ICCJ. Decizia nr. 3097/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3097/2013
Dosar nr. 5229/120/2008
Şedinţa publică din 4 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgovişte, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa dreptului de autor asupra lucrării reprezentând bustul lui Radu de la Afumaţi; să se constate încălcarea de către pârâtă a disp.art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, precum şi încălcarea drepturilor morale, în calitate de autor al lucrării Radu de la Afumaţi; obligarea pârâtei la plata sumei de 11.000 lei, reprezentând valoarea drepturilor de autor, aşa cum s-a menţionat în oferta financiară de participare la concursul organizat de pârâtă, precum şi obligarea la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 2007 a participat la concursul de creaţie şi execuţie a monumentului Aleea Voievozilor din Târgovişte cu lucrarea reprezentând bustul lui Radu de la Afumaţi, organizat de Administraţia Publică Municipală - Consiliul local şi Primăria Târgovişte în baza regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, a caietului de sarcini şi a fişei de date achiziţie, la care participanţii au depus busturile realizate în ipsos sau lut, însoţite de piese scrise sau desenate, ilustrând şi detaliind concepţia estetică şi motivaţiile propunerii acestora, iar după finalizarea concursului, autorii stabiliţi câştigători trebuiau să-şi prezinte lucrările la C.N.A.M. de pe lângă Ministerul Culturii şi cultelor, urmând ca în funcţie de observaţiile şi condiţiile formulate, autorii să le transpună în bronz.
S-a mai susţinut că la finalul concursului, reclamantul a fost înştiinţat că lucrarea reprezentând bustul lui Radu de la Afumaţi a fost declarată necâştigătoare, iar în luna octombrie 2007, după terminarea concursului, reclamantul s-a deplasat în Târgovişte în vederea recuperării lucrării, ocazie cu care a constatat că lucrarea sa a dispărut.
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 5342/120/2008 pe rolul aceluiaşi tribunal, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgovişte, prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa dreptului de autor asupra lucrărilor reprezentând bustul lui Matei Basarab şi bustul lui Constantin Brâncoveanu; să se constate încălcarea de către pârâtă a disp.art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe; să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor morale ale reclamantului, în calitate de autor al lucrărilor Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu; obligarea pârâtei la plata sumei de 24.000 lei, reprezentând valoarea drepturilor de autor pentru lucrarea Matei Basarab, suma de 12.000 lei şi pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, aceeaşi sumă aşa cum s-a menţionat în ofertele financiare depuse la dosarul de participare la concursul organizat de către Primăria Târgovişte; la plata sumei de 20.000 lei, pentru lucrarea Matei Basarab, suma de 10.000 lei şi pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2007 a participat la concursul de creaţie şi execuţie a monumentului Aleea Voievozilor din Târgovişte cu lucrările reprezentând bustul lui Matei Basarab şi al lui Constantin Brâncoveanu, organizat de Administraţia publică municipală - Consiliul local şi Primăria Târgovişte în baza regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, a caietului de sarcini şi a fişei de date achiziţie, la care participanţii au depus busturile realizate în ipsos sau lut, însoţite de piese scrise sau desenate, ilustrând şi detaliind concepţia estetică şi motivaţiile propunerii acestora, iar după finalizarea concursului, autorii stabiliţi câştigători trebuiau să-şi prezinte lucrările la C.N.A.M. de pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor, urmând ca în funcţie de observaţiile şi condiţiile formulate, autorii să le transpună în bronz.
S-a mai susţinut că la finalul concursului, reclamantul a fost înştiinţat că lucrările sale au fost declarate necâştigătoare, iar în luna octombrie 2007, după terminarea concursului, reclamantul s-a deplasat în Târgovişte în vederea recuperării lucrărilor, ocazie cu care a constatat că lucrarea Matei Basarab a dispărut, iar cea reprezentând bustul lui Constantin Brâncoveanu a fost distrusă.
La 24 noiembrie 2008, cele două dosare au fost conexate.
Prin sentinţa civilă nr. 1429 din 15 septembrie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis acţiunea reclamantului P.C., a constatat existenţa dreptului de autor a acestuia asupra lucrării de sculptură reprezentând bustul lui Radu de la Afumaţi şi a obligat pârâta să plătească reclamantului sumele de 11.000 lei despăgubiri materiale pentru această lucrare şi 10.000 lei despăgubiri morale.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantului C.A., a constatat existenţa dreptului de autor a acestuia asupra lucrărilor de sculptură reprezentând bustul lui Matei Basarab şi Constantin Brîncoveanu şi a obligat pârâta să plătească reclamantului sumele de 12.000 lei reprezentând despăgubiri materiale pentru lucrarea bustul lui Matei Basarab şi 33.048 lei pentru lucrarea bustul lui Constantin Brîncoveanu, precum şi 10.000 lei despăgubiri morale.
Totodată, tribunalul a obligat aceeaşi pârâtă să plătească reclamantului P.C. suma de 4.341 lei cheltuieli de judecată şi reclamantului C.A. suma de 3.533 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 38 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul reclamantului C.A. şi a admis apelul pârâtei Primăria municipiului Târgovişte - prin primar, schimbând în parte sentinţa în sensul că a înlăturat obligarea apelantei-pârâte la plata de daune morale către apelantul-reclamant C.A. şi intimatul-reclamant P.C., fiind menţinută în rest sentinţa.
Prin Decizia civilă nr. 606 din data de 03 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgovişte, prin primar, a casat în parte decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de aceeaşi pârâtă la aceeaşi curte de apel, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii P.C. şi C.A.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că recursul reclamanţilor, ce au formulat critici identice, relative la greşita respingere a cererii de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul pretins cauzat prin fapta pârâtei, este nefondat.
S-a arătat că această solicitare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ce prevăd că autorul unei opere are „dreptul la respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricare modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa”.
În ceea ce priveşte limitele protecţiei conferite unei opere prin legea specială, s-a constatat că nu este viabilă distincţia realizată de către instanţa de apel între alterarea viziunii creatoare a autorului şi acţiunea mecanică ce a condus la afectarea integrităţii opere, întrucât cel de-al doilea element menţionat reprezintă mijlocul prin care se obţine un rezultat păgubitor, în timp ce primul element este chiar acest rezultat, la care se poate ajunge inclusiv printr-o acţiune mecanică de distrugere fizică, totală sau parţială, a operei.
A reţinut instanţa de control judiciar că pentru a fi în prezenţa unei încălcări a dreptului moral la respectarea operei, în sens larg, în conformitate cu art. 10 lit. d) din Lege, prejudiciul moral, indiferent de modalitatea în care este produs, trebuie să constea în afectarea onoarei sau a reputaţiei autorului, valori expres prevăzute de legiuitor, nefiind aşadar suficientă simpla atingere fizică, fiind necesar ca aceasta să fie de o anumită consistenţă şi gravitate, astfel încât să afecteze onoarea şi reputaţia autorului, consecinţă ce echivalează cu denaturarea viziunii artistice a autorului asupra operei sale, după cum, în mod corect, a considerat instanţa de apel.
S-a mai arătat că evaluarea potenţialului prejudiciabil al atingerii, în raport de valorile morale pretins lezate, este la latitudinea instanţei de judecată, pe baza probatoriului administrat, ţinându-se cont de faptul că, deşi autoaprecierea autorului este importantă, impactul faptei prejudiciabile asupra concepţiei artistice este, în egală măsură, un element obiectiv, în aprecierea căruia se poate recurge la proba testimonială, ce a fost efectiv administrată în cauză.
În acest context, s-a reţinut că instanţa de apel a dat în mod corect eficienţă declaraţiilor martorilor audiaţi, iar constatările astfel formulate nu pot fi reapreciate în această fază procesuală, finalitate urmărită de către recurenţi prin referirile la alte probe administrate, deoarece nu reprezintă o chestiune de legalitate a deciziei, ci de temeinicie, ce excede atribuţiilor instanţei de control judiciar, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Totodată, s-a arătat că pentru ca răspunderea unui terţ să fie atrasă, este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor deduse din art. 998 şi 999 C. civ., astfel încât neîndeplinirea uneia, în speţă, a prejudiciului moral, împiedică reţinerea uneia asemenea consecinţe.
S-a mai observat că susţinerile referitoare la prejudiciul moral coincid cu cele formulate în sprijinul pretenţiei de reparare a prejudiciului material suferit prin distrugerea, respectiv dispariţia fizică a operelor, aşadar alterarea integrităţii lucrărilor, iar ambele instanţe de fond au constatat existenţa unui prejudiciu material produs reclamanţilor, fie prin deteriorarea ca urmare a unor acţiuni mecanice, fie prin dispariţia fizică a lucrărilor fiind inadmisibilă o dublă reparare a aceleiaşi consecinţe păgubitoare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta Primăria municipiului Târgovişte, s-a observat că instanţa de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998 şi 999 C. civ., dar cu toate acestea, a acordat despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat reclamanţilor, raţionamentul juridic pe care se întemeiază o astfel de soluţie fiind eronat, deoarece simpla neîntrunire a unuia elementele răspunderii civile delictuale este suficientă pentru respingerea cererii în pretenţii cu o asemenea cauză juridică.
S-a mai reţinut că această greşeală de judecată ar fi putut fi înlăturată în contextul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă numai dacă deciz ia recurată cuprindea argumentele relevante în legătură cu fiecare element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei juridice, pentru a face posibilă cercetarea legalităţii deciziei sub aspectul întrunirii sau a neîntrunirii condiţiilor unei asemenea răspunderi.
Or, s-a reţinut că din cuprinsul deciziei recurate lipsesc, însă, considerentele care au condus instanţa la soluţia de acordare de despăgubiri, după ce s-a conchis, în prealabil, tot nemotivat, în sensul că deşi nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii, ar exista, totuşi, vinovăţie în forma culpei.
S-a constatat că în realitate, însăşi situaţia de fapt nu a fost cert şi neechivoc stabilită, astfel încât nu ar fi, oricum, posibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.
A arătat instanţa de control judiciar că instanţa de apel nu a arătat în ce constă fapta ilicită a pârâtei, dacă lucrările ar fi trebuit să se afle în detenţia acesteia şi pentru cât timp, dacă pârâta avea vreo obligaţie legată de detenţia lucrărilor şi în ce mod şi-a îndeplinit-o, arătându-se că faptul că lucrările s-au deteriorat ori chiar nu mai există în materialitatea lor are o valoare diferită în cazul în care pârâta ar fi avut o anumită obligaţie rezultată din regulamentul de concurs de cel în care o asemenea îndatorire nu ar putea fi identificată, putând conduce la rezultate diferite, respectiv la constatarea ori înlăturarea răspunderii pârâtei pentru prejudiciul creat prin degradarea operelor.
În acest context, s-a conchis că ar fi trebuit să se analizeze prevederile regulamentului de concurs, stabilindu-se dacă acestea menţionează un anumit termen pentru ridicarea lucrărilor de la Primărie de către competitorii necâştigători, precum şi eventuale obligaţii ale autorităţii administrative în legătură cu deţinerea lucrărilor, neputându-se ignora nici faptul că lucrările de sculptură au ajuns în deţinerea pârâtei prin actul de voinţă al autorilor lor, care le-au încredinţat Primăriei în vederea participării la concursul organizat de autoritatea administrativă.
De asemenea, s-a apreciat că instanţele de fond ar fi trebuit să determine natura raportului juridic astfel creat, dacă acesta este de natură contractuală, corespunde unui contract reglementat de Codul civil - de pildă depozitul - sau unei convenţii nenumite, care este conţinutul raportului juridic, respectiv drepturile şi obligaţiile asumate de părţi, precum şi regulile ce-i sunt aplicabile, inclusiv sub aspectul duratei.
S-a mai arătat că, deşi a stabilit că în ceea ce priveşte deteriorarea, dispariţia fizică a lucrărilor, operează răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie a pârâtei, instanţa de apel nu a argumentat această apreciere, în raport de împrejurarea că operele în discuţie au fost remise pârâtei chiar de către autorii lor, cu atât mai puţin nu a demonstrat că ar fi întrunite elementele acestei răspunderi, deduse din prevederile art. 998 şi 999 C. civ.
Aspectele relevate interesează, în egală măsură, condiţia vinovăţiei (reţinută, de asemenea nemotivat, de către instanţa apel a fi fost întrunită în cauză, sub forma culpei).
S-a apreciat că în acest context, instanţa de apel ar fi trebuit să stabilească dacă nu cumva reclamanţii înşişi sunt în culpă pentru lăsarea bunurilor în detenţia pârâtei, ceea ce presupune, în prealabil, analizarea regulamentului de concurs şi, în egală măsură, derularea efectivă a evenimentelor în primul rând, momentul la care reclamanţii au solicitat restituirea bunurilor, o eventuală culpă a reclamanţilor determinând, după caz, fie înlăturarea totală a vinovăţiei pârâtei, fie reducerea acesteia cu dozarea proporţională a despăgubirilor.
Referitor la al doilea aspect invocat prin motivele de recurs, ce vizează modul de calcul al despăgubirilor materiale exclusiv pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, creată de către reclamantul A.C., s-a reţinut că pârâta critică obligarea sa la plata valorii totale a lucrării, în loc de plata cheltuielilor necesare aducerii bunului deteriorat la starea iniţială, precum şi criteriul de evaluare a lucrării, indicat de către expertul la care a apelat prima instanţă în cauză, respectiv „valoarea artistică”, formulându-se de către pârâtă susţineri similare prin motivele de apel.
A reţinut instanţa de recurs că instanţa de apel s-a limitat la constatarea că stabilirea prejudiciului pentru respectiva sculptură s-a realizat pentru lucrarea artistică propriu-zisă, şi nu prin raportare la valoarea de circulaţie a bunului respectiv, constatare ce nu echivalează cu argumentarea soluţiei adoptate, nefiind analizate în concret susţinerile apelantei, nearătându-se dacă există vreo distincţie între valoarea artistică a unei opere de sculptură şi valoarea de circulaţie a acesteia şi, în caz afirmativ, în ce constau aceste diferenţe şi argumentele pentru care este aplicabil criteriul reţinut de către prima instanţă şi nu cel pretins de către pârâtă.
Totodată, s-a reţinut că nu s-a arătat nici motivul pentru care au fost înlăturate susţinerile apelantei relative la raportarea, în evaluarea despăgubirilor pentru prejudiciul material, la contravaloarea dreptului de autor cuprinsă în oferta financiară depusă de către reclamantul Adrian Curcan la dosarul de participare la concurs.
Cu privire la conţinutul obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei, în sensul acordării contravalorii lucrării şi nu doar a cheltuielilor necesare restaurării acesteia, s-a constatat absenţa oricăror considerente în cuprinsul deciziei.
În rejudecarea apelului declarat de pârât, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 87 din 27 noiembrie 2012, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de creaţie pentru realizarea „Aleii Voievozilor” de la Târgovişte, Consiliul local şi Primăria municipiului Târgovişte au organizat în anul 2007 concursul de creaţie şi execuţie a unui ansamblu monumental intitulat „Aleea Voievozilor de la Târgovişte”, ansamblu ce urma a fi amplasat în incinta Parcului Chindia din municipiul Târgovişte constând în 33 de busturi ale unor voievozi.
În speţă, astfel cum se arată la cap. V pct. 1 din regulamentul de concurs, acesta a fost „un concurs public de creaţie deschis participării autorilor individuali sau reuniţi în grupe/colective de lucru”, stipulându-se la pct. 2 al cap. V că prin participarea la concurs, se presupune că persoanele fizice care vor propune una/mai multe lucrări îşi asumă statutul de autor.
În cap. VI al regulamentului sus-menţionat au fost reglementate aspecte legate de etapele concursului de creaţie, modalităţile de înscriere, evaluare şi contestaţii, stipulându-se în mod expres la art. 4 că autorii înscrişi la concurs vor depune, în vederea jurizării, machete/machetele realizate la scara 1/1, cu înălţimea indicată, eventual însoţite de piese scrise sau desenate, ilustrând sau detaliind concepţia estetică şi motivaţia propunerii acesteia, iar la art. 5 s-a prevăzut că în urma jurizării machetelor se va (vor) desemna autorul/autorii Ansamblului Monumental, urmând ca acesta/aceştia să negocieze, potrivit legilor în vigoare, condiţiile în care se va/vor realiza lucrarea/lucrările.
De asemenea, la art. 6 al cap. VI din regulament s-a prevăzut că pentru examinarea machetelor depuse în concurs se va constitui un juriu al concursului, prin dispoziţia Primarului Municipiului Târgovişte, care se va emite după expirarea termenului de depunere a machetelor, juriul astfel constituit urmând să hotărască cu privire la regulile, criteriile şi modalităţile de examinare, iar la art. 7 al cap. VI sunt cuprinse dispoziţii referitoare la contestaţiile privind deciziile juriului concursului.
Data limită de înscriere şi de depunere a machetelor şi a schiţei de soclu a fost stabilită ca fiind 18 iunie 2007, iar data de finalizare a jurizării prin anunţarea publică a câştigătorului/câştigătorilor a fost stabilită la 22 iunie 2007.
Din analiza dispoziţiilor regulamentului de concurs, mai sus arătate, a rezultat că acesta a presupus, în mod necesar, depunerea de către autorii participanţi la concurs a machetelor realizate de aceştia în condiţiile stipulate de regulament, machete ce au fost examinate de juriul din concurs, astfel cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei juriului de evaluare întocmit la data de 18 iunie 2007.
Intimaţii-reclamanţi P.C. şi C.A. au participat la concursul sus-menţionat, reclamantul P.C. cu lucrarea reprezentând bustul lui Radu de la Afumaţi, iar reclamantul C.A. cu două lucrări reprezentând bustul lui Matei Basarab şi bustul lui Constantin Brâncoveanu, însă aceştia nu au obţinut punctajul necesar câştigării concursului, ambii formulând contestaţii conform dispoziţiilor din regulament.
De menţionat, că în regulamentul de concurs s-au prevăzut o serie de condiţii pentru participarea la concurs, ce au presupus ca artistul să posede studii de specialitate şi/sau să fie membru al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia Sculptură şi/sau Artă Monumentală, precum şi experienţă dovedită/certificată prin execuţia a 1-5 lucrări monumentale (bronz/piatră), stipulându-se în mod expres la art. 2 din cap. VI că la concurs pot participa persoanele având calitatea de autor în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Deşi regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, ce a fost aprobat de primar, a cuprins dispoziţii privitoare, printre altele, la tema concursului, condiţiile de participare, etapele concursului de creaţie, modalităţile de înscriere, evaluare şi contestaţie, calendarul de desfăşurare a concursului, în regulament nu a fost reglementat un aspect deosebit de important legat de concurs, respectiv cel privind obligaţiile organizatorului concursului referitoare la depozitarea machetelor realizate de participanţi la concurs, condiţiile şi termenele în care se realizează aceasta, limitele răspunderii, obligaţiile participanţilor la concurs care nu au câştigat legate de preluarea machetelor depuse în vederea jurizării, concursul presupunând în mod obligatoriu, astfel cum s-a arătat mai sus, depunerea machetelor respective de către autorii participanţi, în vederea jurizării de către juriul concursului numit prin dispoziţia Primarului municipiului Târgovişte.
Obligaţia reglementării detaliate şi coerente a aspectelor sus-menţionate cade în mod evident în sarcina organizatorului concursului, de vreme ce concursul în sine a presupus, în mod necesar, examinarea tuturor machetelor depuse în concurs de către juriul numit special în acest sens, toate machetele fiind încredinţate la momentul jurizării, în mod indubitabil, de către toţi participanţii la concurs, organizatorului acestuia.
Apelanta-pârâtă a ignorat reglementarea acestor aspecte, deşi în cauză era vorba de un concurs de o amploare deosebită, Ansamblul Monumental urmând a fi constituit din 33 de busturi, ce a presupus participarea a numeroşi artişti plastici din ţară, ale căror machete constituiau în mod indubitabil creaţii protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă acestea au fost sau nu declarate câştigătoare de către juriul concursului.
Având în vedere considerentele mai sus arătate şi probatoriile administrate în cauză, în mod corect a conchis prima instanţă că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 998, 999 C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală, ce presupun existenţa unui prejudiciu cauzat intimaţilor-reclamanţi, fapta ilicită a apelantei-pârâte, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia apelantei-pârâte, toate aceste condiţii fiind întrunite cumulativ în speţa de faţă.
Nu s-a reţinut, astfel cum a pretins apelanta-pârâtă, că şi intimaţii-reclamanţi s-ar afla în culpă pe motiv că o perioadă îndelungată de timp de la data finalizării concursului nu ar fi manifestat niciun interes cu privire la lucrările lor, iar abia în octombrie 2007 şi-au manifestat intenţia de a-şi ridica machetele, câtă vreme rezultă din înscrisurile depuse la dosar că aceştia au formulat contestaţii conform dispoziţiilor regulamentului concursului - fiind evident în acest context că lucrările nu puteau fi ridicate imediat de către intimaţii-reclamanţi - iar pe de altă parte, probatoriul testimonial administrat în cauză la prima instanţă conduce la concluzia că intimaţii-reclamanţi au încercat recuperarea lucrărilor şi anterior lunii octombrie 2007, nereuşind acest lucru.
De precizat că potrivit art. 7 din cap. VI al regulamentului de concurs, contestaţiile privind deciziile juriului trebuia depuse la Primăria municipiului Târgovişte - Registratură în trei zile de la comunicarea rezultatelor.
Drept urmare, în luna octombrie 2007, lucrarea bustul lui Radu de la Afumaţi cu care participase la concurs intimatul-reclamant P.C., nu a mai fost găsită, iar în privinţa lucrărilor cu care a participat intimatul-reclamant C.A., bustul lui Constantin Brâncoveanu nu a mai fost găsit, în timp ce bustul lui Matei Basarab a fost găsit deteriorat, întocmindu-se la data de 16 octombrie 2007 un proces-verbal de predare-primire încheiat între intimatul-reclamant C.A. şi reprezentantul primăriei, consilier R.M., cu ocazia ridicării bustului Constantin Brâncoveanu, în care se menţionează că este deteriorat.
În consecinţă, nu a fost reţinută o culpă comună a părţilor la producerea prejudiciului, în cauză culpa aparţinând în exclusivitate apelantei-pârâte.
Neîntemeiată a fost considerată şi critica privitoare la întinderea despăgubirilor materiale acordate de prima instanţă intimatului-reclamant C.A., reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat acestuia ca urmare a deteriorării lucrării bustul lui Constantin Brâncoveanu, despăgubiri în sumă de 33.048 lei.
Astfel, s-a reţinut că pentru justa soluţionare a cauzei, prima instanţă a încuviinţat la solicitarea intimatului-reclamant C.A. efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate, dispunându-se ca expertul desemnat să identifice şi să stabilească deteriorările existente asupra lucrării de sculptură Constantin Brâncoveanu; stabilirea calităţii formale în baza căreia se va analiza importanţa artistică a lucrării de sculptură, a creativităţii, precum şi susţinerile ce decurg din tehnica de execuţie; evaluarea lucrării de sculptură Constantin Brâncoveanu având în vedere calitatea iniţială a acesteia şi nu cea deteriorată, precum şi stabilirea dacă lucrarea poate fi refăcută şi cu ce costuri şi dacă prin refacerea lucrării aceasta se aduce la starea iniţială, atât din punct de vedere de material cât şi artistic.
Lucrarea în cauză a fost efectuată de către expert P.Ş., critic şi istoric de artă, care a răspuns în mod detaliat şi argumentat tuturor obiectivelor fixate de instanţă.
Astfel, expertul a arătat care sunt deteriorările lucrării Constantin Brâncoveanu, pe care le-a cuprins în două categorii ce privesc: zona afectată-deteriorări interioare şi exterioare şi severitatea deteriorărilor-grave şi superficiale, toate acestea fiind consecinţa unor acţiuni mecanice-lovire, aruncare, rostogolire.
S-a arătat de către expert că deteriorările interioare privesc afectarea eşafodajului, a scheletului interior ce susţine scheletul lucrării, iar cele exterioare privesc o gamă mai largă de afecţiuni, de la simpla murdărire şi julituri superficiale, până la crăpături în profunzime şi pierdere consistentă de substanţă şi părţi componente.
În ceea ce priveşte stabilirea calităţii formale, analiza importanţei artistice, a nivelului creativităţii, precum şi a modului în care acestea sunt susţinute prin tehnica de execuţie, s-a arătat că lucrarea de sculptură este realizată în manieră clasică, reprezentând un bust ce pune în valoare portretul, preocuparea principală a sculptorului fiind atât redarea cu acurateţe a fizionomiei modelului, cât şi sugerarea psihologiei acestuia, construcţia având monumentalitate şi măreţie, iar forma sculpturală propriu-zisă este lucrată în planuri mari, accentuându-se puternic ansamblul fizionomic, fără ezitări de discurs şi fără pierderi în detalii.
S-a subliniat de către expert că prin concepţie şi elaborare, lucrarea Constantin Brâncoveanu este o operă de creaţie, de proiecţie artistică şi nu o copie după un reper preexistent sau o multiplicare mecanică, făcându-se în continuare trimitere la tehnica de execuţie.
Lucrarea a fost evaluată de către expert, ca lucrare în sine, dincolo de orice intenţie de aşezare în spaţiul public sau de turnare în material definitiv, respectiv bronz, între 8.000 şi 10.000 euro, în această evaluare neintrând procedurile tehnice cuantificabile, specifice sculpturii ambientale, adică material definitiv, turnare, amplasare, etc., ci exclusiv natura ei de unicat, concepţia artistică, viziunea asupra motivului şi realizarea nemijlocită.
În final, cu privire la obiectivul patru al lucrării, prin care s-a cerut ca expertul să stabilească dacă lucrarea poate fi refăcută, cu ce costuri şi dacă este posibilă aducerea ei la starea iniţială, atât din punct de vedere material, cât şi artistic, expertul a arătat că superficial, lucrarea poate fi restaurată, costurile unei asemenea operaţiuni nedepăşind 1.000 de euro, dar ce se poate restaura este doar expresia, pentru că prin dislocarea eşafodajului, ea nu mai este decât o carcasă de ghips, fiindu-i compromise elementele de rezistenţă, iar în interior nu se poate interveni decât prin metode foarte laborioase, de secţionare a lucrării şi apoi de reconstrucţie, ceea ce înseamnă, de fapt, refacerea acesteia.
S-a mai arătat de către expert că dacă lucrarea în gips rămâne aşa, ca lucrare în sine, aceasta este material compromisă.
Apelanta-pârâtă a formulat şi obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, cu privire la care expertul a răspuns, de asemenea, în mod detaliat, arătându-se că lucrările de artă nu pot fi nici judecate, nici evaluate prin cuantificarea costurilor materiale şi a manoperei, ele nefiind suma aritmetică a materialelor brute pentru realizarea lor, iar statutul unei lucrări de artă este cu totul altul decât cel al unui obiect oarecare.
S-a mai arătat de către expert că lucrarea Constantin Brâncoveanu nu a fost restaurată din pricina faptului că daunele sunt atât de profunde încât simpla restaurare expresivă nu rezolvă problema.
Totodată, s-a specificat că nu are nicio relevanţă în cauză costul materialelor, nici în cazul creaţiei şi nici acela al restaurării structurale sau expresive, specificându-se faptul că pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, pentru a rămâne în forma de gips, netranspusă în material definitiv, adică în bronz, aceasta nu este restaurabilă.
În privinţa obiecţiunii apelantei-pârâte, care a cerut ca expertul să explice diferenţa mare de preţ dintre lucrarea evaluată iniţial de către intimatul-reclamant C.A. la 12.000 de lei şi valoarea stabilită de expert, acesta din urmă a arătat că valoarea de 12.000 lei privea macheta, adică faza intermediară, iar în cazul câştigării concursului, preţul întregii lucrări, transpunere, amenajare, amplasare, se ridica la câteva zeci, sau chiar sute de mii de euro, adevărata valoare a lucrării fiind cea finală şi nu cea iniţială.
De asemenea, expertul a învederat că atâta vreme cât lucrarea nu a fost selectată, ea nu mai este o machetă, o fază intermediară, ci opera pur şi simplu, iar evaluarea expertului a privit această realitate şi nu aceea a procedurilor legate de concurs, care au fost depăşite. În final, expertul a reiterat faptul că lucrarea de sculptură Constantin Brâncoveanu, gips-modelat, este o sculptură originală, un unicat, expresia profesionalismului şi creativităţii unui artist.
Având în vedere conţinutul detaliat al raportului de expertiză P.Ş. efectuat în cauză şi răspunsul la obiecţiunile formulate de Primăria municipiului Târgovişte, prin primar, dat de acest expert, argumentele pertinente ale expertului din lucrarea întocmită de acesta, în mod justificat instanţa de fond a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului C.A. suma de 33.048 lei despăgubiri materiale pentru bustul lui Constantin Brâncoveanu, echivalentul în lei a sumei de 8.000 euro la data de 28 ianuarie 2010, reprezentând data efectuării raportului de expertiză, cu menţiunea că reclamantul C.A. şi-a majorat la termenul din 19 mai 2010, în faţa instanţei de fond, cuantumul pretenţiilor, respectiv despăgubirile solicitate pentru această lucrare, de la suma de 12.000 lei la suma de 33.048 lei, conform concluziilor raportului de expertiză P.Ş. întocmit în cauză.
În condiţiile în care, lucrarea bustul Constantin Brâncoveanu reprezintă o operă de creaţie, chiar în regulamentul concursului stipulându-se expres că la concurs pot participa personale ce au calitatea de autor în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se justifică pe deplin obligarea apelantei-pârâte la plata către intimatul-reclamant a sumei sus-menţionate, astfel cum a fost determinată de expertul P.Ş., neputând fi primite susţinerile apelantei-pârâte în sensul că nu ar putea fi obligată la plata unei sume mai mari decât aceea de 12.000 lei, cât s-a menţionat cu ocazia participării la concurs - valoare ce privea însă, după cum s-a reţinut mai sus, doar macheta, respectiv faza intermediară.
Depoziţia martorului M.G., la care face trimitere apelanta, nu poate conduce, raportat la conţinutul acesteia şi cele mai sus reţinute, la o altă concluzie.
Intimatul-reclamant C.A. este îndreptăţit la repararea integrală a prejudiciului cauzat acestuia prin deteriorarea creaţiei sale reprezentată de bustul lui Constantin Brâncoveanu, iar valoarea acestui prejudiciu, pe care în mod corect apelanta-pârâtă a fost obligată să-l plătească, este de 33.048 lei, reprezentând valoarea creaţiei respective.
De menţionat, că turnarea în bronz nu reprezintă finalizarea lucrării, ci reproducerea acesteia, iar turnarea în gips este etapa obligatorie, în cazul de faţă fiind vorba de lucrarea originală.
Nici susţinerea apelantei-pârâte în sensul că s-ar impune obligarea acesteia numai la plata sumei de 1.000 de euro pentru readucerea lucrării bustul Constantin Brâncoveanu la starea iniţială nu este întemeiată, câtă vreme pentru considerentele pe larg expuse de către expertul P.Ş., mai sus arătate, în cauză nu este posibilă restaurarea.
Nu se justifică, având în vedere conţinutul detaliat şi bine argumentat al raportului de expertiză întocmit la prima instanţă de expert specialist Ş.P. şi răspunsurile date de expert la obiecţiunile ce au fost formulate de către pârâtă la acest raport, nici refacerea raportului de expertiză în apel, în sensul celor solicitate de apelantă în finalul motivelor de apel.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, întemeiat pe dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut culpa exclusivă a Primăriei municipiului Târgovişte în producerea prejudiciului suferit de intimaţii-reclamanţi C . A . şi P . A.
Astfel, reanalizând întrunirea în cauză a elementelor prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pornind de la conţinutul Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de creaţie, instanţa de apel, deşi în mod corect a reţinut că acest regulament stipula la cap. VI art. 4 faptul că autorii înscrişi la concurs vor depune, în vederea jurizării, machetele realizate la scara 1/1, a dat o relevanţă deosebită împrejurării că acelaşi regulament nu reglementa obligaţiile organizatorului concursului cu privire la depozitarea machetelor, condiţiile şi termenele în care urma a se realiza aceasta, limitele răspunderii şi obligaţiile participanţilor la concurs ale căror lucrări nu au fost declarate câştigătoare cu privire la preluarea machetelor, considerând instanţa că obligaţia reglementarii acestor aspecte revenea organizatorului concursului, astfel că ignorarea acestei obligaţii de către Primăria municipiului Târgovişte a fost reţinută ca îmbrăcând aspectele unei culpe exclusive a autorităţii publice în producerea prejudiciului.
Aceste argumente nu pot conduce la culpa exclusivă a autorităţii publice locale; astfel, lipsa din regulamentul de organizare a concursului a unor reglementări cu privire la depozitarea machetelor pe perioada concursului sau după finalizarea acestuia nu constituie o probă a culpei exclusive în producerea prejudiciului, lipsa de diligenţă a autorităţii publice în acest sens neputând reprezenta o justificare a atitudinii intimaţilor-reclamanţi, aceea de a nu înştiinţa, la momentul finalizării concursului, 22 iunie 2008, cu privire la intenţia de a nu-şi ridica lucrările necâştigătoare, mai ales în contextul lipsei din regulament a unei reglementări exprese cu privire la depozitarea machetelor, astfel că, apreciază pârâta, se poate reţine că intimaţii-reclamanţi puteau prevedea urmările unei astfel de atitudini, pe care le puteau preveni în situaţia în care ar fi înştiinţat autoritatea publică cu privire la intenţia de a nu-şi ridica lucrările.
Sub acest aspect nu are relevanţă nici faptul că intimaţii-reclamanţi au depus contestaţii cu privire la rezultatul jurizării, întrucât, pe de o parte, depunerea la primărie a contestaţiilor nu presupunea şi existenţa fizică a lucrărilor, întrucât, potrivit dispoziţiilor cap. VI pct. 7 din regulament, aceste contestaţii nu urmau a fi soluţionate de către acelaşi juriu, ci de către C . N . A . M ., entitate cu sediul în Bucureşti, machetele vizate de contestaţii urmând a fi prezentate acestei Comisii de către autori; pe de altă parte, depunerea contestaţiilor nu poate fi reţinută ca înlăturând culpa reclamanţilor şi pentru că, aşa cum reiese din art. 7 din regulament, termenul de depunere a contestaţiilor este de 3 zile de la comunicarea rezultatelor jurizării, moment care este ulterior finalizării jurizării, între momentul finalizării jurizării şi momentul comunicării rezultatelor jurizării către participanţii la concurs prezenţa fizică a machetelor la dispoziţia autorităţii contractante nefiind necesară, astfel că autorii aveau obligaţia de a-şi ridica machetele de la locul organizării concursului indiferent de intenţia acestora de a formula sau nu contestaţii cu privire la rezultatul jurizării.
Se critică de asemenea şi soluţia instanţei de apel cu privire la stabilirea întinderii despăgubirilor, în mod greşit reţinându-se că, întrucât lucrarea „Constantin Brâncoveanu” nu ar putea fi restaurată decât superficial, valoarea despăgubirilor nu ar putea reprezenta contravaloarea lucrărilor de restaurare, ci valoarea integrală a lucrării.
Instanţa de apel nu a dat relevanţa cuvenită faptului că lucrarea deteriorată poate fi restaurată cu costuri de cca. 1.000 euro; astfel, atâta timp cât, potrivit chiar expertului, este posibilă turnarea în bronz a lucrării, operaţiune care face ca deteriorările interioare ale machetei în gips să nu mai aibă relevanţă, se apreciază că deteriorarea machetei, care nu este decât o fază pregătitoare a lucrării, nu atrage totala sa nefolosire, conform destinaţiei pentru care a fost creată, astfel că stabilirea unei despăgubiri echivalente cu costul total al lucrării şi nu cu costul lucrărilor de restaurare, ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a intimatului-reclamant, încălcându-se astfel principiul reparării prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite, acela potrivit căruia valoarea despăgubirii nu poate fi decât cea echivalentă prejudiciului efectiv cauzat.
Instanţa de apel, dând o relevanţă sporită caracterului de operă de artă al lucrării deteriorate, aspect necontestat şi nici minimalizat de recurentă, a ignorat totuşi faptul că şi în situaţia unor astfel de bunuri, de o importanţă deosebită, principiul aplicabil este tot acela potrivit căruia valoarea despăgubirilor acordate pentru degradările unui bun mobil sau imobil trebuie să fie echivalentă exclusiv acestor degradări.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 şi 999 C. civ. 1864, care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii.
Astfel, potrivit art. 998 „orice faptă a omului, care cauzează un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”; iar conform art. 999 „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.
Prin motivele de recurs se contestă existenţa vinei în cauzarea prejudiciului precum şi întinderea despăgubirilor acordate.
Răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă, iar obligaţia de reparare este integrală, cuantumul despăgubirii depinzând de întinderea prejudiciului şi nu de gravitatea vinovăţiei.
Orice activitate care se situează sub nivelul minim de prudenţă şi diligenţă este o activitate culpabilă.
În cauză, recurenta, în calitate de organizatoare a unui concurs de o amploare deosebită, în cadrul căruia urmau a fi jurizate multiple opere de artă, avea obligaţia de a stabili şi reguli necesare pentru protecţia lucrărilor angajate în competiţie.
Obligaţia rezultă din chiar dreptul conferit de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Astfel, pentru a fi evaluate de juriu, operele de artă au fost încredinţate organizatorului, care avea astfel obligaţia de pază şi păstrare a integrităţii bunurilor predate.
Omisiunea de a lua măsurile necesare conservării bunurilor încredinţate, deşi ar fi trebuit să prevadă posibilitatea deteriorării acestora urmare a varia evenimente, omisiune concretizată prin absenţa oricăror prevederi regulamentare, a condus la reţinerea culpei recurentei în cauza de faţă.
Recurenta susţine culpa exclusivă a pârâţilor în producerea prejudiciului urmare a faptului că o perioadă îndelungată, respectiv de la 22 iunie 2007, data finalizării jurizării şi până în octombrie 2007, aceştia nu au fost diligenţi, în sensul ridicării bunurilor predate recurentei.
Numai că, aşa cum a reţinut şi instanţa superioară de fond, urmare a contestaţiilor formulate, busturile domnitorilor rămâneau obligatoriu sub protecţia organizatorilor în vederea garantării pentru comisia de analiză a contestaţiilor, că operele de artă înscrise în competiţie şi necâştigătoare sunt acelea şi nu altele, fiind fără relevanţă că aceasta îşi desfăşura activitatea în Bucureşti.
Drept urmare, reţinerea culpei exclusive a autorităţii organizatoare în producerea prejudiciului este corectă.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect invocat în motivele de recurs, se constată că recursul vizează modul de calcul al despăgubirilor materiale, apreciindu-se că suma de 1.000 de euro este suficientă şi acoperitoare pentru prejudiciul creat, cu precizarea că recurenta, prin chiar motivele de recurs nu contesă şi nici nu minimalizează caracterul de operă de artă al lucrării deteriorate.
Reevaluarea prejudiciului, cu referire la conţinutul probei administrate, expertiza tehnică judiciară efectuată de criticul şi istoricul de artă, expert P . S ., solicitată de recurentă nu este posibilă în etapa procesuală a recursului întrucât se constituie o critică de netemeinicie şi nu de nelegalitate cum pretind dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, reţinând că motivul de nelegalitate invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este incident în cauză, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Dat fiind poziţia de părţi câştigătoare în proces a intimaţilor, recurenta va fi obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. la câte 1.500 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgovişte prin primar împotriva Deciziei nr. 87 din data de 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Oblică pe recurentă la plata sumei de 1.500 lei către intimatul-reclamant C.A. şi a sumei de 1.500 lei către intimatul-reclamant P.C., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5219/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4900/2013. Civil → |
|---|
