ICCJ. Decizia nr. 4853/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4853/2013
Dosar nr. 35155/3/2011
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2011, reclamanta R.T. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de Primarul General, şi M.F.P., solicitând obligarea acestora la restituirea preţului de piaţă al imobilului achiziţionat conform Legea nr. 112/1995, desfiinţat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, a cumpărat de la Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA, apartamentul situat în Bucureşti, sector 1.
Prin Decizia civilă nr. 177/ A din 04 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 486/ R din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare de mai sus, dispunându-se şi evacuarea reclamantei din imobil.
La data cumpărării nu exista niciun litigiu cu privire la acest apartament, astfel că reclamanta a achitat integral preţul vânzării cu chitanţa din 05 martie 2009, aşa cum rezultă din adresa din 09 martie 2009 emisă de Serviciul urmărire rate şi taxe, concesionare din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.F.P., reclamanta a invocat dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.
Municipiul Bucureşti prin Primar General a depus întâmpinare, invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive raportat la prevederile Legii nr. 112/1995 şi H.G. nr. 20/1996, potrivit cărora preţul obţinut în urma vânzării imobilului s-a constituit venit extrabugetar la dispoziţia M.F.P. De asemenea, pârâtul a făcut trimitere şi la prevederile art. 51 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
La data de 02 aprilie 2012, reclamanta a arătat că înţelege să se judece cu Municipiul Bucureşti prin Primar General, iar nu cu Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1609 din 01 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta R.T. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 122.462,67 lei, reprezentând preţ reactualizat.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta R.T. a cumpărat, de la Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA, locuinţa situată în Bucureşti, sector 1, compusă din hol, bucătărie, 3 camere, baie, 4 balcoane, în suprafaţă utilă de 77,86 mp, cota indiviză de 17,876 % din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 28,20 mp teren situat sub construcţie, cu preţul de 18.152.407 lei la nivelul anului 1997, achitat integral la data de 05 martie 2009.
Prin Decizia civilă nr. 177/ A din 4 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 486/ R din 23 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului din 23 ianuarie 1997 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi R.T.
În motivarea deciziei tribunalului se arăta că nu poate fi reţinută buna credinţă a niciuneia dintre părţile contractante. In ceea ce o priveşte pe reclamanta din prezenta cauză, tribunalul a constatat că a fost de rea credinţă, întrucât cu minime diligente putea să afle că imobilul fusese solicitat a fi restituit în natură de către moştenitorii fostului proprietar.
În aceste condiţii, aspectul privind reaua credinţă a reclamantei la încheierea contractului de vânzare cumpărare a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nu mai poate fi repus în discuţie în prezentul litigiu.
Prin urmare, reclamanta are doar dreptul la restituirea preţului actualizat plătit pentru imobil, conform art. 50 alin. (2) coroborat cu interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001. Or, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, reclamanta este îndreptăţită să primească suma de 122.462,67 lei.
Faţă de dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a constatat că are calitate procesuală pasivă M.F.P., iar nu Primăria Municipiului Bucureşti, chiar dacă actul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu aceasta, dat fiind că prevederile art. 50 și art. 501 din Legea nr. 10/2001 sunt speciale raportat la dreptul comun în materia răspunderii pentru evicţiune.
Referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că la dosarul cauzei reclamanta nu a făcut dovada achitării lor, onorariul expertului fiind avansat de către stat prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul M.F.P., care a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, considerând că, pe de o parte, despăgubirile în situaţia anulării contractului nu pot fî acordate decât de cocontractantul aflat în culpă, adică Primăria Municipiului Bucureşti, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual şi nu pot fi aplicate în sensul în care s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a Municipiului Bucureşti. Prevederile citate nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a M.F.P., deoarece obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg, ţinută fiind de aceasta Primăria Municipiului Bucureşti, adică vânzătorul din contractul anulat, conform art. 1337 C. civ.
Apelantul a criticat hotărârea primei instanţe şi în ceea ce priveşte obligarea M.F.P. la restituirea întregului preţ, inclusiv a comisionului de 1% încasat de mandatar.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentat a M.F.P., cu consecinţa implicită a nulităţii apelului pentru semnarea de către o persoană fără împuternicire. Pe fondul apelului, intimata a pus concluzii de respingere.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin Decizia civilă nr. 67/ A din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi, pe fond, apelul declarat de pârâtul M.F.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul poartă ştampila oficială a M.F.P. şi semnătura Directorului executiv adjunct, L.D., astfel că, din punct de vedere formal, nu pot fi reţinute vicii de formă. Dacă s-ar fi pus problema unui eventual fals, intimata reclamantă ar fi trebuit să invoce expres acest lucru, ceea nu a fost cazul în speţa.
Pe fond, Curtea a constatat că dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 10/2001 tranşează raporturile juridice dintre părţi, atât în privinţa calităţii procesuale a persoanei, care are obligaţia de a plăti despăgubirile, cât şi în privinţa cuantumului acestor despăgubiri.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut corect că, în cauză, calitatea procesuală a M.F.P. rezultă din lege, sub acest aspect neflind relevant dacă dispoziţiile art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001 au caracterul unor norme de drept substanţial sau de drept procesual. Reclamanta are doar dreptul la restituirea preţului plătit actualizat şi nu la restituirea preţului de piaţă al imobilului, deoarece un contract de vânzare-cumpărare anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi considerat ca fiind încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale edictate pentru valabila sa încheiere. Prevederile art. 50 alin. (2) şi (21), respectiv art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 1337 şi urm. C. civ. de la 1864, în virtutea principiului speciaîia generalibus derogant.
Curtea nu a reţinut susţinerile apelantului, conform cărora prin admiterea acţiunii s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză, deoarece fondurile obţinute din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 s-au aflat la dispoziţia M.F.P., într-un cont special, al cărui regim juridic a fost stabilit prin chiar dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 112/1995.
În cauză, comisionul de 1% reţinut de către mandatarul Primăriei Municipiului Bucureşti a fost legal încasat şi nu este supus repetitiunii, din moment ce anularea contractului de vânzare-cumpărare nu a avut drept consecinţă anularea contractului de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi mandatar.
În termen legal a declarat recurs pârâtul M.F.P., criticile de nelegalitate fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare cumpărare, iar, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dauna unui terţ. Ca atare, M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă.
În speţă, procedura identificării pârâtului implică clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanţial, anume natura obligaţiei sumei de bani reprezentând preţul actualizat, mai precis izvorul acestei obligaţii.
Sub acest aspect, deşi în practica instanţelor s-a conturat şi opinia conform căreia obligaţia de plata ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, în condiţiile anularii contractului de vânzare-cumpărare şi constatării relei-credinţe a cumpărătorilor în momentul încheierii actului, nu este justă o astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 1337 şi urm. C. civ., întrucât obligaţia de restituire a preţului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulităţii actelor juridice, şi anume al retroactivităţii, astfel încât părţile raportului juridic trebuie să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având Ia baza şi regula îmbogăţirii fără justa cauză, fapt ce conduce Ia concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere preţul actualizat, potrivit art. 970 C. civ.
Fiind lămurită problema de drept substanţial, pe plan procesual calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acţiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speţă, Municipiului Bucureşti, prin mandatar), nicidecum M.F.P. pentru argumentele pornite de la aceeaşi premisă juridică.
Astfel, statul nu poate interveni într-un raport juridic de drept privat, iar prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.E.F.
Într-adevăr, în cadrul Legii nr. 10/2001 legiuitorul a intervenit în acest sens, instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea textului şi care se referă numai la efectele faptului juridic licit (îmbogăţirea fără justă cauză), nu şi ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C. civ., „legea părţilor", nu se poate interveni peste voinţa contractanţilor, indiferent că este vorba de repunerea părţilor în situaţia anterioară în urma constatării nulităţii actului).
Prin modificarea alin. (3) al art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamanta din prezenta cauza, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligaţional direct între persoanele îndreptăţite să primească restituirea preţului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentinţă judecătorească şi M.F.P., care numai administrează fondul cu aceasta destinaţie.
Pentru a reţine opinia instanţelor de fond, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a M.F.P., ar însemna că prin actul normativ invocat s-ar realiza o novaţiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ. Or, în acest caz novaţiunea nu operează fără consimţământul expres al creditorului (art. 1132 C. civ.) şi, în plus, nu se prezumă, voinţa - animus donandi - de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C. civ.).
Prin urmare, faţă de cele arătate, Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă, în calitate de parte contractantă.
Recurentul a mai susţinut că, în conformitate cu art. 1337 C. civ., în speţă instanţa ar fi trebuit să instituie răspunderea vânzătorului pentru evicţiune totală sau parţială prin fapta unui terţ. Aceasta dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie specială contrară, fiind, aşadar, pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu.
Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ.
Aceasta tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul Bucureşti, faţă de pretenţiile privind restituirea preţului actualizat al imobilul în cauză, aşa încât nicidecum nu poate fi antrenată răspunderea M.F.P., întrucât nu există culpa acestei instituţii.
Examinând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica formulată de recurentul M.F.P. a vizat lipsa calităţii procesuală pasive, deoarece, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dăuna unui terţ; acest pârât, nefiind parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre reclamantă şi Primăria Municipiului Bucureşti, este terţ faţă de contract, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se varsă sumele încasate de vânzător.
În speţă, acţiunea a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi întemeiată pe art. 50 alin. (2) din acest act normativ, iar nu pe dispoziţiile de drept comun în materia garanţiei vânzătorului pentru evicţiune (art. 1337 şi următoarele C. civ.).
În cazul cererilor astfel formulate, restituirea preţului imobilului, bineînţeles, în caz de admitere a acţiunii, se face de către M.F.P., potrivit art. 50 alin. (3) din actul normativ în discuţie, ceea ce justifică calitatea acestuia de a sta în proces, ca pârât.
Astfel, conform art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, astfel modificată prin Legea nr. 1/2009, în vigoare la data formulării acţiunii, „Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru", „Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru", iar „Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Din coroborarea prevederilor legale redate anterior, rezultă că, ex legem, a fost stabilită cu claritate calitatea procesuală a M.F.P. în restituirea preţului imobilului.
Aceste dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 au caracter special faţă de dispoziţiile în materie de evicţiune, prevăzute de art. 1337 şi urm. C. civ. şi, ca atare, ele se aplică prioritar, înlăturând de la aplicare normele de drept comun ale C. civ., conform principiului de drept specialia generalibus derogant.
Aşadar, normele speciale din art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 derogă de la normele generale ale C. civ. privind efectele nulităţii şi restituirea prestaţiilor de către vânzătorul care se presupune că ar fi încasat preţul, aspecte constatate anterior de instanţele de fond, atunci când au făcut încadrarea în drept a cererii reclamantei.
Aceste norme, într-adevăr au caracter de drept material şi, fiind inserate într-o lege specială, sunt derogatorii în ceea ce priveşte obiectul raportului juridic născut din faptul desfiinţării, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a unui contract de vânzare - cumpărare încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, instituind obligaţia M.F.P. de restituire a preţului actualizat al imobilului.
Pretenţiile reclamantei din cauză fiind formulate în termenii reglementării legale menţionate, nu există nicio raţiune pentru a nu face aplicarea legii speciale, reclamanta însăşi indicând prevederile anterior redate drept temei al cererii de chemare în judecată. Mai mult, chiar în absenţa unei asemenea precizări, instanţa de judecată are obligaţia determinării legii aplicabile în speţă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de finalitatea urmărită de reclamant prin demersul judiciar promovat.
În opinia recurentului, prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a M.F.P. şi să acorde calitate procesuală acestei instituţii, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului reactualizat.
Or, garanţia pentru evicţiune reglementată de dispoziţiile art. 1337 şi urm. C. civ. se aplică doar în privinţa vânzărilor ce nu sunt supuse unor norme speciale, ca în cazul de faţă, când obiect al convenţiei dintre reclamantă şi Primăria Municipiului Bucureşti l-a reprezentat un imobil vândut în baza Legii nr. 112/1995, preluat de la fostul proprietar.
Potrivit dispoziţiilor legale, vânzătorul este ţinut de obligaţia de a restitui preţul primit în cazul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât cumpărătorul suferă o tulburare de drept, deci, o evicţiune, pierzând proprietatea asupra bunului cumpărat.
În speţă, chiriaşul cumpărător a pierdut proprietatea asupra apartamentului cumpărat şi, în consecinţă, vânzătorul este cel care trebuie să restituie preţul primit ca efect al evicţiunii consumate.
Cum însă, în cazul locuinţelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, preţul s-a virat de cumpărător direct în contul extrabugetar constituit la dispoziţia M.E.F., în prezent pârâtul M.F.P., iar nu în contul Primăriei Municipiului Bucureşti, a accepta punctul de vedere în sensul inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001 înseamnă a accepta în egală măsură îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtului M.F.P. pe seama patrimoniului unităţii vânzătoare.
De altfel, pârâtul M.F.P. nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicţiune, ca parte contractantă, ceea ce nici nu este, ci în temeiul Legii, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. în acest sens, Înalta Curte nu poate reţine încălcarea principiului relativităţii efectelor actelor juridice, reglementat de art. 973 C. civ., în sensul că M.F.P. nu poate fi obligat la plata preţului, fiind terţ faţă de contract.
Rezultă că M.F.P. apare ca plătitor al preţului actualizat sau, după caz, al preţului de circulaţie pentru imobilele dobândite prin acte de vânzare-cumpărare încheiate în baza prevederilor Legii nr. 112/1995, desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi, în această calitate, el se legitimează procesual pasiv în cauză.
Raportat la dispoziţiile legale enunţate, participarea în proces a M.F.P. nu se fundamentează pe ideea de culpă, ci pe calitatea acestuia de gestionar al fondului extrabugetar alimentat cu sumele de bani constând în preţul plătit de chiriaşii-cumpărători şi din care, corelativ, se restituie preţul plătit, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.
Stabilind că pârâtul M.F.P. are calitate procesuală pasivă în cauză, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, criticile în acest sens fiind nefondate.
Ca urmare, nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P. împotriva Deciziei nr. 67/ A din data de 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4743/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4898/2013. Civil → |
|---|
