ICCJ. Decizia nr. 3179/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 3179/2013
Dosar nr. 3794/1/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 9 octombrie 2013
Asupra cererii de faţă:
Prin cererea înregistrată la data de 01 iulie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a solicitat soluţionarea incidentului procedural constând în conflictul pozitiv de competenţă ivit intre Cabinet Individual de Insolventă Ţ.L. si Biroul executor Judecătoresc P.S.S. şi stabilirea instituţiei prevăzută de lege ce are competenţa materială în ceea ce priveşte valorificarea bunurilor precum şi distribuirea sumelor aflate sau intrate în conturile debitorului SC S.A. SRL, după deschiderea procedurii colective de lichidare.
În motivarea cererii se arată că în speţă, lichidatorul Cabinet Individual de Insolventă Ţ.L. şi organul de executare silită Biroul Executor Judecătoresc P.S.S. au competenţe materiale care se suprapun privind valorificarea bunurilor precum şi distribuirea sumelor aflate sau intrate în conturile debitorului SC S.A. SRL, după deschiderea procedurii colective de lichidare.
Totodată s-a învederat că instanţele tutelare ale celor două instituţii aflate în conflict pozitiv de competenţă au grade ierarhice diferite respectiv Tribunal şi Curte de Apel, astfel încât în conformitate cu prevederile art 22 alin. (4) Vechiul C. proc. civ. respectiv art. 135 alin. (3) şi art. 136 Noul C. proc. civ. competenţa de soluţinare a incidentului procedural aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Analizând cererea din perspectiva textelor legale incidente, Înalta Curte, în baza art. 133 şi art. 135 alin. (3) C. proc. civ., va respinge cererea ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., există conflict pozitiv de competenţă când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece aceeaşi pricină.
Totodată, conform art. 135 alin. (3) din acelaşi act normativ, există conflict de competenţă şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdictională, caz în care conflictul de competenţă se rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească „Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii."
Potrivit art. 136 C. proc. civ. dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.
În speţă se constată că se solicită soluţionarea unui conflict pozitiv de competenţă ivit între un lichidator şi un executor judecătoresc, nefiind îndeplinite condiţiile art. 133, 135 alin. (3) şi 136 C. proc. civ.
Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 133 şi 135 alin. (3) C. proc. civ., va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea petenţilor Cabinet individual de insolvenţă T.L. şi Biroul Executor Judecătoresc P.S.S. ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3104/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 3167/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
---|