ICCJ. Decizia nr. 4501/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE 0E CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4501/2013
Dosar nr. 29077/3/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată ia data de 7 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta-pârâtă SC C. SRL - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de autor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele H.M., H.D., S.B. şi S.M., să se constate apartenenţa drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către societatea reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
În motivarea acţiunii civile, reclamanta-pârâtă a arătat că, în urma solicitării sale către Camera Notarilor Publici, a fost emis certificatul nr. N1. din 23 februarie 2006, din care rezultă că pentru perioada cuprinsă între anii 1953-2006 nu a fost înregistrată deschiderea procedurii succesorale după defunctul M.S.
Prin cererea reconvenţională formulată, pârâtele-reclamante H.M., S.M. şi S.B. au solicitat să se constate că durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor cu privire la opera antumă a lui M.S., cu excepţia operei „Jurnal" a expirat, constatarea faptului că reclamanta-pârâtă nu are dreptul de reprezentare a autorului şi de exercitare a drepturilor patrimoniale rezultate din drepturile de autor cu privire la întreaga operă antumă şi postumă a autorului, precum şi constatarea faptului că sunt titularele drepturilor de autor ale operei literare „Jurnal", a autorului M.S., pe perioada 1 ianuarie 1997 - 1 ianuarie 2022.
Prin sentinţa nr. 986 din data de 25 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a IIl-a civilă, a fost respinsa, ca neîntemeiată, acţiunea principală formulată de reclamanta SC C. SRL - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor privind constatarea drepturilor de autor de pe urma defunctului M.S. şi admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtele-reclamante H.M. S.M. şi S.B.
S-a constatat că durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor, cu privire la opera antumă a autorului M.S. a expirat, că reclamanta nu are dreptul de reprezentare şi de exercitare a drepturilor patrimoniale ale acestuia, aferente întregii opere antume şi postume, respingându-se şi ultimul capăt al cererii reconvenţionale referitoare la opera „Jurnalul".
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantei cum că pârâtele nu au vocaţie succesorală la moştenirea autorului M.S. este dovedită cu certificatul de moştenitor nr. 485 din 12 martie 1954 depus de acestea la dosarul cauzei din care rezultă că drepturile de autor în discuţie au fost transmise conform succesiunii legale şi dispoziţiilor legii în vigoare la data respectivă către fratele său, B.A.S.
După 2 ani de la data întocmirii certificatului de moştenitor, prin apariţia şi intrarea în vigoare a decretului nr. 321/1956 privind dreptul de autor, s-au introdus dispoziţii diferite, în funcţie de clasele de moştenitori, privind durata pentru care se transmiteau pe cale succesorală drepturile patrimoniale de autor.
Astfel, drepturile patrimoniale de autor transmise fratelui autorului, B.A.S. Conform noii legi, au continuat, fără depăşirea termenul de 15 ani prevăzut în decret, socotit de la intrării în vigoare a acestuia, respectiv 27 iunie 1956, urmând ca la data de 27 iunie 1971 să se împlinească termenul, după această dată nemaiputând fi posibilă transmiterea prin moştenire.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a constatat că a expirat protecţia asupra operelor autorului M.S., acestea intrând în domeniul public, fapt necontestat de pârâţi, efectul juridic al căderii în domeniul public ai operelor constând în faptul că orice persoană poate exploata sau utiliza operele respective, cu respectarea drepturilor morale ale autorului.
Cu privire la susţinerea reclamantei-pârâte conform căreia aceasta beneficiază de drepturile de autor ale scriitorului M.S., în temeiul dispoziţiilor aii. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, în forma nemodificată, instanţa de fond a apreciat că s-a strecurat o greşeală în textul Legii din 1996, care a fost reparată prin modificarea adusă de Legea nr. 285/2004 prin care s-a dat textului actuala formă corectă, raportat la care nu se putea ca o dată legiuitorul să dorească să reînvie protecţia pentru operele căzute în domeniul public, iar cu ocazia modificării legii să revină şi să prelungească durata doar pentru operele care nu au fost cuprinse în domeniul public.
Această concluzie care se desprinde din cele menţionate este aceea că operele antume ale scriitorului M.S. au fost integrate în domeniul public în anul 1972 şi nu au fost niciodată resuscitate, aşa după cum susţine reclamanta, rămânând în domeniul public, astfel că aceasta nu se poate prevala de niciun fel de prevedere legală pentru a beneficia de drepturile de autor de pe urma scriitorului.
Asupra primelor două capete ale cererii reconvenţionale, Tribunalul a constatat că obiectul acestora coincide cu obiectul acţiunii reclamantei.
În ceea ce priveşte ultimul capăt al cererii reconvenţionale, prin care se solicită instanţei să constate că pârâtele H.M., S.M. şi S.B. sunt titulare ale drepturilor patrimoniale de autor asupra operei literare „Jurnal" a autorului M.S., pe perioada 1 ianuarie 1997 - 1 ianuarie 2022, inslanţa de fond a constatat, în primul rând, că acestea sunt moştenitoarele lui B.A.S., fratele scriitorului, care a moştenit întreaga masă succesorală de la fratele său, conform certificatului de moştenitor nr. M1.
Tribunalul a constatat că pârâtele au tăcut dovada că fratele autorului, B.A.S. a dobândit cetăţenia franceză, prin decretul din 19 august 1970, acesta decedând în Franţa, în anul 1990, iar conform legii franceze pârâtele S.B., în calitate de soţie şi M.S., în calitate de fiică, l-au moştenit pe acesta, prin actele emise la data de 25 octombrie 1990 şi la data de 21 februarie 1990, masa succesorală conţinând, printre altele şi drepturi de autor.
Întrucât durata de protecţie a drepturilor de autor pentru opera autorului M.S. expirase deja în 1972, pârâtele-reclamante nu aveau cum să moştenească şi drepturile de autor transmise lui B.A.S. în anul 1954, acestea dobândind altfel de bunuri pe cale succesorală.
Rezultă că, în ceea ce priveşte drepturile de autor, niciuna dintre pârâtele-reclamante din cauză nu se poale pretinde moştenitoarea autorului M.S.
Instanţa de fond a mai constatat că simplul fapt ui deţinerii manuscrisului operei autorului M.S., în calitatea lor de proprietare ale acestuia şi apoi încheierea unui contract cu fundaţia din Statele Unite ale Americii de către pârâtele-reclamante nu echivalează cu aducerea ia cunoştinţa publicului a operei, in sensul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Aducerea la cunoştinţa publicului, în sensul legii, prin editare, s-a realizat de către Editura H., aşa încât aceasta beneficiază de drepturile de autor pentru această operă, până în anul 2021. În speţă, aducerea la cunoştinţa publicului s-a realizat în mod legal, prin luarea consimţământului deţinătorilor manuscrisului, în urma încheierii unui contract, respectiv, iniţial între pârâtele-reclamante şi Fundaţia din SUA, care la rândul ei a încheiat contract cu Editura H. Menţionarea faptului câ se cesionează drepturi de autor prin respectivele contracte nu a fost considerat a fi relevant de instanţa de fond, întrucât s-au cesionat drepturi care nu existau la data încheierii acestora, drepturile de autor născându-se în persoana editurii H. abia odată cu apariţia lucrării, sub forma ediţiei din 1996.
Prin decizia nr. 16 A din data de 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat ca fiind perimat apelul formulat de reciamanta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 986 din data de 25 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Ill-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat câ, întrucât judecata în apel a fost suspendată la data 17 noiembrie 2011, termenul de perimare a început să curgă de la această dată, urmând să se împlinească, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., la data de 17 noiembrie 2012.
Cu privire la cererea de repunere pe rol formulată de apelanta-reclamantă la data de 1 noiembrie 2011, anterior împlinirii termenului de perimare, instanţa a analizat dacă aceasta are efectul de a întrerupe cursul termenului de perimare, având în vedere că, de principiu, cererea de repunere pe rol reprezintă unul dintre actele de procedură la care face referire art. 249 C. proc. civ.
Raportat la această împrejurare, instanţa a constatat că cererea de repunere pe rol formulată de apelanta-reclamanta la data de 1 noiembrie 2012, nu poate produce efectul prevăzut de art. 249 C. proc. civ. şi anume acela de a întrerupe termenul de perimare, deoarece actul de procedură efectuat de partea care justifică un interes, trebuie să fie făcut „în vederea judecării procesului".
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclarnanta-pârâtă SC C. SRL Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, criticând-o pentru nelegalitate, motivat de faptul că instanţa anterioară a constatat, în mod greşit, perimarea apelului formulat în cauză, deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta susţine că prin cererea de repunere pe rol a cauzei a procedat la reluarea judecării acesteia, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., perimarea fiind întreruptă prin împlinirea actului de procedură anterior termenului de 1 an de la data suspendării.
Mai susţine că, în mod greşit, instanţa de apel nu a ţinut cont de înscrisul depus, respectiv decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 emisă de Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, care a împiedicat-o să stăruie în judecarea prezentei cauze, care are legătură cu activitatea şi funcţionarea sa.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Suspendarea judecăţii are ca efect stoparea cursului soluţionării unei cauze, ca urmare a apariţiei unei împrejurări care poate avea sau nu legătură cu voinţa părţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa va suspenda judecata dacă niciuna dintre părţi nu se înlaţişează la strigarea pricinii.
Conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
În speţă, judecarea cauzei a fost suspendată de instanţa de apel prin încheierea din data de 17 noiembrie 2011, urmare a constatării incidenţei dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Deşi recurenta-pârâtă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, instanţa de apel a dispus respingerea acestei solicitări şi menţinerea măsurii suspendării judecăţii, având în vedere că, la termenul acordat pentru discutarea cererii, recurenta-pârâtă nu a fost prezentă şi nici nu a solicitat judecarea pricinii şi în lipsa părţilor.
În cauză, se constată că, întrucât judecata în ape! a fost suspendată la data 17 noiembrie 2011, termenul de perimare a început să curgă de la această dată, împlinindu-se în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., la data de 17 noiembrie 2011
Cu privirea îa cererea du repunere pe rul, Înalta Curte că aceasta nu a avut efectul întreruperii cursului termenului de perimare, deoarece recurenta nu s-a prezentai în faţa instanţei pentru a o susţine şi nici nu a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa părţilor, astfel după cum deja s-a arătat.
Din această perspectivă, cererea de repunere pe rol nu a produs efectul prevăzut de dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. şi anume judecarea procesului.
În concluzie, întrucât perimarea reprezintă perimarea procedurală al cărei efect constă în stingerea activităţii judiciare ea urmare a rămânerii în nelucrare a litigiului, din vina părţii, timp de 1 an, se constată eă instanţa de apel a aplicat corect aceste dispoziţii legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC C. SRL - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor împotriva deciziei nr. 16A din data de 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3951/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 690/2013. Civil → |
|---|
