ICCJ. Decizia nr. 449/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 449/2013
Dosar nr. 7109/113/2010
Şedinţa publică de la 05 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brăila la 26 octombrie 2009, sub nr. 11178/196/2009, reclamantul M.B. prin P. a chemat în judecată pe pârâţii I.P. şi I.V., solicitând să se constate nulitatea absolută a dispoziţiilor nr. 34590 din 7 mai 2008 şi 41661 din 27 octombrie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dispoziţiile a căror nulitate absolută a solicitat să se constate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Pârâţii au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren alăturat fabricii de cărămidă de pe Izlazul oraşului Brăila, lângă canalul colector, începând de la Dunăre spre D.J. 221. Aceştia au anexat notificării înregistrate sub nr. 104/2002 actul de vânzare nr. 90/1911, precizând că imobilul a fost adus ca aport social la capitalul Societăţii C., astfel cum rezultă din actul constitutiv autentificat sub nr. 595 din 1 martie 1920. Prin cele două dispoziţii s-a restituit în natură pârâţilor terenul în suprafaţă de 18.350 m.p., avându-se în vedere că bunul era deţinut de autorul pârâţilor şi că, în lipsa unor acte din care să rezulte preluarea sa abuzivă, operează prezumţia relativă de preluare. S-a arătat că, după emiterea dispoziţiilor, din actele eliberate de A.N. – D.J. Brăila a rezultat că imobilul a fost adjudecat de B. S.R., documentele menţionate fiind ascunse cu rea credinţă de notificatori.
Judecătoria Brăila, prin sentinţa civilă nr. 6311 din 10 noiembrie 2010, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Brăila, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi valoarea totală a terenului de 1.610.400 lei.
Investit cu soluţionarea acţiunii, Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 813 din 15 iunie 2011, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat nulitatea absolută a dispoziţiilor nr. 34590 din 7 mai 2008 şi 41661 din 27 octombrie 2008, emise de acesta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin ordonanţa de adjudecare nr. 6091 din 5 noiembrie 1927 s-a adjudecat de către B.S.R. imobilul aparţinând Societăţii C., situat în comuna Izlaz, respectiv „terenul cu toate fabricile şi maşinile aflat în trânsele şi via de pe acel teren”.
S-a constatat, astfel, că imobilul în litigiu nu se mai afla după data de 13 august 1928 în patrimoniul autorului pârâţilor, ci în patrimoniul B.S.R., astfel că nu era îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, pârâţii nefiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, respectiv la restituirea în natură sau prin echivalent.
S-a avut în vedere că pârâţii nu au achiziţionat dovezi din care să rezulte că bunurile ar fi rămas în patrimoniul societăţii sau că ar fi reintrat apoi în patrimoniul autorului lor, fiind preluat de la acesta.
Ca atare, s-a reţinut că cele două dispoziţii sunt înscrisuri autentice emise cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că nu are relevanţă împrejurarea potrivit căreia imobilul nu a fost adjudecat de M.F.P., câtă vreme nu s-a dovedit că la data preluării acesta se afla în proprietatea autorului pârâţilor.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Brăila la 26 octombrie 2009, sub nr. 11179/196/2009, acelaşi reclamant M.B. prin P. a chemat în judecată pe pârâţii I.P. şi I.V., solicitând constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor P.M.B. nr. 34591 din 7 mai 2008, modificată prin dispoziţia nr. 38125 din 19 august 2008 şi prin dispoziţia nr. 41660 din 27 octombrie 2008, prin care s-a restituit pârâţilor în temeiul Legii nr. 10/2001 terenul în suprafaţă de 20130 m.p. situat în Brăila având vecinătăţile: la Nord - Vadul Catagatei, la Est - teren S.N.CF.R., la Sud - teren atribuit conform Legii nr. 42/1990, la Vest - Vadul Catagatei.
Motivele acţiunii au fost similare cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 11178/196/2009 al Judecătoriei Brăila.
Prin sentinţa civilă nr. 6089 din 1 noiembrie 2010, Judecătoria Brăila a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Brăila, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi valoarea terenului de peste 500.000 RON.
Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 814 din 15 iunie 2011, a admis acţiunea reclamantului M.B. prin P. şi a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 34591 din 7 mai 2008, a dispoziţiei nr. 38125 din 19 august 2008 şi a dispoziţiei nr. 41660 din 27 octombrie 2008, emise de reclamant.
Considerentele reţinute în cuprinsul sentinţei menţionate au fost asemănătoare cu cele expuse prin sentinţa civilă nr. 813 din 15 iunie 2011 a aceleiaşi instanţe, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 la momentul emiterii deciziilor, întrucât imobilul în litigiu nu se mai afla după data de 13 august 1928 în patrimoniul autorului pârâţilor, ci în patrimoniul B.S.R., care adjudecase bunul prin ordonanţa de adjudecare nr. 6091 din 5 noiembrie 1927.
Împotriva sentinţei civile nr. 813 din 15 iunie 2011 şi a sentinţei nr. 814 din 15 iunie 2011 ale Tribunalului Brăila au declarat recursuri pârâţii I.V. şi I.P., acestea fiind înregistrate sub nr. 7109/113/2010 şi 7397/113/2010 la Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
La termenul din 26 octombrie 2011, acordat în dosarul nr. 7109/113/2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a dispus conexarea la acest dosar a dosarului nr. 7397/113/2010, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, cu termen de judecată la 16 noiembrie 2011, în vederea soluţionării unitare a acestor cauze.
Prin încheierea de la 16 noiembrie 2011, instanţa de apel a pus în discuţie calificarea căii de atac, reţinând că aceasta este apelul şi nu recursul, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 259/ R din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii I.P. şi I.V. împotriva sentinţelor civile nr. 813 şi 814 din 15 iunie 2011 pronunţate de Tribunalul Brăila.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel că singurele critici invocate în ambele dosare au vizat faptul că suprafeţele de 18350 m.p. şi 20130 m.p., situate în cartierul Brăiliţa din Brăila şi restituite prin dispoziţiile contestate sunt intabulate în cartea funciară, înscrierile fiind opozabile terţilor şi neputând fi anulate decât dacă reclamanta justifica un interes legitim.
O a doua critică a vizat faptul că printre activele B.S.R. adjudecate de M.F.P. nu se află şi suprafeţele în litigiu, iar sub aspectul Legii nr. 10/2001 are relevanţă doar că terenul era liber la momentul apariţiei legii reparatorii.
S-a considerat că reclamanta a justificat interesul în promovarea acţiunii potrivit dreptului comun, în calitate de emitentă a actului urmărind reintrarea bunurilor în patrimoniul său.
S-a apreciat că, în condiţiile în care la momentul emiterii dispoziţiilor reclamanta nu cunoştea existenţa ordonanţei de adjudecare 6091 din 5 noiembrie 1927, M.B. poate promova o acţiune în constatarea nulităţii dispoziţiilor pe care le-a emis.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că autorul apelanţilor nu mai era proprietar al terenurilor după anul 1928, imobilele ce au constituit aport în natură la Societatea C., aşa cum se regăsesc în actul constitutiv, fiind preluate de B.S.R.
S-a apreciat că nu are relevanţă dacă B.S.R. mai era sau nu proprietara imobilului la momentul adjudecării de către M.F.P., esenţială în rezolvarea cauzei fiind împrejurarea că la momentul preluării imobilului, în perioada de incidenţă a Legii nr. 1072001, autorul pârâţilor nu mai era proprietar, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâţii I.P. şi I.V. , criticând-o ca nelegală întrucât nu s-a avut în vedere că, la data de 13 august 1948, când toate activele B.S.R. au fost adjudecate de M.F.P., bunurile aparţinând Fabricii C., inclusiv terenurile în suprafaţă de 20130 m.p. şi 18350 m.p. nu erau în patrimoniul acestei instituţii financiare.
S-a invocat, totodată, faptul că aplicarea normelor metodologice ale Legii nr. 10/2001 se face prin raportare la regimul juridic al terenului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată la care aceste terenuri se aflau în domeniul privat al M.B.
În acest context, recurenţii au susţinut că nu are relevantă în cauză faptul că anterior terenurile au constituit garanţie imobiliară la B.S.R., intimata nedovedindu-şi titlul în nicio fază procesuală.
În recurs, în raport de dispoziţiile art. 167 alin. (1) şi art. 305 C. proc. civ., s-a încuviinţat recurenţilor proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosar copii ale registrelor comunicate de M.F.P., precum şi adrese ale B.N.R.
Examinând criticile invocate de recurenţii pârâţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia acestea i se circumscriu în parte, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Principala critică invocată de recurenţi a vizat modul de soluţionare a fondului litigiului, respectiv considerarea eronată ca fiind lipsită de relevanţă a împrejurării că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenurile în discuţie, restituite prin dispoziţiile a căror nulitate s-a solicitat să se constate, se aflau în domeniul privat al M.B.
Critica este nefondată, în condiţiile în care s-a reţinut corect că după adjudecarea imobilelor în discuţie de către B.S.R. prin Ordonanţa nr. 6901 din 5 noiembrie 1927 şi preluarea acestora prin procesul verbal din 10 august 1928, autorul recurenţilor şi-a pierdut dreptul de proprietate, ulterior terenurile nerevenind în patrimoniul său.
Ca atare, s-a considerat în mod legal că, raportat la situaţia de fapt expusă, nu erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care este incidenţă doar imobilelor preluate abuziv, în perioada martie 1945 - decembrie 1989, fiind apreciată corect ca lipsită de relevanţă împrejurarea ulterioară a adjudecării activelor B.S.R. către M.F.P.
Ceea ce este relevant şi atrage nulitatea dispoziţiilor emise de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 este încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, având în vedere că, în perioada de referinţă a legii speciale, autorul pârâţilor nu mai era proprietar.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în faza procesuală a recursului, respectiv din adresa nr. C 452 din 13 august 2012 a A.N. şi din adresa B.N.R. nr. 3647 din 29 aprilie 2009, prin ordonanţa de adjudecare nr. 6091 din 5 noiembrie 1927 bunurile constituite ca aport în natură la Societatea Anonimă C. au fost adjudecate de B.R.S. în executarea unor contracte de credit garantate prin ipoteci, această bancă fiind lichidată în conformitate cu prevederile Decretului nr. 197/1948 (M. Of. nr. 186/13.06.1948). Activele B.S.R. au fost adjudecate de M.F.P. prin Ordinul de adjudecare nr. 425 din 21 martie 1951 a Tribunalului Ilfov, secţia I civilă şi comercială.
Prin urmare, nu s-a dovedit că bunurile ar fi revenit în patrimoniul autorului recurenţilor în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 pentru a se putea susţine că ar fi fost preluate de la acesta şi, prin urmare, că moştenitorii ar fi îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii, în baza legii speciale.
În acest context, este irelevant faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 bunurile s-ar fi aflat în domeniul privat al M.B. şi ar fi fost astfel susceptibile de restituire în natură, ceea ce s-a contestat fiind calitatea de persoană îndreptăţită a pârâţilor şi nu calitatea de deţinător a M.B., indiferent de titlu. în consecinţă s-a apreciat corect că dispoziţiile contestate sunt nule absolut fiind emise cu încălcarea unor dispoziţii imperative ale Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâţilor este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâţii I.P. şi I.V. împotriva deciziei nr. 259/ A din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 februarie
| ← ICCJ. Decizia nr. 451/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 428/2013. Civil. Suspendare provizorie a... → |
|---|
