ICCJ. Decizia nr. 4682/2013. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4682/2013
Dosar nr. 2408/1/2013
Şedinţa publică din 22 octombrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1925 din 4 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei nr. 1721 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 252/107/2010 al acestei instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că hotărârile ce pot fi atacate cu recurs sunt enumerate în conţinutul art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. şi anume, acestea sunt cele date fără drept de apel, cele pronunţate în apel şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
În speţă, prin Decizia nr. 1721 pronunţată la 10 octombrie 2011 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Sentinţei civile nr. 3487 din 8 decembrie 2010 a Tribunalului Alba, această hotărâre fiind, potrivit prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. irevocabilă, deci nesusceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
La data de 15 aprilie 2013 (cu plic din 11 aprilie 2013), S.P. a formulat contestaţie în anularea Deciziei nr. 1925 din 4 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în motivarea în fapt a acesteia, fiind evidenţiate numai aspecte referitoare la analiza probatoriilor şi la critici de nelegalitate.
La termenul din 22 octombrie 2013, constatând că s-a solicitat în scris de către contestator judecarea în lipsă, conform cererii depusă la dosar, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la admisibilitatea declarării acestei căi extraordinare de atac de retractare.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestaţia în anulare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 317 din C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii de procedură), precum şi la art. 318 (atunci când hotărârile instanţelor de recurs sunt rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare).
Or, în cazul concret dedus judecăţii, fără a indica vreunul dintre cazurile contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat nejudecarea pe fond a recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi greşita respingere a acestuia ca inadmisibil, cu omiterea probelor.
Aceste motive ale contestaţiei în anulare nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele ce conduc la retractarea hotărârii contestate conform art. 317 şi 318 din C. proc. civ.
Altfel spus, potrivit cenzurii motivelor contestaţiei în anulare, această cale extraordinară de atac de retractare nu poate fi îndreptată împotriva unei decizii, prin care s-a respins ca inadmisibil un recurs, deoarece, în acord cu specificul şi individualitatea motivelor sale, contestaţia vizează tocmai reformarea unei decizii prin care un recurs a fost admis în parte (în condiţiile în care a fost omis a se cerceta vreun motiv de casare sau de modificare) sau a fost respins, cu condiţia ca recursul să fie admisibil.
Aşa fiind, pentru considerentele mai sus redate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.P. împotriva Deciziei nr. 1925 din 4 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 252/107/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 4683/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4681/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
---|