ICCJ. Decizia nr. 5006/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5006/2013
Dosar nr. 32600/325/2010**
Şedinţa publică din 05 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2010, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, să i se constituie un drept de superficie asupra proprietăţilor sale constând în clădire P+1, teren de tenis, teren de handbal cu tribune, bazine de înot cu cabinele aferente, staţie de radioficare, terasă acoperită, grup sanitar, platformă betonată pentru plajă, împrejmuire, alei betonate şi drumul de acces în str. T.V., nr. 16A, precum şi asupra terenului în suprafaţă de 4.910 m.p., teren intabulat în C.F. nr. X Timişoara, provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Y Timişoara, cu înscrierea dreptului de superficie al reclamantei în cartea funciară, pe durata de existenţă a construcţiei şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1701 din 05 iunie 2012, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârâţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al municipiului Timişoara, ca neîntemeiată.
A admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.I. SRL; a constatat dreptul de superficie al reclamantei, proprietar asupra construcţiilor constând în clădire club P+1, teren de tenis, teren de handbal cu tribune, bazine de înot cu cabine, staţie de radioficare, terasă acoperită, grup sanitar, platformă betonată pentru plajă, împrejmuire, alei betonate, drum de acces, asupra terenului în suprafaţă de 4.910 m.p., teren intabulat în C.F. nr. X Timişoara provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Y Timişoara, sub nr. top. Z, pe numele Primăriei Municipiului Timişoara; a dispus intabularea dreptului de superficie constatat în favoarea reclamantei şi obligarea pârâtului Municipiul Timişoara, prin Primar, la plata sumei de 6.413,8 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, s-au reţinut următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei netimbrării, invocate de pârâţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al municipiului Timişoara, Tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la din dosarul Judecătoriei Timişoara cu nr. 32600/325/2010, unde s-a înregistrat iniţial acţiunea, se află dovada achitării taxelor de timbru.
Pe fond, Tribunalul a reţinut că imobilele construcţii constând în clădire club P+1, teren de tenis, teren de handbal cu tribune, bazine de înot cu cabine, staţie de radioficare, terasă acoperită, grup sanitar, platformă betonată pentru plajă, împrejmuire, alei betonate, drum de acces sunt proprietatea reclamantei SC A.I. SRL, fiind edificate de autorul acesteia pe un teren în suprafaţă de 4.910 m.p., teren intabulat în C.F. nr. X Timişoara provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Y Timişoara pe numele Primăriei Municipiului Timişoara.
Deşi reclamanta nu a chemat în judecată instituţia menţionată, Primăria Municipiului Timişoara, care figurează ca proprietar tabular al terenului din anul 1999, cu titlu de dobândire - legea, Tribunalul a apreciat însă, că acest fapt nici nu era necesar, pentru că din dispoziţiile Legii nr. 215/2001 nu rezultă că aceasta are un patrimoniu propriu, astfel că bunurile din raza unităţii administrativ-teritoriale sunt proprietatea acesteia, aşa cum de altfel a recunoscut şi pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, prin întâmpinarea depusă atunci când a arătat că terenul face parte din domeniul său privat. Ca atare, deşi în cartea funciară este înscris ca proprietar Primăria Municipiului Timişoara, s-a considerat că această menţiune trebuie avută în vedere ca privind pe proprietarul Municipiul Timişoara, prin Primar, fiind firesc ca şi organul său deliberativ să participe în cauză ca pârât, întrucât se urmăreşte constituirea unui drept de superficie.
Astfel fiind stabilit cadrul procesual, Tribunalul a reţinut că reclamanta a cumpărat cota de 1/50 din construcţiile edificate şi intabulate de la autorul A.G., prin actul autentificat din 30 iulie 2010 de B.N.P. C.A.V. La data de 31 august 2010 prin actul de ieşire din indiviziune nr. AA a preluat proprietatea asupra cotei de 49/50 din construcţii, despăgubind fostul proprietar tabular cu o sultă aferentă dreptului de proprietate.
Construcţiile au fost edificate înainte de anul 1989, de către Trustul A.G.C.M. Timişoara, care folosea şi terenul aferent acestora, după intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990 unitatea a fost divizată în mai multe societăţi comerciale, construcţiile trecând în patrimoniul SC T. SA Timişoara prin cumpărare de la SC C. SA Timişoara, ambele societăţi rezultate din divizare.
Construcţiile au fost intabulate pentru prima dată în anul 1999 de SC T. SA, după cumpărare de la SC C. SA, prin efectul sentinţei civile nr. 8329 pronunţate de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. 2214/1999, rămasă definitivă şi irevocabilă.
În anul 1995 SC T. SA s-a privatizat, iar clădirile ce constituie baza sportivă au fost incluse în capitalul social al acestei societăţi comerciale. Ulterior, din proprietatea SC T. SA construcţiile au trecut în cea a persoanei fizice M.D. în martie 2002, în acelaşi fiind înstrăinate către SC B. SRL. De la această din urmă societate comercială au fost cumpărate în luna decembrie 2004 de soţii A., pentru ca în urma sistării comunităţii de bunuri, construcţiile să revină autorului reclamantei, A.G.
În speţă, reclamanta SC A.I. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor prin convenţie, autorul iniţial construind imobilele şi folosind terenul aferent.
Rezultă, a constatat Tribunalul, că o dată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor, reclamanta a dobândit, ca şi autorii săi, şi un drept de folosinţă asupra terenului pe care se găseşte clădirea, exercitarea dreptului de proprietate asupra construcţiei neputând fi concepută fără un drept de folosinţă asupra terenului pe care se regăseşte clădirea. Transmiţând autorilor reclamantei dreptul de proprietate asupra construcţiei, pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, continuatorul Statului Român, a înţeles să transmită, implicit, şi un drept de folosinţă asupra terenului pe care se situează clădirile. Numai sprijinindu-se pe acest drept de folosinţă asupra terenului, reclamanta poate exercita dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate în urmă cu peste 20 de ani cu acordul pârâtului Municipiul Timişoara, prin Primar. Conferirea dreptului de folosinţă asupra terenului în mod implicit o dată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului rezultă în mod neechivoc şi din întreaga atitudine a pârâtului de după transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor, Municipiul Timişoara, prin Primar, nesolicitând vreodată reclamantei sau autorilor săi să înceteze tulburarea sa în folosinţa terenului.
Nu au fost reţinute apărările formulate de pârâţi prin întâmpinare cu privire la afectarea sau încălcarea planului urbanistic zonal aprobat prin H.C.L. nr. 27/2010, pentru că derularea programului de reabilitare nu presupune interdicţia de înstrăinare a dreptului de folosinţă, după cum constituirea dreptului de superficie nu contrazice prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate.
De asemenea, s-a reţinut prezenţa sistemului de publicitate prin cărţi funciare, dar s-a apreciat că acesta nu interzice accesul reclamantei la instanţă pentru a cere constituirea acestui drept, astfel că s-a conchis că şi această apărare este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, solicitând, în principal, schimbarea ei cu consecinţa respingerii acţiunii, iar, în subsidiar, admiterea doar în parte a acţiunii, respectiv pentru suprafaţa de 4.776 m.p., cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 16 din 05 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâţii Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 1701 din 5 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat dreptul de superficie al reclamantei asupra imobilului înscris în C.F. nr. X Timişoara (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Y Timişoara) nr. top. Z/2, în suprafaţă de 4.776 m.p. Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea de Apel a reţinut că apelul este parţial fondat, având în vedere următoarele considerente:
Curtea a constatat că trăsăturile care caracterizează dreptul de superficie se regăsesc în persoana societăţii reclamante, astfel cum o demonstrează probele dosarului.
Astfel, ea este proprietara tabulară a construcţiilor edificate pe terenul din C.F. nr. X (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Y) Timişoara, nr. top. Z, de 4.910 m.p., calitate pe care instituţiile pârâte nu i-o contestă şi pe care a dobândit-o cu titlu oneros, ca urmare a unor transmisiuni succesive efectuate de diverşii lor proprietari începând cu fosta întreprindere de stat care le-a şi edificat.
Cu toate că instituţiile pârâte au invocat inexistenţa unui temei legal al dreptului de superficie pretins de reclamantă, curtea de apel a constatat că această susţinere este nefondată.
S-a reţinut astfel că titlul de care se prevalează reclamanta este acordul iniţial, dinainte de decembrie 1989, pe care antecesorii în drepturi ai instituţiilor pârâte, ca reprezentanţi în plan local ai statului, l-au dat fostei întreprinderi de stat (Trustul A.G.C.M. Timişoara) pentru edificarea construcţiilor ce aveau să servească activităţii sale specifice.
Fiind vorba despre un unic proprietar – Statul Român – pentru ambele categorii de imobile, indiferent de faptul că ele erau în administrarea unor persoane juridice diferite, chiar în lipsa unui înscris care să-l ateste în mod formal şi expres, acordul pentru edificarea construcțiilor se știe, de notorietate, că a existat şi – de cele mai multe ori – s-a dat cu titlu gratuit, câtă vreme ele nu au făcut decât să sporească patrimoniul de stat.
Odată cu procesul de privatizare al fostelor întreprinderi de stat, prin efectul Legii nr. 15/1990, ele au devenit proprietari privaţi ai construcţiilor aflate în patrimoniul lor social şi pe care, în conformitate cu legile speciale în materie, le-au putut transmite, cu titlu oneros altor titulari, bunurile ieşind astfel din proprietatea statului, care a rămas în continuare, ca şi în cazul de faţă, proprietar al terenurilor pe care se află construcţiile.
La momentul privatizării fostelor întreprinderi de stat prin aproprierea construcţiilor, acestora li s-a oferit posibilitatea legală de a o dobândi, cu titlu gratuit şi proprietatea terenului construit, în baza H.G. nr. 834/1991, însă omisiunea lor de a urma procedura acestui act normativ a condus la naşterea - şi apoi perpetuarea - unei situaţii ca cea menţionată anterior.
Cu referire la cauza dedusă judecății, a rezultat că în perioada premergătoare pronunţării sentinţei de către Tribunalul Timiş, Primăria Municipiului Timişoara, ca proprietar exclusiv al terenului, dar în considerarea poziţiei societăţii reclamante de proprietară a construcţiilor, a determinat adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local pentru avizarea planului de dezmembrare a parcelei iniţiale nr. top. Z de 4.910 m.p. în două subparcele, din care una, nr. top. Z/1 de 134 m.p., s-a decis să rămână la dispoziţia sa exclusivă, urmând a fi destinată amenajării unor lucrări de interes general, conform planului de urbanism.
Acest lucru care, datorită procedurilor administrative de validare, a făcut ca noua situaţie a terenului să nu poată fi adusă la cunoştinţa instanţei până la pronunţarea sentinţei - dar care a fost dovedit în apel pe baza înscrisurilor noi depuse la dosar - a determinat admiterea apelului instituţiilor pârâte şi schimbarea, pe cale de consecinţă, a sentinţei, în sensul că dreptul de superficie al societăţii reclamante se va referi doar la suprafaţa subparcelei nr. top. Z/2, de 4.776 m.p.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin Primar, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. Recurenţii solicită modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului şi respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Recurenţii arată în motivarea recursului că, în mod nelegal, instanţa de apel a constatat un drept de superficie pentru nr. top Z/2, în suprafaţă de 4.776 m.p. În opinia recurenţilor, dreptul de superficie se poate constata de către instanţa de judecată doar dacă există un acord din partea proprietarului terenului, or un asemenea acord nu există, aşa cum în mod greşit a reţinut prima instanţă. Dreptul de superficie fiind un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate, era necesar un acord expres al proprietarului terenului pentru constituirea acestuia, iar faptul că pârâţii nu au solicitat încetarea tulburării în folosinţa terenului nu înseamnă că au recunoscut implicit dreptul de superficie asupra terenului. Arată că instanţa a reţinut, în mod greşit, faptul că ar fi existat un acord dat Trustului A.G.C.M. Timişoara pentru edificarea construcţiilor aflate pe terenul său, reţinere care în final a dus la o soluţie nelegală a instanţei de apel.
Totodată, recurenţii arată că atâta timp cât reclamanta sau antecesorii acesteia nu au efectuat demersurile necesare conform H.G. nr. 834/1991, nu mai pot folosi artificii legislative, ocolind sistemul de publicitate prin transcripţiuni şi inscripţiuni, precum şi o prezumţie de acord tacit din partea instituţiei pârâte pentru a obţine un drept de superficie gratuit pentru o suprafaţă de teren aflată în proprietatea Municipiului Timişoara.
În fine, recurenţii mai arată faptul că, în cadrul apelului, au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, însă instanţa a omis să le acorde, menţionând că ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, motiv pentru care se impune admiterea recursului în baza art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate şi a criticilor invocate de pârâţi, se constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Critica vizând faptul că instanţa de apel nu a acordat cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar şi care, în opinia recurenţilor, se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondată.
Astfel, prin decizia nr. 42 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a admis cererea formulată de apelanţii-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin Primar, şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei nr. 16 din 05 februarie 2013 a aceleiaşi instanţe. În consecinţă, s-a dispus completarea hotărârii, în sensul că a fost obligată reclamanta să plătească apelanţilor-pârâţi suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată, având în vedere că apelul instituţiilor pârâte a fost admis doar pentru o parte din solicitările formulate şi că, din eroare, instanţa de apel a omis să le acorde.
Recurenţii invocă şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la situaţia când decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fără însă a dezvolta critici care să argumenteze incidența acestui motivul de nelegalitate.
Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanţa de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanţii pârâţi, ţinând cont de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. , răspunzând tuturor criticilor şi argumentând pe larg soluţia de admitere a apelului.
În ceea ce priveşte criticile care vizează nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, critici ce se circumscriu, în opinia recurenţilor, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat să i se constituie un drept de superficie asupra proprietăţilor sale constând în clădire P+1, teren de tenis, teren de handbal cu tribune, bazine de înot cu cabinele aferente, staţie de radioficare, terasă acoperită, grup sanitar, platformă betonată pentru plajă, împrejmuire, alei betonate şi drumul de acces în str. T.V., precum şi asupra terenului în suprafaţă de 4.910 m.p., teren intabulat în C.F. nr. X Timişoara, provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Y Timişoara, nr. top. Z, cu înscrierea dreptului de superficie al reclamantei în cartea funciară, pe durata de existenţă a construcţiei.
Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate ce poate fi definit ca acel drept ce constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, numită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafaţă de teren ce aparţine unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosinţă.
Dreptul de superficie constituie o derogare de la regula înscrisă în art. 492 C. civ., potrivit cu care, orice construcţie, plantaţie sau lucru în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa, şi că sunt ale lui, până se face dovada contrară.
Or, în speţă, pornind de la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, ce nu poate fi reevaluată în faza procesuală a recursului, se reţine că societatea reclamantă este proprietara tabulară a construcţiilor edificate pe terenul din C.F. nr. X (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Y) Timişoara, nr. top. Z, de 4.910 m.p., calitate pe care instituţiile pârâte nu o contestă şi pe care a dobândit-o, cu titlu oneros, ca urmare a unor transmisiuni succesive efectuate de diverşii lor proprietari, începând cu fosta întreprindere de stat care le-a şi edificat.
Construcţiile au fost edificate înainte de anul 1989, de către Trustul A.G.C.M. Timişoara, care folosea şi terenul aferent acestora, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990 unitatea a fost divizată în mai multe societăţi comerciale, construcţiile trecând în patrimoniul SC T. SA Timişoara prin cumpărare de la SC C. SA Timişoara, ambele societăţi rezultate din divizare.
Construcţiile au fost intabulate pentru prima dată în anul 1999 de SC T. SA, după cumpărare de la SC C. SA, ca efect al sentinţei civile nr. 8329 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 2214/1999, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Aşa cum legal şi corect au reţinut instanţele de fond, odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor, reclamanta a dobândit, ca şi autorii săi, şi un drept de folosinţă asupra terenului pe care se găsesc acestea, exercitarea dreptului de proprietate asupra construcţiei neputând fi concepută fără un drept de folosinţă asupra terenului pe care se regăseşte clădirea. Numai având acest drept de folosinţă asupra terenului, reclamanta poate exercita şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate cu mulţi ani în urmă cu acordul pârâtului Municipiul Timişoara, prin Primar. De altfel, cum corect s-a reţinut la fond, atribuirea dreptului de folosinţă asupra terenului, în mod implicit, o dată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, rezultă în mod neechivoc din atitudinea pârâtului după transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor, care nu a solicitat vreodată reclamantei sau autorilor săi să înceteze tulburarea sa în folosinţa terenului.
În consecinţă, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, confirmând parţial soluţia primei instanţe de recunoaştere a dreptului de superficie al reclamantei, cu excluderea din terenul de 4.910 m.p. a suprafeţei de 134 m.p., ca urmare a faptului că Primăria Municipiului Timişoara, ca proprietar exclusiv al terenului, dar în considerarea poziţiei societăţii reclamante de proprietară a construcţiilor, a adoptat hotărârea nr. 233 din 29 mai 2012 a Consiliului Local (Dosar apel nr. 32600/325/2010**) privind dezmembrarea parcelei înscrisă în C.F. nr. X Timişoara cu nr. top. Z, în suprafaţă de 4.910 m.p. în două subparcele, din care una, nr. top. Z/1 în suprafaţă de 134 m.p., s-a decis să rămână la dispoziţia sa exclusivă, urmând a fi destinată amenajării unor lucrări de interes general, conform planului de urbanism.
Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin Primar, împotriva deciziei nr. 16 din 05 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin Primar, împotriva deciziei nr. 16 din 05 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5005/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5007/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
