ICCJ. Decizia nr. 489/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 489/2013
Dosar nr. 1373/109/2008
Şedinţa publică din 6 februarie 2013
Prin încheierea din 29 februarie 2012, Curtea a respins în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de C.A. la data de 8 februarie 2012, în interesul SC A. SRL, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 49 alin. (3) C. proc. civ., pentru că din conţinutul acesteia rezultă că nu se sprijină numai apărarea pârâtei, intervenienta invocând şi un drept propriu al său ce face obiectul unui alt litigiu cu partea în favoarea căreia a formulat cererea.
Prin decizia civilă nr. 16 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul reclamantei; a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea introductivă de instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că expertiza tehnică judiciară efectuată în apel de către expert B.P. a concluzionat, în urma transpunerii în plan a terenurilor din actele părţilor, faptul că terenul în litigiu, cel expropriat prin Decretul nr. 181/1967, nu face parte din certificatul de atestare, emis pe numele SC A. SA, la efectuarea lucrării fiind avute în vedere înscrisurile înaintate de O.C.P.I. Argeş, de la filele 44 şi 45 - dosar fond, precum şi schiţa de la fila 39 - dosar apel (f.131-135).
Rezultă aşadar că poziţionarea terenului este diferită faţă de poziţionarea iniţială a acestuia în primul raport de expertiză, criticile aduse de apelanta-pârâtă cu privire la acest aspect fiind întemeiate.
Întrucât s-a stabilit că terenul revendicat de către reclamantă nu face parte din terenul proprietatea pârâtei, deci nu este deţinut de către aceasta, instanţa de apel a constatat că acţiunea este introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive invocate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.F., arătând că titlul său de proprietate, dobândit prin act de vânzare cumpărare autentic este preferabil titlului pârâtei dobândit de la stat, entitate ce a preluat în mod abuziv bunul, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale în vigoare la acea vreme şi a normelor europene ce reglementează dreptul de proprietate.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanţa de apel a apreciat eronat probele administrate în cauză, respectiv, înscrisul de la fila 39 dosar apel şi raportul de expertiză întocmit în apel de expert B.P.
În acest sens, arată că înscrisul de la fila 39 dosar apel reprezintă o schiţă efectuată de o entitate necunoscută, iar între exemplarul depus în copie la dosarul cauzei şi original există diferenţe de natură să provoace suspiciuni cu privire la exactitatea acestuia.
Referitor le expertiza efectuată în apel, arată, pe de o parte, că aceasta este în contradicţie totală cu expertiza efectuată la fond de expert P.M., iar pe de altă parte, că, deşi a fost efectuată pe baza înscrisului sus-menţionat, din care rezultă că pe proprietatea reclamantei este situată suprafaţa de teren deţinută de pârâtă, cu toate acestea, în mod inexplicabil, expertul a ajuns la o concluzie contrară.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că în mod greşit, la termenul din 29 februarie 2012, i-a fost respinsă cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în apel şi a formula obiecţiuni la concluziile acestuia, fiind, astfel, încălcate dispoziţiile art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. De asemenea, în mod greşit, au fost respinse şi obiecţiunile la acest raport formulate oral, în şedinţă publică, obiecţiuni despre care instanţa de judecată a apreciat că ar fi apărări de fond.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. Civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. Civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiile legale încălcate, ci recurenta-reclamantă arată că titlul său de proprietate este preferabil titlului pârâtei; că rapoartele de expertiză efectuate în cauză sunt contradictorii, iar instanţa de apel nu a motivat de ce a acordat preferabilitate expertizei realizate în apel, în detrimentul celei de la fond; că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de amânare formulată pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în apel şi obiecţiunile la acest raport, formulate oral, în şedinţă publică; că în mod greşit instanţa de apel a acordat eficienţă juridică unui înscris pe baza căruia s-a întocmit ulterior raportul de expertiză realizat de inginer B.P., respectiv, înscrisul de la fila 39 dosar apel, etc.
Or, prin decizia atacată s-a reţinut că „.terenul în litigiu nu face parte din certificatul de atestare emis pe numele SC A. SA." şi că „.poziţionarea terenului este diferită faţă de poziţionarea acestuia în primul raport de expertiză, criticile aduse de apelanta-pârâtă cu privire la acest aspect fiind întemeiate", concluzionându-se că „.terenul revendicat de către reclamantă nu face parte din terenul proprietatea pârâtei", sens în care s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia din urmă, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Faţă de cele mai sus arătate, rezultă că aspectele pe care recurenta-reclamantă le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului nu au nicio legătură cu considerentele hotărârii instanţei de apel, prin care s-a dezbătut problema calităţii procesuale pasive a pârâtei, ci se referă exclusiv la probatoriile administrate în cauză şi la modalitatea în care aceste probatorii au fost evaluate de către instanţa de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce ţin de nelegalitatea hotărârilor pronunţate.
Aspectele invocate ca motive de recurs privesc, în realitate, netemeinicia decizia atacate rezultând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, recurenta-reclamantă indicând probele care nu au fost luate în considerare sau au fost greşit apreciate şi făcând propria analiză şi reapreciere, cu concluzia finală că hotărârea pronunţată în baza acestora este nelegală, impunându-se modificarea acesteia.
Astfel, susţinerile recurentei-reclamante nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficient a se expune nemulţumirile legate de hotărârea atacată, fiind necesară raportarea acestora la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.
Or, în speţă, recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, şi nu se raportează la considerentele acesteia, ci se limitează la a enumera şi critica mijloacele probatorii administrate în cauză, concluzionând că în mod greşit instanţa de apel a acordat eficienţă juridică rapoartelor de expertiză efectuate în cauză cu privire la terenul în litigiu.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Recurenta-reclamantă a arătat că supune prezentei căi de atac şi încheierile de şedinţă din 23 martie 2011, 13 aprilie 2011 şi 29 februarie 2012, ale instanţei de apel însă, raportat la considerentele anterioare, având în vedere că respectivele încheieri de şedinţă sunt subsumate aceloraşi critici formulate împotriva deciziei recurate şi vizează aceleaşi împrejurări, pentru identitate de raţiune, recursul împotriva acestora este, de asemenea, nul.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul deduse judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta N.F. împotriva deciziei nr. 16 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti - secţia I civilă, şi a încheierilor de şedinţă din 29 februarie 2012, 23 martie 2011 şi 13 aprilie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 488/2013. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 492/2013. Civil → |
|---|
