ICCJ. Decizia nr. 502/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 502/2013

Dosar nr. 9835/1/2010

Şedinţa publică din 6 februarie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 6126 din 16 noiembrie 2010, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. 1253/109/2008 s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul R.C.I. împotriva deciziei civile nr. 547/R din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în soluţionarea contestaţiei în anulare îndreptată împotriva unei alte decizii a acestei instanţe, respectiv, a deciziei nr. 360/R din 07 noiembrie 2008.

Instanţa supremă a mai reţinut că, având în vedere că hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, iar hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este dată de o instanţă de recurs, fiind, deci, irevocabilă, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil.

Împotriva deciziei civile nr. 6126 din 16 noiembrie 2010 a înaltei Curţi a formulat contestaţie în anulare R.C.I., arătând că în cauză nu au fost cercetate motivele recursului, nu au fost analizate probele existente la dosar, astfel încât nici instanţa supremă nu a procedat la cercetarea cauzei, fiind încălcate dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai arătat că a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât deşi apărătorul recurentului a depus la dosar cerere de amânare a cauzei, acesteia nu i s-a dat curs, dosarul fiind luat în pronunţare tară ca recurentul să aibă posibilitatea de a beneficia de asistenţă juridică calificată.

Contestatorul a mai arătat că, prin pronunţarea deciziei nr. 6126 din 16 noiembrie 2010, nu s-au cercetat motivele de recuzare incidente cu prilejul soluţionării cauzei la Judecătoria Curtea de Argeş, sens în care s-au încălcat şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte constată perimată contestaţia în anulare, în considerarea următoarelor argumente:

Contestaţia în anulare formulată de R.C.I. împotriva deciziei civile nr. 6126 din 16 noiembrie 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 29 noiembrie 2010, judecata cauzei fiind suspendată la data de 2 noiembrie 2011, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dată de la care nici una din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. la data de 17 decembrie 2012, părţile fiind legal citate pentru termenul din 6 februarie 2013.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speţă, de la data până a intervenit suspendarea, respectiv, 2 noiembrie 2011, şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume, 17 decembrie 2012, nici una din părţi nu a întrerupt cursul judecăţii, lăsând în nelucrare recursul.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi perimarea contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestaţia în anulare formulată de R.C.I. împotriva deciziei nr. 6126 din 16 noiembrie 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 502/2013. Civil