ICCJ. Decizia nr. 3176/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 3176/2013
Dosar nr. 60076/299/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 9 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti-Sucursala Suceava şi intervenientul forţat D.I. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.918,65 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului proprietatea sa avariat de către intervenientul forţat, a sumei de 254,80 lei reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi conform art. 37 din Ordinul 5/2010 al C.S.A. calculate de la data plăţii reparaţiei, respectiv 19 decembrie 2011 până la data de 22 februarie 2012, la plata penalităţilor de 0,1% pe zi conform art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A. calculate până la plata efectivă a debitului şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 20 decembrie 2011, autovehicolul proprietatea sa a intrat în coliziune, pe raza judeţului Braşov cu autovehicolul condus de intervenientul D.I. asigurat R.C.A. la SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti. în urma accidentului produs din culpa intervenientului autovehicolul proprietatea reclamantului a fost grav avariat motiv pentru care acesta a solicitat deschiderea unui dosar de daună la SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti care a respins la plată cererea sa de despăgubire.
Pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Suceava.
Prin sentinţa civilă nr. 5408 din data de 21 noiembrie 2012, Jjudecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând că întrucât între reclamant şi pârâtă nu a fost încheiat un contract de asigurare, în speţă nu se aplică prevederile art. 11 C. proc. civ. ci prevederile art. 7 din acelaşi act normativ conform cărora acţiunea se introduce la instanţa de la sediul pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 10639 din data de 10 mai 2013 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Suceava reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. 1-3 C. proc. civ. conform cărora în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs accidentul, iar conform art. 12 din acelaşi act normativ, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente.
În raport de dispoziţiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Suceava, pentru următoarele considerente:
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, pentru situaţia în care pârâta este persoană juridică este înscrisă în art. 7 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea se face la instanţa sediului principal al acesteia.
Regula înscrisă în art. 7 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial. Totodată, părţile sunt libere să agreeze de comun acord să se judece la o altă instanţă.
Sunt însă situaţii în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă astfel încât pe lângă instanţa de la sediul principal al pârâtei mai sunt competente şi alte instanţe.
Astfel, art. 11 C. proc. civ. stabileşte că în materie de asigurare, cererea prin care se solicită despăgubiri se va putea introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se află fie domiciliul asiguratului, fie bunurile asigurate, fie locul unde s-a produs accidentul.
În conformitate cu prevederile art. 12 din acelaşi act normativ, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului.
Odată ce reclamantul a introdus cererea la una dintre instanţele competente potrivit legii acesta nu mai poate reveni asupra ei, instanţa sesizată devenind competentă să soluţioneze litigiul, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenţei şi nici instanţa nu o poate dispune din oficiu.
în speţă, reclamantul a solicitat despăgubiri rezultate din avarierea autoturismului său ca urmare a producerii unui accident auto pe raza teritorială a judecătoriei Suceava.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată ca Tribunalul Bucureşti a apreciat in mod corect situaţia de fapt si de drept reţinând că întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie despăgubirile care trebuie achitate de pârâtă, în calitate de asigurător, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) C. proc. civ., iar prin opţiunea reclamantului pentru Judecătoria Suceava, instanţă în circumscripţia căreia se află locul unde s-a produs accidentul, competenţa teritorială a fost pe deplin stabilită.
Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3187/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3196/2013. Civil → |
|---|
