ICCJ. Decizia nr. 5004/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5004/2013
Dosar nr. 5209/327/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 noiembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 28 octombrie 2011, petenta SC S.S. SRL a solicitat instanţei anularea Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 10 octombrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN, întrucât prepusul petentei a circulat fără rovinietă.
Prin Sentinţa nr. 341 din 3 februarie 2012, Judecătoria Tulcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu în raport de prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, reţinându-se competentă teritorial instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia.
Prin Încheierea din 18 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Tulcea, reţinând că în cauză devin incidente dispoziţiile art. III şi art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, reţinându-se astfel ca fiind competentă judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul petentei.
Prin Sentinţa nr. 2971 din 13 septembrie 2013, Judecătoria Tulcea şi-a declinat, din nou, competenţa în favoarea Judecătoriei Cornetu reţinând că, în prezenta cauză, se pune problema interpretării dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 şi, implicit, a aplicării în timp a legii şi că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, ce stabilesc o competenţă teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: "prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând, aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: "procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi."
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3) "Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale."
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013, referitoare la modificarea competenţei în această materie, vor fi aplicabile, conform regulii instituite de art. 725 alin. (2) C. proc. civ., doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competenţă, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 11 mai 2012.
Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost A2 km 12 + 450 m, localitatea Glina, judeţul Ilfov, care se află în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele ce preced, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Cornetu, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5003/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5005/2013. Civil → |
|---|
