ICCJ. Decizia nr. 4685/2013. Civil. Obligaţie de a face. Autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4685/2013

Dosar nr. 2515/1/2013

Şedinţa publică din 22 octombrie 2013

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

La data de 19 aprilie 2013, S.I.V. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., solicitând anularea Deciziei nr. 163/R din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, menţinerea Sentinţei civile nr. 1855 din 9 martie 2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă şi irevocabilă, pretins contrară celei dintâi, precum şi suspendarea executării deciziei a cărei anulare o solicită pe calea revizuirii, până la soluţionarea cererii de revizuire.

În motivarea în fapt a cererii sale, revizuenta a susţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 1855/2012, definitivă şi irevocabilă pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 4967/196/2010 s-a admis acţiunea formulată de aceasta, în calitate de reclamantă în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Brăila şi s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra unei construcţii situată la acelaşi imobil, la parter în suprafaţă de 13,32 mp şi la etaj, în suprafaţă de 14,43 mp edificată de revizuentă, fără a avea autorizaţie de construire - această hotărâre fiind contrară - Sentinţei civile nr. 437 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă şi irevocabilă, conform Deciziei nr. 163/R din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Brăila în contradictoriu cu S.I.V. şi s-a dispus desfiinţarea lucrărilor realizate de aceasta, în mod nelegal, la imobilul situat în Brăila, Str. R.S.C., în Dosarul nr. 5631/196/2011.

Revizuenta S.I.V. a mai solicitat, în temeiul art. 325 din C. proc. civ. şi suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se cere, această solicitare fiind respinsă, prin încheierea pronunţată la 11 iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru considerentele ce succed:

Revizuirea este reglementată de legiuitor, ca fiind o cale extraordinară de atac de retractare pusă la dispoziţia părţilor, strict pentru motive expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 322 din C. proc. civ., în cazul indicat de revizuentă, în speţă, fiind invocate prevederile art. 322 pct. 7 din cod, ce vizează contradictorialitatea de hotărâri.

Ca atare, revizuirea, în reglementarea acestui temei de drept poate fi solicitată numai dacă există hotărâri potrivnice în care este obligatoriu ca acestea să fi analizat fondul pricinii, deoarece, altfel, nu poate exista autoritatea de lucru judecat şi, implicit nu se poate vorbi despre hotărâri contradictorii.

Potrivit art. 322 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs se poate cere doar în situaţia în care aceasta evocă fondul cauzei, şi prin urmare, pot fi susceptibile de revizuire doar acele hotărâri date de instanţa de recurs, prin care a fost evocat fondul cauzei.

Prin prisma art. 312 alin. (4) din C. proc. civ., astfel de hotărâri date de instanţele de recurs, prin care se evocă fondul cauzei sunt acele hotărâri, decizii ale instanţelor de recurs, date ca urmare a rejudecării fondului, după casarea cu reţinere, deoarece numai într-o atare ipoteză, poate fi reanalizată situaţia de fapt, care poate fi schimbată, în raport cu cea reţinută anterior admiterii recursului, de către primele instanţe.

Or, în speţă, prin Decizia nr. 163/R din 19 martie 2013 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.I.V. împotriva Deciziei nr. 195 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Brăila.

Este evident că, în cazul dedus judecăţii, prin respingerea recursului ca efect al Deciziei nr. 163/R din 19 martie 2013, de către Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ipoteza descrisă mai sus nu este incidentă, întrucât decizia atacată prin prezenta cerere de revizuire nu a evocat fondul cauzei, nu a dispus o casare cu reţinere spre rejudecare pe fond a cauzei şi, ca atare, nu a fost schimbată în niciun fel - prin decizia a cărei anulare se cere - situaţia de fapt reţinută de instanţe.

Este de observat că, prin Sentinţa civilă nr. 437 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Brăila (Dosar nr. 5361/196/2011) s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Brăila împotriva pârâtei S.I.V. şi s-a dispus desfiinţarea lucrărilor realizate nelegal la imobilul din Brăila, str. R.S.C., conform procesului-verbal din 28 ianuarie 2010 în termen de o lună de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Tribunalul Brăila, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 195 din 19 septembrie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.I.V. împotriva Sentinţei civile nr. 437/2012 a Judecătoriei Brăila. A respins, ca nefondată, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii B.G. şi B.O.M.

Prin Decizia nr. 163/R din 19 martie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.I.V. împotriva Deciziei civile nr. 195/2012 a Tribunalului Brăila.

Condiţia de admisibilitatea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., pentru toate cazurile de revizuire - obligativitatea evocării fondului - nu este îndeplinită în cauză.

De altfel, deşi revizuenta a indicat că ar exista o contradictorialitate de hotărâri, fără a nesocoti îndeplinirea unei condiţii de admisibilitate, de esenţa cererii de revizuire, în speţă, mai mult decât lipsa acesteia, nici elementele autorităţii de lucru judecat - identitate de obiect, părţi, cauză - nu sunt întrunite, neexistând identitate de obiect între cele două cereri de chemare în judecată (în una se solicită desfiinţarea unor construcţii, iar în cealaltă se constată dreptul de proprietate asupra acestora), aşa încât, pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.I.V. împotriva Deciziei nr. 163/R din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4685/2013. Civil. Obligaţie de a face. Autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991). Revizuire - Recurs