ICCJ. Decizia nr. 4679/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4679/2013
Dosar nr. 736/1259/2011
Şedinţa publică din 22 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 octombrie 2010 la Judecătoria Piteşti, reclamanta SC A.C. SA Piteşti a chemat în judecată pe pârâţii B.I., B.B.N., P.A.R. şi SC L.P.I.R. SRL, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 105. 587,05 RON reprezentând prejudiciul produs prin branşarea ilegală la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 998 C. civ. şi de art. 103 alin. (5), (6) şi (7) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Piteşti, aprobat prin H.C.L. nr. 378/2007, reclamanta a arătat că, la data de 20 iulie 2009, a fost sesizată de numitul G.M., cu privire la pârâtul B.I., care locuieşte în vecinătate, în sensul că acesta consumă ilegal apă, prin branşarea ilegală, neautorizată la sistemul de alimentare.
S-a arătat că, la data de 23 iulie 2009, salariaţii petentei s-au deplasat la locul indicat de numitul G.M. şi au constatat branşamentul ilegal care alimentează un bloc de locuinţe şi o societate comercială de panificaţie, prilej cu care s-a încheiat procesul-verbal şi s-a sigilat branşamentul executat ilegal, solicitându-se pârâţilor să prezinte înscrisuri prin care să facă dovada lucrării şi să achite contravaloarea consumului ilegal.
Prin Sentinţa nr. 3076 din 30 martie 2011, Judecătoria Piteşti a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeş, cu motivarea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, la data de 27 aprilie 2011.
Prin Sentinţa nr. 928 din 22 mai 2012, Tribunalul Specializat Argeş a admis acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 105.587,05 RON despăgubiri civile, plus 4.323 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâtul B.I. a avut contract de prestări servicii din 1 aprilie 2003 cu SC A.C. SA până în anul 2008, iar la data de 23 iulie 2009 o echipă de control din cadrul societăţii reclamante s-a deplasat la imobil, ocazie cu care s-a sigilat robinetul de intrare a apei în cămin, până la clarificarea situaţiei contractuale.
Urmare a unui control inopinat, în data de 28 iulie 2009, delegatul societăţii reclamante a întocmit un proces-verbal de constatare, în cuprinsul căruia a menţionat că s-a găsit robinetul în poziţia deschis şi apometrul indica consum de apă.
La data de 29 iulie 2009, la solicitarea reclamantului, SC E.P.I. SRL, societate autorizată de reclamantă, s-a deplasat la domiciliul pârâtului B.I., găsind sigiliul personalizat pus pe apometru, cu robinetul pus în poziţia deschis, contorul nefiind sigilat în instalaţie.
În temeiul art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Piteşti, aprobat prin H.C.L. nr. 3768/2007, reclamanta a estimat un consum de 18.954 m.c., prejudiciul pretins fiind de 105.587,05 RON, conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
Având în vedere dispoziţiile art. 998 C. civ. şi 103 alin. (5), (6), (7) din regulamentul menţionat, prima instanţă a constatat că prejudiciul produs prin branşarea ilegală la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare se ridică la suma menţionată.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâtul B.I., susţinând că prima instanţă a interpretat şi apreciat greşit probele administrate.
S-a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nedovedindu-se existenţa vreunei fapte generatoare de prejudicii întemeiată pe culpă, nefiind îndeplinite nici celelalte condiţii privind legătura de cauzalitate şi prejudiciu.
Pârâtul a susţinut că a încheiat contractul din 1 aprilie 2003, valabil până la data de 31 martie 2008, cu posibilitatea de prelungire de drept cu încă un an, în cazul în care niciuna din părţi nu solicită rezilierea, însă instanţa de fond, cu toate că a reţinut existenţa contractului menţionat, l-a obligat să plătească suma de 105.587,05 RON reprezentând contravaloarea a 18.954 m.c. apă. Pârâtul a precizat că nu este posibil ca în 5 zile, respectiv de la 23 iulie 2009, când s-a sigilat robinetul de intrare pe poziţia închis şi până la data de 28 iulie 2009, când s-a găsit robinetul deschis, să se consume 18.954 m.c. apă.
Pârâtul a susţinut, totodată, că soluţia instanţei de fond de stabilire a prejudiciului şi în sarcina lui B.B.N., P.A.R. şi SC L.P.I.R. SRL este nelegală, întrucât între aceste persoane şi recurent nu există niciun raport contractual.
Referitor la expertiza efectuată în cauză, s-a învederat că expertul nu a răspuns la obiectivele încuviinţate de instanţă, nici în completarea la raport, calculând prejudiciul după formula indicată de reclamantă, deşi nu s-a dovedit că a existat vreun consum de apă fraudulos, astfel încât calculul a fost unul ipotetic.
La 9 ianuarie 2013, pârâtul B.I. a depus o precizare a căii de atac, calificând-o ca apel.
Completându-şi motivele de apel, pârâtul a susţinut că soluţia primei instanţe se întemeiază greşit pe prevederile art. 103 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin H.C.L. Piteşti nr. 378/2007, în condiţiile în care acesta încalcă prevederile art. 26 alin. (1) din Regulamentul-cadru şi nu respectă nici dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2006 a Serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.
S-a învederat că, stabilind în sarcina pârâţilor obligaţii de dezdăunare determinate prin aplicarea normei neconforme cu art. 103 alin. (6) din Regulamentul local, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile imperative cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 80, 81 alin. (1) şi (2), precum şi art. 13.
Apelantul a arătat că a făcut branşamentul în baza contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003, încheiat pe perioada 1 aprilie 2003 - 31 martie 2008, prelungită iniţial de drept cu încă un an, până la data de 31 martie 2009, prin efectul clauzei de la art. 2 din respectivul contract.
S-a mai susţinut că nu s-a dovedit fapta constând în branşarea clandestină şi consumul fraudulos de apă în sarcina celorlalţi trei pârâţi chemaţi în judecată, toate sancţiunile şi constatările unilaterale ale reclamantei vizându-l doar pe pârâtul B.I., astfel că nu se justifică reţinerea solidarităţii pasive.
Cu privire la valoarea prejudiciului, apelantul a criticat sentinţa primei instanţe pentru valorificarea eronată a raportului de expertiză, care a preluat formula de calcul a reclamantei, cu încălcarea art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare din Municipiul Piteşti, calcul eronat şi sub aspectul includerii TVA de 24%, în condiţiile în care această cotă s-a introdus şi aplicat legal începând cu 1 iulie 2010.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar prin încheierea de şedinţă din 10 ianuarie 2013, Curtea a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., avocatul recurentului pârât precizând că, în raport de valoarea obiectului cererii, care depăşeşte 100.000 RON, calea de atac este apelul, şi nu recursul, aşa cum din eroare s-a promovat.
Prin încheierea de la 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în raport de valoarea obiectului dedus judecăţii şi de dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., a calificat calea de atac ca apel.
Prin Decizia civilă nr. 36 din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtului B.I., reţinând, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, dovedindu-se existenţa faptei generatoare de prejudiciu prin procesul-verbal de constatare din 23 iulie 2009 şi recunoaşterea făcută de B.B.N.
De asemenea, s-a constatat că s-a dovedit prejudiciul stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză, calculul făcut având în vedere dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Piteşti, precum şi art. 103 alin. (6) din Regulamentul consolidat şi armonizat al Serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, aprobat prin H.C.L. Piteşti nr. 378/2007.
S-a avut în vedere că dispoziţiile art. 103 alin. (6) prevăd plata retroactivă a serviciilor de care au beneficiat utilizatorii ilegali, care s-au branşat la sistemul public fără acordul operatorului pe o perioadă de maximum 3 ani, calculându-se consumul în funcţie de diametrul conductei şi viteza de curgere la care se aplică tariful practicat la data identificării branşamentului ilegal.
Referitor la acest calcul, s-a reţinut că în mod legal a fost inclus TVA de 24%, faţă de dispoziţiile legale menţionate [(art. 103 alin. (6) din regulament].
S-a reţinut valabilitatea contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003 însă pentru un singur imobil şi până la data de 31 martie 2009, astfel că, în mod legal, au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs reclamantei prin consumul ilegal de apă.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul B.I., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile Regulamentului-cadrul al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin Ordinul A.N.R.S.P.G.C. nr. 88/2007 publicat în M. Of. nr. 324 şi 324 bis/15 mai 2007, precum şi dispoziţiile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, în consecinţă, a aplicat eronat, în raport cu acestea, prevederile art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Piteşti, aprobat prin H.C.L. Piteşti nr. 378/2007.
Cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. a vizat încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 998 - 999, 1039 şi 1041 C. civ., a Regulamentului-cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.P.G.C. nr. 88/2007 şi a Regulamentului aprobat prin H.C.L. Piteşti nr. 378/2007, a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., modificată prin art. I pct. 44 şi art. V din O.U.G. nr. 58/2010 şi interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii.
În acest context, s-a invocat de către recurentul pârât lipsa de valoare probatorie a procesului-verbal de constatare din 23 iulie 2009 şi acţiunea eronată a pretinsei recunoaşteri a intimatului-pârât B.B.N., astfel că nu s-a dovedit fapta culpabilă.
De asemenea, s-a susţinut că branşamentul a fost executat cu avizul reclamantului în baza contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003, valabil până la 31 martie 2008 şi prelungit de drept cu încă un an, prin efectul clauzei de la pct. 2 din contract. Astfel, chiar şi la data de 23 iulie 2009, când s-a procedat unilateral la încheierea procesului-verbal de constatare, sigilându-se robinetul de apă, efectele acestui contract erau prorogate pe termen nedeterminat, prin aplicarea prevederilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 51/2006.
De asemenea, s-a susţinut că reclamanta intimată nu a dovedit fapta constând în branşarea clandestină şi consumul fraudulos în sarcina celorlalţi pârâţi, toate somaţiile şi constatările vizându-l pe recurentul pârât B.I.
S-a precizat că procesul-verbal din 23 iulie 2009, când se pretinde că s-a descoperit branşamentul ilegal, nu are valoare probatorie, întrucât nu face referire, în mod concret la persoana controlată, persoana care l-a întocmit şi nici nu localizează adresa.
Referitor la prejudiciu, recurentul a susţinut că acesta a fost calculat eronat, cu includerea TVA de 24%, introdus şi aplicat legal abia începând cu data de 1 iulie 2010, respectiv după data identificării branşamentului (23 iulie 2009).
De asemenea, s-a invocat ignorarea existenţei contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2003, în baza căruia au fost emise facturi achitate, astfel încât, dacă s-ar fi susţinut o eventuală neplată din această perioadă, intimata reclamantă ar fi avut deschisă acţiunea în răspundere contractuală şi nu delictuală.
Recurenta a învederat că s-a stabilit cuantumul în raport de care s-a calculat prejudiciul fără niciun fundament, fiind imposibil să se aibă în vedere un consum de 18.954 m.c. de apă în doar 5 zile.
Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi la răspunderea solidară, s-a invocat greşita reţinere a solidarităţii pasive, în condiţiile în care nu s-a dovedit culpa celorlalţi pârâţi, obligaţia solidară neprezumându-se, conform art. 1039 şi 1041 C. civ.
Intimata reclamantă SC A.C. SA Piteşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul pârât, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Nu poate fi primită critica formulată prin primul recurs vizând aplicarea eronată a art. 103 alin. (6) din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Piteşti, aprobat prin H.C.L. Piteşti nr. 378/2007, care ar fi în contradicţie cu acte normative de nivel superior, respectiv cu Regulamentul cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.P.G.C. nr. 88/2007 şi cu Legea nr. 24/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Regulamentul local menţionat, care stabileşte obligaţia, în caz de branşare clandestină, la plata retroactivă a contravalorii serviciilor pe o perioadă de maxim 3 ani, consum calculat în funcţie de diametrul conductei şi viteza de curgere, la care se aplică tariful practicat la data identificării branşamentului ilegal, nu încalcă dispoziţiile art. 261 alin. (1) din regulamentul cadru menţionat care prevede posibilitatea consiliilor locale de a elabora şi adopta regulamentul propriu al Serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, cu respectarea regulamentului cadru.
Curtea va constata că hotărârea Consiliului Local Piteşti prin care a fost aprobat regulamentul serviciului local de alimentare cu apă şi de canalizare nu a fost contestată, producându-şi pe deplin efectele, astfel că nu se poate reţine nerespectarea normelor de tehnică legislativă din Legea nr. 24/2000, câtă vreme nu s-a dovedit în ce ar consta încălcarea prin dispoziţiile regulamentului local al reglementărilor cuprinse în actele normative de nivel superior, respectiv regulamentul cadru şi Legea nr. 241/2006, lege specială în acest domeniu.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondată.
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au aplicat corect dispoziţiile art. 998, 1039 şi 1041 C. civ., reţinând că răspunderea este delictuală şi nu contractuală, câtă vreme, conform situaţiei de fapt reţinute, pârâţii au consumat apă printr-un branşament ilegal, situaţie recunoscută de pârâtul B.B.N., care a precizat prin adresa înregistrată la SC A.C. SA, sub nr. l 7082 din 21 iunie 2010, că, după primirea notificării reclamantei, a procedat la întreruperea consumului pentru celelalte imobile branşate fără acordul său la sursa ce alimentează cu apă proprietatea sa.
În consecinţă, se va reţine că, urmare a constatării din 28 iulie 2009 a faptului că imobilele respective consumau apă printr-un branşament pe care era montat un aparat de măsură nesigilat, pe poziţia deschis, s-a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin H.C.L. Piteşti nr. 378/2007, care prevede plata retroactivă a serviciilor de care a beneficiat utilizatorul ilegal, pe o perioadă de maximum 3 ani.
Contrar susţinerilor formulate de recurent prin motivele de recurs cu referire la fapta culpabilă şi prejudiciu, în sensul că reclamanta ar avea deschisă acţiunea în răspundere contractuală, Curtea va reţine că s-a încheiat un singur contract de prestări servicii (din 1 aprilie 2003), valabil pentru un singur imobil, până la data de 31 martie 2009, conform clauzei din art. 2, deşi pe terenul respectiv, aşa cum s-a constatat la cercetarea la faţa locului, există trei imobile.
Curtea va constata că nu este întemeiată nici critica referitoare la reţinerea eronată a solidarităţii pasive a pârâţilor, cu încălcarea art. 1039 şi 1041 C. civ.
Pârâţii intimaţi obligaţi în solidar cu recurentul B.I. la plata despăgubirilor sunt proprietarii imobilelor, identificaţi ca şi consumatori ilegali de servicii de apă şi canalizare şi, prin urmare, datorează despăgubiri pentru prejudiciul produs reclamantei.
În ceea ce priveşte modul de calcul al prejudiciului, Curtea va reţine că s-au aplicat corect dispoziţiile H.C.L. nr. 378/2007, câtă vreme consumul nu a putut fi diferenţiat pe utilizatori, iar expertul nu a putut anticipa un consum real atâta timp cât nu s-a cunoscut perioada de consum şi numărul consumatorilor, neexistând un apometru montat legal care să indice un consum lunar de referinţă.
Celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs cu privire la modul de calcul al prejudiciului nu vor fi examinate, în condiţiile în care nu au fost susţinute prin obiecţiunile la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic ing. P.A. la prima instanţă şi nici nu s-a solicitat expertiză contrarie în condiţiile art. 212 C. proc. civ. Nici în faza procesuală a apelului nu s-a solicitat administrarea de probe noi în condiţiile art. 292 C. proc. civ., sub aspectul menţionat.
Totodată, Curtea va constata că nu pot fi examinate nici susţinerile recurentului ce tind la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond şi apel, respectiv la greşita valorificare a probatoriului (a procesului-verbal din 23 iulie 2009 şi recunoaşterii pârâtului intimat B.B.), întrucât interpretarea eronată a probelor administrate nu mai poate face obiectul analizei instanţei de recurs, în condiţiile în care cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. era abrogat la data pronunţării deciziei.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat, întrucât criticile formulate la pct. 2 al recursului, întemeiate pe aceste dispoziţii, nu se circumscriu greşitei interpretări a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci greşitei interpretări a probelor care, aşa cum s-a arătat, nu mai constituie motiv de casare ori modificare a deciziei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva Deciziei nr. 36 din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4675/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4712/2013. Civil → |
|---|
