ICCJ. Decizia nr. 4624/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4624/2013
Dosar nr. 3941/99/2011
Şedinţa din 21 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 23 ianuarie 2012, Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă a decis următoarele: a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii invocată de pârâţi cu privire la hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011 şi excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a I-a civilă a Tribunalului Iaşi, invocată de pârâţi cu privire la hotărârile nr. 37 din 11 februarie 2011 şi nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Judeţean Iaşi; a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei îndreptate împotriva hotărârilor nr. 37 din 11 februarie 2011 şi nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Judeţean Iaşi; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.G. şi D.E., D.C. şi D.R., în contradictoriu cu pârâţii Judeţul Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi; a anulat în parte Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 şi Hotărârea nr. 8 din 17 martie 2011 cu privire la cuantumul despăgubirilor; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 1141 m.p, situat în extravilan Iaşi, zona Aeroport, nr. cadastral 5286, suma de 188598 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Hotărârii nr. 38 din 11 februarie 2011 emisă de Consiliul Judeţean Iaşi; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 6800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu experţi şi onorariu avocat); a obligat pârâţii să plătească în contul Biroului local pentru expertize judiciare şi contabile din cadrul Tribunalului Iaşi, suma de 1600 lei, din care 1000 lei pentru expert M.A. şi 600 lei pentru expert A.E. (diferenţă onorarii expert neachitate).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Astfel cum s-a susţinut şi prin cererea de chemare în judecată şi prin precizările formulate ulterior, demersul judiciar al reclamanţilor vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de pârâţi urmare a exproprierii şi nu această procedură în sine.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia, sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun.
În raport de aceste dispoziţii, având în vedere că prin legile speciale nu este stabilită competenţa specială a secţiilor de contencios administrativ (competenţă pe care legiuitorul a prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), Tribunalul a apreciat că revine în competenţa Secţiei I civilă a Tribunalului Iaşi soluţionarea prezentului litigiu şi nu Secţiei a II-a civilă, considerente pentru care a respins excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Iaşi – Secţia a I-a civilă, invocată de pârâţi.
În ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii de faţă, prima instanţă a apreciat-o de asemenea neîntemeiată, argumentând că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferul dreptului de proprietate.
În speţă, sumele individuale aferente despăgubirilor pentru imobilele afectate de coridorul de expropriere, deci şi pentru imobilul proprietatea reclamanţilor, au fost aprobate prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 a Consiliului Judeţean Iaşi, comunicată reclamanţilor la 28 februarie 2011.
Prin urmare, dreptul reclamanţilor de a contesta cuantumul despăgubirii care a fost individualizat prin Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 s-a născut de la momentul comunicării acestui act, astfel că acţiunea de faţă, înregistrată ulterior momentului menţionat (08 martie 2011), nu poate fi considerată prematură prin raportare la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 şi art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Reţinând, în temeiul aceluiaşi text de lege şi al art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 cu referire la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, că expropriatul poate contesta cuantumul despăgubirii, acesta constituindu-l şi obiectul prezentei acţiuni, prima instanţă a apreciat neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii (invocată din oficiu) a contestaţiei îndreptate împotriva Hotărârilor nr. 37 şi 38 din 11 februarie 2011 emise de Consiliul Judeţean Iaşi.
Cu privire la fondul litigios, Tribunalul a reţinut că, prin Hotărârea nr. 217 din 28 iulie 2010 a Consiliului Judeţean Iaşi, s-a aprobat modificarea şi completarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea nr. 179 din 30 iunie 2010 a Consiliului Judeţean Iaşi în sensul aprobării demarării procedurilor de achiziţie publică a serviciilor de evaluare a terenurilor care urmează a fi expropriate pentru realizarea investiţiei „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”, proprietatea domnilor P.M.L., P.A., G.M., B.C., D.G., B.C., G.I. şi Z.I.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 01 aprilie 2003 la BNP K.N., D.G. căsătorit cu D.E. şi D.C. căsătorit cu D.R. (reclamanţii din prezenta cauză) au dobândit în proprietate, în cote de ½ fiecare, terenul cu suprafaţa de 5000 mp situat în extravilanul Municipiului Iaşi, zona Aeroport, cu nr. cadastral provizoriu 5286, amplasat în cvartalul 115, parcela cu nr. topografic 1(4430/1).
În baza Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 188/2007 de aprobare a documentaţiei tehnico-economice Situaţie de fezabilitate „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi” întocmit de S.C. SRL Bucureşti, actualizat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 248/2008 a H.C.J. nr. 334 din 31 octombrie 2008, prin care s-a declarat de utilitate publică de interes local lucrarea „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”, a H.C.J. nr. 284/2008 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”, a fost emisă de către Consiliul Judeţean Iaşi, Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 privind continuarea procedurilor de expropriere în vederea realizării lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”.
Prin această hotărâre s-a aprobat continuarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi” (art. 1), s-au aprobat rapoartele de evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12 pentru stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor privaţi, persoane fizice şi juridice, ale căror proprietăţi sunt afectate de expropriere (art. 2), s-au aprobat sumele individuale aferente despăgubirilor ce urmează a fi acordate proprietarilor conform rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 2 (art. 3).
Potrivit raportului de evaluare pentru activul – teren liber, situat în extravilanul Iaşi – Zona Aeroport Iaşi, anexă la H.C.J. nr. 37 din 11 februarie 2011, suprafaţa de 1281 mp din proprietatea D. ce urma a fi inclusă în coridorul de expropriere a fost evaluată la 19.081 RON (4484 euro).
Prin H.C.J. nr. 38 din 11 februarie 2011 privind emiterea titlului de expropriere a proprietarilor privaţi persoane fizice şi juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi” s-a aprobat exproprierea bunurilor imobile ale proprietarilor privaţi persoane fizice şi juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”.
Această hotărâre nu cuprinde nicio dispoziţie relativă la cuantumul despăgubirilor stabilite prin expropriere, aspect ce este contestat de reclamanţi în litigiul de faţă, astfel încât contestaţia îndreptată împotriva acestei hotărâri se impune a fi respinsă.
Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 8 din 17 martie 2011, s-a constatat că D.G., D.E., D.C. şi D.R., proprietari ai terenului în suprafaţă de 1281 mp inclus în culoarul de exproprieri nu au fost de acord cu despăgubirile în cuantum de 19.081 lei ce s-a dispus a fi consemnată într-un cont deschis la Trezoreria Iaşi.
Hotărârile nr. 37 şi 38 din 11 februarie 2011 ale Consiliului Judeţean Iaşi au fost modificate prin Hotărârea nr. 202 din 27 iulie 2011, prin care s-a diminuat cuantumul despăgubirilor calculate în favoarea familiilor D. cu suma de 2085 lei, reţinându-se că suprafaţa efectiv expropriată de la acestea este de 1141 mp.
Potrivit art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011, în situaţia în care persoana îndreptăţită nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor, comisia face menţiune despre această situaţie în procesul-verbal arătând că persoana îndreptăţită este în drept să se adreseze instanţei de judecată, în condiţiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea despăgubirilor, experţii precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Comisia de experţi constituită în cauză conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 (compusă din expert A.E. – desemnat de instanţă, expert C.D.C. – solicitat de reclamanţi şi expert M.A. – solicitat de pârâţi), a stabilit în unanimitate că valoarea de piaţă a terenului este de 163,40 lei lei/mp (38 euro/mp), că valoarea gardului ce se impune a fi refăcut în urma exproprierii unei suprafeţe din terenul proprietatea reclamanţilor este de 58 lei/mp (lungimea gardului fiind de 101,24 ml), că prejudiciul cauzat prin nefolosirea terenului este de 3620,70 lei şi că prejudiciul produs în urma desfiinţării plantaţiei de pomi fructiferi este de 1014,20 lei.
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială” defineşte preţul de piaţă, cel mai probabil la o anumită dată, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă pe piaţa concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Expertiza efectuată în cauză a stabilit că valoarea de piaţă a terenului este de 163,40 lei lei/m.p., prin urmare, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 1141 m.p. expropriată este de 186.439,4 lei. Aceasta este una din componentele despăgubirii reglementată de art. 26 ale Legii nr. 33/1994, respectiv valoarea de circulaţie a terenului. În condiţiile în care despăgubirea se raportează la acest element (care presupune că terenul a ieşit definitiv din patrimoniul proprietarului printr-o vânzare obişnuită), nu se justifică includerea în această despăgubire a lipsei de folosinţă a terenului şi nici a valorii plantaţiei de pomi fructiferi întrucât la stabilirea valorii de circulaţie a terenului s-au avut în vedere toate caracteristicile acestuia, inclusiv categoria de folosinţă şi culturile existente pe acesta. Prin urmare, a doua componentă a despăgubirii, prejudiciul produs prin expropriere nu poate viza decât prejudiciul produs prin necesitatea refacerii limitelor exterioare ale suprafeţei rămase în proprietate, respectiv pentru refacerea gardului. În acest sens, expertiza a stabilit că se impune refacerea gardului pe o lungime de 101,24 m.l., valoarea fiind de 58 lei/m.p. Ca atare, prejudiciul produs prin expropriere este de 2158,70 lei reprezentând cheltuielile necesare refacerii gardului. Aşadar, despăgubirea cuvenită reclamanţilor se compune din această sumă şi din valoarea de circulaţie de suprafeţei de 1141 mp expropriată - 186439,4 lei - în total 188598 lei.
În baza art. 274 C. proc. civ., Tribunalul a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 6800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii expert şi onorariu avocat). Reţinând că pârâţii nu au făcut dovada achitării diferenţelor de onorarii expert pentru experţii M. (1000 lei) şi A. (600 lei) la care au fost îndatoraţi de instanţă, s-a dispus obligarea lor în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Judeţul Iaşi, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Consiliul Judeţean Iaşi.
Prin decizia nr. 148 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, Secţia Civilă a admis apelul, a anulat în parte Hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 dată de Consiliul Judeţean Iaşi cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor D.G., D.E., D.C. şi D.R., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimaţi.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prima instanţă a soluţionat corect excepţia de necompetenţă materială funcţională, stabilind, printr-o interpretare şi aplicare judicioase a dispoziţiilor legale incidente, competenţa de atribuţiune pentru instanţa civilă (Secţia I civilă a Tribunalului Iaşi), iar nu pentru instanţa de contencios administrativ (Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi).
Astfel, obiectul dedus judecăţii vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate pentru imobilul teren expropriat, care în opinia reclamanţilor-intimaţi are un caracter vădit derizoriu şi neechitabil.
Este adevărat că instituţia juridică a exproprierii are un caracter complex, cuprinzând atât norme juridice de drept public, cât şi norme juridice de drept privat, statuate în art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, art. 481 C. civ., Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional judeţean şi local şi Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 53/2011, putând fi definită ca un act de putere publică prin care se realizează dobândirea forţată a proprietăţilor private asupra imobilelor necesare executării lucrărilor de utilitate publică, în schimbul unei despăgubiri.
Ţinând seama de etapele legale pe care le parcurge procedura exproprierii, respectiv declararea utilităţii publice, măsurile pregătitoare exproprierii (etapa administrativă), precum şi exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor (etapa judiciară), Curtea a remarcat faptul că, în absenţa înţelegerii părţilor, stabilirea despăgubirilor este supusă normelor de procedură civilă specială care reglementează această din urmă etapă (judiciară) completate cu normele procesuale civile de drept comun.
Prin urmare, în mod legal a apreciat prima instanţă că au relevanţă normele înscrise în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 potrivit cu care „cererile adresate instanţelor judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul român sau cu unităţile administrativ – teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia (…) sunt de competenţa instanţelor de drept comun”, norme care se coroborează cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 care reglementează competenţa materială a tribunalului pentru etapa judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor.
Este de subliniat că textele indicate nu fac vreo menţiune despre instanţa de contencios administrativ la care, ori de câte ori a dorit să se refere, legiuitorul a făcut-o în mod expres (cum este şi cazul art. 20 din Legea nr. 33/1994 care reglementează procedura de contestare pentru etapa administrativă a măsurilor premergătoare exproprierii) ci, dimpotrivă, normele de procedură civilă specială fac trimitere la competenţa materială a „tribunalului” ca „instanţă de drept comun”, în acord cu normele de competenţă materială ale art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. care alcătuiesc procedura civilă de drept comun şi care exclud, prin urmare, competenţa materială funcţională a secţiei de contencios administrativ din cadrul tribunalului, în prezenta cauză care vizează cuantumul despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat.
Textele legale evocate de către apelanţi nu fac nicio referire la instanţa de contencios administrativ care, fiind o instanţă de excepţie, trebuie prevăzută printr-o normă specială, derogatorie în privinţa competenţei.
Cât priveşte soluţia de respingere a excepţiei prematurităţii, Curtea a apreciat că sunt de asemenea nefondate criticile apelanţilor. Tocmai ţinând seama de etapele procedurii exproprierii parcurse în speţă şi de împrejurarea că reclamanţilor le-a fost comunicat cuantumul despăgubirilor aprobate, Tribunalul a argumentat judicios existenţa interesului născut şi actual care a impus respingerea excepţiei invocate.
Analizând criticile aduse sentinţei pe fond, în limitele de devoluţiune fixate prin cererea de apel, Curtea a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel referitor la neaplicarea diminuării cu 20% a valorii terenului expropriat, din cauza situării într-o zonă expusă la riscuri tehnologice (zona de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi), în sensul prevederilor art. 11 din H.G. nr. 525/1996.
Criticile apelanţilor se referă doar la una din cele două componente legale ale despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv valoarea reală (de circulaţie) a terenului.
Această valoare reală a terenului (de 186.439,4 lei pentru suprafaţa de 1141 mp), stabilită de către comisia de experţi în procedura reglementată de art. 25 şi urm. din Legea nr. 33/1994 şi care nu ia în calcul coeficientul de diminuare evocat de apelanţi (-20% pentru situare într-o zonă expusă la riscuri tehnologice), satisface întocmai exigenţele unei „ drepte şi prealabile” despăgubiri pe care o impun atât legea fundamentală cât şi legea specială în materia exproprierii.
Astfel, despăgubirea nu poate privi decât valoarea de piaţă de la momentul realizării procedurii de expropriere a imobilelor incluse în coridorul de expropriere, fiind în mod evident un efect juridic imediat al exproprierii în planul raporturilor obligaţionale dintre expropriator şi expropriat, iar nicidecum valoarea de la un moment ulterior, cum ar fi cel al executării lucrării de utilitate publică (în cazul de faţă „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi” care ar atrage situarea terenului expropriat în zona de extindere a aeroportului, considerată de apelanţi „zona expusă la riscuri tehnologice”). Doar în acest fel poate fi asigurată garanţia unei soluţii în egală măsură legală şi echitabilă ambelor părţi cu interese divergente aflate în procedura de expropriere.
Nefondate s-au considerat a fi şi criticile apelanţilor referitoare la neobservarea de către instanţa de fond a efectelor hotărârii nr. 202 din 27 iulie 2011 prin care au fost modificate şi completate hotărârile nr. 37 şi 38 din 11 februarie 2011. Contrar susţinerilor apelanţilor, instanţa fondului a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor câtimea de 1141 mp rezultată din corecţia adusă întinderii terenului expropriat, prin hotărârea evocată.
Cât priveşte însă motivul ultim de apel, referitor la pronunţarea plus petita, Curtea a reţinut că, într-adevăr, depăşindu-şi limitele investirii şi nesocotind prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. potrivit cu care, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, instanţa de fond a anulat în parte hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011 cu privire la cuantumul despăgubirilor, fără nicio particularizare, în condiţiile în care actul se referea la sumele individuale aferente despăgubirilor acordate proprietarilor conform rapoartelor de evaluare prevăzute în anexele nr. 2-12, dintre care un număr de 10 se referă la terţi proprietari.
Prin urmare, reţinând că doar sub acest aspect prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile legale relevante, Curtea, în baza art. 296 teza a II-a C. proc. civ., a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a anulat în parte hotărârea nr. 37 din 11 februarie 2011, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate numai reclamanţilor, păstrând toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin acestei soluţii.
Întrucât apelanţii nu sunt în culpă procesuală, în sensul art. 274 C. proc. civ., cererea intimaţilor privind plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de pârâţii Judeţul Iaşi, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Consiliul Judeţean Iaşi, care au formulat următoarele critici:
Un prim motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizează soluţia dată excepţiei materiale funcţionale a secţiei civile.
Reiterând criticile aduse soluţiei de respingere a excepţiei necompetenţei funcţionale a Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi, recurenţii susţin că instanţele de fond au ignorat atât prevederile art. 4, 5, 31 şi 32 din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 53/2011, cât şi faptul că hotărârile Consiliului Judeţean Iaşi a căror legalitate este contestată în proces sunt acte administrative emise în regim de putere publică, în scopul realizării lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, supuse cadrului procesual stabilit de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Un alt motiv de recurs vizează soluţia dată fondului litigios, recurenţii susţinând că instanţele de fond au ignorat faptul că terenul expropriat prezintă un caracter special, întrucât este amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi, neavând o utilitate obişnuită.
Astfel, susţin că aeroporturile sunt considerate „ zone expuse la riscuri tehnologice” în sensul prevederilor art. 11 din H.G. nr. 525/1996, astfel că terenul evaluat nu poate fi utilizat fără oprelişti la realizarea unor noi construcţii, cu orice destinaţie, ci, dimpotrivă, există restricţii serioase în folosirea lui ca teren de construcţii.
Astfel, motivat de situarea terenului în zona de extindere a Aeroportului Internaţional Iaşi, trebuia reţinută de către prima instanţă o depreciere a valorii cu -20%, potrivit Buletinului de Expertiză tehnică nr. 97/martie 2006, tocmai pentru stabilirea unei drepte despăgubiri atât pentru proprietarul expropriat cât si pentru cei care plătesc preţul exproprierii.
Recurenţii susţin că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză omologat de către instanţa de fond, a avut în vedere preţurile de tranzacţionare din 3 contracte, însă pentru terenuri situate în intravilanul municipiului Iaşi, terenul supus exproprierii fiind situat în extravilan.
Recurenţii susţin că experţii aveau obligaţia de a face verificări la agenţii imobiliare, notari, publicaţii de specialitate pentru a le comunica preţurile de tranzacţionare prevăzute în acte autentice de vânzare-cumpărare şi numai în măsura în care informaţiile culese indicau neîncheierea unor astfel de contracte, puteau apela la alte criterii în stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Aşa fiind, raportul de expertiză efectuat în cauză nu corespunde exigenţelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sub aspectul modalităţii de evaluare a terenului expropriat şi, prin urmare, nu se justifica a fi valorificate concluziile acestui raport.
Intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 3011 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că susţinerile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
În primul rând, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii – reclamanţi prin întâmpinare nu poate fi primită, întrucât toate criticile formulate se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat.
Aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, demersul judiciar al reclamanţilor vizează cuantumul despăgubirilor stabilite de pârâţi ca urmare a exproprierii şi nu această procedură în sine.
Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede că cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia, sunt de competenţa instanţelor de drept comun, iar art. 21 din Legea nr. 33/1994 reglementează competenţa materială a tribunalului pentru etapa judiciară care vizează exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor.
Aşa fiind, în raport de aceste dispoziţii, având în vedere că prin legile speciale nu este stabilită competenţa specială a secţiilor de contencios administrativ (competenţă pe care legiuitorul a prevăzut-o expres atunci când a fost cazul), soluţia instanţelor de fond apare legală, iar critica recurenţilor sub acest aspect este nefondată.
În ce priveşte însă criticile formulate cu privire la fondul litigiului, acestea sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, ca persoane expropriate, în baza Legii nr. 33/1994.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
„La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, „luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”.
Se constată astfel că textul de lege stabileşte atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”.
Cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată sunt, în primul rând, preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Este fondată critica recurenţilor privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ţine seama de criteriul „preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele”, prevăzut de acelaşi text legal.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Or, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanţă pe baza unui raport de expertiză din care rezultă că experţii au avut în vedere 3 oferte de vânzare „localizate în aceeaşi zonă, mai aproape de municipiul Iaşi (intravilan)” (pct. 2.2.1 expertiză, fila 128, dosar fond).
Se constată astfel că, la întocmirea raportului de expertiză în faza judecăţii în fond, nu au fost verificate şi identificate nici un fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.
Din cuprinsul acestei lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparaţiei directe pornind de la analiza preţurilor de ofertare din publicaţii de specialitate şi de pe internet, iar nu a preţurilor din tranzacţiile încheiate în zonă.
Experţii aveau obligaţia de a face verificări cu privire la preţurile terenurilor ce rezultau din tranzacţiile încheiate în zonă, la agenţii imobiliare, notari, publicaţii de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii.
Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Expertiza însuşită de instanţele anterioare nu este, însă, însoţită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absenţa acestei dovezi ataşate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
În lipsa verificării, de către instanţă, a existenţei sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel, în mod greşit, aceasta şi-a însuşit valoarea stabilită prin expertiza efectuată în faţa instanţei de fond, pentru terenul în litigiu, în afara criteriului menţionat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunţată cu încălcarea textului de lege menţionat.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, urmează ca instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor în raport de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanţă în legătură cu existenţa unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.
De asemenea, cum s-a subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili şi eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere.
În rejudecare, instanţa va analiza şi celelalte critici formulate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Judeţul Iaşi, prin preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi împotriva deciziei civile nr. 148 din 26 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia Civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4855/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3857/2013. Civil → |
|---|
