ICCJ. Decizia nr. 4681/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4681/2013
Dosar nr. 2406/1285/2011
Şedinţa publică din 22 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 aprilie 2011, T.I. a solicitat instanţei - în contradictoriu cu SC E.A.R. SA şi SC E.A.R. SA - Sucursala Cluj - să oblige pârâtele la plata sumelor de 8.500 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului avariat total urmare accidentului produs la 5 octombrie 2010, 650.000 RON, cu titlu de daune materiale şi morale, din care suma de 50.000 RON, titlu de daune materiale şi suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% zi, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 5 octombrie 2010, pe raza localităţii Buneşti, dinspre Cluj spre Dej, a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate 2 autoturisme, primul marca O.A. condus de reclamant şi cel de al doilea marca D.L. condus de R.D.S.
Circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier s-a reţinut ca fiind următoarele: autoturismul marca D. s-a angajat într-o depăşire fără să se asigure şi a intrat în coliziune frontală cu cel de-al doilea autoturism, condus de reclamant, care circula regulamentar, iar în urma coliziunii a rezultat avarierea celor 2 vehicule, vătămarea corporală gravă a reclamantului şi decesul conducătorului auto R.D.S.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a constatat că vina producerii evenimentului rutier aparţine în totalitate conducătorului auto R.D.S., care avea încheiată poliţă de asigurare la SC E. SA.
Reclamantul a arătat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., pe Legea nr. 136/1995, Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, art. 19 C. proc. pen., şi art. 7201 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte Legea nr. 136/1995 reclamantul a invocat dispoziţiile art. 11 din acest act normativ şi a arătat că acestea se completează cu dispoziţiile cuprinse în normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, la data producerii accidentului fiind în vigoare Ordinul nr. 5/2010.
Referitor la prejudiciul material de agrement şi moral, reclamantul a precizat că daunele materiale constau în pierderea suferită, a cheltuielilor necesare tratării şi recuperării din punct de vedere medical, a achiziţionării sistemului mecanic care i-a fost implantat, a costurilor de transport zilnic la şi de la locul tratamentelor de recuperare şi a beneficiului nerealizat ca urmare a incapacităţii de muncă pentru o perioadă de peste 150 zile.
Referitor la daunele morale, reclamantul a arătat că acestea sunt urmarea suferinţelor fizice şi psihice suferite, datorate numeroaselor zile de spitalizare, a traumelor şi a tratamentelor de recuperare ulterioară. Astfel, reclamantul a arătat că a suferit vătămări corporale precum şi pierderi materiale ca urmare a cheltuielilor efectuate, precum şi ca urmare a reducerii substanţiale a salariului şi a avarierii totale a autoturismului.
A mai arătat reclamantul că a suferit din punct de vedere fizic atât în timpul spitalizării cât şi ulterior, dat fiind faptul că a fost supus unei intervenţii chirurgicale la nivelul gambei stângi, fiindu-i introdusă o proteză metalică, iar ulterior a suferit intervenţii chirurgicale la nivelul şoldului, în urma cărora fiind imobilizat la pat, a avut nevoie de prezenţa unui aparţinător. În plus, ulterior externării a fost imobilizat la pat aproape 2 luni de zile, perioadă în care a avut nevoie permanentă de supraveghere medicală.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Specializat Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 3385 din 20 septembrie 2012, a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, în limitele rămase ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii şi în consecinţă a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 450.000 RON, din care 3.388 RON, cu titlu de daune materiale şi 446.612 RON, cu titlu de daune morale, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1/pentru fiecare zi calculate începând cu data introducerii acţiunii - 20 aprilie 2011 - şi până la plata integrală a sumelor.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în cuantum de 8.060 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare, onorariu expert şi onorariu avocaţial.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că este dovedită răspunderea civilă delictuală în condiţiile art. 999 C. civ., a defunctului R.D.S. şi răspunderea pârâtei în temeiul art. 49 - 50, art. 54 alin. (2) şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în speţă nefiind contestate nici fapta ilicită, nici existenţa prejudiciului şi nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. De asemenea, în speţă nu a fost contestat nici raportul contractual născut în baza contractului de asigurare de răspundere civilă R.C.A. cu societatea de asigurări pârâtă.
De altfel, pe parcursul judecăţii, pârâta a şi efectuat plata contravalorii autoturismului avariat în urma evenimentului rutier.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul, reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) lit. a) - f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, a avut în vedere că acesta a probat achiziţionarea sistemului osteosinteză fractură de cortil, contravaloarea medicamentelor necesare şi a investigaţiilor medicale precum şi contravaloarea deplasărilor efectuate, în valoare totală de 3.388 RON. Pentru această sumă, s-a reţinut că reclamantul este îndreptăţit şi la penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Cât priveşte veniturile salariale ale reclamantului, tribunalul a reţinut faptul că acesta a fost pensionat prin Decizia nr. 160844 din funcţia de agent şef principal de poliţie, însă nu a solicitat nicio sumă de bani ca diferenţă între salariul realizat anterior evenimentului rutier şi pensia încasată.
Referitor la daunele morale s-a avut în vedere faptul că aspectele care prezintă relevanţă pentru stabilirea întinderii despăgubirii sunt cele de ordin medical, referitoare la urmările accidentului din 5 octombrie 2010 care au influenţat viaţa reclamantului: suferinţele acestuia (care determină sumele cuvenite cu titlu de pretium doloris), numărul şi durata procedurilor medicale la care a fost supus, incapacitatea adaptativă a reclamantului, etc.
Din constatările medicale mai sus arătate, tribunalul a reţinut faptul că urmările accidentului au avut o gravitate deosebită pentru reclamant.
În primul rând, leziunile suferite au necesitat 110 - 120 zile de îngrijiri medicale şi multiple intervenţii chirurgicale, cu consecinţe cu caracter permanent asupra oaselor şi nervilor, a unei eventuale infirmităţi, aspect care a necesitat şi necesită în continuare tratament medical.
Factorul cel mai relevant pentru aprecierea despăgubirilor cuvenite reclamantului este însă, coeficientul de incapacitate adaptativă, 40%, care exprimă gradul de tulburare morfologică şi funcţională care apare în adaptarea individului la viaţa socio-profesională, în desfăşurarea activităţilor de zi cu zi.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal care, prin Decizia nr. 23 din 11 februarie 2013, a respins apelul declarat împotriva sentinţei de SC E.A.R. SA, reţinând că tribunalul a apreciat corect la determinarea cuantumului daunelor morale, prin raportare la pierderile suferite de reclamant în plan psihic, moral, profesional şi familial.
Tot astfel, se arată, despăgubirea se acordă de către asigurătorul R.C.A., în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător sau, de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă, cu privire la suma pe care este obligat să o plătească, potrivit art. 36 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Când obligaţia nu este îndeplinită în termenul prevăzut, se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Nu se justifică, se mai arată, stabilirea a două momente diferite de la care curg penalităţile pentru daunele materiale şi morale, distincţia nefiind făcută de legiuitor.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta SC E.A.R. SA care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data iniţierii demersului judiciar, critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea art. 37 alin. (1) al Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, care, relevă caracterul cert al obligaţiei în sensul că asigurătorul are obligaţia de a achita despăgubiri în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
- instanţele nu au procedat la o analiză "în profunzime" a textului legal, care relevă două momente la care se poate naşte obligaţia asigurătorului de a acorda daune morale: data finalizării dosarului de daună şi data hotărârii judecătoreşti definitive.
Or, se arată, la data finalizării dosarului de daună se cunosc cu exactitate doar elementele ce conduc la stabilirea daunelor materiale, rezultate din avarierea autoturismului, neputând exista documente sau înscrisuri care pot fi avute în vedere la acordarea daunelor morale.
Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, suma solicitată de partea vătămată nu avea caracter cert, reprezentând o cuantificare cât se poate de subiectivă a părţii civile.
Totodată, penalităţile de întârziere prevăzute de Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, au menirea de a sancţiona asigurătorul pentru neîndeplinirea corespunzătoare a unei obligaţii certe ce se naşte doar la momentul stabilirii printr-o hotărâre judecătorească definitivă a cuantumului daunelor morale.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Este de necontestat că, urmare producerii accidentului de circulaţie din data de 5 octombrie 2010, pe raza localităţii Buneşti, judeţul Cluj - în legătură cu care, prin rezoluţie a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a stabilit că vina producerii evenimentului rutier aparţine în totalitate conducătorului autor R.D.S. care, avea încheiată poliţa de asigurare cu pârâta SC E.A.R. SA - reclamantul T.I. a suferit numeroase leziuni corporale care au necesitat mai multe intervenţii chirurgicale şi au generat sechele morfo-funcţionale cu caracter permanent care, se încadrează în noţiunea de infirmitate.
Este, de asemenea fără echivoc, că traumele suferite au produs consecinţe majore asupra vieţii profesionale şi familiale a reclamantului care, la vârsta de 46 ani a fost declarat inapt pentru serviciul în poliţie, cu scoatere din evidenţă pentru invaliditate gradul II, aspecte care au determinat schimbări profunde în calitatea vieţii acestuia şi comportament, coeficientul de incapacitate adaptativă fiind cuantificat de specialişti la 40%, ceea ce indică un grad ridicat de tulburare morfologică şi funcţională.
Ca atare, în mod corect au reţinut instanţele că, determinarea despăgubirilor cuvenite celui prejudiciat trebuie să aibă în vedere atât suferinţa fizică cât şi cea psihică, întrucât în preţuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viaţă şi sănătate reprezintă valori care sunt "inestimabile" şi "incontestabile".
Astfel, oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, decurgând din vătămările - de ordin fizic şi psihic . produse reclamantului, limitele reparaţiei lui sunt impuse atât de situaţia expusă de reclamant în acţiune şi care s-a probat a fi exactă, cât şi de prudenţa ce trebuie manifestată pentru ca reparaţia daunei să ofere victimei o satisfacţie cu caracter compensatoriu, în aşa fel încât, dimensiunea reparaţiunii pentru suferinţa omenească să fie, dacă nu integrală, măcar, pe cât posibil, suficientă şi proporţională cu prejudiciul suferit.
Cât priveşte critica vizând data de la care se naşte obligaţia asigurătorului de a plăti daune morale, în legătură cu care recurenta susţine că aceasta trebuie să aibă un caracter cert, dedus din "aducerea la cunoştinţă, prin înştiinţare".
Se reţine că, în aplicarea Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr. 5/2010, care, în art. 36 (la care recurenta face referire în motivele de recurs) prevede următoarele:
"(1) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul R.C.A. în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
(2) Asigurătorul R.C.A. poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.
(3) Asigurătorul R.C.A. are obligaţia să comunice în scris asiguratului şi păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de maximum 10 zile de la data avizării daunei.
(4) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul R.C.A. este obligat:
a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigaţii cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor de asigurare şi producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie R.C.A.;
b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.
(5) Asigurătorul R.C.A. este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relaţii contractuale, sau absenţa acestor daune".
Sancţiunea pentru nerespectarea acestor obligaţii este prevăzută la art. 37 din ordin sub forma penalităţilor de întârziere, astfel:
Dacă asigurătorul R.C.A. nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Se observă că textul mai sus citat, nu face nicio distincţie între daunele materiale şi cele morale, neexistând niciun temei legal pentru a stabili două momente diferite de la care să curgă termenele vizând acordarea acestora.
Ca atare, în mod corect s-au pronunţat instanţele în legătură cu "unicitatea" momentului de la care curg penalităţile atât pentru daunele materiale cât şi pentru cele morale.
Tot astfel, din actele cauzei rezultă cu evidenţă că reclamantul a înaintat pârâtei - anterior introducerii cererii de chemare în judecată - cererea de despăgubire, în care şi-a precizat pretenţiile atât în ceea ce priveşte daunele materiale cât şi cele morale, avizarea de daună precum şi invitaţia la conciliere directă, situaţie în care recurenta nu poate susţine că obligaţia de dezdăunare nu îi era opozabilă, întrucât nu i-a fost adusă la cunoştinţă, prin înştiinţare.
Or, recurenta, în calitatea sa de asigurător, nu şi-a respectat obligaţiile ce derivă din lege şi ordinul mai sus citat, nu a comunicat niciun răspuns victimei accidentului în cauză şi nu l-a convocat la negociere, între părţi neavând loc vreo procedură amiabilă care, s-ar fi putut finaliza printr-o mediere sau tranzacţie, posibilitate reglementată de lege.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.A.R. SA împotriva Deciziei nr. 23 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă pe recurenta-pârâtă la 3.220 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4682/2013. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 4621/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
