F.N.
Deşi aceştia au indicat generic, deci în mod formal, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., din conţinutul criticilor acestora, nu pot fi identificate aceste motive.
În realitate, recurenţii-reclamanţi au redat o expunere a situaţiei de fapt, a cronologiei acesteia şi a soluţiilor date de instanţe, fără însă a arăta, în constă nelegalitatea şi a încadra criticile expuse, sub aspectul conţinutului acestora, în motivele^ de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Ca atare, simpla afirmaţie că decizia este nelegală nu poate constitui o motivare, în sensul dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit textului procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune nu numai indicarea expresă a motivelor expuse, prin raportare la criticile de nelegalitate cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304 C. proc. civ. , ci şi dezvoltarea acestora, printr-un conţinut care să poată determina instanţa, la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Or, în ipoteza în care recurenţii-reclamanţi s-au limitat doar la a aprecia ca nelegală decizia atacată, fără a le dezvolta în mod concret, prin raportare la speţă, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanţei, nu se poate reţine în sarcina instanţei, obligaţia de a realiza o încadrare a criticilor.
De altfel, încadrarea criticilor este posibilă numai dacă acestea îmbracă, prin conţinutul expunerii, o formă care să permită instanţei a le califica din punct de vedere al temeiului de drept, situaţie care nu se regăseşte în speţă;
Cum aceste exigenţe nu au fost îndeplinite în cauză, deşi reclamanţii au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu au formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (l) lit. c) şi art. 306 C. proc. civ. şi având în vedere că, în speţă, nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ILEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii B.Z., P.E. şi N.F. împotriva deciziei nr. 344 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 428/2013. Civil. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 448/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
