ICCJ. Decizia nr. 5012/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5012/2013

Dosar nr. 1088/46/2013

Şedinţa publică din 05 noiembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 616 din 07 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis recursul formulat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii C.F. Craiova împotriva sentinţei civile nr. 1473 din 16 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a fost respins şi capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar.

A fost menţinută în rest sentinţa.

Prin aceeaşi decizie a fost respins recursul declarat de reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire revizuenţii C.V.M., C.N.N., C.E.A., C.M.S. şi C.G. prin Uniunea Teritorială a Sindicatelor Mişcare-Comercial - Regionala C.F. Craiova, care, invocând temeiul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţine că decizia atacată este contrară unei alte hotărâri, pronunţată într-o cauză similară de Curtea de Apel Piteşti, respectiv decizia nr. 520/2012, încălcându-se astfel principiul egalităţii între cetăţeni și creându-se o situație discriminatorie între salariați.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Ca atare, textul vizează situaţia în care două sau mai multe instanţe, pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.

Pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul mai sus citat, este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii lucrului judecat.

Nu sunt îndeplinite cerinţele textului atunci când soluţiile contradictorii sunt pronunţate în cauze diferite, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. neacoperind situaţiile rezultate din practica neunitară a instanţelor, a cărei reglare este atributul unor alte mecanisme judiciare.

Or, tocmai această practică neunitară este invocată de revizuenţi în susţinerea cererii de revizuire, făcându-se trimitere la alte hotărâri, pronunţate de aceeaşi instanţă, prin care s-a dat o altă interpretare cererilor formulate de salariați din cadrul aceleiaşi societăți.

Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.V.M., C.N.N., C.E.A., C.M.S. şi C.G. prin Uniunea Teritorială a Sindicatelor Mişcare-Comercial - Regionala C.F. Craiova împotriva deciziei nr. 616 din 07 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5012/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs