ICCJ. Decizia nr. 4900/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4900/2013
Dosar nr. 2599/1/2013
Ședinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 28 iunie 2005 sub nr. 4841/2005, reclamanta S.M.M. a formulat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Mărgineni, Judeţul Bacău şi SC A.I. SA Bacău, contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea, în natură, a suprafeţei de 5370 m.p. teren agricol situat în comuna Mărgineni, satul Podiş, judeţul Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 1384/D din 18 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bacău — Secţia civilă, au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale a acestei instanţe, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.I. SA Bacău şi a inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondate; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia necompetenţei materiale este nefondată, prin raportare la principiul disponibilităţii şi la precizările formulate de reprezentantul convenţional al reclamantei în sensul că cele două capete ale cererii de chemare în judecată reprezintă „contestaţie", respectiv „obligaţia de a face" întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.I. SA a fost găsită neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi de obligaţia asumată de aceasta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 864/2004, cu privire la rezolvarea notificării reclamantei.
Pe fond, tribunalul a reţinut că cererea având ca obiect contestaţie împotriva adresei nr. 3463 din 25 mai 2005 emise de Primăria Comunei Mărgineni, apreciată de reclamantă drept dispoziţie în sensul art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, nu este fondată având în vedere că din cuprinsul acţiunii şi din înscrisurile de la dosar rezultă că terenul în suprafaţă de 5370 m.p. nu se află în deţinerea niciuneia dintre entităţile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv a pârâtei Primăria Comunei Mărgineni, aceasta neavând calitatea de unitate deţinătoare.
A mai arătat tribunalul că din cuprinsul notificării nr. 130/2002 rezultă că reclamanta cunoştea situaţia juridică a terenului solicitat a fi restituit, teren pe care se află o clădire şi un grajd, care au aparţinut fostului CAP Mărgineni şi care au fost cumpărate în anul 1991, de SC C. SA Bacău. Prin urmare, neavând calitatea de unitate deţinătoare, în mod corect Primăria Comunei Mărgineni a comunicat reclamantei, prin adresa sus-menţionată, că notificarea nr. 130/2002 a fost trimisă, spre rezolvare, pârâtei SC A.I. SA Bacău, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma de la acea dată.
Cu referire la cererea de obligare a pârâtei SC A.I. SA Bacău, de a emite dispoziţie privind restituirea terenului, tribunalul a reţinut că, în cauză, caracterul preluării abuzive iniţiale a terenului este dovedit, dar nu s-a probat caracterul abuziv al deţinerii terenului de către pârâta SC A.I. SA Bacău.
Astfel, proprietarul iniţial al acestuia a fost J.N.Ș., autorul reclamantei, conform certificatului din 19 februarie 1991 eliberat de Filiala Bacău a Arhivelor Statului; terenul a făcut parte din suprafaţa totală de 9,21 ha, predată statului conform Decretului nr. 115/1959. După cum însăşi reclamanta a arătat, terenul în litigiu a ajuns în proprietatea pârâtei ca urmare a fuziunii acesteia, prin absorbţie, cu SC C. SA Bacău, care, la rândul său, a dobândit terenul prin cumpărare de la Comisia de lichidare a patrimoniului fostei C.A.P. Mărgineni, conform procesului verbal de licitaţie din 6 noiembrie 1991. Deşi a susţinut caracterul abuziv al acestui contract, reclamanta nu a produs dovezi în condiţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată. În plus, reclamanta nu se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care actul de vânzare la licitaţie menţionat să fi fost anulat.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că pârâta nu poate fi obligată să emită dispoziţie sau decizie privind notificarea reclamantei, deoarece nu deţine în mod abuziv terenul, şi, de asemenea, nu poate fi obligată să sesizeze instituţia publică implicată în privatizarea acesteia, respectiv fosta SC C. SA Bacău.
Prin decizia nr. 52 din 19 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia Civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reţinându-se aceeaşi situaţie de fapt, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică ce a efectuat privatizarea.
Expertiza efectuată în apel, de către expertul T.M., a concluzionat că, pentru terenul de 9,21 ha, suprafaţă în care intră şi terenul în litigiu, moştenitorii lui J.Ș. au fost înscrişi cu acţiuni la I.A.S., terenul fiind, în prezent, în proprietatea SC E.C. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 9 aprilie 2004.
Prin decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de recurenta – reclamantă, a casat decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut că unul dintre argumentele pentru care Curtea de Apel Bacău a menţinut sentinţa tribunalului, de respingere a contestaţiei reclamantei, a fost acela că, pentru terenul în litigiu, moştenitorii defunctului proprietar J.Ș. au obţinut măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991, aceştia fiind înscrişi cu acţiuni la I.A.S.
În drept, acest argument îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exceptează de la măsurile reparatorii prevăzute de această lege, terenurile supuse reglementărilor din legile fondului funciar; în consecinţă, era esenţial de stabilit, dacă terenul litigios, în suprafaţă de 5370 m.p., situat în intravilanul comunei Mărgineni, a făcut sau nu obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991.
Sub acest aspect, instanţa de recurs a apreciat că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanţa de apel, care nu a verificat apărările reclamantei pe baza înscrisurilor probatorii invocate de aceasta.
Astfel, reclamanta a susţinut, inclusiv prin concluziile scrise depuse la instanţa de apel, că, din suprafaţa totală de 9,91 ha deţinută de autorul ei, J.Ș., a obţinut măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 18/1991 numai pentru 9,17 ha, prin reconstituire pentru 8,44 ha, (conform titlului de proprietate) şi prin acordare de acţiuni la I.A.S. pentru 0,73 ha, şi că suprafaţa în litigiu, de 5370 m.p, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, face parte din diferenţa până la 9,91 ha, neacoperită de măsurile reparatorii acordate potrivit Legii nr. 18/1991.
A constatat Înalta Curte că, în dosarul primei instanţe există titlul de proprietate, emis pe numele moştenitorilor defunctului J.Ș., pentru suprafaţa de 8 ha şi 454 m.p. teren, iar la fila 74 din acelaşi dosar, există o întâmpinare a Primăriei Comunei Mărgineni, care cuprinde recunoaşterea acesteia în sensul că, pentru terenul în litigiu, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, întrucât, fiind confiscat, nu intră sub incidenţa legii fondului funciar; însă, terenul solicitat există faptic şi scriptic şi este deţinut de SC A.I. SA Bacău, unitate la care a îndreptat notificarea de restituire, formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, prin expertiza efectuată în apel, s-a reţinut că i-a fost reconstituită reclamantei, de către Comisia locală de fond funciar Mărgineni, suprafaţa de 0,73 ha în care nu intră terenul în litigiu, iar pentru suprafaţa de 9,21 ha, (în care intră terenul ce face obiectul judecăţii), moştenitorii lui J.Ș. au fost înscrişi cu acţiuni la I.A.S.
Or, datele contradictorii rezultând din aceste probe trebuiau lămurite de instanţa de apel, în vederea determinării corecte a regimului juridic al terenului în litigiu.
A arătat Înalta Curte că după ce va stabili, pe baza probelor administrate, inclusiv a înscrisurilor noi depuse în recurs, care a fost suprafaţa totală de teren care a aparţinut autorului reclamantei şi cât din această suprafaţă a făcut obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, instanţa de trimitere urmează să aprecieze dacă suprafaţa de teren în litigiu, solicitată prin notificarea nr. 130/2002, a făcut obiectul reparaţiei potrivit Legii nr. 18/1991 şi, în funcţie de rezultat, dacă ea intră sau nu sub imperiul Legii nr. 10/2001, în caz afirmativ, instanţa de trimitere urmând să stabilească cui îi revine obligaţia de soluţionare a notificării.
S-a reţinut, de asemenea, că în dezlegarea acestei probleme s-a pornit de la faptul necontestat că terenul litigios era deţinut, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de o societate comercială privatizată, pârâta SC A.I. SA Bacău, şi de la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, respectiv art. 27 în redactarea de la data intrării în vigoare a legii.
Având în vedere că, prin decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, dispoziţiile art. 29 din aceeaşi lege, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul suprimării distincţiei dintre imobilele preluate cu titlu valabil şi cele preluate fără titlu valabil, au devenit inaplicabile, consecinţa fiind reactivarea vechiului art. 27 care reglementează exclusiv situaţia imobilelor preluate cu titlul valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, stabilind, în alin. (1), că, pentru această categorie de imobile, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. În alin. (2) se menţionează care este entitatea competentă în soluţionarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condiţiile alin. (1), respectiv instituţia publică implicată în privatizare.
A reţinut instanţa de recurs că din interpretarea per a contrario a art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în forma de la data intrării în vigoare, rezultă că, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, asupra măsurilor reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 - restituire în natură sau prin echivalent - se pronunţă unitatea deţinătoare a imobilului.
Însă, în speţă, instanţele anterioare nu au stabilit natura preluării de către stat — cu sau fără titlu valabil - a terenului litigios, evidenţiat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în patrimoniul SC A.I. SA Bacău, în raport de care să procedeze ulterior la stabilirea entităţii competente să rezolve notificarea reclamantei, respectiv pârâta SC A.I. SA Bacău sau Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi să dispună, în consecinţă, fie în sensul redirecţionării notificării reclamantei către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în cazul preluării bunului cu titlu valabil, fie, în cazul preluării fără titlu valabil, în sensul obligării pârâtei SC A.I. SA. Bacău, la emiterea dispoziţiei de soluţionare pe fond a notificării, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, stabilite în raport de situaţia concretă a bunului litigios.
După rejudecare, prin decizia civilă nr. 59 din 2 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bacău — Secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1384 din 18 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că autorul reclamantei, J.N.Ș., a deţinut, cel puţin începând cu anul 1956, o suprafaţă totală de 9,91 ha; din această suprafaţă, 9,21 ha au fost preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959, în acest sens fiind toate consemnările din evidenţele comunei Mărgineni şi certificatul de moştenitor.
A apreciat curtea de apel că reclamanta nu a probat susţinerea conform căreia preluarea terenului s-a făcut în baza H.C.M. nr. 308/1954 şi că adresa de la fila 11 din dosarul instanţei de recurs menţionează prelungirea termenului de aplicare a acestui act normativ şi conţine invitaţia adresată autorului reclamantei de a se prezenta pentru întocmirea formelor de predare, dacă doreşte să cedeze terenul pe care-l posedă, fără a certifica preluarea bunului.
S-a reţinut, de asemenea, că, dacă preluarea s-ar fi făcut în anul 1954, J.Ș. nu mai putea, în anul 1956, să testeze în favoarea bunicii paterne a reclamantei suprafaţa totală de 3,62 ha, nemaifiind titularul dreptului de proprietate, şi nici să dea în folosinţa Sfatului Popular în 1956 şi 1957 peste 6 ha, respectiv să păstreze aproape 3 ha. Din suprafaţa totală de 0,7 ha pe care o mai avea în proprietate până la sfârşitul anului 1959, J.N.Ș., a vândut soţilor V., în anul 1960, cu actul autentic 150/11/1960, conform menţiunii din certificatul de moştenitor enunţat mai sus, suprafaţa de 220,40 m.p., rămânându-i aproximativ 0,67 ha, suprafaţă, care se regăsea în patrimoniul său la data decesului survenit la 02 aprilie 1960.
Conform menţiunilor din certificatul de moştenitor sus-menţionat, în compunerea acestei suprafeţe intrau diferenţele de terenuri rămase după preluare din terenurile testate în timpul vieţii descendenţilor săi; respectivele terenuri au rămas în posesia şi proprietatea moştenitorilor testamentari.
După apariţia Legii nr. 18/1991, descendenţilor defunctului J.N.Ș. li s-a reconstituit, conform titlului de proprietate, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 8,045 ha. Conform titlului de proprietate, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10.000 m.p. pădure, acordându-li-se acţiuni pentru 0,73 ha, măsurile reparatorii totalizând 9,74 ha.
A apreciat instanţa de apel că, indiferent de temeiul pentru care descendenţii defunctului J.Ș. puteau beneficia de reparaţii după anul 1995, respectiv legile fondului funciar ori Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului lor nu putea depăşi limitele dreptului autorului lor pentru terenul preluat de stat, respectiv 9,21 ha şi întrucât au beneficiat deja de reparaţii de pe urma lui J.N.Ș., pentru 9,74 ha, nu se justifică admiterea unei noi solicitări, de 5370 m.p.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M.M., care a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a ajuns la concluzia că a beneficiat de măsuri reparatorii care exced limitelor de proprietate ale autorului său.
Aceasta a susţinut că autorul său a avut în proprietate o suprafaţă de 9,91 ha iar nu de 9,21 ha, cum a reţinut instanţa de apel, aspect care rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv din rolul agricol din 1956. Pe de altă curtea de apel a avut în vedere o suprafaţă de 10.000 m.p. pădure şi una de 220 m.p. teren agricol intravilan, care nu fac obiectul cauzei şi nu sunt evidenţiate nici în rolul agricol menţionat. Împrejurarea că pentru suprafaţa de 5370 m.p. nu s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, întrucât acest teren fusese confiscat, este confirmată chiar de Primăria Comunei Mărgineni, prin întâmpinarea depusă la dosar.
Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor de îndrumare ale instanţei de recurs, care a solicitat instanţei de trimitere să verifice care este entitatea competentă să soluţioneze notificarea reclamantei, în funcţie de modul în care s-a făcut preluarea şi să dispună în consecinţă, fie în sensul redirecţionării notificării la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fie în sensul obligării SC A.I. SA Bacău la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării, conform legii.
Prin decizia civilă nr. 6370 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a trimis cauza spre rejudecare, Curţii de Apel Bacău, reţinând că nu au fost respectate dispoziţiile instanţei de casare, obligatorii potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, în primul ciclu procesual, instanţa de recurs, reţinând insuficienta stabilire a situaţiei de fapt, de către instanţele anterioare, a dispus ca instanţa de apel să lămurească aspectele contradictorii în legătură cu terenul în litigiu, în suprafaţă de 5370 m.p., respectiv dacă acesta a format sau nu obiectul măsurilor reparatorii acordate moştenitorilor fostului proprietar, J.N.Ș., în temeiul Legii nr. 18/1991, în raport de înscrisurile depuse la dosar şi de cele menţionate în întâmpinarea depusă de pârâta Primăria comunei Mărgineni; a dispus, de asemenea, suplimentarea probatoriului în acest sens.
Cu prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a reţinut că suprafaţa totală avută în proprietate de autorul reclamantei, J.N.Ș., a fost de 9,91 ha, că statul a preluat doar o suprafaţă totală de 9,21 ha, în baza Decretului nr. 115/1959, suprafaţă în care este inclus şi terenul în litigiu, iar moştenitorilor fostului proprietar li s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, o suprafaţă totală de 9,74 m.p., prin urmare mai mult decât s-a preluat din patrimoniul autorului reclamantei.
Curtea de apel nu a expus, însă, argumentele pentru care a înlăturat susţinerile formulate în rejudecarea apelului, de către intimata Primăria Comunei Mărgineni, prin adresa nr. 4124 din 23 aprilie 2010, aceleaşi cu cele prezentate în dosarul instanţei de fond (fila 74), în care aceasta specifică fără echivoc faptul că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5370 m.p., în baza Legii nr. 18/1991, moştenitorilor lui J.Ș., pe această suprafaţă fiind amplasate mai multe grajduri şi birouri ce au aparţinut fostului CAP Mărgineni.
Primăria a mai arătat că terenul, împreună cu construcţiile, au fost vândute la licitaţie, către SC A.I. SA, iar aceasta le-a vândut, la rândul său, către SC E. SRL Bacău. Terenul în litigiu nu face parte nici din suprafaţa de 0.73 ha deţinută de J.Ș., pentru care s-au acordat acţiuni la I.A.S. Bacău, aceasta din urmă aflându-se la aproximativ 10 km distanţă de terenul în suprafaţă de 5370 m.p.
Instanţa de apel nu a arătat de ce în suprafaţa totală reconstituită a inclus şi suprafaţa de 10.000 m.p. pădure şi nu a indicat probele din care rezultă că acest teren a fost preluat conform Decretului nr. 115/1959, pentru a se putea aprecia dacă se încadrează în suprafaţa de 9,21 ha, reţinută de instanţă ca fiind preluată în temeiul acestui decret.
Pe de altă parte, curtea s-a raportat la rolul anterior anului 1959, deschis pe numele lui J.Ș., conform înscrisului depus la fila 53 din dosarul de apel, considerând că suprafaţa totală de teren cu care figura acesta în evidenţele agricole este de 9,91 ha, în realitate de 9.94 ha, potrivit înscrisului menţionat.
În această suprafaţă de teren nu figurează, însă, teren cu destinaţia de pădure, ceea ce înseamnă că suprafaţa de 10.000 m.p. pădure, reconstituită conform titlului de proprietate, nu face parte din suprafaţa totală de 9,94 ha indicată în registrul agricol şi nu trebuia avută în vedere la calculul terenului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii din această suprafaţă de 9,94 ha, indicată în rolul agricol.
De asemenea, nu rezultă ce argumente şi ce probe a avut în vedere curtea atunci când a reţinut că există posibilitatea ca suprafaţa de 5370 m.p. să fi fost reconstituită pe un alt amplasament, aceasta şi faţă de poziţia fermă a Primăriei Comunei Mărgineni, care a comunicat că, pentru terenul respectiv, nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi nici nu au fost acordate acţiuni la I.A.S. Bacău.
A mai reţinut instanţa de recurs că, din perspectiva dovedirii modalităţilor de preluare a terenurilor care s-au aflat în proprietatea lui J.Ș., curtea de apel nu a avut în vedere că terenul se află, în prezent, în proprietatea SC E. SRL, că s-a aflat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în deţinerea SC A.I. SA Bacău, dobândit de aceasta, ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu SC C. SA Bacău, care, la rândul său, a dobândit bunul în urma vânzării la licitaţie, de la C.A.P. Mărgineni.
Or, din moment ce imobilul în discuţie s-a aflat în deţinerea C.A.P. Mărgineni, fiind dobândit ulterior de persoanele juridice amintite, în mod succesiv, este fără dubiu că, la un moment dat, a fost preluat de autorităţile statale de la fostul proprietar.
Faptul că, ulterior preluării, fostul proprietar a înţeles să includă imobilul în testamentul său şi, mai departe, acest bun a fost menţionat în certificatul de moştenitor emis de pe urma proprietarului decedat, nu înseamnă că bunul respectiv se afla în proprietatea testatorului, la data întocmirii legatului, sau la data decesului său.
Certificatul de moştenitor nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a calităţii de moştenitor, astfel încât nu a putut fi invoca drept probă privind dreptul de proprietate al lui J.Ș. asupra terenului, la data decesului acestuia; de altfel, dacă ar fi rămas în proprietatea acestei persoane sau a moştenitorilor lui, nu rezultă cum terenul în discuţie a ajuns să fie deţinut de fostul CAP Mărgineni.
Pe de altă parte, şi dacă s-ar considera că suprafaţa totală preluată de la J.Ș. a fost de 9,21 ha şi că preluarea terenurilor pe care acestea le-a avut în proprietate a operat numai în baza Decretului nr. 115/1959, scăzând suprafaţa de 10.000 m.p. pădure, care nu trebuia avută în vedere de instanţa de apel, pentru argumentele deja arătate, înseamnă că suprafaţa reconstituită şi care prezintă relevanţă în prezenta cauză este de 8,045 ha. potrivit titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, la care se adaugă 0,73 ha pentru care s-au acordat acţiuni, în total 8,775 ha, rămânând o diferenţă de 0,435 ha nereconstituită până în prezent.
A subliniat instanţa de recurs că, în legătură cu preluarea imobilului în litigiu, nu sunt relevante doar înscrisurile care se referă la suprafaţa totală de 9,21 ha teren preluat în baza Decretului nr. 115/1959, ci şi faptul că terenul în litigiu s-a aflat în deţinerea CAP Mărgineni, ceea ce presupune că bunul a fost preluat de stat, chiar şi în fapt, adică în absenţa unui act normativ de preluare.
Cu referire la relevanţa adresei aflate la fila 11 din primul dosar recurs, emisă de fostul Sfat Popular al comunei Luncan, judeţul Bacău, privind o eventuală preluare a terenului în baza H.C.M. nr. 308/1954, Înalta Curte a reţinut că acest înscris reprezintă un indiciu în stabilirea modalităţii de preluare a terenului în litigiu în baza acestui act normativ, instanţa de apel urmând a verifica, prin suplimentarea probatoriului, dacă terenul a fost preluat potrivit acestei H.C.M.
Dar şi în condiţiile în care se va ajunge la concluzia că nu acesta este actul normativ în baza căruia terenul a fost trecut în proprietatea statului, nu se poate reţine că bunul a rămas în proprietatea autorului reclamantei din moment ce s-a aflat în deţinerea CAP Mărgineni şi, cu atât mai puţin, că s-ar fi dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest bun, raportat la suprafaţa totală preluată, de 9,21 ha.
Din această perspectivă, este foarte importantă poziţia pârâtei Primăria Comunei Mărgineni, care a declarat, pe parcursul procesului, că pentru terenul de 5370 m.p. nu s-a reconstituit dreptul de proprietate şi nici nu s-au acordat acţiuni la I.A.S. Bacău.
A concluzionat instanţa de recurs că, în apel, nu au fost lămurite toate aceste chestiuni contradictorii, nu au fost respectate dispoziţiile cuprinse în decizia de casare şi nu s-a stabilit situaţia juridică reală a imobilului în litigiu; s-a dispus suplimentarea probatoriului în scopul identificării terenului, prin efectuarea unei expertize de specialitate, şi să stabilească dacă, pentru acest bun, s-au acordat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991.
A mai arătat instanţa de recurs că, în cazul în care va stabili în mod cert că nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, se va verifica dacă bunul pretins în litigiul de faţă face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din această lege, şi, în caz afirmativ, va stabili natura preluării, deţinătorul bunului, forma de reparaţie cuvenită şi persoana responsabilă pentru reparaţie.
Cu prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a dispus suplimentarea probatoriului.
Astfel, s-au solicitat relaţii de la Primăria Comunei Mărgineni privind evidenţele din care rezultă că terenul din litigiu a făcut obiectul preluării abuzive de către stat în temeiul H.C.M. nr. 308/1953.
Cu adresa nr. 3754 din 14 mai 2012 Primăria comunei Mărgineni a comunicat că potrivit înscrisurilor din Registrul agricol, vol.I poz.172 pentru anii 1959-1961 satul Podiş, J.Ș. a predat teren la Decretul 115/1959 iar potrivit Certificatului 77670 din 19 februarie 1991 emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, în urma verificării arhivei Sfatului Popular al Raionului Bacău din anul 1959, s-a constatat că cetăţeanul J.N.Ș. din comuna Luncani a predat la Decretul nr. 115/1959 o suprafaţă totală de 9,21 ha. teren din care 6,56 ha arabil şi 2,65 ha.fînaţ.
Au fost anexate adresei 3754/2012 a Primăriei comunei Mărgineni, copia Certificatului din 19 februarie 1991 emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului – Filiala Arhivelor Statului Bacău, precum şi copie de pe rolul agricol aparţinând defunctului J.Ș.
Pentru apelantă au fost depuse copii de pe înscrisurile eliberate de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Bacău a Arhivelor Naţionale, respectiv: declaraţia numitului J.N.Ș. din anul 1956, procesul verbal din 14 februarie 1955, întocmit de Sfatul Popular al comunei Luncani, contractul din 20 ianuarie 1956 întocmit de Sfatul Popular al comunei Luncani, declaraţia numitului J.N.Ș. din anul 1956, tabelele întocmite de J.N.Ș. la 04 mai 1955 privind terenurile date în folosinţa Sfatului Popular al comunei Luncani şi cele reţinute de cetăţean; declaraţia numitului J.N.Ș. din 30 ianuarie 1955, contractul din anul 1956 întocmit de Sfatul Popular al comunei Luncani, procesul verbal din 10 aprilie 1959 al Comisiei Raionale din comuna Luncani privind aplicarea Decretului 115/1959, copii de pe titlurile de proprietate emis pentru moştenitorii defunctului J.Ș. pentru suprafaţa de 8 ha 0454 m.p. şi copie de pe testamentul autentic al defunctului J.N.Ș.
S-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate.
Prin decizia civilă nr. 3 din 6 martie 2013, Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.M.M., împotriva sentinţei civile nr. 1384 din 18 octombrie 2006, pronunţate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 238/110/2005.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prin Notificarea din 12 februarie 2002 s-a solicitat de către V.Ș. restituirea suprafeţei de 5.300 m.p. situată în satul Podiş comuna Mărgineni la punctul numit „Bolovani” menţionat în testamentul mamei sale, de către autorul acesteia J.Ș.; chiar prin notificare se arată că pe terenul solicitat se află clădiri care au aparţinut fostului C.A.P. Mărgineni.
Terenul solicitat face parte din suprafaţa de 9,94 ha. cu care J.Ș. apare înscris la rolul agricol din 1956 şi a fost predat conform Decretului nr. 115/1959. În baza Legii 18/1991, moştenitorilor defunctului J.Ș. li s-a eliberat Titlul de proprietate din 24 martie 1995 pentru suprafaţa totală de 8,0454 ha. pe teritoriul comunei Mărgineni.
A mai reţinut curtea de apel că suprafaţa preluată şi restituită (de fapt nerestituită) este de 1,8946 ha.teren din care face parte şi suprafaţa de 5300 m.p, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că prioritar pentru soluţionarea cauzei este a se stabili dacă această suprafaţă de teren, intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001(forma aplicabilă de la 14 februarie 2001 – până la 4 aprilie 2005) „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar 18/1991”.
Reţinând că înseşi reclamanta a arătat că terenul solicitat, a fost adus în C.A.P. pe acesta fiind amplasat sediul fostului C.A.P. precum şi o clădire cu destinaţie de grajduri, instanţa de apel a concluzionat că „regimul juridic al terenului este acela de teren adus în CAP şi în raport de această constatare, constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al foştilor proprietari ori al moştenitorilor acestora este reglementat de art. 8 alin. (2) şi art. 37 din Legea nr. 18/1991 în redactarea iniţială”; că terenul în cauză face obiectul Legii nr. 18/1991, este confirmat şi de natura juridică a acestuia la data preluării, respectiv aceea de teren extravilan.
A mai arătat curtea de apel că este adevărat că abia prin forma articolului 8 din Legea nr. 10/2001 aplicabilă de la 2 septembrie 2005 s-a prevăzut că „ nu intră sub incidenţa prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localităţii la data preluării abuzive” şi că părţii i se aplică dispoziţiile art. 8 în vigoare la data notificării, însă constatarea privind natura de teren extravilan făcută de expert, amplu şi judicios motivată în suplimentul la raportul de expertiză, întăreşte convingerea, având în vedere şi cele precizate mai sus privind temeiul de drept în baza căruia partea poate beneficia de reparaţii corespunzătoare.
Conform cererii înregistrate sub nr. 1997 din 17 martie 1991 terenul în cauză a fost solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991, însă terenul nu a fost restituit, argumentul Primăriei Mărgineni, fiind acela că terenul a fost confiscat de stat.
În atare situaţie, nu are relevanţă juridică faptul că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, de vreme ce art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementată de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/21000.
Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator generală, însă legiuitorul a exclus din domeniul de aplicare al acesteia, acele terenuri al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar.
Cum, în cauză obiectul cererii de restituire îl constituie tocmai un teren agricol de natura celor evidenţiate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluţia care se impune, este cea de respingere a apelului, neimputându-se a fi examinate celelalte aspecte pe care instanţa a dispus a fi lămurite prin expertiză pentru varianta în care în speţă s-ar fi aplicat dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.M.M.
Aceasta a făcut o amplă expunere a istoricului procesului şi a criticat decizia recurată, susţinând, în esenţă, că este nelegală întrucât nu a fost stabilită corect situaţia de fapt, au fost interpretate greşit probele administrate şi au fost greşit aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001; de asemenea, recurenta a susţinut că au fost încălcate grav şi vădit dispoziţii de drept procesual, inclusiv sub aspectul nerespectării dezlegărilor obligatorii date de instanţele de casare.
Astfel, instanţa de apel a dispus administrarea de probe care nu au fost solicitate de părţi dar a ignorat înscrisurile depuse de apelanta-reclamantă, nu a motivat corespunzător decizia pronunţată şi nu a stabilit regimul juridic al terenului.
Printr-o altă critică, recurenta a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la soluţionarea pe fond a notificării având în vedere că nici Primăria comunei Mărgineni şi nici SC A.I. SA Bacău, nu s-au pronunţat în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001, asupra notificării.
Sub un alt aspect, instanţa de apel nu a dat eficienţă tuturor îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia din 23 septembrie 2011, făcând verificări doar cu privire la natura juridică a terenului, cu ignorarea deciziei de casare nr. 124 din 15 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual şi nici nu a expus argumentele care susţin concluzia că în cauză ar fi incidente doar dispoziţiile Decretului nr. 115/1959.
Intimata SC A.I. SA, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar şi dispoziţiile legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează să fie admis, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei, instanţei de apel, spre rejudecare pentru următoarele considerente:
Pricina se află în al treilea ciclu procesual, în cauză fiind pronunţate deja două decizii de recurs care, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, sub aspectul problemelor de drept dezlegate şi a necesităţii administrării unor probe.
Prin decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a reţinut că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanţa de apel, cu referire la regimul juridic al terenului în litigiu, şi a dispus administrarea de probe pentru a se stabili: suprafaţa totală de teren care a aparţinut autorului reclamantei şi cât din această suprafaţă a făcut obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, dacă suprafaţa de teren în litigiu, solicitată prin notificarea nr. 130/2002, a făcut obiectul reparaţiei potrivit Legii nr. 18/1991 şi, în funcţie de rezultat, dacă ea intră sau nu sub imperiul Legii nr. 10/2001, în caz afirmativ, instanţa de trimitere urmând să stabilească cui îi revine obligaţia de soluţionare a notificării.
Mai mult, la fila 5, ultimul alineat din decizia sus-menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că: „Era, deci, esenţial de stabilit în cauză dacă terenul litigios, în suprafaţă de 5370 mp, situat în intravilanul comunei Mărgineni, a făcut sau nu obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, numai în caz negativ el intrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001.”.
Prin urmare, în cauză există o dezlegare în drept obligatorie dată de instanţa de recurs, care a statuat că, în măsura în care, pentru terenul în litigiu, nu au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, acesta intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
De asemenea, instanţa de recurs a arătat detaliat care sunt problemele de drept ce urmează a fi soluţionate, în funcţie de situaţia de fapt ce se va stabili.
Prin cea de-a doua decizie de casare, nr. 6370 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de apel, cu prilejul rejudecării cauzei, nu a respectat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situaţia juridică a terenului şi aspectele contradictorii privitoare la întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantei, temeiul preluării bunului de către stat şi limitele în care dreptul de proprietate a fost reconstituit.
A reiterat instanţa de recurs dispoziţia ca, în ipoteza în care curtea de apel, după lămurirea situaţiei de fapt prin administrarea de probe suplimentare, inclusiv expertiză tehnică judiciară, „va stabili în mod cert că nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, va verifica dacă bunul pretins în litigiul de faţă face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din această lege, şi, în caz afirmativ, va stabili natura preluării, deţinătorul bunului forma de reparaţie cuvenită şi persoana responsabilă pentru reparaţie”.
Cu prilejul celei de-a treia judecăţi desfăşurate în apel, s-au administrat probe cu înscrisuri şi expertiză tehnică judiciară, Curtea de Apel Bacău ajungând la concluzia că terenul în suprafaţă de 5300 mp face obiectul Legii nr. 18/1991 şi aceasta deoarece ternul a fost adus în fosta Cooperativă Agricolă de Producţie, pe el fiind amplasat sediul fostului C.A.P. şi o construcţie cu destinaţie de grajduri, astfel că intră sub incidenţa art. 8 alin. (2) şi art. 37 din Legea nr. 18/1991, în redactarea iniţială.
A arătat că un argument suplimentar, sub aspectul incidenţei prevederilor Legii nr. 18/1991, este acela că la data preluării terenul era situat în extravilan.
A mai reţinut Curtea de Apel Bacău că s-a solicitat restituirea acestui teren în temeiul Legii nr. 18/1991, prin cererea nr. 1997 din 17 martie 1991, cerere căreia Primăria comunei Mărgineni nu i-a dat curs ( întrucât terenul a fost confiscat de stat), însă nu prezintă relevanţă juridică împrejurarea că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, în temeiul legii fondului funciar, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În consecinţă, apelul declarat de apelanta-reclamantă a fost respins, ca nefondat.
Soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul controlului judiciar contravine dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, deşi se reţine că pentru suprafaţa de 5300 mp teren, care face parte dintr-un rest de 1,8946 ha teren preluat de la J.Ș. şi nerestituit, reclamanta nu a beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cererea sa fiind respinsă de Primăria comunei Mărgineni, cu motivarea că terenul a fost confiscat de către stat, Curtea de Apel Bacău a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă de la 14 februarie 2001 – 04 aprilie 2005.
Înalta Curte constată că pe baza situaţiei de fapt reţinute, instanţa de apel, faţă de deciziile anterioare de casare sus-menţionate trebuia să reţină aplicabilitatea în speţă a Legii nr. 10/2001, şi, în consecinţă să stabilească, după distincţiile prezentate în decizia nr. 6370 din 23 septembrie 2011, natura preluării, deţinătorul bunului, forma de reparaţie cuvenită şi persoana responsabilă pentru reparaţie.
Nici argumentul că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991 pentru că s-ar fi aflat la data preluării în extravilan, expus de curtea de apel, nu justifică respingerea apelului exclusiv ca o consecinţă a aplicării dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă de la 14 februarie 2001 – 04 aprilie 2005.
Înalta Curte reţine însă că, nici sub aspectul determinării modalităţii în care s-a produs deposedarea autorului recurentei, curtea de apel nu a argumentat pe baza cărui raţionament logico-juridic a concluzionat că terenul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 115/1959 în condiţiile în care, ulterior emiterii adresei nr. 3754 din 14 mai 2012 de către Primăria comunei Mărgineni (adresă reţinută de instanţă în care se menţionează că terenurile preluate de la autorul reclamantei au fost preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959 iar menţionarea HCM nr. 308/1953 în cuprinsul adresei nr. 4124 din 23 aprilie 2010 s-a făcut din eroare), aceeaşi instituţie a emis adresa nr. 10557 din 16 noiembrie 2012 în care se menţionează că, urmare verificării unor înscrisuri suplimentare, ulterior furnizării relaţiilor cuprinse în adresa nr. 3754 din 14 mai 2012, s-a constat că temeiul preluării terenului în litigiu este H.C.M. nr. 308/1953.
Prin urmare, reţinând că din probatoriul administrat nu a rezultat că apelanta-reclamantă a beneficiat de măsuri reparatorii conform Legii nr. 18/1991 pentru terenul solicitat în cauza de faţă şi văzând dezlegările date în recurs în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa constată că, decizia recurată a fost dată cu greşita aplicare a legii, întrucât cu prilejul rejudecării pricinii au fost încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Apreciază că, faţă de considerentele expuse, nu se impune examinarea celorlalte critici.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3), cu referire la art. 304 pct. 9 şi 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel, spre rejudecare, cu respectarea dezlegărilor date de instanţa de recurs, atât cu referire la necesitatea stabilirii situaţiei de fapt şi expunerii raţionamentului juridic care îi fundamentează concluziile cât şi cu privire la dispoziţiile legale aplicabile, în funcţie de situaţia de fapt reţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.M.M. împotriva deciziei nr. 3 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Bacău – Secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3097/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3099/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
