ICCJ. Decizia nr. 4636/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4636/2013
Dosar nr. 4450/105/2011
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, secţia civilă, reclamanta SC V.R. SRL a chemat în judecată pe pârâtul C.D.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare autentic pentru imobilele descrise în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare certificată din 05 noiembrie 2009 iar în cazul refuzului pârâtului să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la următoarele imobile: cota indiviză de 1/5 din terenurile în suprafaţă totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, jud. Prahova, descrise în Titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007; cota indiviză de 1/5 din terenul agricol de 50.000 mp, situat în com. Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova descris în certificatul de moştenitor din 07 septembrie 1992; cota indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, din terenul de 7.000 mp livadă, situat în Băicoi, din terenul de 1.500 mp, situat în Băicoi, livadă; cota de 1/3 din construcţiile amplasate pe terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, imobile descrise în certificatul de moştenitor din 1992, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a inadmisibilităţii acţiunii, precum şi o cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute contractului de cesiune de creanţă din 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 2959 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de către pârât, admiţând totodată excepţia netimbrării cererii reconvenţionale cu consecinţa anulării cererii reconvenţionale, ca netimbrată. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă acţiunea şi a fost obligat pârâtul să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare autentic pentru imobilele descrise în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare certificată din 05 noiembrie 2009, iar în cazul refuzului pârâtului prezenta sentinţă ţine loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la următoarele imobile: cota indiviză de 1/5 din terenurile în suprafaţă totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, jud. Prahova, descrise în Titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007; cota indiviză de 1/5 din terenul agricol de 50.000 mp, situat în com. Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova descris în certificatul de moştenitor din 07 septembrie 1992; cota indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, din terenul de 7.000 mp, livadă, situat în Băicoi, din terenul de 1.500 mp, situat în Băicoi, livadă; cota de 1/3 din construcţiile amplasate pe terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, imobile descrise în certificatul de moştenitor din 1992. Totodată, a fost obligat pârâtul la 41.875,23 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin contractul cadru de garanţie din 05 noiembrie 2009, SC V. KFT Ungaria a acceptat garantarea de către pârât, de către numiţii C.M., SC A.R. SRL, SC A.E. SRL a creditului acordat SC A.R. SRL, în valoare totală de 305.084,98 euro plus dobânzi, penalităţi de întârziere, ocazie cu care pârâtul şi SC A.R. SRL şi-au asumat obligaţia să garanteze acest împrumut prin intermediul unei scrisori de garanţie bancară pentru suma de 100.000 euro, precum şi cu imobilele în litigiu, constând în cota indiviză de 1/5 din terenurile în suprafaţă totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, cota indiviză de 1/5 din terenul de 50.000 mp, situat în com. Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova, cota indiviză de 1/3 din terenurile de 1.000 mp, 1.500 mp situate în Băicoi, jud. Prahova, din construcţiile existente la adresa sus-menţionată, din terenul de 7.000 mp, situat în Băicoi, motiv pentru care pârâtul avea obligaţia să restituie suma împrumutată la data de 31 decembrie 2010.
În baza promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 2009, pârâtul s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor sus-menţionate, în favoarea SC V. K.F.T. Ungaria, în schimbul sumei de 157.767 euro, sumă reprezentând o parte din datoria pe care o are SC A.R. SRL, faţă de SC V. KFT Ungaria, sumă garantată de către pârât şi această societate, contract în cuprinsul căruia părţile au stabilit de comun acord ca, în cazul în care pârâtul refuză plata integrală a sumei sus-menţionate, societatea respectivă să aibă dreptul să solicite pe cale judecătorească, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pârâtul asumându-şi obligaţia să achite sume respectivă până la data de 31 decembrie 2010.
Ulterior, potrivit notificării din data de 09 decembrie 2010, cesiunii de contract din data de 05 octombrie 2010, încheierii de certificare din 23 mai 2011, SC V. KFT Ungaria a cesionat drepturile sale derivând din contractul cadru de garanţie, promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare nr. 12/2009 în favoarea reclamantei, în schimbul sumei de 157.767 euro, ocazie cu care reclamanta, împreună cu societatea cedentă i-a notificat pe pârât, pe numiţii C.M., SC A.R. SRL, SC A.E. SRL, privind cesiunea de creanţă a sumei de 305.084,98 euro plus dobânzi, penalităţi, a drepturilor derivând din promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare, fiind notificat pârâtul să se prezinte la data de 23 mai 2011, orele 12,00 la B.N.P. P.I.F. şi D.S.I. - Cluj Napoca, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în favoarea reclamantei, pentru imobilele care au făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 2009.
În conformitate cu certificatele de moştenitor din 07 septembrie 1992, din 28 februarie 2008, titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moştenitorilor defunctului Ş.P., respectiv a numiţilor Ş.P.P., Ş.I., Ş.E., M.A., și S.M. pentru terenurile în suprafaţă totală de 3,3823 ha situate în Băicoi, iar în urma decesului numitei Ş.E., intervenit la 04 august 1991 a rămas ca moştenitor legal pârâtul în calitate de fiu şi o masă succesorală compusă din următoarele imobile: cota indiviză de 1/5 din terenurile în suprafaţă totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, cota indiviză de 1/5 din terenurile în suprafaţă totală de 50.000 mp, situate în com. Ariceştii Rahtivani, cota indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp situat în Băicoi, cota de 1/3 din construcţiile amplasate pe acest teren, cota de 1/3 din terenul de 7.000 mp situat în Băicoi, din terenul de 1.500 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova.
A mai reţinut instanţa că dispoziţiile art. 1294-1295 C. civ. stipulează ca un contract de vânzare-cumpărare reprezintă acel contract in temeiul căruia o parte (vânzătorul) transmite dreptul de proprietate asupra unui bun imobil in favoarea celeilalte părţi (cumpărătorului) în schimbul obţinerii unei sume de bani cu titlu de preţ, transferul dreptului de proprietate realizându-se din momentul manifestării de voinţa a părţilor de a vinde si, respectiv de a cumpăra, indiferent daca preţul a fost plătit efectiv, iar imobilul a fost predat.
Totodată, dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ. prevăd că orice creditor are dreptul să pretindă debitorului său executarea întocmai a obligaţiei asumate de către acesta, în caz contrar, creditorul având dreptul la desdăunări din partea debitorului său, pentru executarea cu întârziere, executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligaţiei asumate de către acesta.
A reţinut tribunalul aşadar că, din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că iniţial, între SC V. KFT Ungaria şi pârât, a intervenit un contract cadru de garanţie din 05 noiembrie 2009, în temeiul căruia pârâtul alături de societatea pe care o deţine - SC A.R. SRL a garantat creditul contractat de această din urmă societate, de la SC V. KFT Ungaria în valoare totală de 305.084,98 euro plus dobânzi, penalităţi de întârziere, cu bunurile imobile pe care le deţinea în proprietate, constând în terenurile şi construcţiile în litigiu, dobândite în calitate de moştenitor legal al autoarei sale, Ş.E. prin certificatele de moştenitor din 1992, și din 2008, titlul de proprietate din 2007, ocazie cu care pârâtul şi-a asumat obligaţia conform promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 2009, să înstrăineze în favoarea SC V. KFT Ungaria imobilele sus-menţionate, în schimbul sumei de 157.767 euro, ce face parte din creditul în valoare totală de 305.084,98 euro, asumându-şi obligaţia să achite această datorie până la data de 31 decembrie 2010.
Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, SC V. KFT Ungaria a cesionat în favoarea reclamantei, creanţa pe care o avea faţă de pârât, de 305.084,98 euro, şi drepturile derivând din promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare din 2009, ocazie cu care a fost notificat pârâtul în ceea ce priveşte încheierea acestei cesiuni, la data de 05 octombrie 2010, fiind somat să se prezinte la un birou notarial la data de 23 mai 2011, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru terenurile în litigiu în favoarea reclamantei, ţinându-se seama de promisiunea de vânzare-cumpărare din 2009.
Ca atare, atât timp cât pârâtul şi-a asumat obligaţia să restituie, până la data de 31 decembrie 2010, o parte din creditul contractat în valoare totală de 305.084,98 euro, respectiv suma de 157.767 euro, în favoarea reclamantei, în calitate de cesionară a fostei creditoare care s-a subrogat în urma cesiunii de creanţă în drepturile acesteia din urmă, iar pârâtul a garantat creditul respectiv cu imobilele în litigiu, asumându-şi obligaţia ca în cazul neachitării sumei de 157.767 euro, la data de 31 decembrie 2010, să înstrăineze în contul acestei datorii, imobilele în litigiu, dobândite în calitate de moştenitor legal al defunctei Ş.E., înseamnă că în realitate reclamanta are dreptul să pretindă pârâtului să-şi execute o asemenea obligaţie, constând în încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilele în litigiu sau în caz de refuz să se pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, deoarece pârâtul nu şi-a îndeplinit la scadenţă obligaţia asumată în sarcina sa la data de 31 decembrie 2010 privind restituirea sumei datorate de 157.767 euro.
Apărările pârâtului, în sensul că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare din 2010, ar avea un caracter nelegal, fiind imposibil ca societatea străină cu care a încheiat această convenţie să dobândească terenuri în România şi că această convenţie ar avea un caracter ilicit, fiind încheiată cu nerespectarea normelor legale în materie, obligaţia nefiind născută în sarcina sa, au fost considerate neîntemeiate întrucât în realitate nu există nicio dispoziţie legală, în vigoare pe teritoriul României care să interzică persoanelor juridice străine, dobândirea unor terenuri în România, iar pârâtul la momentul încheierii convenţiei a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, manifestându-şi voinţa de a transfera în viitor, după data de 31 decembrie 2010, data scadenţei sumei de 157.767 euro, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, de a încheia în contul datoriei sale, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru terenurile în litigiu.
De altfel, nu a existat nicio dovadă la dosar care să ateste încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare din 2009, cu încălcarea normelor legale în materie, caracterul ilicit al acesteia, mai ales că terenurile, construcţiile ce au făcut obiectul acestei convenţii se află în circuitul civil, fiind în proprietatea exclusivă a pârâtului care deţine anumite cote indivize din imobilele în litigiu, conform certificatelor de moştenitor din 1992, și din 2008, titlului de proprietate din 2007, motiv pentru care acesta are dreptul să dispună de bunurile sale, în limitele cotelor pe care le deţine, prin acte de dispoziţie, în mod liber, neîngrădit, inclusiv în temeiul promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 2009.
De fapt, analizându-se conţinutul propriu-zis al promisiunii, al contractului de cesiune de creanţă a reieşit cu certitudine că pârâtul şi-a asumat obligaţia de a înstrăina dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în scopul stingerii unei părţi din datoria pe care o avea faţă de creditoarea sa iniţială, creditoare care la rândul său a cesionat drepturile sale de a pretinde pârâtului încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, derivând din promisiunea de vânzare-cumpărare din 2009, în favoarea reclamantei, cu respectarea normelor legale în materie, notificându-l pe pârât în ceea ce priveşte cesiunea de creanţă.
Prin urmare, instanţa, având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de dispoziţiile art. 969, art. 1073 - 1077 C. civ., a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare autentic pentru imobilele descrise în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare certificată din 05 noiembrie 2009, iar în cazul refuzului pârâtului prezenta sentinţă ţinând loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la următoarele imobile: cota indiviză de 1/5 din terenurile în suprafaţă totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, jud. Prahova, descrise în Titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007; cota indiviză de 1/5 din terenul agricol de 50.000 mp, situat în com. Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova descris în certificatul de moştenitor din 07 septembrie 1992; cota indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, din terenul de 7.000 mp, livadă, situat în Băicoi, din terenul de 1.500 mp, situat în Băicoi, livadă; cota de 1/3 din construcţiile amplasate pe terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, imobile descrise în certificatul de moştenitor din 1992.
De asemenea, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a inadmisibilităţii acţiunii deoarece reclamanta are calitate procesuală activă, având dreptul să promoveze prezenta acţiune, datorită cesiunii de creanţă, efectuată în favoarea sa în ceea ce priveşte drepturile derivând din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 2009, în urma căreia s-a subrogat în drepturile fostei creditoare, iar în principiu, aceasta poate să formuleze pe cale judecătorească, prezenta acţiune în scopul recunoaşterii în favoarea sa a unor drepturi, constrângerii pârâtului de a-şi executa obligaţiile asumate prin promisiunea din 2009.
Totodată, instanţa, având în vedere că, pârâtul deşi a fost citat în scopul de a achita taxa judiciară de timbru de 10.963 lei şi un timbru judiciar de 5,00 lei, în raport de pretenţiile formulate prin cererea reconvenţională, acesta nu şi-a îndeplinit o asemenea obligaţie, motiv pentru care în baza art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, a admis excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi a anulat această cerere ca netimbrată, fiind respinse cererile de ajutor public şi de reexaminare, formulate de către pârât în ceea ce priveşte scutirea sa de la plata acestor taxe de timbru.
În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la 41.875,23 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxe de timbru şi onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C.D.I.
Prin Decizia nr. 15 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtul C.D.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Corespunzător pretenţiilor apelantului prin raportare la obiectul apelului şi a dispoziţiilor legale incidente acesta datora o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.481,5 lei şi timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
Cu privire la taxa judiciară de timbru, apelantul C.D.I. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata respectivei sume.
Prin încheierea din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 5.481,5 lei.
La data de 13 decembrie 2012 apelantul-pârât a formulat cerere de reexaminare a încheierii din 9 octombrie 2012, ce a fost soluţionată la data de 7 februarie 2013, în sensul respingerii acesteia.
Aşa fiind, apelantul a rămas obligat la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumurile precizate.
Or, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu art. 20 alin. (2) din acelaşi act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Prin art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ, se statuează că neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în acelaşi sens stipulându-se şi prin dispoziţiile art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Pe de altă parte, art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar, sancţionează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii.
Raportând aceste dispoziţii legale la speţa pendinte, Curtea a constatat că apelantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa de timbru şi timbru judiciar aferente căii de atac exercitate.
Astfel, prin încheierea din 31 ianuarie 2013 s-a dispus citarea apelantului-pârât cu menţiunea de a timbra apelul cu 5.481,5 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, în cazul respingerii cererii de reexaminare, sub sancţiunea anulării acestuia ca netimbrat, aşa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 81 dosar.
Apelantul nu a depus la dosar dovada achitării acestor taxe, ci a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, dat fiind că nu poate produce probe cu privire la modul de soluţionare al cererii de reexaminare întrucât respectiva încheierea nu i-a fost comunicată.
Or, Curtea nu a putut avea în vedere aceste susţineri de vreme ce potrivit dispoziţiilor art. 1085 alin. (3) C. proc. civ. încheierea prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare este irevocabilă, astfel că nu se comunică, acesta având obligaţia de a urmări modalitatea de soluţionare a dosarului constituit ca urmare a cererii sale de reexaminare, soluţia pronunţată fiind la îndemână şi prin verificarea portalului instanţei.
Aşadar atitudinea procesuală a apelantului a fost aceea de a refuza să se conformeze dispoziţiilor instanţei cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată, situaţie în care intervine sancţiunea prevăzută de reglementările mai sus invocate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.D.I.
În motivarea cererii sale, recurentul a susţinut că hotărârea este nelegală întrucât, ulterior soluţionării cererii de reexaminare (07 februarie 2013) instanţa trebuia să îi pună în vedere să achite taxa judiciară de timbru, astfel că s-a reţinut greşit că a fost legal citat, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru, pentru termenul când s-a soluţionat apelul, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Cuantumul taxelor de timbru este stabilit de aceeaşi Lege care, în art. 2, prevede că acţiunile şi cererile evaluabile în bani se taxează în raport cu valoarea pretinsă de titularul cererii.
Sancţiunea neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ şi constă în aceea că cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Din actele dosarului rezultă că pârâtul nu a timbrat anticipat apelul.
Drept urmare, pentru termenul de judecată din data de 2 octombrie 2012, i s-a pus în vedere să depună la dosar notă de timbraj aferentă motivelor de apel, precum şi dovada achitării taxei de timbru şi timbru judiciar, conform notei de timbraj, astfel cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7, dosar apel.
Pârâtul a depus la dosar nota de timbraj, din care rezultă că taxa judiciară de timbru, calculată potrivit pretenţiilor sale, este de 5481,5 lei.
La data de 2 octombrie 2012, apelantul - pârât C.D.I. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru (fila 11, dosar apel), ce a fost respinsă prin încheierea din 9 octombrie 2012.
Împotriva acestei încheieri, la data de 13 decembrie 2012 apelantul-pârât a formulat cerere de reexaminare, ce a fost soluţionată la data de 7 februarie 2013, în sensul respingerii acesteia.
Recurentul impută instanţei de apel faptul că, ulterior soluţionării cererii de reexaminare (07 februarie 2013) instanţa trebuia să îi pună în vedere să achite taxa judiciară de timbru, astfel că s-a reţinut greşit că a fost legal citat, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru, pentru termenul la care s-a soluţionat apelul.
Această susţinere nu poate fi primită întrucât contrazice înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Astfel, la termenul din 31 ianuarie 2013, instanţa a dispus amânarea cauzei la 28 februarie 2013, pentru ca „apelantul să facă dovezi privind modul de soluţionare a cererii de reexaminare şi, în caz de respingere a acesteia, să timbreze apelul cu 5.481,5 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea acestuia ca netimbrat”. Pârâtul a fost citat cu această menţiune, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru acel termen. (filele 81-82, dosar apel)
Aşa fiind, apelantul - pârât avea obligaţia ca, urmare respingerii cererii de reexaminare, să achite taxa judiciară de timbru pentru termenul din 28 februarie 2013, când instanţa a soluţionat apelul.
Înalta Curte constată că pârâtul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată şi, în consecinţă, în mod corect a făcut instanţa de apel aplicaţia dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 şi ale Normele de aplicare ale acestui act normativ, anulând apelul ca netimbrat.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul C.D.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.D.I. împotriva Deciziei civile nr. 15 din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4633/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4743/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
