ICCJ. Decizia nr. 4947/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4947/2013
Dosar nr. 59279/3/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra cauzei de faşă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a VI a civilă, reclamanta SC S.I.F. SA a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei A.V.A.S., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani:
- 515 849,96 lei cu titlu despăgubire reprezentând actualizarea sumei executate cu indicele de inflaţie aferent perioadei cuprinse între data executării silite (23 iunie 2006) şi data de 30 iulie 2010;
- 942 491,72 lei cu titlu de despăgubire pentru beneficiul nerealizat în perioada cuprinsă între data executării silite (23 iunie 2006) şi 30 iunie 2011, precum şi în continuare până la momentul restituirii integrale a creanţei, calculată ca dobândă contractuală stipulată în contractele de depozit.
La data de 09 februarie 2011 SC S.I.F. M. SA a depus o cerere de modificare a obiectului cererii de chemare în judecată (filele 82-86) prin care a solicitat obligarea pârâtei şi la plata următoarelor sume de bani:
- 1.027.989,42 lei cu titlu de despăgubire pentru beneficiul nerealizat, în perioada cuprinsă între data executării silite (23 iunie 2006) şi 17 februarie 2012, precum şi în continuare până la momentul restituirii integrale a creanţei, calculată ca dobândă contractuală stipulată în contractele de depozit;
- 829.155,01 lei, în subsidiar, cu titlu de despăgubire pentru beneficiul nerealizat în perioada cuprinsă între data executării silite (23 iunie 2006) şi 17 februarie 2012, precum şi în continuare până la momentul restituirii integrale a creanţei, calculată ca dobândă legală.
La termenul de judecată din 17 februarie 2012 SC S.I.F. M. SA a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat soluţionarea cererii şi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 13 aprilie 2012, Tribunalul a admis excepţia prematurităţii cererii formulate de SC S.I.F. M. SA în contradictoriu cu Statul Roman prin M.F.P., reţinând că reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată evaluabilă în bani şi că reclamanta nu a trimis pârâtului Statul Român, prin M.F.P. invitaţia la conciliere directă.
Prin sentinţa civilă nr. 6014 pronunţată în şedinţa publică din 04 mai 2012, Tribunalul a admis, în parte, cererea modificată formulată de reclamanta SC S.I.F. M. SA, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. şi Statul Român prin M.F.P. A fost obligată pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei suma de 515 849,96 lei, cu titlu de despăgubire pentru paguba efectiv suferită şi dobânda legală aferentă sumei de 1 857 580 lei, calculată începând cu data de 23 iunie 2006 până la data restituirii integrale a sumei de 1 857 580 lei, cu titlu de despăgubire pentru câştigul nerealizat. A fost obligată pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei suma de 32.560,64 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între SC S.I.F. M. SA şi SC B.T. SA s-au încheiat mai multe contracte de depozit bancar având ca obiect sume de bani cuprinse între 1.000.000 lei şi 5.000.000 lei.
Cu adresa din 20 iunie 2006 A.V.A.S. a comunicat SC B.T. SA ordinul de înfiinţare a popririi cu adresa înregistrată din 21 iunie 2006, iar terţul poprit a fost executat la data de 23 iunie 2009 prin virarea în contul Trezoreriei operative a Municipiului Bucureşti a sumei de 22.285.194,25 lei, reprezentând echivalentul în lei la cursul oficial al B.N.R. al sumei de 7.857.967,19 dolari SUA.
SC S.I.F. M. SA a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de A.V.A.S., respinsă, ca nefondată, în primă instanţă prin sentinţa comercială nr. 131 din 08 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, iar prin Decizia nr. 1116 din 02 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a constatat prescrisă executarea silită începută la cererea A.V.A.S.
Conform susţinerilor necontestate ale SC S.I.F. M. SA, prin sentinţa comercială nr. 5 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2593 din 02 iulie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus întoarcerea executării silite.
Potrivit dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate şi a culpei.
Fapta ilicită a fost săvârşită exclusiv de pârâta A.V.A.S. şi constă în emiterea ordinului de poprire a conturilor SC S.I.F. M. SA, în temeiul unui titlu executoriu a cărui executare era prescrisă, deci în mod nelegal, astfel cum s-a constatat în mod irevocabil prin hotărârile judecătoreşti anterior enumerate prin care s-a anulat executarea silită şi s-a dispus întoarcerea executării silite.
Contrar susţinerilor pârâtei A.V.A.S., lipsa disponibilităţilor băneşti, determinată de situaţia financiară în care se află nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii sale delictuale pentru fapta imputată de SC S.I.F. M. SA, câtă vreme pentru a susţine această apărare pârâta se prevalează de propria culpă.
În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de reclamantă, tribunalul a reţinut că acesteia i se cuvin atât daune interese constând în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), în temeiul dispoziţiilor art. 1084 C. civ. Daunele interese cuvenite cuprind atât pierderea suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul de care a fost lipsit creditorul (beneficiu nerealizat - lucrum cessans).
În ceea ce priveşte daunele interese reprezentând pierderea suferită prin trecerea timpului şi eroziunea dată de inflaţia aplicabilă, s-a reţinut că reclamantei i se cuvine suma de 515 429,96 lei, pentru perioada cuprinsă între data executării silite 23 iunie 2006 şi data de 30 iulie 2010, având în vedere principiul disponibilităţii, respectiv faptul că reclamanta a înţeles să se raporteze la această dată.
În ceea ce priveşte beneficiul nerealizat instanţa a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei executate silit (1.857.580 lei) pentru perioada cuprinsă între data la care pârâta A.V.A.S. a executat silit această sumă (23 iunie 2006) până la data restituirii integrale a sumei executate silit, reţinând pe baza susţinerilor pârâtei din întâmpinare că A.V.A.S. încă nu a restituit reclamantei suma executată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1084 C. civ., reclamanta este îndreptăţită atât la daune compensatorii (actualizarea sumei cu inflaţia) cât şi la beneficiul nerealizat (dobânda). Natura juridică, prin raportare la temeiul de drept şi finalitate, a celor două instituţii este diferită. În timp ce actualizarea sumei cu indicele de inflaţie urmăreşte păstrarea valorii reale a sumei de bani şi îşi are raţiunea în acoperirea integrală a prejudiciului produs prin eroziunea inflaţiei (fluctuaţiile monetare survenite în timp), dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă şi sancţionează debitorul pentru executarea cu întârziere a obligaţiei.
Prin încheierea pronunţată la data de 17 august 2012 în camera de consiliu, au fost îndreptate erorile materiale cu privire la cuantumul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina pârâtei A.V.A.S., strecurate în sentinţa civilă nr. 6014 din 04 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că s-a trecut 21 685,05 lei, în loc de 32 560,64 lei, cum din eroare s-a trecut.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC S.I.F. M. SA prin care a solicitat anularea în parte a sentinţei în sensul respingerii excepţiei prematurităţii acţiunii, admisă prin încheierea din data de 13 aprilie 2012 şi obligarea la plată a Statului Roman prin M.F.P., dar şi pârâta A.V.A.S. prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă, apelurile declarate de părţi au fost respinse, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la apelul reclamantei SC S.I.F. M. SA, s-a reţinut că instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 7201 C. proc. civ., întrucât cererea ce face obiectul cauzei are caracter comercial şi este evaluabilă în bani, iar apelanta avea obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de A.V.A.S., s-a considerat că este nefondat, dispoziţiile art. 43 C. com., art. 970 alin. (2), art. 981 şi 1084 C. civ. fiind corect aplicate.
S-a arătat că în condiţiile în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată la scadenţă, puterea de cumpărare a banilor de care reclamanta a fost lipsită a fost erodată de procesul inflaţionist, astfel că se impune obligarea pârâtei la plata unei sume de bani în aceeaşi cantitate şi calitate, cu aceeaşi putere de cumpărare din momentul scadenţei obligaţiei, acordarea despăgubirilor în completarea dobânzilor nefiind contrazisă de regula înscrisă în art. 1088 C. civ., întrucât în cazul obligaţiilor băneşti, dobânzile au în vedere numai întârzierea la plată, fiind daune interese moratorii, iar actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie are caracter compensatoriu.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs pârât, A.A.A.S., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În raport de aceste dispoziţii legale, recurenta a arătat că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi 999 C. civ., referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, întrucât nu sunt îndeplinite cel puţin două din condiţiile cumulative ale acesteia, respectiv, existenţa faptei ilicite şi a culpei.
Mai consideră că nu se poate solicita atât actualizarea sumei cât şi acordarea dobânzii legale, instanţa interpretând greşit dispoziţiile art. 1088 C. civ., pentru că în lipsa unei clauze contractuale de actualizare, debitorul este îndatorat la echivalentul valoric al prestaţiei la data plăţii efective, conform art. 1084 C. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 3722 alin. (3) C. proc. civ., preţul actualizat fiind determinat de indicele de inflaţie. Actualizarea creanţei are natură moratorie şi nu compensatorie deoarece prejudiciul cauzat se datorează doar întârzierii, tocmai pentru că obligaţiile băneşti pot fi executate în natură întotdeauna, a admite ambele capete de cerere şi actualizarea creanţei şi actualizarea despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat reprezintă o îmbogăţire fără just temei.
În ultima critică s-a arătat că atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu s-au pronunţat asupra apărării formulate de recurentă cu privire la dubla despăgubire de care beneficiază intimata reclamantă prin actualizarea cu indicele de inflaţie, solicitată atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin procedura executării silite.
Astfel, s-a arătat că actualizarea solicitată putea fi pretinsă doar pe perioada cuprinsă între data executării contului 23 iunie 2006 şi data obţinerii titlului 14 ianuarie 2010 şi nicidecum până la data menţionată de intimata - reclamanta 31 mai 2011.
Înainte de se acorda cuvântul în dezbateri, reprezentantul intimatei reclamante a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile, faţă de împrejurarea că litigiul este de natură comercială.
Instanţa a respins această excepţie şi a constatat că este competentă funcţional să soluţioneze cauza apreciind că natura juridică a acesteia este civilă şi nu comercială.
Colegiul de conducere al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, prin Hotărârile din 22 septembrie 2011 şi respectiv din 5 aprilie 2012, a statuat cu privire la reorganizarea celor două secţii civile ale instanţei, în competenţa cărora intră, ca regulă, judecata tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 1 octombrie 2011, indiferent de stadiul procesual, fond sau recurs.
Alocarea unor competenţe specializate, distinct de competenţele comune, completelor de judecată ce funcţionează la nivelul celor două secţii civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 şi până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012 şi mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin Hotărârea din 22 septembrie 2011 şi Hotărârea din 5 aprilie 2012 ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit Anexei 1 a Hotărârii din 22 septembrie 2011, modificată în parte prin Anexa 1 la Hotărârea din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (anexe care cuprind regulile de înregistrare şi repartizare a dosarelor între secţia I-a civilă şi secţia a II-a civilă), în afară de cele date în competenţa exclusivă a completelor care funcţionează la nivelul secţiilor, restul dosarelor civile înregistrate după data de 13 aprilie 2012, având alte obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart în proporţie de 60% pentru secţia I civilă şi 40% pentru secţia a II-a civilă, prin utilizarea aplicaţiei E.C.R.I.S. (bifa repartizare pe secţii).
Prezentul dosar are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., răspundere pentru fapta proprie, ce intră în competenţa comună a celor două secţii, nefiind situată în sfera raporturilor contractuale, pentru a atrage competenţa exclusivă a secţiei a II-a civilă. Cum repartizarea s-a făcut secţiei a I-a civilă, aceasta este competentă şi din perspectiva respectării principiului continuităţii procesului ce implică şi unicitatea completului de judecată, adică soluţionarea întregului proces de către aceiaşi judecători pentru a da eficienţă actului de justiţie.Recursul declarat de pârâta A.A.A.S. va fi respins pentru următoarele considerente:
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta invocă drept temei legal dispoziţiile acestui articol, considerând că este incidentă în cauză ipoteza a doua din acest articol, respectiv, hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prima critică formulată de recurentă vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 998 C. civ.
Potrivit dispoziţiilor acestui articol, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui s-a ocazionat, a-l repara".
În raport de aceste dispoziţii, s-a afirmat că nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile cerute de lege pentru a atrage răspunderea civila delictuală, respectiv fapta ilicită şi culpa.
Această critică este formulată omisso medio, pentru că în privinţa îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa de apel nu a procedat la o analiză a acestora, considerând că în materie comercială, pentru curgerea dobânzilor, nu este necesară dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, iar recurentul nu a invocat o critică legată de acest aspect ci a susţinut ca şi la instanţa de fond neîndeplinirea condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Or, în raport de prevederile art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de faţă îl constituie decizia curţii de apel, iar această instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.
Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părţile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, dar şi faptul că partea care a declarat apel însă nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe să nu poată formula această critică pentru prima oară în recurs.
A doua critică formulată de recurentă priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 1088 C. civ., în raport de care se susţine că daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, nu şi diferenţa rezultată din actualizarea datoriei, pentru că prin cumulul celor două tipuri de despăgubiri se realizează o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului, dobânda legală reflectând şi inflaţia.
Potrivit dispoziţiilor art. 1088 C. civ. "la obligaţiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate."
În materia răspunderii civile delictuale se impune cu valoare de principiu, repararea integrală a prejudiciului cauzat printr-un fapt ilicit, respectiv prejudiciul efectiv şi beneficiul nerealizat.
În speţă, acesta este alcătuit din prejudiciul efectiv, ce constă în scăderea valorii reale a numărului de unităţi monetare datorate şi beneficiul nerealizat, ce constă în lipsirea creditorului de folosinţa sumei de bani.
Principiul care stă la baza cumulului dintre dobândă şi actualizarea sumei prin raportare la indicele de inflaţie este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat creditorului prin îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, ce decurge din dispoziţiile art. 1084 C. civ., iar pierderea efectivă are în vedere şi erodarea valorii reale a monedei de piaţă.
În speţă, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată la scadenţă, astfel că puterea de cumpărare a banilor de care reclamanta a fost lipsită a fost erodată de procesul inflaţionist şi se impune obligarea acesteia la plata unei sume de bani cu aceeaşi putere de cumpărare din momentul scadenţei obligaţiei.
Admisibilitatea acordării de despăgubiri în completarea dobânzilor este posibilă, întrucât în cazul obligaţiilor băneşti, dobânzile au în vedere numai întârzierea la plată, fiind daune interese moratorii, iar actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie are caracter compensatoriu.
Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. In timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţa, actualizarea cu inflaţia urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei ca rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plătit, (daune compensatori) nu se ajunge la o dublă reparaţie, aşa cum susţine recurenta-pârâtă.
Cu privire la critica finală, se constată că recurenta pârâtă invocă imposibilitatea reclamantei de a solicita actualizarea sumei obţinută în urma întoarcerii executării, pentru perioada 14 ianuarie 2010-31 mai 2011, atât prin cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, cât şi prin procedura executării silite în baza titlului executor.
Această critică nu a fost formulată prin motivele de apel şi la fel ca prima critică de recurs este formulată omisso medio, prin urmare instanţa de recurs nu poate aprecia asupra legalităţii acesteia cât timp nu a făcut obiect al analizei în hotărârea din apel.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 10 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4940/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4928/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
