ICCJ. Decizia nr. 3099/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3099/2013
Dosar nr. 822/95/2010
Şedinţa publică din 4 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 2 februarie 2010, reclamanţii V.G., P.M. şi C.G.E. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA pentru obligarea pârâtei la plata drepturilor de autor în urma folosirii invenţiei realizată de aceştia „cap de răcire a arborelui morii de cărbune” şi înregistrată la O.S.I.M. prin brevetul de invenţie, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009.
Pretenţiile reclamanţilor au fost întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 (art. 1, 2, 3, 6 şi 32).
Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. nr. 94 din 28 februarie 2012 a admis acţiunea reclamanţilor şi a fost obligată pârâta să plătească cu titlu de drepturi de autor pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamanţilor V.G. şi, respectiv P.M. câte 279.700 lei iar reclamantului C.E., suma de 186.366 lei.
Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamanţii şi-au fundamentat pretenţiile pe împrejurarea că sunt titularii invenţiei „cap de răcire a arborelui morii de cărbune”, înregistrată la O.S.I.M. prin brevet de invenţie pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009, brevet care se afla în perioada de valabilitate 18 ianuarie 1991-18 ianuarie 2011, cu taxele de menţinere în vigoare plătite la zi.
Pârâta şi-a definit poziţia în proces arătând că nu mai foloseşte invenţia începând cu luna august 2003, de când s-a renunţat la soluţia propusă prin aceasta şi s-a trecut la soluţia modernă adoptată prin contractul încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul D.B.E./A.B.B. pentru retehnologizarea blocurilor 4 şi 5 program A3, iar varianta actuală utilizată este cea definită prin desenul „ansamblu de răcire arbore” B.
Pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie a Consorţiul D.B.E./A.B.B. solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cazul în care pârâta ar cădea în pretenţii faţă de reclamanţi. Această cerere a fost disjunsă prin încheierea din 13 decembrie 2011, formându-se pentru aceasta un Dosar separat, nr. 14785/95/2011.
Cu privire la acţiunea introductivă de instanţă s-a reţinut - din probele administrate, înscrisuri şi expertiză - că reclamanţii au calitatea de inventatori ai invenţiei „cap de răcire a arborelui morii de cărbune”, invenţie protejată prin brevetul din 1993 emis de O.S.I.M. în favoarea titularilor C.I. (succedat în drepturile sale procesuale de succesoarea P.M.), C.E. şi V.G. Brevetul a fost acordat prin hotărârea din 30 iulie 1993 a O.S.I.M.
S-a constatat că prin mai multe hotărâri judecătoreşti prin care s-au soluţionat litigii anterioare între părţi (ultima hotărâre fiind Decizia nr. 96/2009 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia 2763 din 25 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) s-a stabilit că pârâta a folosit invenţia reclamanţilor, ultima hotărâre vizând perioada 10 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, pentru care pârâta deşi a folosit invenţia nu a încheiat un contract cu inventatorii.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii din cauză au aceleaşi pretenţii, însă pentru perioada ce a urmat celei pentru care au obţinut titlul anterior, cuprinsă în intervalul 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009.
S-a reţinut din raportul de expertiză că varianta actuală a instalaţiei de răcire a arborelui morii de cărbune, folosită de pârâtă reprezintă o îmbunătăţire a invenţiei reclamanţilor şi nu o nouă invenţie, având la bază acelaşi principiu de funcţionare.
Expertiza a relevat că soluţia B. - Program de retehnologizare se deosebeşte de soluţia brevetată drept componentă, formă şi dimensiuni, însă are la bază acelaşi principiu de funcţionare şi anume vehicularea apei prin ax, prin pompare şi nu prin absorbţie, cum funcţionează soluţia B. licenţa 76.
S-a mai constatat că ansamblul de răcire în varianta B. D.B.E. a fost adoptată la 24 aprilie 1996, la 3 ani după publicarea brevetului de invenţie invocat de reclamanţi.
S-a reţinut că pârâta nu a demonstrat că varianta folosită în 2004 este un produs nou, sau un procedeu nou şi care este protejată printr-un alt brevet.
Din proba ştiinţifică administrată în cauză s-a reţinut că nu a fost modificat nici principiul de funcţionare al invenţiei brevetate şi nici acordul încheiat de titularii de brevet cu pârâta, astfel că drepturile inventatorilor au fost încălcate în raport de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 64/1991.
Drepturile patrimoniale pe care legea le recunoaşte inventatorilor se stabilesc în temeiul convenţiei părţilor, potrivit art. 36 din Legea nr. 64/1991, însă pârâta a refuzat să încheie un contract în acest sens deşi a beneficiat de rezultatele economice ale invenţiei.
S-a constatat, în aceste condiţii, că în temeiul regulii 79 din H.G. nr. 499/2003 de aprobare a Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 64/1991, reclamanţilor inventatori li se cuvine un procent de 10% din economiile realizate.
S-a reţinut din răspunsul la obiectivul 4 al expertizei că pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 pârâta a realizat economii semnificative de 7.458.662 lei, drepturile inventatorilor, în limita procentului arătat, fiind de 745.866 lei, sumă care, în raport de cotele de participare ale acestora li se cuvine în procent de câte 37,5% (câte 279.700 lei) reclamanţilor V.G. şi P.M. şi, respectiv 25% (186.466 lei) reclamantului C.E.
În procesele anterioare derulate între părţi, instanţa a reţinut că s-a constatat aceeaşi situaţie de fapt, reţinută în prezenta cauză, în condiţiile în care nu au apărut modificări şi anume faptul că pârâta foloseşte soluţia tehnică a firmei germane, dar care are la bază principiul de funcţionare al invenţiei reclamanţilor, singura soluţie tehnică brevetată, dintre cele două opuse de părţi.
2. Instanţa de apel.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 63 din 5 decembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.E.T. SA.
S-a constatat că aspectele invocate de pârâtă sunt infirmate atât de concluziile raportului de expertiză întocmit de expert P.D. cât şi de statuările existente în Decizia civilă nr. 2763 din 25 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 200/54/2010 care se impun cu putere de lucru judecat.
Soluţia tehnică ce a stat la baza brevetului de invenţie este cea care a rezolvat cu prioritate deteriorarea şi distrugerea arborilor morilor de cărbune datorită funcţionării defectuoase a sistemului de răcire.
Soluţia folosită de pârâtă şi în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sub forma variantei B.-D.B.E., este o formă de execuţie a brevetului de invenţie, varianta fiind adoptată în anul 1996, după invenţia în discuţie, varianta folosită de pârâtă nefiind protejată printr-un brevet de invenţie.
S-a constatat că deşi varianta folosită de pârâtă are componente, formă şi dimensiuni diferite de invenţia brevetată, ea se bazează pe acelaşi principiu de funcţionare şi anume vehicularea apei prin ax, prin pompare şi nu prin absorbţie, aşa cum funcţionează soluţia B.
S-a mai reţinut că prin Decizia civilă nr. 96/2009 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2763 din 25 martie 2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă acţiunea aceloraşi reclamanţi împotriva aceleiaşi pârâte, reclamanţilor acordându-li-se despăgubiri reprezentând drepturi de autor, ca urmare a folosirii de către pârâtă a invenţiei ”Cap de răcire a arborelui morii de cărbune”, pentru o perioadă anterioară celei solicitate prin prezenta acţiune.
S-a apreciat că deşi nu se poate reţine autoritate de lucru judecat pentru această hotărârea neexistând tripla identitate (sub aspectul obiectului), hotărârea menţionată poate fi folosită ca o prezumţie de lucru judecat conform art. 1200 alin. (4) C. civ.
S-a mai constatat că în litigiul soluţionat prin Decizia nr. 2763/2011, pârâta a folosit aceleaşi argumente în apărare, argumente care au fost înlăturate pentru aceleaşi considerente de ordin tehnic.
S-a mai reţinut că şi cuantificarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor a fost corect făcută potrivit dispoziţiilor art. 79 din H.G. nr. 499/2003.
A fost obligată apelanta la câte 1.500 lei cheltuieli de judecată reclamanţilor, V.G. şi P.M. şi la 700 lei reclamantului C.G.E.
Decizia nr. 63/2011 a Curţii de Apel Craiova a fost îndreptată prin încheierea din 17 octombrie 2012 a aceleiaşi instanţe în sensul că s-a consemnat denumirea corectă a apelantei SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Turceni precum şi cuantumul corect al cheltuielilor de judecată, 7.000 lei, către C.G.E.
3. Recursurile.
Pârâta SC C.E.O. SA a atacat cu recurs în termen legal atât Decizia civilă nr. 63/2011 a Curţii de Apel Craiova cât şi încheierea din 17 octombrie 2012 de îndreptare a Deciziei nr. 63/2011.
Împotriva Deciziei nr. 63/2011 au fost formulate critici în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că în speţă lipseşte dovada prevăzută de art. 36 din Legea nr. 64/1991, în sensul că reclamanţii au solicitat încheierea unui contract şi că recurenta-pârâtă ar fi refuzat.
S-a mai criticat faptul că procentul de 10% a fost aplicat greşit în raport de regula 79 din H.G. nr. 499/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 64/1991.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 64/1991, drepturile băneşti ale autorilor se stabilesc prin contract încheiat între autor şi unitate. În speţă, intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada existenţei unui contract încheiat cu fosta SC C.E.T. SA, respectiv SC C.E.O. SA în care să se stipuleze drepturile ce se cuvin. Atâta vreme cât între autorii invenţiei şi SC C.E.O. SA nu există un contract care să stabilească drepturile şi obligaţiile părţilor, nu s-a născut niciun raport juridic între aceştia.
În cauză, nu a intervenit un contract privind utilizarea de către SC C.E.O. SA şi, nefăcându-se dovada existenţei unui raport juridic obligaţional, pârâta-reclamantă nu are calitate procesuală pasivă. În acelaşi timp, nu se poate susţine că există culpa reclamantei-pârâte în ceea ce priveşte neîncheierea unui contract între autori şi SC C.E.O. SA atâta vreme cât la dosar nu s-a evidenţiat faptul că intimaţii-reclamanţi au solicitat încheierea unui contract prin care să se reglementeze drepturile patrimoniale ce li se cuvin din utilizare, iar reclamanţii-pârâţi ar fi refuzat acest lucru.
Or, în lipsa unui contract care să stabilească drepturile şi obligaţiile părţilor, recurenta a susţinut că nu se justifică procentul de 10% calculat din eficienţa economică atâta timp cât Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 64/1991 stabileşte procentul minim 10%, 8%, 6% şi 4%, în raport de cuantumul eficienţei economice. Cum din expertiza efectuată la instanţa de fond s-a stabilit că procentul de 10% reprezintă suma de 745.766.000 lei şi ţinând cont de lipsa unui contrat care să stabilească drepturile şi obligaţiile părţilor se impune a se aplica prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 care reglementează procentul de 4% raportat la cuantumul eficienţei economice.
SC C.E.O. SA nu foloseşte invenţia reclamanţilor începând cu luna august 2003 şi finalizată în luna octombrie 2003 conform Deciziei nr. 1019 din 13 octombrie 2003.
Decizia nr. 1019 din 13 octombrie 2003 prevede că „se renunţă la soluţia actuală Cap răcire definit de desenul P.S. şi se va trece la soluţia modernă adoptată pe contractul încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul D.B.E./A.B.B. privind retehnologizarea Blocurilor 4 şi 3 Program A3 conform programului anexat”.
Rotorul morii de cărbune D.G.S. a fost proiectat cu instalaţie de răcire a axului care, pentru toate variantele utilizate, constă în principiu în injecţie de apă de răcire (printr-o ţeavă sau furtun) prin centrul axului în timp ce acesta se roteşte.
Recurenta a identificat cele patru variante utilizate de la punerea în funcţiune a SC C.E.T. SA:
Varianta iniţială, licenţă B. „Cap de răcire” desen L.-T.f.z. Această variantă a fost utilizată începând cu anul 1975.
Varianta II, denumită varianta „C.”, soluţie brevetată. Pentru această variantă nu deţin desene de execuţie sau montaj, perioada probabilă de utilizare - 1987-1993.
Varianta III, denumită varianta „D.”, este realizată conform desenului de ansamblu „cap de răcire” P.S. pentru aceasta se deţin desene de execuţie şi montaj pe toate aceste desene fiind menţionat: Proiectat ing. F.A. Perioada probabilă de utilizare 1993-2003, unele desene având data 1992, altele 1994.
Varianta IV (actuală), este cea implementată cu ocazia retehnologizării prin Programul A3, respectiv conform desenului „Ansamblu de răcire arbore” desen B., soluţie aplicată la Blocurile 3, 4, 5 şi prin relevare la Blocurile 1, 6, 7. Perioada de utilizare - octombrie 2003 - în prezent.
Recurenta a precizat că varianta II a fost brevetată de către reclamanţii C.I., C.E., V.G. Pe baza brevetului, autorii au cerut drepturi de autor şi pe perioada cât s-a utilizat Varianta III, deşi aceasta nu era o invenţie a lor (deoarece aceasta nu a fost brevetată, întrucât data de soluţionare la O.S.I.M. a cererii de brevetare a fost stabilită în anul 2004, iar în acest an SC C.E.T. SA folosea deja Varianta IV - desen B.).
Soluţia din varianta IV a fost adoptată pentru blocurile 4, 5 şi la 3 mori bloc 3, ca urmare a contractului încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul D.B.E./A.B.B. privind retehnologizarea blocurilor 4 şi 5, program A3, contract ce conţine toată moara de cărbune, inclusiv ansamblul de răcire arbore., Soluţia s-a aplicat şi la blocurile 1, 6, 7 (şi 3 mori la blocul 3) în perioada august 2003 (când a fost omologată şi s-a emis Decizia 1019 din 13 octombrie 2003).
Recurenta a mai precizat că prin adresa din 9 decembrie 2003, li s-a comunicat reclamanţilor că s-a renunţat la soluţia tehnică deţinută de reclamanţi, lucru ce rezultă din recomandata cu aviz de primire din data de 15 decembrie 2003, prin care se dovedeşte că încă din anul 2003 reclamanţii cunoşteau faptul că s-a renunţat la această soluţie tehnică.
Cu privire la raportul de expertiză în temeiul căruia s-a pronunţat hotărârea atacată, se arată următoarele:
Cu privire la obiectivul nr. 1 - dacă pârâta SC C.E.T. SA în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 a folosit invenţia reclamanţilor brevetată - expertul laudă invenţia reclamanţilor şi face o deducere, afirmând că această invenţie a stat la baza sistemului de răcire a arborilor de mori din anul 1991 (anul depunerii cererii de invenţie) şi până în prezent.; expertul concluzionează că în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 această invenţie a fost folosită pentru răcirea arborilor de moară.
Recurenta a explicat că într-o astfel de situaţie, expertul nu a ţinut cont de înscrisurile depuse de către SC C.E.T. SA, respectiv:
- Contractul şi anexa nr. 1 la contract - 6290 încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul D.B.E./A.B.B.);
- Decizia nr. 1019 din 13 octombrie 2003 prin care s-a renunţat la soluţia reclamanţilor;
- Nota de atenţionare din 2003 prin care s-a adus la cunoştinţa reclamanţilor că începând din luna august 2003 şi până în octombrie 2003, toate morile din centrală au fost echipate cu capete de răcire.;
- Modernizarea blocurilor 4 şi 5 s-a efectuat în baza contractului încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul A.B.B./D.B.E.;
- Echipamentele pentru morile de cărbune au fost livrate de către A.B.B., ca urmare a subcontractului pentru execuţia şi livrarea pieselor pentru mori de cărbune;
- în Anexa 1 la contractul L.P.C./001/D.B.E., pct. 4, 6 cuprinde instalaţia de răcire a axului;
- De asemenea, desenul de ansamblu al morii la poziţia 30 cuprinde Ansamblul răcire arbore, desen A, expertul nu face nicio referire despre el.
Ca urmare s-a criticat faptul că expertul în loc să întocmească o expertiză corectă şi-a menţinut propria sa opinie cunoscută de altfel într-un Dosar anterior nr. 14102/95/2007.
Referinduse în concret la raportul de expertiză, recurenta a arătat că menţiunea „adaptat” de pe desen nu înseamnă adaptare/lucru modificat aşa cum explică expertul, ci are cu totul un alt înţeles din punct de vedere tehnic, adică „tradus”. Acest cuvânt este menţionat pe toate documentele utilizate în cadrul C.E. Turceni care au fost traduse.
Recurenta a susţinut că afirmaţia expertului că în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 a fost folosită invenţia reclamaţilor dovedeşte că expertul este părtinitor cu reclamanţii deoarece SC C.E.T. SA foloseşte varianta Program A3.
Recurenta a comentat răspunsul expertului la obiectivul nr. 2 - să se stabilească dacă există o altă invenţie pe care o foloseşte pârâta SC C.E.T. SA, având în vedere susţinerea din cererea de chemare în garanţie în sensul că se foloseşte o aplicaţie a unei firme germane - în sensul că se observă reaua-voinţă a expertului de a constata modernizarea efectuată în baza contractului încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul A.B.B./D.B.E., deşi s-a făcut dovada că SC C.E.T. SA, cu ocazia retehnologizării blocurilor 4 şi 5, Program A3, a achiziţionat toată moara de cărbune, inclusiv ansamblul de răcire arbore ca urmare a contractului încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul D.B.E./A.B.B.
Cu privire la obiectivul 3 - să se stabilească dacă există asemănări între cele două soluţii tehnice, dacă da, care dintre acestea este apărată de legea dreptului de autor - s-a susţinut că expertul a analizat asemănările şi deosebirile dintre cele trei variante, clar dând dovadă de subiectivism, deoarece nu a analizat principiul de funcţionare, ci urmărit doar prezenţa sau nu a unei piese. Astfel, rotorul la care s-a renunţat în cele două variante (C. sau Program A3) este rezultatul înlocuirii sursei de apă respectiv s-a trecut la alimentare cu apă cu presiune mai mare. In aceste condiţii nu mai este necesară folosirea rotorului pompei şi ca urmare acesta nu este un punct de comparaţie.
Expertul a luat în analiză 5 subansamble şi a precizat asemănări sau diferenţe, făcând un raport simplu:
- între cele două variante (2 şi 3) există diferenţe majore funcţionale care trebuiau analizate, nu doar o analiză simplă privind prezenţa sau nu a unei piese;
- pct. 2 din analiza comparativă a celor trei variante de execuţie a capului de răcire nu îşi are rostul deoarece este identic la toate variantele.
Cu privire la obiectivul 4 - să stabilească drepturile care se cuvin reclamanţilor dacă se confirmă că se foloseşte invenţia acestora - recurenta a comentat răspunsul expertului, susţinând că întreg calculul este eronat şi nu corespunde realităţii, deoarece expertul a selectat doar informaţiile care erau în favoarea reclamanţilor, folosind perioadele şi valorile cele mai favorabile reclamanţilor în loc să facă cel puţin o medie.
Recurenta a apreciat că se impune refacerea întregului calcul astfel încât să se ţină cont în totalitate de datele exacte furnizate de către SC C.E.O. SA.
Cu privire la obiectivul nr. 5 - dacă soluţia tehnică livrată de chemata în garanţie are la bază un desen tehnic şi implicit invenţia reclamanţilor - recurenta a susţinut că expertul recunoaşte că soluţia tehnică are la bază un desen tehnic, dar denaturează realitatea menţionând că de fapt este adaptat în data de 23 aprilie 1996 şi constituie o variantă de execuţie a invenţiei brevetate a reclamanţilor.
Recurenta a explicat că împrejurarea că desenul este adaptat în anul 1990 înseamnă că acesta este tradus din limba germană în limba română şi nicidecum nu conduce la concluzia că a furat invenţia reclamanţilor adaptând-o. Astfel, expertul nu răspunde la acest obiectiv bazându-se pe dovezi concrete, el face doar presupuneri şi deducţii personale cu scopul de a favoriza reclamanţii.
Din ace motiv, expertul nu a ataşat la raportul de expertiză documentele puse la dispoziţie care erau în favoarea SC C.E.T. SA şi omite cu intenţie să menţioneze existenţa contractului şi modul de retehnologizare a blocurilor energetice.
Cu privire la obiectivul 6 - să se precizeze dacă soluţia implementată înseamnă o modificare a soluţiei tehnice a reclamanţilor fără acordul acestora - recurenta susţine că în raport de faptul că expertul recunoaşte folosirea soluţiei tehnice a firmei germane conform Programului de retehnologizare A3, dar îşi exprimă opinia personală cu această soluţie tehnică a firmei germane reprezintă o variantă îmbunătăţită a invenţiei reclamanţilor, se impune efectuarea unei expertize de specialitate din care să reiasă că:
- nu există asemănare între Capul de răcire tip C. al reclamanţilor şi Capul de răcire tip B.;
- drepturile băneşti sunt prea mari faţă de realitate întrucât sunt calculate la valoarea rotorilor şi nu la valoarea de reparaţie a rotorilor;
- nu s-a ţinut cont de numărul real al rotorilor defecţi din perioada solicitată raportat la perioada anterioară implementată.
Încheierea din 17 octombrie 2012 a fost criticată pentru împrejurarea că instanţa de apel - cu ocazia soluţionării cererii de îndreptare a erorii materiale cu privire la suma datorată cu titlu de cheltuieli de judecată reclamantului C.G.E. - nu a verificat dacă suma de 7.000 lei onorariu de avocat este proporţională cu munca îndeplinită de avocat. Dosarul a fost soluţionat la al doilea termen de judecată, intimatul nedepunând întâmpinare sau alt act care să justifice o muncă pentru onorariul de 7.000 lei.
S-a mai susţinut că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să micşoreze cheltuielile de avocat ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari faţă de munca îndeplinită de avocat.
În precizările depuse la dosar la 29 mai 2013, recurenta în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a invocat faptul că instanţa de fond nu le-a admis obiecţiunile la expertiză şi nu a avut un rol activ, nefiind interesată să stabilească adevărul.
Recurenta a mai susţinut că trebuia efectuată o altă expertiză de un alt expert şi nu de P.D. care a efectuat expertiza şi în Dosarul nr. 200/54/2010.
S-au mai invocat greşeli în calculul economic, calcul eronat pentru că nu s-a ţinut cont de numărul de rotori avariaţi care diferă de la an la an şi nici de realităţile de producţie ale societăţii care repară rotori şi nu îi cumpără.
Prin note de şedinţă depuse la dosar, intimatul reclamant C.G.E., ca răspuns la susţinerea recurentei că inventatorii nu au dovedit că ar fi solicitat încheierea unui contract pentru plata invenţiei folosite, a anexat o copie (fila 126) a cererii formulată de inventatori către societatea pârâtă, prin care au solicitat plata drepturilor prin negociere directă şi a arătat că deoarece au fost refuzaţi în cererea lor de pârâtă, au apelat la instanţă.
4. Analiza instanţei de recurs.
Examinând cu prioritate excepţia de nulitate a recursului invocată în concluziile orale de avocatul intimaţilor reclamanţi P.M. şi V.G., se constată că aceasta este nefondată, fiind respinsă pentru următoarele considerente:
Din examinarea recursului declarat se observă că reclamanta a invocat motive de nelegalitate în susţinerea pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., invocat ca temei de drept, referindu-se la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 64/1991, art. 36.
În susţinerea recursului îndreptat împotriva încheierii de îndreptare a Deciziei nr. 63/2011 s-a invocat ca motiv de nelegalitate încălcarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând decizia atacată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, se constată că aceasta este legală, recursul fiind respins pentru următoarele considerente:
Art. 36 din Legea nr. 64/1991 prevede expres în alin. (1) că pentru o invenţie creată şi validată în condiţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Lege, inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul său, după caz cu titularul brevetului.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei.
Sub acest aspect critica din recurs, referitoare la lipsa dovezilor că a existat o solicitare de încheierea unui contract din partea inventatorilor, nu poate fi primită.
Drepturilor inventatorilor, protejate prin brevet, le corespund obligaţiile de plată pentru folosirea invenţiei, de către beneficiarul acesteia.
Temeiul răspunderii în dezdăunarea inventatorului, se află în protecţia oferită de brevet şi consemnată în art. 32 din lege pus în aplicare prin art. 65 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat în 21 mai 2008.
Ca urmare, împrejurarea că în art. 36 se face vorbire de un contract încheiat cu solicitantul de către unitatea care foloseşte invenţia se referă, cum indică şi textul, la modalităţile de stabilire a drepturilor patrimoniale ale inventatorilor.
În alţi termeni, obligaţia de plată este declanşată de folosirea invenţiei.
În mod corect instanţa a reţinut calculele făcute de expert pentru situaţia expresă dedusă judecăţii, lipsa unui contract a cărui inexistenţă dovedeşte şi refuzul societăţii pârâte de a-l încheia, deşi aceasta foloseşte invenţia şi obţine beneficii de pe urma ei.
De altfel, din documentul depus la dosar la fila 126 se constată că cei trei inventatori au formulat o atare solicitare către „F.E. Turceni”
Cu înscrisul emis de O.S.I.M., adresat lui C.G.E., fila 125 din dosarul de recurs, s-a făcut dovada ( solicitată de instanţă acestuia) că pentru invenţia în discuţie, a fost achitată taxa de menţinere în vigoare până în 19 ianuarie 2010 (deci şi pentru perioada 2007-2009 vizate prin acţiune).
Toate celelalte critici formulata de recurentă, cu privire la înlocuirea raportului de expertiză şi comentarea acestuia, pe punctele examinate în raportul de expertiză, se înscriu în categoria elementelor de fapt ale cauzei şi nu pot fi examinate în cadrul motivului de nelegalitate invocat.
Criticile referitoare la modalitatea în care a fost efectuată expertiza în dosarul cauzei de un expert care a mai efectuat şi expertiza într-o altă cauză - Dosarul nr. 200/54/2010 - derulat între acelaşi părţi sunt formulate omisso medio, o asemenea critică nefiind formulată în motive de apel.
De altfel, o atare obiecţie cu privire la desemnarea expertului de către instanţa de fond - nu a fost ridicată de parte la acel mament.
Din contră, din consemnările încheierii şedinţei publice de la 13 decembrie 2011, întocmită de Tribunalul Gorj, rezultă expres că „instanţa a pus în discuţie problema efectuării unei expertize tehnice, părţile fiind de acord cu numirea expertului P.D”.
Din aceeaşi încheiere rezultă că la acele dezbateri au fost prezenţi reclamantul C.G.E. şi pârâta SC C.E.T. SA reprezentat de consilier juridic B.V.
Nici criticile formulate în recursul declarat împotriva încheierii din 17 octombrie 2012 nu sunt întemeiate.
Pe calea încheierii de îndreptare în temeiul art. 281 C. proc. civ., nu se poate decide - în limitele expres stabilite de acest text - decât cu privire la erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitate şi susţinerile părţilor sau cele de calcul precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Ca urmare, pe această cale nu se pot rezolva alte cereri care privesc fondul cauzei - inclusiv modalitatea de soluţionare a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
De altfel, o atare cerere, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a pus în discuţie la instanţa de fond, cu ocazia dezbaterilor în fond. Orice decizie a instanţei cu privire la acest aspect poate fi cenzurat pe căile de atac legal prevăzute şi nu prin intermediul exprimării unei poziţii de apărare pe care partea o formulează la o cerere de îndreptare în temeiul art. 281 C. proc. civ. redactată de partea adversă în proces.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., se va admite cererea de cheltuieli de judecat a intimatului reclamant C.G.E., constatând că acesta în faza procesuală a recursului a făcut cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului ales, în sumă de 2.500 lei conform chitanţei din 14 martie 2013 (fila 133 dosar).
Cât priveşte fondul cererii de îndreptare în privinţa sumei cheltuielilor de judecată acordate intimatului C.G.E. în raport de chitanţa de la fila 57 aflată în dosarul de apel, este evident că eroare materială produsă în cauză a fost corect îndreptată.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele arătate, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de recurenta pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 63/2013 şi respectiv împotriva încheierii din 17 octombrie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC C.E.O. SA împotriva Deciziei nr. 63 din data de 5 septembrie 2012 şi încheierii din data de 17 octombrie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.500 lei către intimatul-reclamant C.G.E., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4900/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3342/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
