ICCJ. Decizia nr. 4938/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4938/2013
Dosar nr. 755/44/2012
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra acuzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 184 din 10 iulie 2006 la această instanţă, reclamanta D.R., în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Galaţi, a solicitat anularea dispoziţiei din 12 iunie 2006 şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat sau servicii, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005).
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanta şi soţul său (decedat) au avut în proprietate suprafaţa de teren de 4.242 mp, situată în Galaţi, care - parţial - afectată de sistematizare, fiind disponibilă suprafaţa de aproximativ 1.200 mp ce poate fi restituită în natură.
S-a mai arătat că pentru diferenţa de teren de până la 4.242 mp, reclamanta nu este de acord cu despăgubiri, deoarece pârâta, ca entitate investită cu soluţionarea notificării, avea obligaţia să îi ofere în echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat, alte bunuri (mobile sau imobile) sau servicii, cu titlu de măsuri reparatorii.
S-a precizat că pârâta nu a respectat dispoziţiile legii şi a înaintat notificarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 361 din 27 februarie 2009, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiei din 12 iunie 2008 şi a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii constând în compensare teren disponibil la data punerii în executare a hotărârii, iar în caz de imposibilitate, a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de despăgubiri pentru imobilul situat în Galaţi, în suprafaţă de 4.242 mp, urmând ca valoarea finală a despăgubirilor să fie stabilită de Comisia Centrală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 261/ A din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi a admis cele două apeluri, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât hotărârea nu a fost motivată, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi jurisprudenţei C.E.D.O. (cazul Albina contra României).
În rejudecare, cauza a fost înregistrată în anul 2006, iar la 11 octombrie 2010, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu E.G. prin care s-a solicitat să i se recunoască dreptul de proprietate al părinţilor săi pentru suprafaţa de teren de 1.000 mp situată în Galaţi.
Faţă de această cerere de intervenţie, reclamanta a invocat excepţia puterii de lucru judecat, motivat de faptul că, anterior, intervenientul a mai promovat o acţiune având ca obiect revendicarea aceleiaşi suprafeţe de teren, iar pârâtul Municipiul Galaţi a arătat că intervenientul justifică un interes propriu în virtutea căruia intervine în proces, motivat de faptul că acesta pretinde acelaşi drept ca şi reclamanta asupra unei suprafeţe de 1.000 mp, care nu face obiectul dispoziţiei din 2004 pentru acordare de despăgubiri, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea din 6 decembrie 2010, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie şi, totodată, s-a unit cu fondul excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de apărătorul reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 2209 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Galaţi s-a respins ca nefondată excepţia puterii de lucru judecat.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanta D.R., s-a anulat Dispoziţia din 2006 a Primarului Municipiului Galaţi şi s-a constatat că reclamanta are dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin compensare pentru terenul în suprafaţă de 4.242 mp situat în Galaţi, constând în acordarea în compensare a 9.327 mp în Cartierul B., potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză. S-a respins ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:
În ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat invocată de reclamantă s-a constatat că nu există tripla identitate prevăzută de dispoziţiile art. 1201 C. civ. între hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior şi acţiunea civilă de faţă, în sensul că nu există identitate de obiect, cauză şi părţi între litigiul de faţă şi litigiile soluţionate anterior şi având în vedere şi dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., s-a respins ca nefondată excepţia puterii de lucru judecat invocată de reclamantă.
Cu privire la soluţionarea pe fond a cauzei, s-a constatat că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi că imobilul situat în Galaţi, a intrat în proprietatea statului în baza Decretelor de expropriere nr. 451 din 24 mai 1968, art. 2 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată ca prin decizie sau după caz, prin dispoziţie motivată, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii.
În atare situaţie, s-a constatat că acţiunea reclamantei este fondată şi, pe cale de consecinţă s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii prin compensare pentru terenul în suprafaţă de 4.242 mp situat în Galaţi, constând în acordarea suprafeţei de teren de 9.327 mp situată în Cartierul B., potrivit precizărilor din raportul de expertiză şi a schiţei (filele nr. 74 şi 78 din dosar).
În ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de E.G., s-a reţinut că din hotărârile judecătoreşti prin care au fost soluţionate acţiunile promovate de intervenient precum şi din actele depuse la dosar nu rezultă cu certitudine că acesta este îndreptăţit să i se recunoască - aşa cum a solicitat - dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren sus-menţionată.
Prin hotărârile judecătoreşti anterioare a fost stabilit dreptul de proprietate al intervenientului doar pentru suprafaţa de teren de 414 mp privind imobilul situat în Galaţi, iar faţă de dispoziţiile art. 480 C. civ., s-a constatat că intervenientul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului de 1.000 mp pe care îl revendică, astfel cererea de intervenţie în interes propriu a fost respinsă, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 1065/2012 a Tribunalului Galaţi s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 2209/2011 cu menţiunea că Primarul Municipiului Galaţi a fost obligat să plătească reclamantei suma de 4.411 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele judecăţii.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi cele ale art. 281 2 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile nr. 2209/2011 a Tribunalului Galaţi au declarat apel pârâtul Municipiul Galaţi şi intervenientul E.G., iar prin Deciziei nr. 74/ A din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, au fost respinse ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Apelul intervenientului E.G. nu poate să fie primit având în vedere că într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin cererea de intervenţie se solicită să se constate că 1.000 mp din cei solicitaţi de contestatoare îi revin şi că i se pot acorda în compensare.
Notificarea intervenientul formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul din Galaţi, s-a finalizat prin Dispoziţia din 2004 a Primarului Municipiului Galaţi, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru acest teren imposibil de restituit în natură.
Nemulţumirile intervenientului ţinând de natura măsurilor reparatorii sau de întinderea dreptului reconstituit puteau fi repuse în discuţie doar în cadrul unei contestaţii formulate împotriva Dispoziţiei din 2004 a Primarului Municipiului Galaţi.
Or, apelantul nu a formulat o astfel de contestaţie ci a înţeles ca în cadrul contestaţiei formulate de reclamanta D.R. să vină cu aceste solicitări.
În acest cadru procesual şi cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în ceea ce priveşte atacarea dispoziţiei sale emise în baza Legii nr. 10/2001) solicitările intervenientului nu pot fi primite.
De altfel, intervenientul a promovat în anul 1999 o acţiune în revendicarea celor 1.000 mp în contradictoriu cu Administraţia Domeniului Public Galaţi, acţiune care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 10821/2000 pentru că prin Decretul de expropriere nr. 288/1982 a fost expropriată numai suprafaţa de 111,80 mp.
Apoi, în anul 2002 apelantul-intervenient a promovat o acţiune în perfectare vânzare-cumpărare în contradictoriu cu D.R. pentru 414 mp teren situat în Galaţi, acţiune admisă prin sentinţa civilă nr. 9356/2002 a Judecătoriei Galaţi.
Ulterior, în anul 2008 a promovat o acţiune în revendicare împotriva intimatei D.R. pentru 1.414 mp situaţi la aceeaşi adresă, acţiune respinsă prin sentinţa civilă nr. 9698/2011 a Judecătoriei Galaţi (Dosar nr. 24737/233/2009), devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 986/2012 a Tribunalului Galaţi de respingere a recursului reclamantului, ca nefondat.
În considerentele sentinţei civile nr. 9698/2011 a Judecătoriei Galaţi s-a reţinut că reclamantul sau autorii săi nu au avut în proprietate niciodată o suprafaţă mai mare de 414 mp, iar cele statuate prin sentinţa civilă nr. 9698/2011 a Judecătoriei Galaţi au intrat în puterea lucrului judecat, fapt ce împiedică instanţa să reinterpreteze aceste înscrisuri.
Apelul Municipiului Galaţi s-a considerat ca nefondat, de asemenea, pentru că faza necontencioasă a Legii nr. 10/2001 permitea administrarea oricărei probe pentru o soluţionare temeinică a unei notificări formulate în baza dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Cum apelantul nu s-a achitat corespunzător de aceste obligaţii legale şi s-a ajuns ca petenta să formuleze contestaţia în baza Legii nr. 10/2001, implicit cheltuielile de judecată suportate de aceasta cad în sarcina pârâtului, întrucât culpa procesuală a acestuia din urmă a fost evidentă.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, a formulat recurs Municipiul Galaţi prin primar, prin care a solicitat admiterea recursului şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar diminuarea acestora.
În susţinerea motivelor de recurs s-a susţinut nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul greşitei reţinerii a culpei sale procesuale, întrucât în cauză este vorba de modalitatea de acordare a despăgubirilor şi nu de existenţa dreptului la măsuri reparatorii, drept ce a fost recunoscut deja din etapa administrativă.
S-a mai susţinut că în primul ciclu procesul, sentinţa fondului a fost desfiinţată ca urmare a unei greşeli de judecată ce nu-i este imputabilă, iar în ciclul doi de judecată când a intervenit în interes propriu E.G., acesta nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deşi a contestat dreptul reclamantei asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din terenul revendicat.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs şi intervenientul E.G., prin care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare pentru motivele prevăzute în pct. 5 din art. 304 C. proc. civ., considerând că hotărârea este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii.
În susţinerea recursului său, recurentul intervenient a arătat, în esenţă, că, dispoziţia reparatorie a primăriei de restituire prin echivalent bănesc este lovită de nulitate absolută, fiindcă ceea ce este nul nu poate produce efecte, iar aceasta reprezintă o excepţie peremtorie de fond pe care a ridicat-o în faţa ambelor instanţe de fond, astfel că se impune casarea cu trimitere pentru elucidarea acestei excepţii.
În cel de al doilea motiv de recurs, recurentul intervenient a susţinut că netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii vizează şi situaţia că instanţa a reţinut în mod greşit faptului că nu a formulat contestaţie, pentru că aceasta există şi i-au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent bănesc. A mai susţinut că măsurile reparatorii nu trebuie să-i fie date pe un alt amplasament, când în realitate suprafaţa de 4.242 mp oferită reclamantei cuprinde în fapt şi suprafaţa sa de 1.000 mp, astfel că, şi pentru acest motiv se impune tot casare cu trimitere. A mai arătat că primăria a fost de acord cu cererea sa şi nu există pericolul unui duble despăgubiri, pentru această suprafaţă, pentru că se opune acţiunea în revendicare care i-a fost respinsă.
Analizând recursurile formulate de părţi, se constată următoarele:
Recursul intervenientului este nul.
Cu privire la recursul declarat de intervenientul în interes propriu E.G., în şedinţa publică de la 31 octombrie 2013, instanţa a invocat din oficiu excepţia de nulitate a recursului, aspect faţă de care recurentul intervenient a precizat că recursul său este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să permită încadrarea în motivul de recurs prevăzut de pct. 5 C. proc. civ. şi nu există vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări şi situaţii de fapt fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea şi evaluarea situaţiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
Recursul pârâtul este nefondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Conform art. 275 din acelaşi cod, „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
Rezultă că fundamentul obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, dedusă din sintagma „partea care cade în pretenţii” şi că excluderea culpei procesuale a pârâtului obligat în raportul juridic dedus judecăţii nu este posibilă atunci când acesta a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată sau este de drept în întârziere.
În speţă, prin contestaţia formulată, reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei din 12 iunie 2006 şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat sau servicii, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005).
Prin sentinţa civilă nr. 2209 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Galaţi, Dispoziţia din 2006 a Primarului Municipiului Galaţi a fost anulată şi s-a constatat că reclamanta are dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin compensare pentru terenul în suprafaţă de 4.242 mp situat în Galaţi, constând în acordarea în compensare a 9.327 mp în Cartierul B., potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, hotărâre menţinută de instanţa de apel, prin respingerea celor două apeluri formulate de părţi.
Astfel, hotărârea instanţei de apel de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este greşită pentru că acesta se află în culpă procesuală în declanşarea litigiului de faţă.
În etapa administrativă, pârâtul nu şi-a respectat obligaţia de a o invita pe reclamantă să-şi susţină cererea de restituire aşa cum a fost formulată, ceea ce a condus la contestarea deciziei pronunţate de unitatea notificată şi anularea acesteia, astfel că dreptul reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces nu poate fi înlăturat.
În concluzie, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, astfel că, recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de intervenientul în interes propriu E.G. împotriva Deciziei nr. 74/ A din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi prin primar împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4936/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4940/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
